PROTOSINGHELUL VICHENTIE MALAU


PROTOSINGHELUL VICHENTIE MALAU - Manastirea Secu

(1887-1945)

Viata

Acest mare duhovnic, care a stralucit ca un luceafar in manastirile noastre, s-a nascut in anul 1887, in satul Ghidion, comuna Stanita, judetul Neamt.

In anul 1894, cand avea numai 7 ani, parintii sai au intrat in viata mona- hala, impreuna cu cei trei copii. Tatal cu fiul Vasile s-au dus la Manastirea Secu, iar mama cu doua fete s-au dus la Manastirea Varatec. In anul 1895, tatal cu feciorul pleaca la Sfantul Munte. Acolo, in scoala monahismului ortodox, au petrecut in aspra nevointa unsprezece ani, formandu-se duhovniceste langa cei mai buni calugari atoniti.

In anul 1906 se reintorc la Manastirea Secu, iar in anul 1912 depun amandoi juramantul calugaresc. Tatal primeste numele de Dometian, iar fiul numele de Vichentie. La fel si mama se calugareste cu numele de Migalusa, iar sora cea mai mare, cu numele de Epraxia.

In anul 1915, monahul Vichentie este hirotonit preot si numit eclesiarh si duhovnic in Manastirea Secu. Intre anii 1916-1918 este trimis ca preot sanitar la spitalele de raniti.

Mai tarziu (1927-1928), ajunge staret in manastirea de metanie. Iar intre anii 1928-1940 activeaza ca preot slujitor in Manastirea Agapia, devenind cel mai renumit duhovnic din Moldova.

In anul 1940 este transferat ca preot misionar la Manastirea Vasiova- Banat, unde continua aceeasi activitate apostolica, pana in vara anului 1945, cand se muta la Domnul, plans de multa lume. In februarie, 1953, osemintele sale sunt aduse si depuse in gropnita Manastirii Secu, unde se pastreaza pana astazi.

Fapte si cuvinte de invatatura

Intr-o zi a zis tatal parintelui Vichentie catre sotia sa:
- Ma duc la manastire sa-mi plang pacatele, ca n-am facut nimic pentru sufletul meu.
- Dar de mine nu ti-i mila? a spus femeia. Ma lasi singura cu trei copii? Doar si eu am suflet.
- Atunci mergem amandoi. Eu iau cu mine copilul si tu, fetele.
Din ziua aceea s-au dus cu totii sa slujeasca lui Hristos, ajungand, atat parintii, cat si copiii calugari desavarsiti.

Cand era in Sfantul Munte, a intrebat parintele Vichentie pe duhovnicul sau:
- Spune-mi, parinte, ce sa fac ca sa ma mantuiesc?
- Aceasta sa faci, fiule, daca doresti sa te mantuiesti: sa te rogi neincetat cu lacrimi, rostind rugaciunea lui Iisus; sa mananci o data in fiecare zi, sa priveghezi mereu si sa faci ziua si noaptea inchinaciuni si metanii. Tot ce faci sa fie cu porunca si binecuvantare; Sfanta Liturghie si cele sapte laude sa nu-ti ramana niciodata, iar de pacatele trupesti, de zavistie si de iubirea de argint sa fugi pana la moarte.

Zicea iarasi duhovnicul catre ucenicul sau: -
- Sa stii, fiule, ca nu vei ramane multa vreme in Sfantul Munte. In curand te vei intoarce cu tatal tau in tara. Acolo te vei calugari, vei primi darul preotiei si vei povatui pe multi pe calea mantuirii.
Nu dupa mult timp s-a implinit prevestirea acelui duhovnic. Parintele Vichentie s-a intors in tara si a ajuns mare povatuitor de suflete.

Spunea despre dansul ucenicul sau, Protosinghelul Eftimie Tanase:
- In vara anului 1917 am fost grav ranit pe front. La spital, un preot calugar ingrijea de bolnavi. Era ieromonahul Vichentie Malau. Nu-l cunosteam, inainte de operatie m-am spovedit la el si, plangand, l-am intrebat:
- Preacuvioase parinte, voi mai scapa cu viata din aceasta operatie?
- Asculta mata, frate Ioane, mi-a zis el. Sa ai credinta in Hristos ca te vei face sanatos si in curand vei veni la Manastirea Secu si acolo te vei face calugar si preot.
Aceasta prevestire a parintelui Vichentie s-a implinit intocmai in toamna anului 1918.

Ajungand staret in Manastirea Secu, adesea invata pe calugari, zicand:
- Fratilor, sa facem lucrul Domnului fara lenevire, ca suntem naimiti lucratori in via Lui si fiecare, cum va lucra, asa plata va lua. Nimic sa nu facem din sila, nimic pentru bani, nimic fara binecuvantare sau cu cartire, ca sa nu pierdem plata in ziua judecatii. Ca "cine face ascultare cu dragoste, liturghie savarseste".

Altadata iarasi zicea fiilor sai duhovnicesti:
- Toate ale calugarului sunt sfinte, caci calugarul este afierosit lui Dumnezeu. De aceea, lucrul sau sa fie facut cu binecuvantare; cuvantul lui, intelept si dres cu sare; rugaciunea lui, curata ca ceara si fierbinte ca focul; chilia lui, simpla ca o pestera, dar sfanta ca o biserica.

Protosinghelul Vichentie oprea pe calugari sa pescuiasca. Odata i-a zis ucenicul sau:
- Parinte staret, da-mi voie sa prind peste din iaz.
- De ce sa omori pestele pentru lacomia ta?
- Dar ucenicii lui Hristos cum prindeau peste din Marea Galileei?
- Dar tu esti ucenicul lui Hristos? i-a raspuns staretul. Si s-a rusinat fratele de cuvintele lui.

Marturiseau ucenicii lui ca parintele Vichentie nu judeca niciodata pe nimeni, orice pacat l-ar fi vazut facand. Ci indata se ruga si plangea pentru el.

Odata a venit la el un calugar si i-a zis:
- Parinte staret, am vazut pe cineva mancand de dulce in zi de post.
- Nu judeca! Nu judeca, frate!, i-a raspuns batranul. Poate i-a luat Dumnezeu mintea, de aceea a mancat!

Intr-o zi a vazut staretul doi frati vorbind la strana si le-a zis:
- Nu vorbiti, fratilor, in biserica! Nici ingerii nu vorbesc aici, iar voi vorbiti?

Se spunea despre dansul ca nu ingaduia calugarilor sa mearga la chiliile altora, sa umble prin manastire fara rost sau sa vina la biserica fara camilafca. Iar daca cineva lipsea de la slujba fara pricina binecuvantata, il punea la canon.

Spun ucenicii lui ca intotdeauna intra cel dintai in biserica si iesea cel mai de pe urma. Cand intra mergea repede, ca si cum l-ar fi asteptat cineva. Iar cand iesea din biserica, mergea incet, avand fata vesela si luminata.

Marturisesc, de asemenea, ucenicii lui ca parintele Vichentie niciodata nu primea slujbe de la oameni, cand savarsea Sfanta Liturghie, nici nu vorbea cu cineva, ca sa poata vorbi numai cu Dumnezeu. Era atat de patruns de frica lui Dumnezeu si de bucurie, ca intotdeauna varsa lacrimi cand slujea.

Cand se apropia miezul noptii, staretul batea regulat in usa ucenicului si-i zicea:
- Scoala, frate Gheorghe, sa mergem la biserica, caci este ora douasprezece. Apoi canta o slava pana se destepta ucenicul si indata plecau la Utrenie.

