UN SFANT ROMAN ANONIM


UN SFANT ROMAN ANONIM

din Manastirea Neamt

(secolul al XIV-lea)

Primele semne miraculoase de ridicare a pavajului s-au observat sambata, 24 mai 1986. Ele s-au repetat pana luni, 26 mai, cand s-a hotarat de staretul Manastirii Neamt, arhim. Efrem Chiscariu, sa se sape sub pavaj. Dupa depunerea moastelor in biserica s-a intocmit un act oficial in legatura cu aceasta minune, care se pastreaza in arhiva manastirii. Dupa doua zile, autoritatile locale au oprit pelerinajul de la Neamt si au turnat beton peste mormantul sfantului necunoscut.

Prima inchegare de viata monahala organizata in vatra Manastirii Neamt a avut loc la inceputul secolului al XIV-lea, datorita intaiului egumen cunoscut al lavrei, anume ieroschimonahul Gherman (1320-1362), care aduna pe sihastrii nevoitori aici intr-o obste de sine-statatoare. Inainte de el, sihastrii nemteni duceau viata pustniceasca idioritmica, despre care se stie foarte putin.

In a doua jumatate a secolului al XIV-lea, viata duhovniceasca din Manastirea Neamt ia o amploare mult mai mare, incat primii domni musatini sunt indemnati sa zideasca aici o biserica de piatra, cu hramul Inaltarea Domnului. Numarul mare de morminte monahale, majoritatea din secolul al XIV-lea, situate in jurul primei biserici musatine, ca de altfel in toata incinta Manastirii Neamt, dovedeste cu prisosinta cat de intensa era viata calugareasca in aceasta vatra strabuna. Unele dintre aceste morminte se afla chiar sub temeliile bisericii voievodale zidita de Stefan cel Mare, in anul 1497. Altele sunt sub chiliile din incinta, iar altele, ceea ce este si mai concludent, se afla sub pavajul ce duce la usa bisericii voievodale din 1497. Aceasta dovedeste ca mormintele sunt mai vechi decat biserica.

Intrucat multe dintre osemintele monahilor din incinta nu poseda traditionalele caramizi cu numele si data mortii lor, este dificil sa se stabileasca precis identitatea si frecventa vietii monahale aici, pe epoci. Unul Dumnezeu stie cate moaste sfinte de cuviosi monahi nemteni se afla in acest cimitir calugaresc, unic de altfel in tara noastra.

Sfintenia vietii calugarilor nemteni din secolul al XIV-lea o dovedeste cu prisosinta recenta descoperire prin minune dumnezeiasca a moastelor unui sihastru sfant din aceasta epoca, aflate chiar sub pavajul central ce duce la biserica. Acest fapt s-a petrecut in zilele de 24-26 mai 1986, cand s-a observat ca la jumatatea distantei dintre clopotnita si biserica, pavajul gros de piatra si ciment s-a ridicat circa 30 cm pe dimensiunea unui mormant, in chip miraculos.

Sapandu-se cu atentie la 1,5 metri, s-a aflat trupul proslavit si inmiresmat al unui calugar cu viata sfanta din secolul al XIV-lea, asezat aici inainte de zidirea bisericii voievodale si a pavajului. Osemintele, galbene si binemirositoare, erau inca legate intre ele si prezentau toate conditiile cerute moastelor de catre canoanele Bisericii Ortodoxe.

Dupa deshumare, osemintele aflate s-au asezat intr-un sicriu si s-au depus in biserica de obstea calugarilor nemteni, in sunetul clopotelor, cu toata evlavia si randuiala cuvenita.

Vestea descoperirii acestor sfinte moaste s-a raspandit imediat in toata tara. Inca din seara zilei de luni, 26 mai, noaptea, si mai ales in zilele urmatoare veneau sute de pelerini, tarani, oraseni si intelectuali sa se inchine la sfintele moaste. Mai intai aprindeau lumanari in jurul mormantului si faceau metanii cu lacrimi de bucurie, ca ne-a descoperit Dumnezeu un sfant nou rugator al neamului nostru. Apoi intrau in biserica si se rugau cu mare credinta si emotie la sfintele moaste si la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cerandu-le ajutor ceresc si dand slava lui Dumnezeu pentru toate, caci au vazut o asa de mare minune in Romania de astazi. Pana acum nu se stie numele cuviosului aflat la Manastirea Neamt.

Iata cati sfinti necunoscuti ascunde inca pamantul sfant al tarii noastre!

 

Carti Ortodoxe

Cuprins

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact