Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Nu o dată sau de două ori, ci de nenumărate ori, încă din vechime, multmilostivul Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se pocăiască şi să se întoarcă la El. Vechiul Testament ne prezintă multe şi mari exemple...
Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în noi, găsind teren fertil. Rămâne în noi, adică nu este furat uşor, nu este înăbuşit. Rămâne în noi aducând roadă, rămâne în noi încolţind, crescând, înflorind şi...
Invăţătura Sfinţilor Părinţi este limpede în privinţa faptului că Dumnezeu nu l-a creat pe om muritor, adică nu Dumnezeu este cauza morţii, ci l-a creat dându-i puterea să ajungă la îndumnezeire şi s...
Pe 23 aprilie il praznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Marii Britanii. Şi aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre el. Pe icoana Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă, vedem o persoan...
Sărbătorile Bisericii sunt diferite. Astăzi prăznuim Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Este una dintre cele mai triste sărbători ale anului bisericesc. S-ar părea că toate întâmplările legate de...
Adesea ne gândim la Bunavestire - şi pe bună dreptate - ca la o zi când Dumnezeu i-a revelat Preasfintei Fecioare că va fi Maica Cuvântului lui Dumnezeu întrupat. Ne gândim numai la bucuria aceea nemaiîntâlnit...
Bunavestirea este ziua veştii bune referitoare la faptul că s-a găsit în întreaga lume omenească o Fecioară, care crede atât de tare în Dumnezeu şi dă dovadă de atâta ascultare şi încredere faţă de...
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, ucenicul iubit al Domnului, este cu precădere un model şi un propovăduitor al iubirii adevărate. Sfânta sa Evanghelie abundă de iubire, epistolele sale sunt pline de...
Un prieten, prin 1982, îmi propuse să mergem la Milesi. Pe atunci îmi terminasem studiile de agronomie şi îmi făceam serviciul militar, în faţa colibei aştepta foarte multă lume care voia să intre la sfânt...
In întreaga tradiţie biblico-patristică se vede limpede că împărăţia lui Dumnezeu nu este o realitate creată şi lumească, ci este vederea luminii necreate, fiindcă vederea luminii necreate este...
Să abordăm acum o întrebare crucială, care este legată mai mult de credinţă şi implică probleme teologice mai profunde: ne putem teme de contaminare prin ceea ce se află în potir? De la bun început trebuie...
In scrisoarea patriarhului ecumenic al Constantinopolului leremia II către teologii protestanţi din Tubingen, Martin Crusius şi Iacob Andreae, răspunsul patriarhului la articolul XIII De usu sacramentorum al...
Din păcate, în ziua de azi, mulţi văd Biserica dintr-o perspectivă morală, socială şi religioasă; în concepţia lor, oamenii trebuie să devină morali, buni cetăţeni şi buni familişti, să meargă la...
Ce dar să-ți fac de mărțișor?
O inimă să fii mai iubitoare
Un fluture să te măsori în zbor
Sau un șireag de lăcrămioare.
Folosim termenul mântuire mereu cu gândul la ideea de izbăvire, de scăpare. Dar cel care scapă, întotdeauna scapă undeva sau spre ceva. Deci nu trebuie să ne gândim doar la aspectul negativ, la lucrul de care...
Un sistem educațional, care nu are în „centru” pe Hristos, nu are cum să fie viabil. Pentru că întreaga noastră strădanie nu se rezumă la a „supraviețui” într-o societate care ne cere să ne conformăm...
Intrebarea era despre trupul „despre care credeam că după moarte se descompune în elementele chimice din care este alcătuit”. In literatura ascetică se face mereu o distincţie foarte clară între noţiunea de...
Egoismul ne dă falsa impresie că suntem mai 'importanți' decât alții, și de aici înălțarea de sine, care merge până la a mustra, a 'urechea' și a da 'lecții de viață' la toată lumea, de cele mai multe...
Creştinul trebuie să-şi încredinţeze călăuzirea duhovnicească unui preot pregătit în materie de credinţă, cu practică duhovnicească. La mănăstiri, un asemenea îndrumător poate fi stareţul sau un...
Biserica le oferă creştinilor libertatea de a-şi alege singuri îndrumătorii duhovniceşti. Este bine dacă duhovnicul slujeşte la o biserică din apropiere, dar întrucât aşezarea sufletească a fiecărui cre...
Nu există lucru care să se facă mai ușor și să se înțeleagă mai greu decât păcatul: Dumnezeu ne înfricoșează cu chinurile iadului, ca să ne scape de ele. Vor plânge atunci cei ce acum râd de cele...
Doar în Hristos Dumnezeu putem îmbrățișa cu aceeași căldură a inimii întreaga lume. Altfel „iubim” așa cum ne „dictează” egoismul, plăcerile trupești și interesele materiale. Iubirea adevărată nu...
Într-o vară dogoritoare,
Pe un cer senin,
Un vultur gigantic
Zboară-n răsărit.
Un frate a rugat pe avva Arsenie sa audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul: Pe cât îţi este cu putinţă., sârguieşte-te ca lucrarea ta cea dinăuntru să fie după Dumnezeu şi vei birui patimile cele...
In poveţele sale, Sfântul Serafim îi îndemna pe păstorii Bisericii la o activitate neostoită pentru binele Bisericii şi al societăţii, aşa cum putem constatăm din următorul sfat pe care i l-a dat unui...
Am să vă istorisesc acum o poveste veche italiană din Evul Mediu. In fosta împărăţie a Bizanţului, trăia pe vremea împăratului Mauriciu un tâlhar fioros care nu ştia ce-i mila, nici legea dumnezeiască sau...
