MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI


MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI -
al Moldovei si Sucevei

(1768-1846)

Viata

Marele mitropolit Veniamin Costachi a fost unul din cei mai venerabili ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane. El a pastorit eparhiile din Moldova cu o rara daruire de sine, timp de o jumatate de secol (1792-1842). Mare carturar, ierarh plin de curaj, neobosit traducator de carti, ctitor de scoli si biserici, parinte sufletesc al Moldovei, ales slujitor al Bisericii lui Hristos, dascal, sfetnic si calugar devotat.

Mitropolitul Veniamin s-a nascut la 20 decembrie, 1768, in satul Rosiesti-Falciu, din parinti credinciosi de bun neam - Grigorie Costachi si Maria Cantacuzino. Din cei cinci frati, patru au imbratisat viata calugareasca. Cel dintai, Matei, a fost mare postelnic. Al doilea frate, Constantin, s-a facut calugar, primind numele de Chesarie. Al treilea copil, Vasile, a ajuns vestit mitropolit al Moldovei. Al patrulea, schimonahia Elisabeta, a fost stareta in Manastirea Agapia 32 de ani. Ultimul frate, Serban, a fost consilier al mitropolitului Veniamin, calugarindu-se cu numele de Sofronie.

De mic, copilul Vasile a fost dat sa invete carte la scoala generala de la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. La varsta de 15 ani este luat de episcopul Iacob Stamati ca ucenic la Episcopia Husilor. Dupa un an, in 1784, este calugarit cu numele de Veniamin. In anul 1788 este hirotonit diacon si luat ca slujitor la Catedrala mitropolitana din Iasi. Dupa inca un an este facut preot si numit eclesiarh mare. Avea numai 20 de ani. In acelasi an, 1789, este numit egumen la Manastirea Sfantul Spiridon din Iasi.

In anul 1793, arhimandritul Veniamin este ales si hirotonit episcop la Husi de parintele sau duhovnicesc, mitropolitul Iacob Stamati. Desi avea numai 24 de ani cand a urcat treapta arhieriei, totusi de la inceput s-a dovedit un bun carturar si un adevarat pastor al turmei lui Hristos. In noiembrie, 1794, este trimis ca delegat al mitropolitului la inmormantarea Cuviosului Paisie de la Manastirea Neamt.

La 1 iunie, 1796, dupa patru ani de pastorie la Husi, tanarul vladica Veniamin trece ca episcop la Roman, unde pastoreste inca sapte ani.

Aici fondeaza un spital, o farmacie si plateste din fondurile episcopiei un doctor pentru bolnavi. Totodata, face deosebita ordine in randul clerului bisericesc.

La 10 martie, 1803, mitropolitul Iacob Stamati, venerabilul sau parinte duhovnicesc, se muta la cele vesnice. Dupa cateva zile, episcopul Veniamin Costachi este ales mitropolit al Moldovei. Multe si grele au fost necazurile abatute asupra marelui mitropolit, dar mult mai numeroase si vrednice de pomenit au fost realizarile sale, atat pe taram duhovnicesc si eclesiastic, cat si pe taram cultural, social si patriotic.

In toamna anului 1803 infiinteaza Seminarul de la Manastirea Socola, primul seminar de preoti din tara noastra. Tot atunci trimite doi fii de preot, Petru si Gheorghe Asachi, la studii peste hotare; organizeaza numeroase manastiri si schituri din eparhie; sustine zidirea din nou a zeci de biserici la orase si sate; da noi asezaminte pentru marile Manastiri: Neamt, Secu, Agapia si Varatec; hirotoneste in eparhie numai preoti cu seminar si statorniceste sa se faca botezul copiilor prin scufundare, iar nu prin turnare, cum gresit se facea pana atunci in unele parti.

In anul 1833, incepe constructia monumentalei catedrale mitropolitane din Iasi. Totodata contribuie direct la infiintarea Academiei Mihailene din capitala Moldovei si a mai multor scoli publice cu predarea in limba romana. Face numeroase vizite canonice la biserici, manastiri, scoli si mai ales la seminar.

Dar activitatea cea mai vrednica de pomenit a mitropolitului Veniamin Costachi a fost cea de traducator si tiparitor a numeroase carti patristice si de ritual. In aceasta privinta ramane fara egal in istoria Bisericii moldovene. Cele doua tipografii, intemeiate de el la Manastirea Neamt si Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, cu greu reusesc sa tipareasca cele aproape o suta cincizeci de titluri de carti originale si traduceri din limbile greaca si slavona, facute de el si de "dascalii" de la Neamtu. Pe langa grija intregii Eparhii a Moldovei si Sucevei, mitropolitul Veniamin a scris sapte lucrari originale si a tradus personal 32 de carti de mare importanta dogmatica, morala, liturgica, aghiografica si istorica.

Intre anii 1808-1812, mitropolitul Veniamin se retrage din scaun la Manastirea Neamt, unde traduce si tipareste Vietile Sfintilor. Apoi se reintoar- ce iarasi la pastoritii sai. In anul 1821, din cauza rascoalei eteriste, traieste un timp la Colincauti, peste Prut. Iar in ianuarie, 1842, dupa 50 de ani de rodnica slujire arhiereasca, se retrage definitiv la Manastirea Slatina, unde isi continua viata de rugaciune si vasta activitate de traducator, pentru hrana duhovniceasca a poporului nostru binecredincios.

La 18 decembrie, 1846, mitropolitul Veniamin Costachi se muta din viata aceasta in varsta de 78 de ani si este inmormantat ca simplu monah la Manastirea Slatina. Dupa inca patruzeci de ani, la 30 decembrie, 1886, osemintele marelui ierarh s-au stramutat la Iasi si s-au asezat in catedrala ctitorita de el si terminata de mitropolitul Iosif Naniescu.

Fapte si cuvinte de invatatura

Prima grija a mitropolitului Veniamin Costachi dupa ce ajunge episcop la Roman (1796) a fost aceea de a intari disciplina in parohii si a ridica viata morala a preotilor din eparhia sa. In acest scop, da o Carte Pastorala catre preoti, compusa din opt puncte, prin care cere deplina dragoste fata de Hristos, sarguinta pentru cele bisericesti si multa grija pentru mantuirea credinciosilor.