Spunea iarasi ucenicul ca, in fiecare dimineata, la ora 5 fix, parintele Vichentie suna clopotul de desteptare.
- De ce suni clopotul asa de dimineata, preacuvioase? il intrebau unii.
- Ca sa se scoale parintii si fratii la rugaciune din timp, sa-si faca pravila si canonul calugaresc.
Dupa ce suna clopotul, batea in usa ucenicului, zicand:
- Scoala, frate Gheorghe, la rugaciune! Hai, dragul tatei, sa laudam pe Domnul. Iata, pasarile canta afara si ne fac de ras!
Iar daca ucenicul se ingreuia de somn, ii zicea:
- Du-te la fantana si-mi ada o caldare de apa, ca n-am cu ce ma spala. Dupa ce-si termina pravila, parintele Vichentie canta dupa obicei o slava.
Apoi isi lua rasa si pleca la biserica.

Odata l-a intrebat ucenicul:
- De ce nu dormi noaptea, parinte Vichentie?
- Daca vine Mirele in miezul noptii? Sa ma gaseasca dormind? raspundea batranul. Si se folosea ucenicul de nevointa lui.

Dupa Utrenie, parintele Vichentie se oprea in mijlocul bisericii si intreba:
- Ce sfant avem astazi? Ati citit viata sfantului de astazi? Uite, asa posteau si se rugau sfintii de demult, uite, asa rabdau mucenicii! Iar noi, parintilor, mancam si dormim!
Dupa ce explica viata sfantului zilei, adauga:
- Iata, este ora 2,30. De acum mergeti la chilii, faceti paraclisul Maicii Domnului si va culcati.

Uneori spunea ucenicului sau:
- Frate Gheorghe, sa veniti deseara cu totii la mine!
Seara vorbea cu fratii cuvant de folos din Sfanta Scriptura, din invataturile Sfintilor Parinti si din viata calugarilor alesi, pana la miezul noptii. Ii invata rugaciunea lui Iisus, ii sfatuia cum sa fuga din cursele vrajmasului, ii mangaia duhovniceste, ii deprindea sa picteze si sa cante pe note. La urma canta singur o podobie cu glas lin si duios si cu ochii inlacrimati zicea:
- Fratilor, sa mergem la biserica. Se aude clopotul de Utrenie!

Spunea iarasi ucenicul lui ca, de vedea vreun parinte sau frate trist si abatut, indata il intreba cu blandete:
- De ce esti suparat, mata, frate? Ai nevoie de ceva?
Apoi lasa slujba, chema pe frate la chilia lui si ii dadea un cuvant de mangaiere, o carte buna, bani pentru haine, ceva de mancare sau din darurile aduse de la biserica si il libera cu pace. Insa vin nu dadea nimanui la chilie, ca sa nu-l duca in ispita.

Odata s-a dus ucenicul la adunat fan pe munte. In urma, parintele Vichentie i-a facut curatenie in chilie, a spalat dusumeaua, a scuturat praful, a varuit soba si i-a aprins candela. Seara, cand s-a intors fratele de la ascultare, i-a zis parintele:
- Uite, asa trebuie sa fie chilia unui calugar. Simpla si curata ca o biserica!

Altadata a zis ucenicul catre parintele sau duhovnicesc:
- Preacuvioase, fa-ti si sfintia ta o haina mai buna, ca esti staret si te vede lumea!
- Nu merit! Nu merit alta, frate Gheorghe! De m-as izbavi in aceasta de pacate!

Spunea ucenicul despre staretul sau:
- Parintele Vichentie era foarte nevoitor. De multe ori umbla vara descult sau cu picioarele goale in bocanci. La chilie avea numai o singura haina buna, pe care o lua la biserica. Celelalte haine erau vechi si carpite, dar totdeauna curate.

Spunea inca ucenicul si acestea:
- N-am vazut in chilia parintelui Vichentie nici pat, nici perna, nici invelitoare, nici haine de prisos, decat numai cateva carti, o masa, candela aprinsa, crucea si epitrahirul cu care spovedea. Nu stiu unde si cum dormea, nici cum se ruga in chilie, dar intotdeauna il gaseam treaz si senin la fata.

Protosinghelul Vichentie Malau iubea atat de mult Biserica lui Hristos, incat zabovea inlauntrul ei ziua si noaptea. Singur facea curatenie, spala pe jos, impodobea altarul, stergea icoanele, vopsea stranele, curata pictura si varuia peretii bisericii pe dinafara. Chipul sau era intotdeauna bland si plin de bucurie.

Spunea unul din ucenici ca odata a venit la manastire prefectul cu cativa profesori. Parintele Vichentie, imbracat intr-o haina rea, varuia biserica:
- Unde este staretul manastirii? l-au intrebat ei. Am vrea sa vorbim cu dansul.
- Ma duc sa-l caut - a zis parintele Vichentie. Asteptati putin!
Dar ei, intelegand de la altii ca el este staretul si vazandu-l asa rau imbracat, indata au plecat.

Uneori il intrebau oamenii:
- Parinte staret, cu ce-ati facut atatea reparatii la biserica si la chilii?
- Cu mila lui Dumnezeu si cu ajutorul oamenilor, raspundea parintele. Daca cheltuiam azi o mie de lei, maine veneau in loc doua mii. Daca scoteam azi doua mii din casa, a doua zi gaseam patru mii in loc.

Se spunea despre dansul ca in noaptea de 11 noiembrie priveghea singur pana dimineata in Sfantul Altar, in rugaciune si lacrimi, spre pomenirea Sfintilor Mucenici Mina, Victor si Vichentie. Asemenea facea si in alte nopti de peste an.

Se spunea iarasi ca in ziua intai de Pasti, cand veneau cu totii la trapeza cu icoana Invierii si mesele erau pline de daruri, parintele Vichentie se aseza in capul mesei, gusta de cateva ori, apoi vorbea cuvant de folos timp de doua ceasuri. Vorbirea lui era asa de dulce si vie, incat parintii lasau mancarea si-l ascultau cu lacrimi.

Spunea inca parintele Vichentie celor ce il intrebau, cum ca ouale rosii inchipuiesc lacrimile Maicii Domnului, pe care le-a varsat pe Golgota, cand Fiul ei era rastignit pe cruce.

Cand veneau credinciosii la manastire, bateau la usa parintelui Vichentie si-l intrebau:
- Parinte, am venit la manastire sa facem Sfantul Maslu, sa dam slujbe, sa ne spovedim. La cine sa ne ducem?
- Eu va marturisesc, fratii mei - raspundea batranul cu dragoste. Apoi zabovea cu ei toata noaptea. Le asculta necazurile, ii marturisea, le randuia canon, ii mangaia cu alese cuvinte duhovnicesti si ii odihnea. A doua zi iarasi ii ducea la trapeza, ii servea singur cu mancare, le dadea paine pentru drum, ii petrecea pana la poarta si, binecuvantandu-i, ii libera cu pace.

Odata, un preot a adus pasca in sfantul altar. Atunci batranul i-a zis:
- Parinte, nu stii ca dupa tipic nu-i voie sa se aduca pasca, branza si oua in sfantul altar? Se cadea sa faci 200 de metanii pentru aceasta. Dar nu-mi permit sa dau canon la preoti. De aceea, voi face eu canonul acesta.

Spuneau batranii care l-au cunoscut ca parintele Vichentie invata asa de frumos pe oameni, ca toti care il ascultau plangeau.
- Dragii mei - zicea el -, ati venit de departe, cu desagii in spate, desculti peste dealuri, truditi si flamanzi, ca sa va inchinati la sfintele manastiri! Bine ati venit, fratilor! Dumnezeu sa va numere pasii...
La plecare, iarasi le zicea:
- Sarutati, fratilor, pamantul acesta, ca este loc sfant. Aici au trait atatia cuviosi, pe care numai Dumnezeu ii stie! Iar credinciosii, inchinandu-se, plecau mai departe.

