Ce insemneaza cantarile din profeti de la inceputul Liturghiei

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL XVIII

Ce insemneaza cantarile din profeti de la inceputul Liturghiei
(explicarea antifonului al doilea)

Al doilea antifon canta insasi imparatia, stralucirea si puterea Fiului lui Dumnezeu, castigata de El prin pogorarea din slava Dumnezeirii si prin umilire. Dar care este rostul acestor cuvinte profetice care se canta acum? Si ce insemnare au ele in legatura cu iconomia Mantuitorului?
- Ele inchipuiesc inceputul venirii Mantuitorului, cand Acesta venise pe pamant, dar inca nu se facuse cunoscut multora, cand era in lume, dar lumea nu-L cunostea pe Dansul; cu alte cuvinte, inchipuiesc vremea de dinainte de Ioan Botezatorul, mai inainte de a se aprinde lumina. In acea vreme era inca nevoie de cuvintele Proorocilor; dar dupa aceea, aratandu-Se Insusi Cel proorocit, nu mai era trebuinta de Prooroci. Caci Ioan Botezatorul si, chiar Tatal in fata lui Ioan, L-a marturisit pe Insusi Cel venit. De aceea zice Scriptura ca "toti Proorocii au proorocit pana la Ioan". Deci cantarile profetice inchipuiesc vremea aceea dinainte de Ioan; de aceea, si cinstitele daruri, care inchipuiesc pe Hristos, inca nu sunt aduse la aratare, ci stau puse deoparte si acoperite. Dar sa vedem acum cuvintele psalmului profetic. - "Domnul a imparatit, intru podoaba S-a imbracat". Insusirea sub care oamenii au cunoscut pe Dumnezeu si careia ei s-au supus, au numit-o imparatie, pentru ca L-au cunoscut plin de stralucire, de podoaba si de putere, asa cum se si cuvenea sa-L cunoasca. Aceasta vrea sa spuna si Mantuitorul, cand zice: "Datu-mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant... ca si pamantenii, impreuna cu puterile ceresti, au cunoscut pe Stapanul cel adevarat. Cercetand apoi cele ce urmeaza, vom gasi acelasi inteles. Lamurind felul imparatiei si al puterii, Profetul continua: "Ca a intarit lumea, care nu se va clati". Prin intarire, trebuie sa intelegem credinta; prin ea a intarit Dumnezeu pe oameni, care se clatinau in ratacire, si i-a unit cu El. Caci asa e cel ce se clatina: nu poate sa se statorniceasca de fel. Iar cand Domnul zice: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh...", vorbeste despre propovaduirea credintei. Dar credinta singura nu e deajuns pentru a castiga imparatia lui Dumnezeu si, numai prin ea, neamurile n-ar fi fost mantuite pe deplin; ci era nevoie sa se adauge si (faptele, adica) pazirea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea continua Proorocul: "Marturiile Tale au fost crezute foarte"si de aceea Domnul, pe langa porunca botezului, adauga si indemnul pazirii poruncilor, zicand: "... invatandu-le pe ele sa pazeasca toate cate am poruncit voua". Caci ceea ce Mantuitorul numeste porunci, Proorocul numeste marturii; acest lucru se vede pretutindeni in Sfanta Scriptura, care numeste poruncile lui Dumnezeu marturii.

Dupa aceasta, Psalmistul adauga: "Casei Tale se cuvine sfintenie Doamne, (intru lungime de zile"), intelegand prin sfintenie: jertfele, darurile si toata inchinarea cuvenita lui Dumnezeu. Vorbind astfel despre casa lui  Dumnezeu, Psalmistul arata ca aceasta casa nu e goala si nici parasita de Dumnezeu, ci ea are intr-insa pe insusi Stapanul. Caci daca ar fi goala, nu i s-ar da ei cinstea cuvenita numai lui Dumnezeu. De aceea, Sfantul Apostol Pavel numeste biserica "lacas al Dumnezeului celui viu", cand zice: "... ca sa stii cum trebuie sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului Celui viu". Acest lucru l-a adaugat si Mantuitorul la cele spuse mai sus fagaduind ca va fi deapururea cu Biserica Sa: "Iata Eu sunt cu voi..." Si ceea ce Proorocul spusese prin cuvintele "intru lungime de zile" Mantuitorul o spune prin cuvintele: "... in toate zilele, pana la sfarsitul veacului". Iata de ce aceasta psalmodie este o proorocire exacta a celor savarsite de Mantuitorul prin cruce si moarte.

• « Inapoi
• Inainte »