ARHIMANDRITUL DOMETIE MANOLACHE


ARHIMANDRITUL DOMETIE MANOLACHE - Manastirea Ramet- Alba

(1924-1975)

Viata

Cuviosul arhimandrit Dometie a fost un iscusit duhovnic al Minastirii Rimet si un preot misionar de mare pret al monahismului romanesc.

S-a nascut in comuna Balanesti, judetul Buzau. Dorind sa slujeasca toata viata Biserica lui Hristos, a urmat Seminarul teologic din Buzau. Intre anii 1945-1949 a urmat teologia si s-a facut calugar la Minastirea Prislop-Hateg. Apoi primind preotia, a fost staret si preot misionar timp de zece ani in citeva sate si minastiri din Ardeal, ca: Prislop si Afteea-Hateg, Piatra Fintinelor - Nasaud, Dragomiresti-Maramures si Ciolanu-Buzau.

In anul 1959 s-a stabilit ca duhovnic la Minastirea Rimet si preot misionar in satele mocanilor din Muntii Apuseni. Dupa 26 de ani de totala daruire si slujire a monahismului si Bisericii, arhimandritul Dometie s-a mutat la odihna cea de veci, in vara anului 1975.

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Acest neobosit calugar si preot al Bisericii lui Hristos a trait o aleasa viata duhovniceasca, a vestit Evanghelia celor care n-o intelegeau si s-a jertfit cu trup si suflet pentru mintuirea altora. Timp de 20 de ani a marturisit si a aparat cu mult zel credinta ortodoxa in Transilvania lovita de secte, ca un adevarat apostol al zilelor noastre.

2. Spun ucenicii sai ca s-a nevoit mult in satele in care a slujit, pentru a aduce m staulul Bisericii lui Hristos pe crestinii dezbinati, invatindu-i ca toti sintem una in Hristos si ca avem o credinta, un botez si o patrie - imparatia lui Dumnezeu.

Astfel a intors la Biserica mama pe multi fii rataciti.

3. Parintele Dometie marturisea ortodoxia nu numai cu cuvintul, ci si cu fapta. Ca era un adevarat ucenic al lui Hristos. La cuvintele sale parintesti adauga multa milostenie, rugaciuni cu lacrimi de zi si de noapte, bunatate, rabdare, adinca smerenie si totala dragoste. Prin acestea toate covirsea inimile credinciosilor, cistiga pe cei slabi in credinta, rusina pe hulitori si semana peste tot bucurie, unitate si nadejde de mintuire.

4. Cuviosul Dometie era si un neostenit slujitor al Sfintului Altar. Permanent zabovea in biserica, savirsea cele sfinte cu mare credinta, predica cu timp si fara timp, mustra si mingiia pe toti, nu lipsea niciodata de la Sfinta Liturghie si iesea de la slujba iluminat la fata.

5. Spun iarasi ucenicii sai ca parintele Dometie era un duhovnic foarte cautat si un iscusit povatuitor de suflete. Avea peste tot fii duhovnicesti care il ascultau si traiau dupa sfaturile lui. Mai ales in posturi si sarbatori veneau la minastire, se spovedeau, primeau Sfintele Taine, cereau binecuvintare si se intorceau mingiiati la casele lor.

6. Cit timp a fost parintele Dometie preot misionar si staret in Transilvania a innoit viata duhovniceasca in fiecare lacas, bine chivernisind casa lui Dumnezeu. In orice minastire in care slujea lasa in urma biserici frumos impodobite, slujbe dupa rinduiala, chilii noi, numerosi fii duhovnicesti si multa dragoste si armonie.

7. Ceea ce a incununat sufletul parintelui Dometie a fost activitatea sa duhovniceasca dusa pina la jertfa de sine in Minastirea Rimet din Muntii Apuseni. El este un mare ctitor al acestui locas strabun. In cele doua decenii de nevointa si rabdare, de smerenie si daruire, de bucurii si lacrimi la Rimet, parintele Dometie a lasat monahismului romanesc o obste cu 40 de calugarite bine organizata, intemeiata pe ascultare si dragoste.

