Despre scopul Sfintei Liturghii in general

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL I

Despre scopul Sfintei Liturghii in general

Savarsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor in dumnezeiescul Trup si Sange, iar ca scop sfintirea credinciosilor, care, prin acestea, dobandesc si inlesnesc implinirea acelui efect si acelui scop, sunt rugaciunile, cantarile, citirile din Sfanta Scriptura si, in general, toate cele ce se savarsesc si se rostesc, cu Sfanta randuiala, inainte si dupa sfintirea darurilor.

Este adevarat ca Dumnezeu ne da in dar toate cele sfinte, fara ca noi sa-i dam nimic in schimb; totusi, El ne cere neaparat sa ne facem vrednici de a le primi si a le pastra, caci nu face parte de sfintire decat celor ce s-au pregatit in felul acesta. Asa se cuvine sa primim botezul si ungerea cu sfantul mir, asa sa gustam din ospatul infricosatei Cine. Acest lucru l-a aratat Domnul in pilda semanatorului, cand a spus: "Iesit-a semanatorul" nu ca sa are tarina, ci ca sa "semene", dandu-ne sa intelegem ca aratura si toata pregatirea trebuie facute

mai dinainte.

Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sa ne infatisam pregatiti si cu vrednicie. De aceea, trebuie sa existe si in slujba Sfintei Liturghii mijloace de pregatire in acest scop: sunt rugaciunile, cantarile si tot ce se savarseste sau se rosteste intr-insa, dupa rinduiala sfanta. Acestea ne sfintesc si ne fac in stare, pe de o parte ca sa primim cu vrednicie sfintirea, iar pe de alta ca sa o putem pastra si sa ramanem cu ea. Ele ne sfintesc intr-un indoit chip.

In primul rand ne sfintesc prin insasi puterea pe care o au rugaciunile, cantarile si citirile. Astfel, rugaciunile ne intorc gandul catre Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cantarile, de asemenea, il fac sa Se milostiveasca si sa Se indure de noi, precum ne spune Psalmistul: "Inalta lui Dumnezeu jertfa de lauda (cantare)... si te voi izbavi si Ma vei preamari"; in sfarsit, citirile din Sfanta Scriptura, care ne invata atat bunatatea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu cat si dreptatea si judecata Lui, sadesc si aprind in sufletele noastre nu numai iubirea ci si teama fata de El, facandu-ne astfel mai zelosi intru pazirea poruncilor Sale. Iar toate la un loc, imbunatatesc sufletul si apropie de Dumnezeu atat pe preot cat si pe popor, facand si pe unul si pe celalalt destoinici pentru primirea si pastrarea cinstitelor daruri care este scopul Sfintei Liturghii. Dar ele pregatesc indeosebi pe preot sa savarseasca cu vrednicie Jertfa (sfintirea darurilor), care este efectul Sfintei Liturghii, dupa cum am spus; de aceea vedem, in multe din rugaciunile sfintei slujbe, cum preotul se roaga in taina ca sa nu fie socotit nevrednic de a aduce Jertfa ci sa slujeasca Tainei cu suflet curat, cu limba si maini curate. Iata deci cum suntem pregatiti pentru lucrarea sfanta de insasi puterea cuvintelor rostite si cantate.

In al doilea rand, cantarile si toate cele ce se savarsesc in sfanta slujba, lucrarea si patimile Lui pentru noi. Intr-adevar, atat in cantari si in citire, cat si in toate cele savarsite de sfintii liturghisitori in cursul intregii slujbe, este simbolizata lucrarea izbavitoare a Mantuitorului: partea intai a sfintei slujbe ne arata inceputul acelei lucrari, cea de a doua pe cele urmatoare, iar cea de la sfarsit pe cele de dupa aceea. Asa incat, urmarind cu privirea aceste parti ale slujbei, putem avea in fata ochilor toata lucrarea mantuirii. Caci sfintirea darurilor - adica Jertfa insasi - aminteste moartea, invierea si inaltarea Mantuitorului, deoarece cinstitele daruri se prefac in insusi dumnezeiescul Trup, cu care El a fost rastignit, a inviat si S-a inalta la cer; cele dinainte de Jertfa inchipuiesc cele petrecute inainte de moartea Domnului, adica intruparea, iesirea la propovaduirea si aratarea cea deplina in lume; iar cele de dupa Jertfa arata "fagaduinta Tatalui", cum a numit-o Domnul Insusi, adica pogorarea Sfantului Duh peste sfintii Apostoli si intoarcerea neamurilor la Dumnezeu si partasia lor cu El, printr-insii.