Ajungand mitropolit la Iasi (1803), prima grija a marelui ierarh a fost aceea de a infiinta un seminar pentru formarea unui cler luminat in Moldova. Astfel, in acelasi an, a fondat primul seminar din tara, in chiliile Manastirii Socola din marginea orasului, seminar care a dat generatii intregi de preoti invatati, dascali si ierarhi alesi.

Dragostea mitropolitului Veniamin Costachi pentru luminarea poporului 1-a indemnat sa infiinteze si alte scoli in orasele Moldovei, precum si tipografii pentru tiparirea cartilor in limba romana. Cele mai importante scoli infiintate din indemnul si cu ajutorul lui au fost:

- Seminarul de la Manastirea Socola, in anul 1803;

- Scoala de cantari bisericesti de la Iasi, in anul 1805;

- Scoala pentru maici din Manastirea Agapia, in 1805;

- Scoala incepatoare, scoala normala si gimnaziu la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, in anul 1828;

- Academia Mihaileana din Iasi, in anul 1834;

- Scoala publica pentru fetele orasenilor din Iasi, in 1834;

- Scoli publice in toate orasele din Moldova, dupa 1834;

- Prima scoala de arte si meserii din Moldova, in anul 1841.

In lunga sa pastorie, mitropolitul Veniamin ctitoreste din nou si sfinteste zeci de biserici manastiresti si numeroase biserici parohiale la sate si orase. Dintre bisericile manastiresti ctitorite cu ajutorul lui se pot aminti: biserica Manastirii Varatec, biserica Manastirii Sihastria, biserica Manastirii Vorona, Manastirea Horaita, Schitul Durau, Rarau si altele. Insa, cea mai mare ctitorie a sa, pe langa cele amintite, a fost Catedrala mitropolitana din Iasi, fondata in 1833, dar ramasa neterminata in timpul vietii sale.

Pentru intarirea disciplinei in manastiri, mitropolitul Veniamin a dat noi asezaminte manastiresti, a randuit stareti din cei mai duhovnicesti, a adus la scolile infiintate de el dascali buni si a marit cele doua tipografii de la Iasi si Manastirea Neamt. In aceste doua tiparnite s-au tiparit pentru folosul si luminarea poporului, pana la mutarea din viata a mitropolitului, peste o suta treizeci de titluri de carti bisericesti si de invatatura duhovniceasca. Prefetele acestor carti sunt adevarate epistole ziditoare de suflet.

Astfel, asa invata mitropolitul Veniamin despre importanta "Vietilor Sfintilor" pentru mantuirea sufletului:

- Nu ar gresi cineva, nici ar fi departe de adevar, daca ar numi cartile ce cuprind Vietile Sfintilor, pe cele douasprezece luni ale anului, rai impodobit cu tot felul de pomi, cu frumoase si dulci si de viata facatoare roade, gradina cu tot felul de ierburi mirositoare si de toata boala si neputinta tamaduitoare.

Zicea iarasi:

- Precum pomii si ierburile mirositoare indulcesc simturile, veselesc ochii, desfateaza gustul, fac vesel sufletul privitorului, tot asa si cartile cu Vietile Sfintilor imbarbateaza pe cel deznadajduit, mangaie pe cel necajit, pe cel pacatos il intoarce la pocainta, pe cel impietrit la inima il moaie si umilinta ii daruiesc; pe cel ratacit il intoarce, pe cel neplecat il pleaca, simtirile sufletului cele pline de amaraciunea pacatului le indulcesc, iar pe om, din vechi il fac nou, din mort, viu; din somnul nesimtirii si al lenevirii il desteapta; catre lucrarea faptelor bune il pornesc; catre urmarea sfintilor il aprind si catre calea ce duce la Imparatia cerurilor il povatuiesc.

Zicea si acestea marele ierarh:

- Vietile si laudele sfintilor se aseamana stralucirii stelelor. Ca, precum stelele sunt asezate si intarite pe cer si lumineaza toate cele de sub cer - pamantul il stralucesc, marea o lumineaza, pe cei ce inoata cu corabiile ii indrepteaza - al caror nume desi nu-l stim pentru multimea lor, insa de frumusetea stralucirii lor ne minunam, in acelasi chip este si stralucirea vietilor sfintilor. Pe suflet il stralucesc, pe minte o lumineaza, iar pe trup cu asezare buna si linistita il intocmesc.

Spunea iarasi mitropolitul Veniamin:

- Precum "stea de stea se deosebeste in slava", tot asa si vietile sfintilor, una pe alta intrece cu stralucirea si cu slava, cu frumusetea, cu starea si cu deosebirea.

Iar impotriva celor ce nu citesc sfintele carti, dupa cuvantul Fericitului Simeon Metafrast, zicea:

- Deopotriva este raul si a grai cele necuviincioase si a tacea pe cele ce sunt cinstite si folositoare. Ca, precum cele necinstite si cele gresite vatama mintile ascultatorilor, tot asa, cel ce tace lucrurile cele bune ale sfintilor, lipseste pe crestini de folos.

Apoi adauga si aceste cuvinte:

- Nu va scumpiti la cele ce sunt pentru folosul sufletului, pentru imbraca- mintea, pentru podoaba si pentru hrana lui. Ca, precum se hraneste trupul acesta stricator si muritor din bucatele cele stricacioase, asa se hraneste si sufletul cu cuvantul lui Dumnezeu, cu istoriile cele sfinte si cu vietile sfintilor.

Precum trupul, nemancand bucatele cele potrivite lui, dupa o vreme nu mai poate fi viu, ci moare, asa si sufletul care nu se hraneste cu citirea dumnezeiestilor Scripturi, cu Vietile Sfintilor si cu Cuvantul lui Dumnezeu, nu poate fi viu nicidecum, ci este mort.

Alteori, iarasi invata poporul, zicand:

- O, omule, cand tu nu poftesti, nici iti este drag sa citesti cuvintele cele invatatoare de fapte bune, sufletul tau nu se smereste, nu se umileste, nu se caieste de pacatele sale. Cand tu nu te parasesti de rautati, cand nu cercetezi bolnavii, nu miluiesti pe saracul cu ce-ti da mana, nu iubesti pe aproapele ca pe sineti, ci zavistuiesti sporirea lui si, in loc de mila, rapesti cele ale saracului, atunci sufletul tau este mort cu totul despre faptele bune, care prin citirea dumnezeiestilor Scripturi se lucreaza si cresc si se adauga.