Un frate curand calugarit a intrebat pe parintele Vichentie:
- Preacuvioase, ce sa fac sa ma mantuiesc?
- Asculta, mata, frate, sileste-te sa implinesti tot ce ai fagaduit si cu siguranta te vei mantui.
- Vai, parinte, ma infricosez de juramantul calugaresc!
- Nu te teme, frate! Ai nadejde ca ai primit Duh Sfant. Incepe a lucra cate putin, pana vei deprinde fapta buna. Cauta mai intai sa ai constiinta curata, sa nu te mustre de nimic la apusul soarelui. Apoi, pazeste-ti mintea de ganduri rele, fa cu dragoste orice ascultare si zi mereu "Doamne Iisuse".
Asa, dragul tatei, asculta mata de mine si nu vei gresi. Asa se lucreaza ogorul sufletului.

Alt fiu duhovnicesc l-a intrebat:
- Parinte Vichentie, ce sa fac sa ma mantuiesc? Iar batranul i-a dat o hartie pe care scria:
- Marturiseste-ti cat mai des pacatele tale; fa-ti canonul si pravila de chilie; zi neincetat rugaciunea lui Iisus; fa ascultare la toate si tuturor; iubeste singuratatea ca sa fii scutit de a auzi, de a vedea, de a pofti si de a critica, pe drept sau pe nedrept; in fata ta, toti sa fie socotiti ca sfinti.
Sileste-te sa faci acestea cu dragoste si vei fi viu. Iar nefacand acestea, pentru ce ai jurat, nesilit fiind? Ce nebunie fara leac este a jura fara a-ti da seama pentru ce juri!

Spuneau ucenicii lui ca parintele Vichentie nu se atingea niciodata de Sfanta Masa, afara de mare nevoie; iar deasupra nu ingaduia sa se puna nimic, afara de cele sfinte. Cand savarsea dumnezeiasca Liturghie, statea departe de jertfelnic si se ruga cu mainile asezate crucis pe piept, iar cand pomenea pomelnicele se aseza in genunchi langa Sfanta Masa si se ruga pentru toti cu lacrimi.

La spovedanie, parintele Vichentie era foarte bland si iscusit, intotdeauna ii dadea indrazneala omului si nadejde in mila lui Dumnezeu.
- Asculta, mata, - spunea batranul - marturiseste, aici, in fata lui Hristos, tot ce ai pe suflet. Nu ascunde nimic, nici nu te rusina de mine, ca si eu sunt om si nu am voie sa ma smintesc de pacatele tale. Asa, dragul tatei, spune tot ce ai gresit si te caieste ca un om, iar Dumnezeu te va ierta prin mine, pacatosul, dupa mare mila Lui. Numai sa parasesti pacatul!
La urma dadea si putin canon - metanii, post si milostenie.

Spunea ucenicul sau ca parintele Vichentie primea foarte greu la spovedanie preoti de mir si duhovnici.
- Asculta, mata, parinte, zicea batranul - du-te la parintele Ambrozie din Manastirea Neamt. El este duhovnicul preotilor.
- De ce nu spovedesti preoti? l-a intrebat ucenicul.
- Ei, frate, cel mai greu este sa marturisesti preoti si duhovnici! Ei au o mare raspundere inaintea lui Hristos.

Intr-o zi a spus batranul catre toti:
- Parintilor, iata, vin de departe mireni la manastire, cu traistele pline de daruri. Iar noi le primim darurile si-i lasam sa plece deserti. Nimic nu le dam inapoi. Caci, cine dintre noi se roaga cu post si cu lacrimi pentru ei? Sau cine le da sfaturi si cuvinte de mangaiere? Cine mai face metanii pentru mireni? Vai de noi, parintilor! Sa stiti ca o sa ne dea Dumnezeu in judecata!

In anul 1927, la hramul Manastirii Secu a venit lume multa. Parintele Vichentie i-a primit pe toti cu dragoste, i-a odihnit si ospatat; iar din darurile aduse a impartit la slujitori, la calugari si la saraci. Vazand aceasta, casierul manastirii i-a zis:
- Parinte staret, dar totul impartiti? Manastirea cu ce mai ramane, ca s-au cheltuit atatia bani cu hramul?
- Lasa, parinte Eftimie. Astazi am praznuit ziua Sfantului Ioan Boteza- torul. La hram, manastirea nu trebuie sa castige, ci sa se roage si sa faca milostenie la toti. Acesta este un hram adevarat!

Spunea ucenicul ca intr-o zi de An Nou s-a adunat obstea la staretie sa ureze parintelui Vichentie sanatate si sa primeasca binecuvantare. Iar batranul le-a zis:
- Parintilor si fratilor, s-ar fi cuvenit sa va servesc cu cate un pahar de vin, dupa obicei, dar nu am. Eu, insa, nu va dau vin, care de multe ori omoara sufletul, ci va dau cuvinte de folos de la Sfintii Parinti, care dau viata. Nu asteptati de la mine cuvinte inalte, ca cele inalte sunt sus. Acolo sa ne ajute Dumnezeu sa ne implinim cu totii.
Dupa ce le-a vorbit din viata si invataturile Sfantului Vasile, a incheiat, zicand:
- Sa nu ne deznadajduim, parintilor, chiar daca gresim, ci sa ne marturisim, sa parasim pacatul si sa avem nadejde. Ca Dumnezeu, ca un Tata bun, mereu ne asteapta cu bratele deschise.

A venit la parintele Vichentie un staret renumit si au vorbit mult impreuna despre mantuirea sufletului. La urma i-a zis batranul:
- Parinte staret, sfintia ta obligi pe calugari sa posteasca cate doua, trei zile, chiar daca unii nu pot. Nu este mai bine sa-i lasi dupa puterea si vointa lor? Eu nu fac asa. Le dau post, dar cu painea pe masa. Cred ca mai mare plata vor avea. Ii invat sa posteasca cu painea dinainte. Ca "pe datatorul de buna voie il iubeste Dumnezeu".

Spunea ucenicul ca parintele Vichentie mergea uneori la bucatarie si zicea bucatarului:
- Asculta, mata, parinte, fa mancare destula, pentru toata lumea; pune untdelemn cat trebuie si o fierbe bine, sa fie buna, ca sa nu carteasca, nici sa se imbolnaveasca parintii.

Spunea iarasi ucenicul ca batranul venea regulat la masa cu parintii, dar el nu manca. Numai seara gusta putin. Servea la masa, citea cuvant de invatatura si privea cu dragoste cum mananca fiecare. Uneori ii ziceau ceilalti:
- Mananca si sfintia ta, parinte staret.
- Iertati-ma, parintilor, am mancat la staretie cu cineva si nu mai pot manca. Vai, asa m-am saturat!

Se mai spunea despre dansul ca, daca observa la masa pe cineva ca nu mananca, se apropia de el si-i zicea:
- De ce stai mata si nu mananci? Ia, frate, si mananca.
- Iarta-ma, preacuvioase, m-am saturat.
- Asa, frate, sa va infranati cu mancarea dinainte. Cel mai bun post este sa mananci fara sa te saturi. Iar daca postesti de frica staretului, acela este post de sila, iar nu din dragoste.

Spuneau ucenicii lui ca cea mai mare fapta buna a staretului era aceea ca nu judeca niciodata pe nimeni, ci intotdeauna lua aminte de sine. Lucrand intr-o zi cu fratii la gradina si observand pe unii ca rad si vorbesc de rau, a suspinat in sine si-a zis:
- Ei, fratilor, mi-aduc aminte ce zicea Sfantul Pavel: "Niciodata nu am scos cuvant desert din gura mea". Iar eu, ticalosul, intotdeauna clevetesc, cartesc, vorbesc de rau pe fratele meu si rad, in loc sa plang pentru pacatele mele. Vai mie, fratilor, se apropie ceasul mortii mele si nu stiu ce raspuns voi da inaintea lui Hristos!
Iar fratii, auzind acestea, taceau si se rusinau de vorbele lui.