Astfel, intreaga slujba este ca o icoana care ar infatisa un singur trup al lucrarii Mantuitorului in lume, facand sa se perinde pe dinaintea privirilor noastre toate partile ei, de la inceput pana la sfarsit, dupa randuiala si urmarea lor fireasca. Asa de pilda, antifoanele care se canta la inceputul sfintei Liturghii, precum si cele ce se savarsesc si se rostesc mai inainte, la proscomidie, inchipuiesc cea dintai treapta din lucrarea mantuitoare a lui Hristos; iar cele de

dupa antifoane, adica citirile din Sfanta Scriptura si celelalte, inchipuiesc treapta urmatoare.

Dar s-ar putea sa spuna cineva ca aceste citiri si cantari ar avea un alt rost si anume ca au fost alese ca sa ne indemne spre virtute sau ca sa faca pe Dumnezeu indurator spre noi. Totusi, nu le impiedica sa poata face si una si alta, adica pe de o parte sa indemne pe credinciosi spre virtute, iar pe de alta sa inchipuie lucrarea mantuitoare a lui Hristos. E ca si cu hainele: acestea satisfac in primul rand nevoia de imbracaminte, acoperind trupul; dar, fiind croite intr-un fel sau altul, ele oglindesc adesea si indeletnicirea, felul de viata sau rangul celor ce le poarta. Tot asa si cu randuiala Sfinte Liturghii: fireste ca Sfintele Scripturi, cuprinzand cuvinte de Dumnezeu insuflate si laude pentru Dumnezeu, indeamna la virtute si sfintesc pe cei ce le citesc si le canta; dar fiind alese si oranduite intr-anumit fel, ele au si un alt rost, adica pot sa inchipuiasca intruparea si lucrarea pamanteasca a lui Hristos.

Acelasi lucru se poate spune nu numai despre cantari si citiri, ci si despre sfintele ceremonii: fiecare din ele se savarseste in vederea unei anumite trebuinte, dar in acelasi timp simbolizeaza si ceva din lucrarile, faptele sau patimile lui Hristos. Sa luam, de pilda, intrarea cu sfanta Evanghelie in altar sau intrarea cu cinstitele daruri. Fiecare din acestea se savarseste cu un scop practic: una ca sa citeasca Evanghelia, cealalta ca sa se savarseasca Jertfa. Amandoua inchipuiesc insa iesirea si aratarea Mantuitorului in lume: cea dintai, aratarea inca nedeslusita si nedeplina de la inceput, cea de a doua pe cea desavarsita si deplina.

Ceva mai mult: intre cele ce sa savarsesc la Liturghie sunt chiar unele lucrari care nu indeplinesc nici o trebuinta, ci au numai un rost simbolic. Asa sunt, de pilda: junghierea prescurei si intiparirea crucii pe ea, forma de sulita in care e facuta copia, sau turnarea apei calde in Sfintele Daruri. Chiar si in celelalte Sfinte Taine putem gasi multe de acest fel. Asa de pilda, in randuiala botezului, cei ce vin la botez trebuie sa se descalte, sa se dezbrace si, stand cu fata spre Apus, sa-si intinda mainile si sa sufle; aceasta ne invata aici cat de mult trebuie sa uram pe diavolul si cum trebuie sa-l alunge cel ce va sa fie un adevarat crestin. Si toate cele de acelasi fel din randuiala Sfintelor Taine au fiecare insemnarea lor.