Iar pe cei lenesi la citirea sfintelor carti ii indemna, zicand:

- Pentru aceasta va rugam si va indemnam, imbratisati Vietile Sfintilor si le cititi; nu o data, nici de doua ori, ci de multe ori. Nu ziceti ca le-am citit o data sau de doua ori si ne este destul, "ca mantuirea sufletului este intru mult sfat", zice Ecleziastul.

Apoi zicea:

- Daca veti citi de multe ori Vietile Sfintilor cu dreapta credinta, cu evlavie si cu luare-aminte, sufletul vostru se va destepta catre urmarea celor bune, mintea se va lumina, iar ochii se vor face doua rauri sau doua izvoare de lacrimi. Atunci veti cunoaste milostivirea lui Dumnezeu, bunatatea, facerea de bine catre aproapele. Atunci veti cunoaste cata dragoste au aratat sfintii catre Dumnezeu, Ziditorul nostru, incat unii si trupurile lor si le-au dat spre munci pentru dragostea Lui, iar altii cu post si cu toata patimirea si le-au topit.

Mitropolitul Veniamin adauga si aceste cuvinte:

- Banii pe care ii cheltuiti rau la jocul de carti, la petreceri si la alte lucruri nefolositoare si de suflet pierzatoare - pentru care, o, ce greu veti fi intrebati in ziua judecatii! - dati-i la cumpararea cartilor si veti avea plata de la Dumnezeu si lauda ca nu i-ati cheltuit rau. Iar vremea pe care o cheltuiti la jocul de carti si la alte desertaciuni, cheltuiti-o intru fapta cea buna a citirii cartilor Sfintilor Parinti si veti scapa de multimea vorbelor desarte pe care le vorbiti, pentru care multa osanda veti avea inaintea infricosatului Judecator, care zice ca pentru tot cuvantul desert vor da oamenii socoteala in ziua judecatii.

Pentru aceasta - continua mitropolitul Veniamin - va rugam si va poftim si va indemnam ca, parasindu-va de niste lucruri nefolositoare si de suflet pierzatoare ca acestea, prin citirea Vietilor Sfintilor sa va apucati de lucrarea faptelor bune si catre ravna si urmarea sfintilor sa va intindeti, ca impreuna cu dansii sa va salasluiti intru Imparatia cerurilor.

Zicea iarasi catre fiii sai duhovnicesti:

- Decat toate cate se cuvin si ajuta catre luminarea, catre desteptarea si indemnarea spre lucrarea faptelor bune, prin care se pricinuieste omului mantuirea si suirea privirii spre cele inalte, mai de nevoie este citirea dumne- zeiestilor Scripturi cele de Dumnezeu insuflate, o, prea iubite cititorule.

Zise si acestea:

- Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint cu foc lamurit, haine aurite, care din lana cea prea alba a Mielului lui Dumnezeu Celui ce ridica patatele lumii s-au tesut; piei gandite ale cortului marturiei, care insufletesc firea noastra cea omorata prin calcarea dumnezeiestilor porunci, care ne zidesc, ne imbraca si ne impodobesc ca pe un cort sfant si biserica sfintita, spre salasluirea in noi a nemarginitului Dumnezeu.

Iar despre greutatea raspunderii arhieresti, acestea zicea smeritul pastor al turmei lui Hristos:

- Deci, am cunoscut cum ca vremurile de acum sunt iuti, lucrurile potriv- nice, viata omului scurta, pacatele multe, moartea se apropie, funia vietii din zi in zi se tot strange la stejar, muncile iadului multe si groaznice si nesfarsite, focul gheenei arzator si cumplit, tartarul atat de rece, cat si diavolul se cutremura de dansul, muncitorii nemilostivi si Judecatorul prea drept.

Langa acestea, aducandu-mi aminte cum ca nici ca Iacov acela nu sunt puternic a pravali piatra de pe gura fantanii si a-mi adapa oile turmei mele celei cuvantatoare; nici ca lui Moise nu mi s-a prefacut toiagul in sarpe; nici apa in sange nu am prefacut-o, spre incredintarea trimiterii pentru a scoate pe noul Israel din pacat si catre Imparatia cerurilor a-l povatui; ci asa prost, vai mie, cu care suflet si cu care inima, eu, cel fara de minte, am indraznit a lua asupra mea slujba aceasta, pe care o am primit?

Altadata iarasi se marturisea mitropolitul Veniamin:

- Vai mie, cum am indraznit eu indraznetul si m-am impovarat cu o sarcina atat de grea? Dar, oare, luat-am si eu vreo descoperire ca sa primesc asupra-mi o slujba ca aceasta atat de mare? Auzit-am si eu ca Moise: Vino si te voi trimite pe tine! (Iesire, 3, 10). Socotitu-mi-am mai intai nevrednicia mea? Zis-am ca sunt amortit la glas si zabavnic la limba pentru prostimea si neinvatatura mea? Zis-am: Nu sunt vrednic, Doamne, ca Moise, atunci? Rugatu-m-am ca acela: Rogu-ma Tie, Doamne, pune pe altul care va fi vrednic a fi trimisi (les. 4, 13). Ah, foarte am gresit, ticalosul, si m-am amagit si am urmat sfaturilor omenesti si nu mi-am deschis ochiul mintii ca sa vad si sa-mi masor neputinta mea!

La urma adauga si acestea:

- Arhieria Legii Noi este mai presus decat porunca Legii Vechi. Ca acolo era iesirea cea din Egipt, aici fugirea de pacat; acolo izbavirea de tirania lui Faraon, aici izbavirea sufletelor de silnicia diavolului.

Atat de mult pretuia marele mitropolit cuvintele Sfantului Ioan Scararul, incat le recomanda tuturor zicand:

- Precum painea este, decat toate celelalte bucate, mai de nevoie trupului, asa este si cartea aceasta a Sfantului Ioan Sinaitul, celui ce pofteste mantuirea sa, mai de nevoie decat toate celelalte carti parintesti. Si precum luna pe stele, asa si aceasta pe celelalte le covarseste. Si precum decat celelalte simturi ale omului vederea este mai lucratoare, asa si cartea asta este mai lucratoare decat acelea la mantuirea omului. Fiindca aceasta spune toate preasfintele voi ale lui Dumnezeu, decat altele mult mai minunate si mai luminate.