Spuneau iarasi fiii sai duhovnicesti ca parintele Vichentie priveghea aproape in fiecare noapte. Vara se nevoia in padure si iarna in chilie. De cum se lasa intunericul, isi lua Psaltirea in traista, lumanari si chibrituri, si se furisa in padure. Acolo se ruga singur si facea mii de metanii. Iar in zorii zilei se intorcea la chilie neobservat si suna clopotul de desteptare.

Odata a venit in vizita canonica la manastire mitropolitul Pimen de la Iasi. Dupa ce s-a inchinat in biserica, i-a zis staretul:
- Inalt Preasfintite, spuneti un cuvant de folos la parinti.
- Bine, parinte Vichentie, iata le spun: Preacuviosi parinti, cu randuiala lui Dumnezeu si cu rugaciunile Sfantului Ioan Botezatorul, patronul acestei manastiri, aveti un staret cu viata aleasa, cum nu am in nici o alta manastire din Moldova. Va rog sa-l ascultati in toate si sa-i urmati viata si cred ca cu darul lui Hristos, cu totii va veti mantui!

A zis odata parintele Vichentie catre duhovnicii manastirii:
- Parintilor, mare este taina preotiei si a duhovniciei si vai noua de vom pierde sufletele incredintate de Hristos. Ca pentru fiecare vom da socoteala. Eu cred ca dintr-o mie de duhovnici, putini se vor mantui, cum ne invata si Sfantul Ioan Gura de Aur, ca duhovnicia este cea mai grea misiune pe pamant!

Spunea ucenicul sau ca parintele Vichentie nu primea niciodata bani pentru spovedanie sau pentru orice fel de slujbe. Totul facea gratuit, din credinta si din dragoste, precum porunceste Hristos: In dar ati luat, in dar sa dati (Matei 10, 8). De asemenea, nu primea la chilie bani pentru pomelnice, ci ii trimitea la biserica.

La acest mare parinte veneau zilnic multi saraci sa ceara milostenie. Cum batea cineva in usa, indata deschidea si zicea:
- Vai, a batut Hristos la usa chiliei mele si nu am ce sa-i dau milostenie! Si indata lua ce gasea in cale si impartea. Ori un prosop din cui, ori o pereche de ciorapi, ori ceva bani, ori o bucata de paine. Iar daca nu avea nimic la indemana, spunea saracului:
- Asteapta mata putin afara! Iar el intra in chilie, se dezbraca de camasa sau isi scotea bocancii si ii dadea saracului, zicand:
- Primeste, frate, macar atat, ca n-am altceva pe ziua de astazi! La urma adauga:
- Vino sa mananci la trapeza. Nu cumva sa pleci flamand! Si il servea cu mainile sale. Apoi il petrecea pana la iesire.

Se spunea despre el ca niciodata nu purta haine noi, ci numai haine vechi, dar intotdeauna curate. Nu avea uneori nici camasa de schimb, pentru ca totul dadea milostenie. De aceea purta permanent la gat un fular negru, lung pana la brau, ca sa nu-l vada cineva ca nu are camasa pe el.

Cand parintele Vichentie mergea la Targu Neamt sa faca cumparaturi pentru manastire, se adunau in jurul lui toti saracii de pe ulite, copii orfani, vaduve, schiopi, orbi, cersetori. Iar sfintia sa le dadea milostenie cea mai mare parte din bani. Din banii ramasi facea cumparaturi si se intorcea inapoi.

Spuneau ucenicii lui ca in vara anului 1928, cand a fost numit duhov- nic la Manastirea Agapia, a trecut muntele numai cu traista in spate, in care avea Sfanta Evanghelie, crucea, molitfelnicul, epitrahirul si un rand de schim- buri. Aceasta era toata averea lui.

Spuneau iarasi ca parintele Vichentie era chemat uneori la praznic in manastire, iar el venea cu dragoste. Dupa ce binecuvanta, gusta din mancare de trei ori, iar paharul cu vin numai il atingea de buzele sale, apoi zicea:
- Bogdaproste! Ce bine am mancat! Dumnezeu sa ierte pe raposatul!
- Mai stati, parinte, si mancati cu noi. Nu va sculati flamand de la masa, staruiau maicile.
- Am mancat. Iertati-ma. Ma duc, ca ma asteapta Hristos la chilie! Si indata pleca.

Odata a venit un credincios la batranul si i-a zis:
- Parinte, cutare om mi-a facut multe necazuri. Nu mai pot rabda. Spune-mi ce sa fac?
- Asculta, mata, dragul meu. Nu te tulbura pe fratele in zadar, ca nu el, ci diavolul este de vina. Deci, nu rupe legatura dragostei care este mai scumpa decat orice pe lume.

Altadata au venit cativa calugari la el si i-au zis:
- Parinte Vichentie, spune-ne un cuvant de folos.
- Parintilor, - zise batranul - de nimic nu ne va intreba Hristos la judecata, decat numai atat: Pentru ce nu ne-am pocait? Pentru ce nu ne-am plans pacatele? Pentru ce am ramas cu candelele stinse? Deci, siliti-va, dragii mei, siliti-va la pocainta. Ca, iata, vine noaptea, cand nimeni nu mai poate lucra nimic. Vine moartea fara veste si ne gaseste in pacate. Sa fim gata, parintilor, sa fim gata de drum!

A venit odata o calugarita la parintele Vichentie si l-a intrebat:
- Preacuvioase, a venit o ruda la noi. Avem voie s-o gazduim in chilie?
- Maica, asculta mata. Nici un ceas sa nu gazduiesti pe mireni in chilie, ci numai la arhondaric. Ca chilia calugarului este biserica, este camara de taina si loc de nevointa. Iar vorbirea cu mireni alunga plansul calugarului, stinge candela rugaciunii si departeaza pe Hristos din inima lui.

Daca observa vreun mirean ca face sminteala in manastire, indata ii zicea:
- Asculta, mata, frate. Mata trebuie sa pleci din manastire mai inainte de apusul soarelui, ca aici este foc. Aici este loc sfant, unde sute de suflete se roaga lui Hristos. Aici rugaciunile si metaniile nu mai inceteaza, nici candelele maicilor nu se sting. De aceea se cuvine sa intri cu sfiala, sa mergi incet, sa ai privirea in jos, sa nu tii pe nimeni de vorba si sa te rogi, ca manastirea este loc sfant.

Intr-o zi l-au intrebat cativa credinciosi:
- Parinte Vichentie, oare este pacat a manca de dulce in zile de post?
- Ascultati, fratilor. Tot ce dezmiarda trupul este pacat. Cand Biserica ne opreste sa mancam de dulce, suntem datori sa postim. Eu nu va pot dezlega sa mancati. Iar cand Biserica dezleaga la toate, eu nu va pot lega sa nu mancati. Deci sa facem asa cum ne invata Biserica.

Spuneau ucenicii lui ca Protosinghelul Vichentie manca foarte putin, numai cat sa-si mentina viata. Tot ce capata de mancare impartea la cei din jurul lui, iar daca ii mai ramanea ceva, catre seara se ducea la maicile sarace si le zicea:
- Maica, m-a trimis Hristos la sfintia ta cu ceva de mancare. Te rog s-o primesti in numele Domnului!

Catre maicile mai indestulate din manastire zicea batranul uneori:
- Auziti ce spune Hristos: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui. Deci, mare osanda vom lua de nu vom face milostenie. Calugarul trebuie sa manance un singur fel de mancare si acela cu multa infranare. La fel si haine sa aiba numai doua, una de lucru si alta de biserica, si acelea sa fie simple.