8. Spun fiii sai duhovnicesti ca parintele Dometie era sufletul Minastirii Rimet. Zilnic savirsea Sfinta Liturghie la care lua parte toata obstea. Zilnic era inconjurat de calugari si mireni, de sanatosi si de bolnavi, de tot felul de oameni care doreau sa-l vada si sa-i vorbeasca. Iar el cu mare dragoste se jertfea pentru fiecare, mingiind, odihnind si hranind pe toti. Apoi impartea tuturor cu bunavointa ultima bucata de piine, ultimul loc de dormit, ultima camasa de chilie. Iar parintele, cu cugetul impacat, atipea citeva ceasuri in biserica sau afara pe coridoare.

9. Parintele Dometie invata lumea si pe calugarite cu multa autoritate duhovniceasca, dar in acelasi timp cu blindete si intelepciune. Odata zicea catre maici:

- Nu este lucru mare a face scoala si a spune multe cuvinte. Dumnezeu cere de la noi fapte bune si inima curata.

10. Altadata iarasi spunea catre calugarite:

- Maicilor, sa rupem legatura cu placerile pacatoase si sa ne vedem de sfinta noastra calugarie. Ca "cine pune mina pe coarnele plugului si se uita inapoi nu este vrednic de Mine" -zice Mintuitorul (Luca 9, 62). Sa se contopeasca inima noastra cu inima lui Iisus Hristos. Sa ardem pentru dragostea de Dumnezeu cum arde o luminare in sfesnic. Apoi incheia cu aceste cuvinte: "Rivna Casei Tale, Doamne, ma va mistui"(loan 2, 17) si indata incepea a lacrima.

11. Zicea odata catre ucenicii sai:

- Nimic in viata calugarului nu este mai de cinste si mai odihnitor, decit sa stie a face orice ascultare, fara cea mai naica cirtire. Apoi incheia:

- Sa ma credeti ca sint fericit!

12. Altadata, iarasi zicea:

- Daca as putea sa-mi revad tot scrisul meu l-as rezuma la o singura fraza: Crede, nadajduieste, smereste-te si iubeste pe Iisus Hristos ! In puterea acestor cuvinte sta toata taina mintuirii si fericirii noastre.

13. Pe calugaritele din minastire asa le invata:

- Maicilor si surorilor, viata noastra trebuie sa fie o continua rugaciune. Sint nemultumit de sfintiile voastre ca nu slujiti si nu cintati lui Dumnezeu cu mai multa rivna. Ca noi trebuie sa ardem pentru dragostea Lui. Nu sintem pentru rugaciuni lungi si cu mintea imprastiata. Ci sa facem rugaciuni scurte. Dar in acele momente fiinta noastra, mintea, inima si vointa, sa fie unite cu Dumnezeu prin dragoste.

14. Iarasi le zicea:

- Cine crede ca vine la minastire ca sa traiasca naai comod si fara griji, acela greseste, nestiind scripturile vietii calugaresti, nici taina cea mare ce ancoreaza viata la cer.

15. Apoi adauga:

- Nimbul de lumina in care se prezinta tot cadrul vietii calugaresti este dumnezeiesc si fericit sint cei ce ramin in acest cadru pina la sfirsit, fara nici un compromis. Fericiti sint de trei ori ca s-au facut vrednici de cununa cea nevestejita a slavei si n-au trait degeaba pe pamint. Ei sint ca pomii rasaditi la marginea apelor. Pentru aceia se va odihni cu adevarat Duhul lui Dumnezeu si intreaga Sfinta Treime isi va face locas in sufletele lor.

16. Zicea iarasi parintele Dometie:

- Numai a unora ca acestora le este viata fericita, care din pruncia calugareasca s-au intraripat cu dumnezeiescul dar al curatiei totale trupesti si sufletesti. Pentru ei nimic nu este greu, si nimic necurat. Ca zice Sfintul Pavel ca pentru cei curati toate sint curate si sfinte. Pentru ei nimic nu este greu, caci toate le pot in Iisus Hristos care este vesnic cu ei;

Domnul ne vrea sa fim intregi ai Lui. intregi la minte si intregi la trup.

17. Dupa o nevointa si o daruire totala ca aceasta, parintele Dometie a fost: chemat la odihna cea de veci. Deci, savirsind dumnezeiasca Liturghie si dind tuturor invatatura cea mai de pe urma, pe cind aducea alimente in spate peste munte insotit de obste, s-a asezat jos cu ochii catre cer si si-a dat sufletul in miinile lui Hristos. Era Duminica, 6 iulie 1975.

Asa a trait si asa s-a jertfit parintele Dometie, duhovnicul motilor din Muntii Apuseni!

Carti Ortodoxe

Cuprins