Scara Sfantului Ioan, continua bunul pastor, este nu numai monahilor, ci si mirenilor preabun indreptar si canon, care povatuieste pe toti cu de-a- manuntul catre cele cuviincioase. Prin invataturile ei cele intelepte, ea aduce pe cei ce o citesc pe dansa catre umilinta si catre plansul cel curatitor de toate intinaciunile cele trupesti si sufletesti. Nu este cu putinta a povesti limba omeneasca, dupa vrednicie, darurile cele minunate ale acestei carti, cu care rasplateste pe cititorii si indragitorii ei.

Apoi adauga si cuvintele acestea:

- Primiti cartea aceasta cu dragoste, o, iubiti cititori, si cititi-o des si cu luare-aminte, ca, negresit, ea este oarecare toiag al lui Moise, prin care veti putea desface marea vietii acesteia celei mult invaluite si a patimilor celor invifo- ratoare, si fara de primejdie o veti trece, iar pe faraon cel gandit, adica pe diavolul, intru dansa il veti vedea cufundat, ca si Israel cel de demult pe egipteni.

Iarasi zicea:

- Cartea aceasta este mana care indulceste simturile sufletului celui amarat de patimile si de valurile vietii acesteia. Este liman care izbaveste pe cei ce scapa la citirea ei, ii slobozeste de cufundarea in pacatele cele mult inconjuratoare si ii face pe dansii sa inoate fara de primejdie prin apele vietii acesteia celei mult tulburate.

Zicea iarasi:

- Scara Sfantului Ioan Sinaitul este scara aceea pe care a vazut-o Iacov cel de demult, al carei capat ajunge pana la cer - intru care Dumnezeu este intarit - si pe care ingerii se pogoara ca niste duhuri slujitoare pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea, iar sufletele cele ce se mantuiesc printr-insa, se suie si Dumnezeu le primeste si intru Imparatia Sa le salasluieste.

La urma, adauga mitropolitul Veniamin:

- Cel ce inseteaza de mantuirea sa, sa alerge la raul acesta prea dulce si cu adevarat se va prea indulci si prea se va veseli. Ca pornirile raului acestuia cu adevarat veselesc cetatea lui Dumnezeu, adica pe sufletele credinciosilor, si luminat striga, chemandu-i pe dansii: "Veniti, apropiati-va toti cei ce doriti sa va saturati din roadele Mele cele pricinuitoare de viata vesnica".

Iar despre randuiala slujbelor bisericesti, astfel invata mitropolitul Veniamin pe fiii sai duhovnicesti:

- In tot chipul ne-am silit a le talmaci bine si dupa firea limbii noastre, spre mai lesne-intelegerea cititorului, stiind ca unii din cititorii cei de pe la tara se afla cam slabi spre citire si cam grei la intelegere. Ca nu din pricina aceasta, a neintelegerii, sa ramana ceva din cele cuviincioase ale slujbei necitit sau necantat si sa greseasca inaintea lui Dumnezeu sau inaintea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sau inaintea sfantului caruia ii canta slujba si in loc de binecuvantare si de iertarea pacatelor pentru osteneala, urgie si blestem sa-si traga asupra sa pentru nestiinta si greseala.

Zicea iarasi bunul pastor:

- Pe cat de cu osardie, cu dragoste si cu evlavie canta cineva lui Dumnezeu sau Nascatoarei de Dumnezeu sau sfantului, cu intelegere si cu dreapta credinta, pe atat se multumeste si Dumnezeu si Preasfanta Nascatoare si sfintii care se roaga si milostivesc pe Dumnezeu asupra lui sa-i daruiasca iertare pacatelor.

Apoi adauga si acestea;

- Ceea ce place lui Dumnezeu, place si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si sfintilor Lui. Iar ceea ce place Sfintilor Lui, place si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, place si lui Dumnezeu.

Iar pentru folosul tipicului zicea:

- Tipicul si umbletul vi-1 pun in buna randuiala, cum sa umblati in Biserica lui Dumnezeu cu cucernicie si evlavie, cum sa va purtati intru cele sfinte, cum sa cititi cu luare-aminte si cu osardie cuvintele Sfintilor Parinti in urechile ascultatorilor, ca si pe sineva sa va folositi si pe ascultatori pe calea mantuirii sa-i povatuiti.

Tipicul, spunea mitropolitul Veniamin, va va invata cu cata osardie sa va aflati catre sfintele slujbe ale lui Dumnezeu, ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale sfintilor Lui, pe care se cade sa o aiba fiecare crestin. Cu cat mai mult preotii si diaconii care sunt datori a fi lumina si a se face model si pilda de fapte bune enoriasilor lor!

Daca asa va veti sargui, adauga mitropolitul, a citi tipicul si invataturile lui a le cunoaste, daca va veti deprinde si va veti obisnui intru invataturile lui si slujbele sfintilor bine le veti orandui, daca veti fi sarguinciosi catre cele dumnezeiesti si veti fi iubitori de bunele randuieli ale slujbelor sfintilor, ale ceremoniilor bisericesti si vietuirii celei placute, mostenitori Imparatiei cerurilor va veti face. Ca acesta este si scopul talmacirii tipicului.

Pentru folosul citirii Sfintelor Scripturi, asa invata marele mitropolit:

- Ce este mai dulce sau ce este mai veselitor in viata, decat a se apropia omul cu mintea de Dumnezeu si a vorbi impreuna cu El, printr-o aleasa si netulburata cugetare la citirea dumnezeiestilor cuvinte? Acestea stiindu-le Proorocul si imparatul David, zicea: Cat sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai dulci decat mierea si fagurul (Ps. 18, 11 si 118, 103).

Alteori indemna parinteste pe toti, zicand:

- Indeletniciti-va ziua si noaptea intru citirea Sfintelor Scripturi si veti fi cu adevarat ca sadul langa izvoarele apelor, aducand la buna vreme rodul vietii si frunzele imbunatatitelor voastre fapte nu vor cadea (Ps. 1,3).