Dar cand este vorba de cele ce se savarsesc la Sfanta Liturghie toate ne duc cu gandul la lucrarea mantuitoare a lui Hristos, pentru ca privelistea ei fiind in fata ochilor nostri, sa ne sfinteasca sufletele si astfel sa devenim vrednici de primirea sfintelor Daruri. Caci dupa cum odinioara aceasta lucrare a izbavit lumea de moarte, tot asa si acum, fiind mereu contemplata, ea imbunatateste si apropie de Dumnezeu sufletele celor ce o au in fata ochilor. Sau, mai bine zis, nici odinioara ea n-ar fi folosit nimic, daca n-ar fi fost vazuta si crezuta. De aceea a si fost propovaduita si de aceea a facut Dumnezeu mii de semne, pentru ca sa fie crezuta; caci n-ar fi putut sa-si indeplineasca rostul, adica sa mantuiasca pe oameni, daca odata savarsita, ar fi ramas necunoscuta de cei ce trebuiau sa se mantuiasca printr-insa. Numai ca, atunci cand era propovaduita, ea sadea in sufletele celor ce nu o cunoscusera, cinstirea lui Hristos, credinta si iubirea, pe care aceia nu le avusesera mai inainte; pe cand acum, fiind contemplata, cu toata osardia, de catre cei ce deja au crezut, nu creeaza in suflet acele frumoase simtiri, ci numai pastreaza pe cele existente, le improspateaza si le sporeste, facandu-ne mai tari in credinta si mai fierbinti in evlavie si iubire. Caci daca a facut sa rasara simtaminte noi, cu mult mai usor poate sa le pastreze, sa le intretina si sa le invioreze pe cele vechi. Dar tocmai acestea sunt simtamintele cu care se cuvine sa ne apropiem de cele sfinte cu evlavie, credinta si dragoste fierbinte fata de Dumnezeu si fara de care ar fi o nelegiuire chiar si numai sa le privim. De aceea, trebuia sa se infatiseze in randuiala sfintei Liturghii o astfel de contemplatie, care sa poata sa sadeasca in noi aceste simtiri, incat sa ne faca nu numai sa ne inchipuim cu mintea, ci oarecum sa vedem cu ochii saracia Celui ce stapaneste, pribegia pe pamant a Celui ce este in tot locul, ocarile indurat de Cel binecuvantat, patimile Celui fara patima; sa vedem cat de mult ne-a iubit Cel care a fost rasplatit cu atata ura, cat S-a smerit pe Sine Cel ce este necuprins de fire, cate a patimit si cate a facut, pentru ca sa ne pregateasca noua Masa dumnezeiestilor Daruri. Si astfel, cutremurati de maretia mantuirii noastre, patrunsi de marea indurare a lui Dumnezeu fata de noi, sa veneram pe Cel ce S-a milostivit si ne-a mantuit in  acest chip, sa-i incredintam sufletele, sa-i daruim viata si sa ne inflacaram inimile cu focul iubirii Lui; si asa pregatiti sa ne apropiem cu credinta si cu dragoste de focul Sfintelor Taine.

Iar pentru aceasta nu e deajuns numai sa inveti o data si apoi sa cunosti cele ce a facut Hristos, ci trebuie ca in timpul sfintei Liturghii sa ne atintim spre ele ochii cugetului si sa le contemplam, alungand cu tarie orice gand strain, daca vrem sa dobandim pregatirea sufleteasca despre care am vorbit, in vederea sfintirii. Caci chiar daca am cunoaste asa de bine dreapta credinta incat sa putem raspunde cu siguranta la orice intrebare, insa atunci cand luam parte la sfanta slujba nu le contemplam pe toate dupa cuviinta, ci gandul ne zboara spre alte lucruri, cunoasterea ceea nu ne este de nici un folos intrucat ea nu este in stare sa ne insufle nici una din starile sufletesti despre care am vorbit. Pentru ca noi suntem inrauriti de gandurile ce ne stapanesc si traim acele stari sufletesti pe care le pot naste acele ganduri.

De aceea s-a si izvodit o astfel de reprezentare simbolica (a faptelor Mantuitorului), care pe de o parte sa ni le aminteasca nu numai prin cuvinte, ci sa ni le aduca pe toate sub ochi, iar pe de alta sa se vada de-a-lungul intregii slujbe; pentru ca, prin ea, sa se lucreze mai usor asupra sufletelor si sa ni se ofere nu numai o simpla priveliste, ci sa ne insufle si o simtire, deoarece acea  vedere se intipareste mai adanc in noi datorita ochilor, dar in acelasi timp sa nu se dea loc uitarii si nici mintea sa nu fie lasata sa alerge spre alte lucruri, pana ce ne vom apropia de dumnezeiasca Masa. Si astfel, cu sufletele pline de aceste ganduri si avand amintirea vie (a faptelor Mantuitorului), sa ne impartasim cu Sfintele Taine, adaugand sfintirea Tainelor la cea dobandita prin contemplatie si "preschimbandu-ne din slava in slava", adica dintr-una mai mica in cea mai mare decat toate.

Iata deci care este, pe scurt, scopul sfintei Liturghii in general. Iar acum sa o luam de la inceput, pe cat e cu putinta, cu deamanuntul: mai intai rugaciunile, binecuvantarile, sfintele cantari si citiri dinainte de sfintirea darurilor; apoi chiar lucrarea sfanta adica Jertfa insasi, iar dupa aceasta, sfintirea pe care o capata prin ea, sufletele credinciosilor vii si morti; in sfarsit, cantarile si rugaciunilor poporului si ale preotului din cursul Sfintei Liturghii, intr-atata cat au nevoie de vreo cercetare sau lamurire. Dar mai inainte de toate, sa urmarim iconomia Mantuitorului, care se vede in intreaga slujba: sa vedem anume cum este ea infatisata prin cele ce se savarsesc la sfanta Liturghie.

• « Inapoi
• Inainte »