Cand venea vreun sarac la el si nu avea ce sa-i dea, se ducea la maici si le zicea cu glas rugator:
- Maica, a venit Hristos la mine si nu am ce sa-i dau milostenie! Te rog, imprumuta-mi 100 de lei si, cand voi avea, ti-i voi da inapoi.
Iar maicile, vazand dragostea lui pentru saraci, ii raspundeau:
- Poftiti, parinte, 100 de lei si nu ni-i mai da inapoi, ca vrem si noi sa miluim pe Hristos.
Asa silea bunul pastor si pe altii sa faca milostenie.

Altadata a venit un calugar sa-i ceara cuvant de folos, iar batranul i-a zis:
- Asculta, mata, parinte. Ai primit ceva astazi? Astazi sa imparti la toti. Nimic sa nu tii pentru a doua zi. Nici bani, nici paine, nici doua haine. Ca are grija Hristos sa te hraneasca si maine.

Intr-o iarna i-a cusut monahia Migalusa - mama sa - un rand de haine noi calugaresti, din lana tigaie. Dar, inainte de a le imbraca, a venit la cuviosul un om sarac cu sotia sa ceara milostenie. Aveau acasa 10 copii si duceau lipsa de toate. Deci, le-a zis parintele:
- Poftiti hainele acestea de siac. Sunt preotesti, dar puteti sa le prefaceti in haine pentru copii. Iarna tin foarte cald si sunt noi. Tot stateau la mine degeaba. Noi avem de toate.
- Bogdaproste, parinte, au spus oamenii si au plecat. Deci, auzind, mama lui a zis, suspinand:
- Cum a dat parintele de pomana hainele acelea noi, asa de bune? Cu ce o sa se imbrace in iarna asta?
- Lasa, maica Migalusa, nu mai plange, au mangaiat-o celelalte. Are Dumnezeu grija de parintele Vichentie!

Spunea maica Laurentia, ucenica lui:
- Odata m-am dus la parintele Vichentie pentru marturisire si l-am gasit spalandu-si rufele. Era imbracat cu dulama, fara camasa pe el.
- Iarta-ma, maica, ca ma vezi asa. Imi spal camasile si nu am altele de schimb.
- Da-mi binecuvantare, parinte, sa le spal eu.
- Ei, maica, dar popa ce sa faca?

Zicea iarasi ucenica lui:
- Parintele Vichentie locuia in casa preotilor, alaturi de ucenicul sau, Protosinghelul Eftimie. Si venea la el multa lume pentru spovedanie si sfat. Dar, pentru ca sa nu mahneasca pe ucenicul sau ca este trecut cu vederea, zicea credinciosilor:
- Fratilor, mergeti o parte si la parintele de alaturi. Este un duhovnic foarte bun si iscusit.

Spunea maica Laurentia despre acest mare duhovnic ca, cu mult mestesug, reusea sa traga la spovedanie pe maicile care se temeau de canon aspru. Cum vedea vreuna descurajata, chema la sine o sora si-i zicea:
- Ia, mata, untdelemnul si faina aceasta si le du la maica cutare, din partea mea, ca este lipsita.
- Pentru ce faci aceasta, parinte Vichentie, - intreba maica Laurentia - doar are cu ce trai?
- Ca sa-i ridic moralul si sa-i dau indrazneala duhovniceasca.
Dupa o zi sau doua, cand o intalnea in biserica, o chema la sine si-i zicea:
- Maica, sfintia ta esti o calugarita buna. Ai venit la manastire de atatia ani, ai crescut ucenice, ai facut ascultare, la biserica vii regulat, la strana canti frumos. Nu trebuie sa te descurajezi. Aceasta este lucrarea vrajmasului. Ai nadejde in mila lui Dumnezeu si vina pe la popa. O sa-ti citesc o rugaciune, o sa te spovedesc si vei vedea pe urma ce multumita te vei simti.
Asa castiga parintele Vichentie sufletele tuturor.

Acest preacuvios parinte avea si darul mai inainte-vederii. Cand venea cate un frate tanar la manastire, el simtea cu duhul daca va fi sau nu calugar bun. Pe unii din frati ii chema la sine si le zicea:
- Dumnezeu si Maica Domnului sa va binecuvinteze, fratilor, sa ajungeti calugari buni si preoti ai Bisericii lui Hristos. Iar pe altii, chemandu-i, le spunea:
- Fratilor, n-o sa puteti sta in manastire. Aici este greu. Poftiti bani de drum si va duceti acasa. Ascultati de parinti, invatati o meserie si aveti frica lui Dumnezeu. Si toti urmau sfatul lui.

Spunea maica Laurentia ca a venit o copila la bunica ei, calugarita in Manastirea Agapia, ca s-o vada. A doua zi, batrana s-a dus la parintele Vichentie si i-a zis:
. - Binecuvinteaza, preacuvioase parinte, pe nepoata mea ca se intoarce acasa.
- Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvinteze, sora, sa ramai la manastire si calugarita sa te faci!
Din ceasul acela, copila a ramas la Agapia si a ajuns calugarita buna.

La parintele Vichentie veneau multi bolnavi pentru rugaciune. Unii din ei se vindecau. Batranul ii primea pe toti cu dragoste, ii marturisea si le facea Sfantul Maslu. El insa simtea cu duhul daca bolnavul se va vindeca sau nu. De aceea nu voia sa schimbe hotararea lui Dumnezeu. La plecare, mangaia pe cel suferind si-i dadea a intelege ce va urma.
- Cat sa va dam, parinte, pentru Sfantul Maslu? intreba bolnavul.
- Ei, lasa, daca te vindeci, ne tocmim noi! Si nu lua niciodata bani de la nimeni.

Odata s-a imbolnavit parintele Vichentie si nu avea unde sa se culce, ca nu avea pat in chilie. Atunci maica Laurentia i-a adus un pat cu perna si asternuturi si a zacut batranul cateva zile pe el. Dupa ce s-a ridicat din boala a zis catre maici:
- Va multumesc pentru pat, pentru perna, pentru toate. Luati-le de acum, ca popa s-a facut sanatos. De ce sa doarma altul pe dusumea din cauza mea?
- Ba nu, preacuvioase, vi l-am daruit de tot. Tineti-l in chilie.
- Daca-l tin in chilie, iar ma intoarce boala!
Dupa cateva zile a intalnit un sarac si i-a dat patul cu tot ce era pe el. De atunci parintele n-a mai fost bolnav niciodata cat a stat la Manastirea Agapia.

Spunea odata batranul catre Protosinghelul Eftimie, ucenicul sau:
- Asta noapte, dupa ce am facut cateva ate de metanii, m-am asezat putin pe scaun sa ma odihnesc. Dupa cateva minute am simtit ca cineva mi-a smuls cu manie metaniile din mana si le-a aruncat. Cand am deschis ochii, am vazut in chilie o ceata de diavoli negri, care saltau si jucau. Dar indata ce am inceput sa strig catre Hristos cu lacrimi, diavolii s-au facut nevazuti.

Zicea iarasi parintele Vichentie catre ucenicul sau:
- Bine este calugarului sa fie strain toata viata. Daca nu, sa se instraineze macar la batranete, ca sa moara strain, iar nu intre ai sai. Ca asa a fagaduit lui Hristos.

Obisnuia parintele sa vorbeasca catre fiecare cuvant de folos. Cum isi aducea aminte de vreun cuvant ziditor de suflet, indata il spunea la cea dintai calugarita pe care o intalnea.
- Maica Evsevie, auzi mata? Mi-am adus aminte de un cuvant. Sa ti-l spun acum, poate nu te mai intalnesti cu el.
La urma incheia, zicand:
- Acesta este, poate, ultimul meu cuvant, ultima binecuvantare. Cine stie daca mai ajungem pana maine!

Intr-o zi l-a intrebat unul din ucenici:
- Cum va simtiti la Manastirea Agapia, parinte Vichentie?
- Slava lui Dumnezeu pentru toate! Stiti ce ma tine aici? Liturghia zilnica si Sfanta Impartasanie! Altfel m-ar inconjura ispitele din toate partile.
Si s-a folosit mult ucenicul de cuvintele batranului.