Iar despre importanta Ceaslovului invata, zicand:

- Nu ar fi gresit cineva, nici departe de adevar ar fi stat, de ar fi numit cartea aceasta sfesnic de aur cu sapte faclii, dupa vedenia Proorocului Zaharia, ca pe cele sapte Laude ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe le inchipuieste, nici de ar fi numit-o cer. Ca, precum cerul cuprinde in sine pe stele si pe cele sapte planete, tot asa Ceaslovul, pe cele sapte Laude si pe multimea sfintilor ce se cuprind in cele douasprezece luni.

Zicea iarasi inteleptul parinte al Moldovei:

- Cuprindeti laudele acestea cu suflet voios, iubitorilor de Hristos crestini, fara de lene dandu-le lui Dumnezeu in toate zilele, gandind la patimile Domnului care se cuprind intr-insele, asteptand cu buna nadejde ziua venirii lui Hristos la judecata. Ca va veni avand plata Sa cu Sine, ca sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui. Si credeti, fara indoiala, ca veti lua plata ostenelilor voastre.

Pentru folosul invataturii iarasi zicea:

- Pe cat invatatura inalta si preamareste pe om, cu atat neinvatatura il injoseste si il nimiceste mai mult decat necuvantatoarele vietati.

Spunea mitropolitul Veniamin si acestea:

- Omul, fiind inzestrat de Dumnezeu cu talentul de fiinta cuvantatoare, cu minte primitoare de stiinta si neindeletnicindu-se in invatatura nici unui fel de stiinta sau mestesug, nu se poate socoti vrednic de alta numire, decat de sluga vicleana si lenesa. Nici de alta rasplatire vrednic, decat a se arunca in intunericul cel mai dinafara, unde este vesnica plangere si scrasnirea dintilor (Matei 25, 30).

Iar pentru parintii care nu-si dau copiii la invatatura, zicea:

- Ucigasi de fii, cu adevarat, se pot socoti parintii cei ce nu se ingrijesc sa dea nici un fel de invatatura fiilor lor. Ba inca si mai rai decat aceia, dupa cum adevereste Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Ca ucigasii de fii numai trupul il despart de suflet, iar cei ce nu dau buna crestere si invatatura fiilor lor, si pe trup il despart de suflet, si pe suflet de Dumnezeu". Vai, deci, si amar voua, parintilor, in lumea aceasta, dar mai vai si mai amar in ceea ce va sa fie!

Fiecare stiinta sau mestesug se castiga prin teorie si praxis (practica). Aceasta intocmai urmeaza si la invatatura crestineasca. Ca sa fie cineva desavarsit crestin trebuie mai intai sa aiba teoria credintei, adica sa stie dumnezeiasca Scriptura si invatatura. Apoi sa aiba praxis, adica sa aiba faptele credintei, caci credinta fara fapte este moarta (Iacob 2, 20).

Adauga apoi si aceste cuvinte:

- Biserica, in veacurile de mai inainte, atat se ingrijea pentru invatatura credintei, incat, de la treapta arhiereilor, tot clerul, pana si anagnostii, se insarcinau sa catehizeze poporul. Aveau inca si diaconite randuite pentru catehizarea femeilor. La inceput si slujba Liturghiei se savarsea dupa ce se propovaduia indelung poporului invatatura credintei.

In zilele de acum, continua mitropolitul Veniamin, imputinandu-se invatatura credintei, prea lesne a putut sa se imputineze si credinta. Deci, imputinandu-se credinta, neaparat s-au imputinat si semnele ei, incat marturiile Sfintelor Scripturi pentru semnele si minunile ce se faceau mai inainte, ca niste basme se par astazi celor ce umbla intru intunericul nestiintei si a necunostintei dumnezeiestilor Scripturi. Iar cele putine si foarte rare minuni, care inca urmeaza acum, le socotesc ca de la intamplare.

Apoi se intreba cu amaraciune venerabilul mitropolit:

- Cine in ziua de astazi se indeletniceste cu citirea Sfintelor Scripturi, ca sa poata cunoaste ce este Dumnezeu, ce este lumea si ce este omul? Care parinte se sarguieste a intemeia in inima fiilor sai cunostinta de Dumnezeu, invatatura dogmelor credintei si poruncile Legii?

Cu adevarat foarte putini sunt unii ca acestia si, adevarul graind, mai tot tineretul veacului acestuia, lipsit de toata stiinta crestinestilor invataturi, s-a abatut la netrebnice indeletniciri, la basme si la tot felul de zadarnicii, din care izvorasc toata calcarea de lege si nebagarea de seama a poruncilor. Niste indeletniciri ca acestea prea lesne au putut rasturna, in multe parti ale Europei, turnul credintei, a carui temelie n-a fost asezata pe fundamentul dogmelor ortodoxe.

Dar si ortodocsilor, adauga mitropolitul, nu putina ratacire pricinuiesc. Ca prin acestea, mandrindu-se fiecare a se socoti pe sine filosof si invatat, nu ingaduie mai mult a fi povatuit de fraul credintei, pentru ca il opreste de a-si savarsi voile inimii sale. Ci isi naluceste lui singur de la sine dreptati si legi.

Zis-a iarasi bunul pastor:

- Socotind eu nevrednicul ca, luand pe umeri sarcina arhipastoriei tarii acesteia, de nu ma voi sargui a indeparta pe cuvantatoarea mea "turma" de la niste caderi ca acestea, mai infricosat ma va mustra Dreptul Judecator pentru aceasta, decat pentru insesi pacatele mele, m-am sarguit, si prin indemnare, dar si prin insasi a mea osteneala si cheltuiala, de am talmacit si am tiparit carti cu tot felul de invataturi povatuitoare la adevarata cunostinta si datatoare de mult folos sufletesc.

Iar pentru folosul cartilor, zicea marele ierarh:

- Nadejdea pe care o am hranit si o hranesc in sufletul meu este ca, inmultindu-se cartile si stiintele in limba patriei, daca nu eu, urmasii mei se _ vor invrednici a se folosi de cler invatat si incuviintat pentru a castiga popor luminat in invataturi crestinesti. Aceasta nadejde m-a facut neadormit si neobosit in talmacirea sfintelor carti, din care multe stau netiparite pentru neinlesnire.