Omul este născut să trăiască în unire cu semenii săi. Câtă vreme este singur, izolat, el se si simte stingher, nefericit. De aceea, omul caută societatea, prietenia, familia. Dar, fapt curios, deşi oamenii isi...
Un veşmânt ros de molii nu mai poate avea nici o valoare şi nu mai poate fi de nici un folos; la fel şi lemnul brăzdat de carii nu va mai merita să fie spre podoabă nici măcar pentru o clădire obişnuită, ci...
Avva Isaia ne îndeamnă: să facem cele de trebuinţă după puterile noastre şi puterea cea mare a Domnului nostru Iisus Hristos ne va ajuta. El ştie că omul nu e fericit, şi pentru aceea i-a dăruit lui pocăin...
Exprimarea emoţiei negative poate duce într-o serie de situaţii la conflict, la distrugerea relaţiilor, precum şi la anumite insuccese profesionale - de pildă, la concediere. Exprimându-ne emoţia negativă, nu...
FIECARE SĂ AIBĂ ÎN MÂINILE SALE ca pe nişte care de luptă şi arme duhovniceşti în războirea cu vrăjmaşii câteva leacuri duhovniceşti, asemenea unor plante medicinale folositoare împotriva fiecărui păcat...
RUGĂCIUNEA ADEVĂRATĂ nu este izbânda noastră, ci dar de la Dumnezeu; iar când lucrează smerit în inimă, sufletul şi trupul se sfinţesc şi se înfrumuseţează în atelierul ei dumnezeiesc. Să stăm bine...
Credința este o relație vie, de la persoană la persoană, între noi, oamenii, și Dumnezeu.
Dacă ne îndepărtăm de dimensiunea interioară, de taină, de dor, ca raportare la Persoana lui Dumnezeu, atunci cele du...
Femeia cananeanca se roaga pentru fiica ei ca si cum s-ar ruga pentru sine. Atunci cand Il Intalneste pe Hristos ii spune: Miluieste-ma Doamne, Fiul lui David! sau Doamne ajuta-ma. Durerea fiicei este traita ca propria...
In pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre bogatul cel nemilostiv şi săracul Lazăr se spune: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Lc. 16, 22). Aceste cuvinte ale Domnului ne...
Numai tu, Iisuse, îmi ierți păcatul
Și-mi ștergi trecutul de mare păcătos
Îmi dai o nouă șansă, la o viață-n duhul
Îmi dai un nou nume, de om virtuos.
De la bun început trebuie spus că "a ierta" cuprinde laolaltă, iertarea lui Dumnezeu, iertarea aproapelui și iertarea de sine.
Oricâte păcate ar avea un om, să nu deznădăjduiască, pentru că la Dumnezeu nu exi...
Hristos acest fapt le reproşează fariseilor: că se interesează excesiv de salvgardarea unor obiceiuri de faţadă, fără să-i preocupe nici cât negru sub unghie lucrurile lăuntrice, esenţiale, de însemnătate...
După cum cugetarea precede orice cuvânt rostit, tot astfel amintirea de moarte şi rememorarea păcatelor preced suspinele şi plânsul. Această rânduială o urmăm şi în scrierea noastră. Amintirea de moarte...
Una din cele mai mari fapte bune, dintre lucrările duhovnicesc ale monahilor şi ale creştinilor, în general, este citirea Sfintelor Scripturi, care este ca o trâmbiţa ce deşteaptă şi ne adună mintea în frica...
Iubeşte-i pe toţi şi te roagă tainic în sufletul tău. Revarsă-ţi iubirea peste toţi, şi o să vină vremea când vei iubi fără silinţă si ai să simţi că toti te iubesc. Un cântec lumesc spune c...
Sfinţii sunt văzutul Nevăzutului, căci Sfântul este cel care se uneşte, se întâlneşte cu Dumnezeu în simţirea lui, în fiinţa lui simţitoare. Omul căzut, omul pătimaş, îşi îngustează simţirea în...
Arhitectura bisericească are propriile sale canoane: nerespectarea lor are un caracter şi mai monstruos decât devierile din domeniul iconografiei. Neglijarea acestor cutume din partea autorităţilor religioase...
În zadar privesc la stele
Și jelesc dorurile mele
Tot suspin gândind la zbor,
La zboruri line și ceruri senine
Nu noi să-i învăţăm pe credincioşi, înţelegeţi? Ci să le spunem ceea ce ne învaţă Hristos. Vine unul şi mă întreabă, un călugăr: „Ce să fac, că eu din tinereţe, din copilărie sunt la mănăstire...
Se pune întrebarea: cum trebuie să se prezinte iconografia actuală şi cea viitoare, o copie mecanică după vechile originale sau creaţie autentică? Dacă alegem ultima variantă, în ce fel am putea să o men...
Evanghelia de la Matei cuprinde cinci părţi, fiecare cu câte o mare cuvântare a Sa. A cincea este Cuvântarea eshatologică (Mt 24-25). Când Domnul vesteşte dărâmare Ierusalimului (care se va şi întâmpla, la...
Și ce poate fi mai trist, decât să decazi până acolo încât să te lauzi cu Talanții pe care Dumnezeu ți i-a dat ca să-i înmulțești pentru binele și mântuirea tuturor.
Am nevoie de Tine
Să pot să-mi duc povara,
Zilelor de toamnă târzie,
Cât încă mai pot visa.
Cum se pot curata păcatele moştenite din neam? Amprentele din perioada intrauterină, din copilărie şi faptele înfăptuite de părinţi? Cum vă spuneam, aici important e să vedem că păcatul este boală, este...