Zicea parintele Vichentie:
- Cine cauta a se indulci de frumuseti trupesti este vinovat ca si curvarul, si, pana nu pune hotar, nu se poate impartasi. Ba si anafura o ia spre pacat. Vai, si ce multi mai sunt din cei care cred ca a pofti nu este nimic! Dar Hristos spune hotarat: Daca ai poftit, iata ai si curvit in inima ta (Matei 5, 28).

Zicea iarasi:
- Cea mai sigura cursa a diavolului pentru om este amanarea. "Ai vreme sa te inchini, - zice el - sa postesti mai pe urma, deseara, maine!" Si tot te amana pana mori. Iata, asa se pierde omul singur, cu voia lui, nepocait. A cui este vina?

Alteori spunea ucenicilor:
- Fratilor, in zadar va spovediti, daca nu puneti hotar greselilor.

Zicea batranul catre fiii sai duhovnicesti:
- O, ce nebunie fara leac este a jura in fata altarului lui Hristos si in fata a toata lumea, ca vei trai toata viata ta numai in ascultare desavarsita, in rabdare, in infranare de bauturi si de orice pofte si indulciri trupesti. Si vai! In urma juramantului din aceeasi zi, incepi a cauta sa refuzi supunerea, sa calci in picioare juramantul sfant si sa te intorci cu indrazneala la cele dintai. Nu uita, insa, ca juramantul acesta in ziua judecatii iti va fi cel mai cumplit paras. Tine seama ca nu numai pentru tine vei raspunde, ci si pentru toti acei ce s-au smintit de tine, precum insusi Hristos zice: Vai de cel prin care vine sminteala (Matei 18, 7).

Zicea parintele Vichentie si acestea:
- Pe Mantuitorul Hristos nimeni nu L-a vazut niciodata razand, dar plangand L-au vazut toti adeseori. Nu pentru El plangea, ci pentru lumea ratacita in pustietatile pacatelor, unde locuiesc vrajmasii omenirii, stand la panda neadormiti si cautand ca fiarele salbatice sa rupa si sa inghita pe toti cei rataciti in acele pustietati.

Pentru cei ce vorbesc in biserica, spunea:
- Vorbirea, glumele si rasul in biserica sunt pacate contra Sfantului Duh, adica contra puterii dumnezeiesti, caci prin acestea se dispretuieste sfintenia bisericii si se da prilej de sminteala publicului. Ba, ceva mai mult, aceste uraciuni au devenit astazi un obicei nedespartit de biserica si de credinciosii sai.
Vai, ce dureros lucru este cand singuri noi dispretuim ce avem mai sfant - Biserica - pe care o avem mostenire de la Hristos! Despre aceasta Insusi Domnul spune: Casa mea, casa de rugaciune se va chema pentru toate neamurile, iar voi ati facut-o pestera de talhari (Matei 21, 13).

Iar despre post asa invata pe ucenici:
- Fara post - adica infranare de la mancare, de la bautura si de la ganduri si fapte rele - nimeni dintre muritori nu poate fi in stare sa traiasca viata monahala singuratica, in curatenie trupeasca absoluta si cu deplina pace a constiintei. Un trup hranit si odihnit invinge neaparat duhul, intuneca constiinta si cade victima a multe feluri de pacate.

Alteori iarasi invata zicand:
- Fratilor, vorbirea si glumele in biserica se aseamana cu ras la mormant!

Iarasi zicea parintele Vichentie:
- Este adevarat ca Mantuitorul a dat Sfintilor Sai Apostoli puterea de a lega si dezlega pacatele - si prin ei arhiereilor si preotilor -, dar cu conditia ca acestea sa fie ispasite prin post, rugaciune, canon, lacrimi si hotar.
Ei bine, astazi multi cauta duhovnici dintre cei mai lesne iertatori si inca ii roaga sa nu le dea canon mult. Ba inca ar mai cere gratiere definitiv. Unii nu uita sa ceara imediat si voie de impartasanie, indiferent de greutatea pacatelor. Aceasta, ca sa-i creada lumea vrednici. O, ce nebunie fara leac! Canoanele sunt facute de Apostoli si de alti sfinti si trebuie aplicate tuturor, dupa om, dupa timp si imprejurari. Insusi Hristos S-a ostenit, a postit, S-a rugat si a plans pentru noi.
O, oameni impietriti si orbi, Sfanta Impartasanie este foc ce arde pe cei nevrednici!

Iar pentru cei cu totul impietriti la spovedanie, zicea:
- Vai si iar vai celor plini de pacate care cauta duhovnici lesne iertatori si le fura binecuvantarea si cu obraznicie indraznesc a se impartasi, stiindu-se singuri ca sunt nevrednici. Acelora mai bine le-ar fi fost sa se fi nascut morti, caci, hotarat, iertare nu mai pot avea si partea lor va fi in veci cu Iuda.

Alteori invata marele duhovnic:
- Inainte de a merge la spovedanie, cerceteaza-ti constiinta mult timp si vezi ca sunt greseli mici, care de multe ori pot deveni mai vatamatoare ca cele mari. Apoi scrie pe hartie tot ce ai gresit si cauta un duhovnic iscusit, iar nu lesne iertator. Ca nici un duhovnic intelept nu poate nesocoti canoanele Sfintilor Parinti. Caci, Hristos si Sfintii Sai, ieri, azi si in veci, aceiasi sunt! Deci, marturisindu-te, cere singur canonul cuvenit si fa-l indata, ca nu-ti stii ceasul mortii. Daca iti da voie duhovnicul sa te impartasesti, inca nu te grabi, ca foc este si arde. Ci, cerceteaza-ti mult constiinta si apoi cu mare frica, impartaseste-te.

Zicea iarasi parintele Vichentie:
- Spovedania deasa slabeste puterea diavolilor.

Zicea si acestea:
- Cei ce se supun pacatelor si patimilor trupesti, aceia, acolo, nicidecum nu vor avea iertare.

Odata, vazand batranul unele surori cartind in manastire, le-a zis:
- Faceti ascultare, maicilor, fara cartire, ca lui Dumnezeu. Aceasta este calugaria. Daca nu, rade diavolul de voi si va castiga el.

Altadata, vazand o calugarita vorbind de rau pe stareta, i-a zis:
- Tu cine esti, care judeci pe slujitoarea lui Dumnezeu? Ea, Domnului sta sau cade. Si va sta, ca puternic este Dumnezeu sa o sprijineasca. Se cade insa si slujitoarei Domnului - staretei - a fi impodobita cu toate virtutile evanghelice, zidite pe temelia smereniei, judecand cu nepartinire si cu indelunga rabdare, "ca sa ia plata chemarii de sus".

Zicea parintele Vichentie catre o calugarita din Agapia Veche care voia sa aduca pe oameni cu sila la pocainta:
- Maica Evsevie, pentru ce nu te tii de invatatura Sfintei Evanghelii, care spune asa: Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatal (Ioan 6, 44)? Deci, pe fiecare om, daca nu-l trage si nu-l misca Duhul Sfant, el ramane impietrit ca Faraon, caruia Dumnezeu anume i-a impietrit inima ca sa faca minuni prin el, sa se proslaveasca prin impietrirea lui. Asa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheama cand vrei tu, ci cand vrea El. Degeaba te framanti, caci gandurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.

Zicea iarasi catre aceeasi calugarita:
- Ai jurat rabdare? Rabda! Nu cauta ce fac altii, ca Dumnezeu voieste sa cauti de sineti. Ce vrei? Sa mantuiesti cu forta pe om? Ai uitat ce i-au facut calugarii Sfantului Simeon Noul Teolog? Cum l-au dat afara din manastire? Rabda, deci, si nu te pune impotriva lui Dumnezeu.