Apoi indemna pe cititori, zicand:

- Fiti, iubitilor, cu luare-aminte la citirea acestei carti24, ca nu toata trecand-o cu ochii, in minte sa nu ramana nimic sau foarte putin din cele ce ati citit. Pe aceasta carte de mare folos pricinuitoare v-o pun astazi inainte, iubitilor patrioti, si va rog sa o primiti ca pe o implinire a unora din datoriile mele catre cuvantatoarea mea turma.

Iar despre felul cum trebuie,sa se citeasca sfintele carti, astfel invata:

- Mintea este intocmai ca si stomacul. Si dupa cum multa mancare aduce nemistuire, iar dupa o vreme ajunge stomacul sa nu poata mistui nimic, asemenea este si mintea. Cand cineva o incarca cu multa citire, indata ce a inchis cartea, a uitat tot ce a citit. Iar dupa o vreme ajunge mintea cu totul nelucratoare si uita si cele ce a stiut mai inainte.

Asadar, cel ce voieste a se folosi din citire trebuie neaparat sa urmeze dieta aceasta. Adica, dupa ce va citi in liniste, cu buna luare-aminte, o incheiere a unei pricini, sa inchida cartea si sa se intrebe pe sine ce a citit. Si toate acelea repetandu-le in gandul sau, sa urmeze iarasi inainte, cat va socoti ca ii poate mistui mintea. In acest chip se foloseste cu adevarat, ca, toate asternandu-se cu buna randuiala in mintea sa, oricand poate impartasi si pe altii din cunostintele sale. Apoi si mintea sa se face bine lucratoare, tinand in buna stare pe toate cate a auzit sau a citit.

Zicea mitropolitul Veniamin catre pastorii sai:

- Fiilor, rugati-va si pentru mine, ca cel ce totdeauna mai mult cinstesc folosul de obste decat rasuflarea ce-mi tine viata. Ca pe toate puterile trupesti si duhovnicesti in armonie, ca pe niste strune, le am intinse, pe care oricand le vor misca degetele obstii sunt gata a face sunetul glasului ce este placut dragostei tuturor.

Altadata iarasi ii indemna:

- Primiti cu dragoste osardia mea, iubitilor, dimpreuna cu citirea acestei carticele, care la vedere desi se arata mica, dar luand aminte intelegerile noimelor ei cele inalte, dimpreuna urmati si pocaintei celui smerit, care cu toata inima se pocaieste si cu amar plange si se caieste de pacatele sale inaintea lui Dumnezeu.

Zicea iarasi:

- Bateti neincetat la usa milostivirii lui Dumnezeu, pana ce va va milui si se va inchipui Hristos cu sfintele Lui patimi in inimile voastre. Nu pierdeti vremea in zadar, pe care Dumnezeu v-o da spre pocainta, asteptand intoarcerea voastra. Pentru ca nu cumva, dupa cea prea multa si indelunga rabdare a Lui, sa soseasca si judecata, si nu va fi atunci Cel ce izbaveste.

Apoi adauga si aceasta:

- Lepadati tot viclesugul, pizma si rautatea din inimile voastre si toata necuratia, zavistia si hula din sufletele voastre si va va primi Dumnezeu intru pocainta. Fiti blanzi, cucernici, cu evlavie catre cele sfinte, iubitori de Dumnezeu, iubitori de frati si veti petrece intru aceasta viata zile fericite, iar la sfarsitul vietii voastre veti merge acolo cu bune nadejdi de mantuire. Iubitilor, fiti osarduitori spre toata fapta buna intru aceasta putina viata si pentru mine va rugati, ca sunt al dragostei voastre de amandoua fericirile rugator.

Zicea si acestea:

- Sfintitele Scripturi sa nu va ramana a le citi totdeauna. Ci, mai ales sa va indemnati unii pe altii spre tot lucrul folositor. Mai mult, pe fii si pe toata tinerimea sa-i povatuiti spre toata fapta buna, spre toate invataturile cele sanatoase, de Dumnezeu placute si folositoare, dupa datoria pe care o aveti, ca pentru acesti tineri aveti sa dati seama inaintea lui Dumnezeu.

Apoi adaug, zicand:

- Stati intru toata fapta buna si fiti asteptand cu buna nadejde ziua venirii lui Hristos la judecata. Ca va veni, avand plata Sa cu Sine, ca sa rasplateasca fiecaruia dupa lucrurile lui, precum Insusi fagaduieste.

Despre savarsirea slujbelor in limba romaneasca zicea:

- Sa va mirati de negraita intelepciune a Ziditorului intregii fapturi, cum din nimic pe toate le-a adus intru a fi. Precum si pe a noastra limba, atat de impresurata de multe altele, a ridicat-o la atata inaltime si vrednicie, incat sa binevoiasca a ne invrednici sa-i aducem printr-insa doxologii, cereri si multumiri, inchinandu-ne Sfintei Treimi intru o fiinta, Parintelui si Fiului si Sfantului Duh.

In prefata "Penticostarului" spunea mitropolitul Veniamin aceste cuvinte pline de bucurie duhovniceasca:

- O, carte aurita! Tu, ivindu-te, risipesti toata intristarea sufletelor si Biserica lui Dumnezeu se umple de lumina si de stralucire. Tu, aratandu-te, izgonesti toata posomorarea fetelor ce se pricinuieste din intristarea inimilor celor apasate de lacrimi si de amaraciune. Tu pe toti credinciosii ii chemi, ca de obste sa se veseleasca. Tu, de obste, tuturor le dai bune nadejdi de mantuire. Tu chemi si pe drepti si pe pacatosi si pe cei ce s-au infranat si au postit si pe cei ce s-au lenevit si nu au postit, ca toti impreuna sa se bucure si sa se veseleasca.

Spunea pastorul cel bun si aceste indemnuri parintesti:

- Veniti sa ne bucuram de Domnul, Care ne tine si ne hraneste si ne da toate bunatatile si rabda toate pacatele si faradelegile noastre, si ca un bun si iubitor de oameni nu ne pedepseste. Ci, totdeauna indelung rabda, asteptand pocainta sa ne ierte, sa ne imbratiseze si sa ne faca partasi nu numai Invierii, ci si Imparatiei Sale.

Zicea iarasi:

- Sa nu ne lenevim, trecandu-ne vremea in zadar, pe care Dumnezeu ne-o da spre pocainta. Ci in tot minutul sa fim cu grija ca vine, vine ziua Domnului cea mare si infricosata, cand fiecare va primi plata sa precum a lucrat in viata.

Ceaslovul, zicea mitropolitul Veniamin, este cartea rugaciunilor celor mai trebuincioase, care hranesc sufletul cu cele mai mangaietoare si pline de umilinta sfinte rugaciuni, cu care sufletele cele evlavioase, incet aprinzandu-se catre Dumnezeu, striga cu Proorocul: Cat sunt de dulci gatlejului meu cuvintele Tale, Doamne!

In prefata Hronografului zicea iarasi bunul pastor al Moldovei:

- Avand eu sarcina arhipastoriei si a purtarii de grija pentru pasunea oilor celor cuvantatoare, am pus tot felul de silinta, si insumi, si prin altii, a se talmaci cuvantul lui Dumnezeu din felurite limbi si carti imbratisate de maica noastra, dreptmaritoarea Biserica a Rasaritului, spre folosul si mantuirea binecredinciosului popor al neamului romanesc.

Zicea iarasi:

- De doua ajutoare morale mai intai avem trebuinta, spre a putea ajunge catre mantuire. Adica de cunostinta si de credinta. Si precum credinta invie prin fapte bune, caci altfel este moarta, de asemenea, cunostinta, care naste pe credinta, se capata si se desavarseste prin invatatura dumnezeiestilor Scripturi. Pentru aceasta si Mantuitorul, trimitand pe apostolii Sai in lume, le-a zis: Mergand, invatati toate neamurile, predicandu-le Evanghelia Mea si apoi ii botezati (Marcu 16, 15).

In prefata "Istoriei bisericesti", zicea marele ierarh:

- Numai Biserica a putut face din fiare fii ai lui Israel, popor ales si bineplacut, sarguincios lucrator al pamantului, supus credincios domnitorului, parinte duios al familiei, madular ravnitor al statului si, cu un cuvant, cetatean folositor al societatii.

Apoi continua, zicand:

- Citind Istoria bisericeasca, va vedea fiecare ca azilul stiintelor si al literaturii in timpul prigonirilor barbare a fost Biserica. Si, ca sa zic asa, lumina intelepciunii s-a pastrat cu sfintenie in focul tainelor altarului. Iar pazitorii pretiosului depozit al culturii au fost clericii, invatatorii firesti ai moralei.

Zicea iarasi:

- Daca fiecare din noi va face tot ceea ce poate in binele Bisericii, al patriei si al omenirii, nu va pieri cetatea noastra.

Altadata zicea cu durere mitropolitul Veniamin:

- De vom alerga cu Ieremia pe caile Ierusalimului cautand, nu vom afla pe acela care sa faca judecata si sa cerce credinta. Pentru ca, de la cel mai mic pana la cel mare, toti au facut faradelegi; de la preot si pana la profetul mincinos, care voieste a vindeca sfaramarea poporului cu graiuri mincinoase, zicand: Pace! cand pacea ii lipseste cu totul, chiar din inima lui. Ce vom zice pentru astfel de paravati (tradatori) ai lui Dumnezeu si ai oamenilor, care au parasit izvorul apei celei vii si si-au sapat lor fantani necurate, ce se surpa si nu tin?

- Fiii veacului acestuia, temandu-se de moarte, doresc viata, ca sa imbratiseze lumea pierzarii si sa inoate in oceanul patimilor lor. Dar cine va da capului meu apa si ochilor mei izvoare de lacrimi - zice Ieremia Proorocul - ca sa plang poporul acesta si pe cei raniti ai sai, ziua si noaptea? (Ier. 1, 16).

Spunea marele ierarh si acestea:

- Numai un trai ce ar urmari scopuri crestinesti, folositoare lumii, se poate numi viata. Altfel trupul nostru, in care sta ingramadita spuza patimilor, nu poate fi pentru om decat o inchisoare in al carei intuneric stau harurile lui cele dumnezeiesti.

Zise iarasi mitropolitul Veniamin:

- Iubitii mei fii si frati! Daca adevarata glorie, adevarata marire sta numai in virtute, apoi pentru a fi barbati mari si pentru a imparati peste lume si peste eonii (mai marii) ei, nu avem trebuinta de tronuri, nu avem nevoie de diademe, nu avem lipsa de sceptre, fara numai a lucra in via Domnului bunatatea si a face dreptate. Apoi, uniti prin dragostea evanghelica, sa umblam intr-un gand in casa lui Dumnezeu, cugetand ziua si noaptea la Legea Domnului.

Apoi continua, zicand:

- In Legea Domnului sa punem voia noastra, ca, asa in nevoie, sa putem zice cu Iezechiel: Adu-ti aminte de noi, o, Dumnezeule, ca am umblat inaintea Ta intru adevar si cu inima binevoitoare am facut cele bune intru ochii Tai (Plangeri 5,1). Iata mijlocul prin care sa putem vietui, nu indelung, dar cu nemurire, ori in ce pozitie si stare ne-am afla.

Zicea iarasi:

- Nimic nu este, iubitilor, mai mare, mai puternic, mai stralucit, mai folositor sub soare si totodata mai usor de dobandit decat bunurile virtutii. Prin virtute si prin credinta, nu prin arme si putere lumeasca, sfintii toti au biruit cumplitele imparatii ale intunericului si au intemeiat imparatia Evangheliei.

Dupa cincizeci de ani de jertfa, de osteneala si de rodnica slujire arhiereasca in Biserica lui Hristos (1792-1842), mitropolitul Veniamin Costachi s-a retras la Manastirea Slatina, unde a mai trait inca patru ani ca simplu monah, traducand in continuare carti folositoare de suflet din limba greaca veche, pentru luminarea poporului nostru ortodox.

Miscat de harul Duhului Sfant, "smeritul parinte duhovnicesc al Moldovei", inainte de obstescul sau sfarsit, isi imparte prin testament toata agoniseala sa la manastire si la saraci, adresand tuturor cele mai de pe urma cuvinte de obsteasca iertare si binecuvantare:

- Las, iert si binecuvintez din toata inima si din tot sufletul pe toti fratii mei crestini si pe insisi cei ce ma urasc si pe cei ce m-au nedreptatit si pe cei ce au intins curse in calea mea si chiar pe cei ce mi-au facut vreun rau vazut ori nevazut, rugand pe milostivul Dumnezeu sa nu judece faptele acelora, ci cu indurarea Sa sa-i ierte pe toti, dupa cum i-am iertat si eu.