Altadata iarasi i-a zis batranul:
- Cautand la ceea ce fac altii, gresesti. Nu te rataci, vrand sa indreptezi pe altii. Ci vezi de tine, ca pentru tine ai jurat. Are Dumnezeu grija de fiecare.

Zicea iarasi aceleiasi calugarite:
- Nicaieri nu vei putea sta, nici vei avea pace sa te mantuiesti, de nu vei tacea ca mortul si nu vei rabda pana la sange. Ca, de te ocupi sa mantuiesti pe altii, te uiti pe tine.

Zicea iarasi parintele Vichentie:
- De cate ori parasti pe fratele tau, de atatea ori calci Evanghelia care iti arata pe Domnul rastignit.

Zicea catre aceeasi calugarita:
- Daca toata viata sfintiei tale nu te vei hotari ca pe toti si pe toate sa-i crezi sfinti si sfinte, nu te poti mantui si degeaba mai stai in calugarie. Eu cred din inima ca toti sunt sfinti si sfinte si ca Dumnezeu ii mantuieste si ii sfinteste asa cum eu nu pot pricepe, nici sfintia ta!

Zicea parintele Vichentie si acestea:
- Va incredintez ca cel ce uraste, chiar motivat, pe aproapele sau, se face atat de vinovat, incat merita a fi tras la cea mai inalta instanta de judecata. Iar cel ce defaima si ponegreste pe aproapele, se aseamana cu ucigasii de oameni care se condamna la cea mai grea pedeapsa.

Zicea iarasi:
- Nu exista sub soare un lucru mai dureros, decat un crestin care stie a citi, dar nu are in casa sa Biblia, si nu citeste in ea zilnic, ca sa ia dar si putere.

Inainte de plecarea sa in Banat, au venit la batranul doi ucenici - ieromonahul Climent si monahul Cleopa - si cu multe lacrimi i-au zis:
- Preacuvioase parinte, in curand vei pleca de la noi si nu ne vom mai vedea in viata aceasta. Spune-ne ultimul cuvant de folos.
Iar parintele Vichentie, punandu-si mana pe grumazul parintelui Cleopa si cu cealalta lovind usor in masa, a zis:
- Asculta, mata, parinte Cleopa, asculta ce-ti spune popa. Iata ultimul meu cuvant: rabdare, rabdare, rabdare! Si cand ti se va parea matale ca ai gatit-o, ia-o din nou de la capat: rabdare, rabdare, rabdare!
- Dar pana cand, parinte Vichentie?
- Pana la usa mormantului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo in gradina raiului. Si acolo canta pasari asa de minunat! Si sunt copaci cu flori si fructe de aur! Si pajisti care vesnic infloresc. Si sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfintilor. Acolo vom auzi cantarile ingerilor. Acolo vom petrece in veci cu Domnul. Deci, fratii mei, acolo in rai sa ne intalnim!

Marturisesc ucenicii sai ca, in timp ce parintele Vichentie savarsea la Manastirea Agapia ultima Liturghie, s-a vazut de catre toti un porumbel deasupra Sfintei Mese. Apoi a zburat afara.
- In ce parte a zburat porumbelul? intreba parintele la sfarsitul slujbei.
- A zburat catre apus - i-au raspuns maicile. - Deci, catre apus trebuie sa plec si eu!

La 26 martie, 1940, parintele Vichentie impreuna cu ucenicul sau, ieromonahul Eftimie Tanase, au plecat ca misionari in Banat. In sunetul clopotelor, obstea Manastirii Agapia i-a petrecut plangand pana devale. Apoi, batranul, intorcandu-se spre ele, a zis:
- Maicilor, de-ajuns! Va multumesc pentru atata dragoste. Intoarceti-va la manastire si nu uitati fagaduintele calugaresti de care vom da seama inaintea lui Hristos. Iertati-ma! Apoi, facand metanie unii altora, le-a binecuvantat si au plecat.

Spuneau iarasi ucenicii sai ca in Manastirea Vasiova, Protosinghelul Vichentie Malau se nevoia mai mult ca in Moldova. Toata ziua era in biserica si la chilie inconjurat de sute, uneori mii de oameni. Pe unii ii spovedea, pe altii ii mangaia, pe toti ii sfatuia si pentru toti se ruga.
Apoi, odata cu seara, se retragea in padure, la un loc tainuit, unde avea o cruce mare. Acolo se ruga cu lacrimi si facea mii de metanii pana in zorii zilei, cand se intorcea la chilie.

In vara anului 1945, marele duhovnic, Protosinghelul Vichentie Malau, dupa o scurta suferinta, si-a dat sufletul in bratele Mantuitorului si a fost petrecut la mormant de peste zece mii de credinciosi. Toti l-au plans si l-au acoperit cu tarana cu propriile lor maini.
Pana astazi vin tarani din Banat - ortodocsi si catolici - in pelerinaj, la Manastirea Vasiova. Pun lumanari si flori pe mormantul lui, se roaga, plang, fac metanii, apoi ii saruta crucea si se intorc la casele lor.
Dupa sapte ani de zile, osemintele acestui preacuvios parinte, pline de buna mireasma, au fost stramutate la Manastirea Secu. Iar mainile sale, cu care a savarsit cele sfinte si a miluit pe cei saraci, au fost gasite intregi si nevatamate, ca semn ca Hristos l-a numarat in ceata cuviosilor parinti, pentru sfintenia vietii si desavarsita lui milostenie.

Maica Eufrosina, suflet drept si sfant,
Toate scrisorile le-am primit si va rog mult, nu va suparati, caci eu nu raspund nimanui pana nu sunt impins si indemnat de Duhul Domnului, caci in mine traieste Hristos, nu eu. El porunceste si eu, sluga, execut. Asa sa traiti viata in duh si adevar si, daca Duhul Domnului va indeamna sa scrieti mai des, scrieti ca ma bucura. La ceea ce m-ati intrebat, o sa va raspund eu in plic inchis.

Suflet curat si drept,
Am primit si va multumesc mult pentru ceea ce aveti in gand si suflet, insa, toate se fac cu voia lui Dumnezeu. Omului de lut nu-i ramane decat sa fie supus hotararii dumnezeiesti. Asa fiind, sa multumim lui Dumnezeu si sa-L laudam cat vom fi vii pe pamant, oriunde ne vom afla stand si purtati de Duhul Sfant, in chipul cum omul niciodata n-are sa priceapa.
Va pomenesc cu credinta si va trimit binecuvantarea Domnului, amin. Fiti sanatoase. Mai scrieti.
Suflet drept si credincios,
Va multumesc, matale si la toate surorile din casa, cinci la numar. Tot ce trebuie am facut si fac mereu rugaciuni si cereri, dupa cum m-ati rugat prin scrisoare. Deci, luati aminte de sineva numai, traiti numai inlauntrul vostru si nu in afara, si smerenia cu supunerea sa va fie hrana zilnica. Ramaneti cu Dumnezeu traind. Amin.

Cuvant despre Sfanta Rugaciune

Mantuitorul S-a intrupat ca sa ne fie noua spre model de viata trupeasca si sufleteasca pe pamant si pregatitoare pentru viata de dincolo de mormant.

Iubite, adanceste-ti cugetarea la Marta care primeste pe Domnul si la Maria care cade la picioarele Sale.

Amandoua surorile au mare osardie in lucru, insa sunt cu totul deosebite lucrarile lor. Ca Marta slujea, gatind hrana pamanteasca, trupeasca, Domnului; iar Maria, sezand langa picioarele Lui, asculta cuvintele Lui. Una odihnea pe Cel vazut, iar cealalta slujea Celui nevazut, ca era cu adevarat si om si Dumnezeu, Cel de fata. Acelasi Stapan, osardia amanduror femeilor a primit-o. Dar Marta, de osteneala obosita, cerea mijlocitor pe Domnul catre Maria, sa o ajute: "zi-i ei ca sculandu-se sa slujeasca Tie cu mine".

Iar Domnul ii raspunde: "Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti, iar Maria partea cea buna si-a ales-o, care nu se va lua de la dansa". Ca n-am venit pe lume ca sa stam pe asternuturi moi si pantecele sa-l hranim, ci am venit ca pe voi sa va hranesc cu cuvantul adevarului si cu vederea tainelor.

Pe una dar n-a oprit-o de la cele ce lucra, iar pe cealalta a laudat-o ca si-a ales partea cea buna. Amandoua femeile lucrau cu osardie, insa partea sufleteasca era mai de valoare, caci era o privire tainica.

Tu, suflete, alege ce voiesti. De voiesti, slujeste in numele lui Hristos, ca Marta cele pamantesti. Domnul iti da voie, ca zice: "Intrucat ati facut unuia din acesti frati ai Mei prea mici, Mie ati facut". Ca ori de primesti straini, ori odihnesti saraci, ori de te pleci catre cei ce se afla in dureri, in nevoi, in primejdie, ori de slujesti bolnavi, toate asupra Sa le primeste Hristos.

Iar de vrei sa ravnesti Mariei care a lasat slujba trupului si si-a adancit inima spre cele sufletesti, apoi curat sa savarsesti lucrul. Paraseste trupul, lasa

lucrarea de pamant si facerea de bucate si celelalte (in timpul rugaciunii) si sezi langa picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui. Caci, invataturile Domnului intaresc nevoile trupului.

Deci, ai luat, iubite, pildele si dovada. Alege ce vrei. Sau slujitor fii saracilor, sau indragitor dogmelor lui Hristos. Iar de poti pe ambele, plata vei lua.

Domnul pretuieste mai mult partea Mariei. De voiesti sa iubesti cu adevarat pe Hristos, trebuie sa uiti de insuti trupul tau. Si rugandu-te, vezi sa nu ceri in loc de altele, altele. Nu bani, nu slava omeneasca. Cauta Imparatia lui Dumnezeu mai intai si toate celelalte se vor adauga tie.

Iar ale rugaciunii doua sunt chipurile: unul al slavosloviei, cu smerenia mintii, iar al doilea, al cererii. Rugandu-te, nu veni indata spre cerere, caci iti parasti voirea ta, dovedesti ca te rogi silit. Incepand dar rugaciunea, paraseste-te pe sineti si ale tale nevoi. Lasa pamantul si te inalta spre ceruri. Si cand te rogi, nu rataci mintea incoace si colo, ci recunoaste-ti micimea si slabiciunea ta si ingustimea ta de pricepere. "Ca Tu ne-ai zidit pe noi, si nu noi. Tu esti Dumnezeul nostru". Zi ca tu esti un om pacatos. Desi nu te simti, totusi trebuie sa zici aceasta: "Vezi, nimenea nu este fara de pacat, fara numai Dumnezeu". Pentru aceasta zice Apostolul: "Nimic nu stiu in mine rau". Dar aceasta nu-mi da dreptul sa ma cred drept. Caci Proorocul David zice: Greselile cine le va pricepe? Si iarasi Apostolul zice: Cand toate le vei face, zi: Slugi netrebnice suntem, caci cele ce am fost datori de facut am facut. Si iarasi socoteste-te ca trebuie cu smerenie multa sa-l crezi pe altul a fi mai de cinste decat tine. Caci nu stii pe care-l iubeste Dumnezeu mai mult.

Domnul te-a zidit si se ingrijeste de a ta mantuire si stie pentru fiecare daca ii este de folos, ori sa fie sanatos, ori bolnav, ori bogat, ori sarac. Ci, tu cere Imparatia lui Dumnezeu, caci restul vine de la sine. Si cand ceri ceva, staruie mult si nu te descuraja. Ca cine din voi are prieten si va merge la miezul noptii la el si ii va zice: prietene, da-mi imprumut trei paini, ca mi-a venit un prieten din departare si nu am ce sa-i pun dinainte. Si acela va raspunde: nu-mi face osteneala caci e tarziu, m-am culcat cu copiii si-i noapte, nu pot sa-ti dau. Si daca pentru prietenie nu-i va da lui, apoi macar pentru staruinta ii va da lui. Pilda ne da Domnul ca sa fim tari in credinta si staruitori.

Sa nu zici ca pacatos sunt si nu ma aude Dumnezeu. Indrazneste, dupa rugaciune, macar oricat timp lung ar trece, nu dispera, ci asteapta, ca Dumnezeu iti va da cererea si sa ceri mereu, lucrand binele. Caci, de slabeste rugaciunea si peste tinereti se toarna bautura, s-a pierdut curatia si s-a prefacut omul. Ca, daca omul se da prada poftelor, Dumnezeu nu-i ajuta.

De stai cu nepasare la rugaciune, fugi de indata de acel loc, ca nu cumva sa primesti urgia si pedeapsa lui Dumnezeu, in loc de plata. Ca zice Domnul: Tot cel ce va cere va lua, cel ce cauta va afla si celui ce bate i se va deschide (Matei 7, 7). Caci, ce altceva voiesti sa capeti decat mantuirea ta?

Invata-te a rabda. Vezi pe Avraam cum l-au chemat din pamantul asirienilor si i-a fagaduit Palestinei: Tie-ti voi da pamantul acesta si semintiei tale ...pe care o voi inmulti ca stelele cerului (Fac. 15, 18). Si el n-a cartit ca ajunsese batran si nu i se implinise fagaduinta de fiu si de inmultirea semintiei sale. Ci a ramas mereu tare in credinta sa. Ca nevasta imbatranea, iar cu credinta intinerea. Dumnezeu toate le face si le preface precum voieste. Cand in Avraam murea firea de batranete, a inviat fagaduinta lui Dumnezeu. Urmeaza credintei lui Avraam. Dar noi un an ne rugam si apoi ne departam. Doi ani postim, apoi incetam. Deci sa nu slabim, caci Cel ce S-a fagaduit lui Avraam si noua s-a fagaduit. Veniti catre Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi (Matei 9, 28). El deci ne fagaduieste mila. Pentru tine a venit pe pamant si tu nu-L crezi pe El pe cuvant?

Noi ne sfiim sa ridicam jugul Lui si prin usa cea stramta sa intram. Preferam marea pacatelor.

Tu, cand ai cerut, nu ai avut credinta, sau n-ai cerut ceea ce era de folos sufletului tau sau n-ai staruit. Ca scris este: Ca intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre si Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui (Matei 24, 13).

Vei zice insa: stie Dumnezeu inima celor ce se roaga. Ca n-are Dumnezeu nevoie de cererea noastra. Ca bun fiind, ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti... Dar Imparatia lui Dumnezeu fara fapte si staruinta nu o vei lua. Caci trebuie mai intai sa doresti cele ce vrei sa iei si sa ceri cu credinta, cu rabdare si cu osteneala. Ca tot lucrul castigat cu osteneala il pastrezi cu atentie, sa nu-l pierzi, ca stii cat de mult ai ostenit pentru el. Solomon ce a folosit daca a luat darul in dar, fara osteneala? L-a pierdut! Deci, nu te imputina cand nu iei degraba cererea ta. Ca daca cel ce a luat talantul si l-a ingropat intreg, s-a osandit numai pentru ca nu l-a negutatorit, apoi cel ce l-a pierdut nu se va osandi?

Dumnezeu face tot ce stie ca ne este de folos. Numai noi sa cerem cu staruinta. Vezi pilda cu vaduva si judecatorul cel nedrept, care pentru staruinta ei l-a imblanzit? Asa si noi sa staruim mereu. Amin.

Manastirea Agapia - 1938 Protosinghel VICHENTIE MALAU

 

 

Carti Ortodoxe

Cuprins