Iar pentru inmormantarea sa, marele ierarh Veniamin Costachi scrie in acelasi testament:

- Insarcinez pe fiul meu Meletie ca, pentru dragostea Domnului, inmormantarea sa mi se faca dupa povatuirea ce i-am dat, numai cu parintii din manastire, din afara de sfanta biserica, fara arhierei, simplu si fara zadarnice pompe si cheltuieli....

CARTE PASTORALA

DATA IN EPARHIA ROMANULUI

(Probabil, la anul 1796)

Veniamin, cu mila lui Dumnezeu, Smerit Episcop Romanului

"De cand Dumnezeiasca Pronie au binevoit de ne-au incredintat dregatoria pastoriei celei duhovnicesti, scopul nostru au fost si este buna chivernisire a Bisericilor, mantuirea oilor celor cuvantatoare si ravna pentru cuviincioasa petrecere a preotilor Domnului.

Drept aceasta, iata, preote, ti-am pus inainte aceste ponturi cum ti se cade sa petreci, pre care te indatoresc sa le citesti adeseori, si ceea ce te invata sa pazesti intocmai neaparat.

a. Dator esti, o, preote, ca unul ce ai primit asupra ta Darul Preasfantului Duh si te-ai pus invatator norodului, sa nu-ti fie petrecerea ca celor de obste, ci sa fii ferit si pazit de toata prihana care aduce scandal si defaimare cinului tau, (adica) de betie, care este incepatura tuturor rautatilor, de zavistie, de mandrie, de galcevi, de judecati, de sudalmi, de cuvinte desarte, de juramanturi drepte ori nedrepte si de a iesi martor impotriva cuiva. Si sa fii curat atat la cele din launtru ale tale, cum si pe dinafara, grijit la haine, spalat si pieptanat, ca, cu toate faptele si urmarile tale, sa fii pilda celor ce privesc la tine, ca obiceiu au supusii a urma intru toate povatuitorul lor.

b. Sa aibi purtare de grija pentru Biserica la care esti oranduit slujitoriu, ca sa fie grijita si impodobita cu cele trebuincioase, atat inauntru, carti, vesminte, icoane, sfinte vase, cristelnita pentru Sfantul Botez, in care sa se poata afunda pruncul cu lesnire in trei afundari, iar nu in turnari sau in alt chip cum si pe dinafara iarasi sa fie bine acoperita si ingradita imprejur; iara cand va fi lipsita de ceva, o data si de doua ori, sa indemni pe ctitori sau pe poporani ca sa implineasca cele trebuincioase. Iara, neurmand sfatul tau, sa arati la protopopul tinutului, ca dupa invatatura ce va lua de la noi sa urmeze.

c. Cand vei avea sa slujesti dumnezeiasca Liturghie, sa postesti cu o zi mai inainte, sa te dezbraci de toate grijile lumesti, intru acea vreme sa te impaci cu toti din toata inima ta si asa sa savarsesti Jertfa cea fara de sange, ca sa fie bine primita in Sfantul Jertfelnic cel mai presus de Ceruri.

d. Sfantul Agnet vreau sa-l pazesti si sa-l grijesti ca sa nu umezeasca si sa mucezeasca, cerandu-l la vreme si uscandu-l cu mare randuiala, cum si potrivirea Sfintelor Taine prea cu luare aminte sa fie, ca nu fiestecum sa se savarseasca si sa ramaie cat de putin cusur, cu neoranduiala.

e. Pe poporanii tai sa-i sfatuiesti cele duhovnicesti si sa-i indemni ca sa mearga la Biserica in toate Duminicile si sarbatorile si sa se spovedeasca fieste care de patru ori pe an sau macar o data si care vor fi vrednici sa se si impartaseasca. Asijderea si pe casnicii tai sa-i inveti frica lui Dumnezeu, cu indeletnicire la rugaciuni, a pazi curatenia, a fi cinstiti si ascultatori, ferindu-se de adunari necuviincioase, ca sa ia si altii pilda buna in casa ta.

f. Sa te silesti in tot chipul ca sa dejghini (indepartezi) dintre poporani vrajile, farmecile, descantecele, baierile si altele asemenea acestora, care le fac cei mai multi prin casele lor, caci aceste sunt lucruri paganesti si neplacute lui Dumnezeu. Ci de va fi bolnav cineva dintre poporani, sa cheme preotul sa se roage pentru dansul, dupa invatatura Apostolului ce zice: Ca rugaciunea credintei va mantui pre cel bolnav (Iac. 5, 15).

g. Sa nu fii volnic a cununa, ori slobod, ori rob, fara de pecetluit cu pecetea noastra, nici a te ridica din satul acela unde te afli si a merge aiurea, sau a sluji la alta Biserica fara stirea si blagoslovenia noastra, caci indraznind vei fi supus supt grele canoane.

h. De te va supara cineva, sa nu-i raspunzi cu sudalmi si ocari, ci sa arati la protopopul tinutului si se va intalepti suparatorul tau. Sau cand vei avea pricina de galceava, nu esti slobod a merge la judecata politiceasca, caci dregatorii politicesti nu pot sa te judece pre tine, fiind preot.

Ci, cand vei avea vreo suparare de judecata, tot la protopopul vei merge de-ti vei cere dreptate. Si cand protopopul nu te va putea odihni, sa fii indatorit a veni la noi, ca sa te punem la cale. Insa te fereste sa nu fii tu incepatorul pricinii, ca apoi vei fi supus canonisirii.

Aceste mai sus aratate, ce ti s-au pus ca o oglinda inainte, priveste-le, o, preote, si de vei pazi intocmai neaparat, bine sa stii ca vei castiga dragoste si evlavie de la oameni, cinstea si ajutorul lor vei dobandi. Arhiereul se va bucura de tine si te va iubi ca pre un impreuna slujitor al Tainelor lui Dumnezeu, carele, asa sa te intareasca Domnul Dumnezeu, a le pazi neaparat, cu iubirea Lui de oameni in veci. Amin".

Carti Ortodoxe

Cuprins