Despre rugaciunea trisaghionului si despre sfintele indemnuri

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL XXI

Despre rugaciunea trisaghionului si despre sfintele indemnuri

Inainte de cantarea intreit-sfanta, preotul se roaga in taina lui Dumnezeu sa primeasca aceasta cantare a noastra si sa dea har celor ce o canta. Ce har? - Potrivit cantarii intreit-sfinte, preotul roaga pe Dumnezeu sa ne sfinteasca sufletele si trupurile, daruindu-ne iertare de greseli, pentru ca sa putem sluji Lui cu sfintenie in toate zilele. Rugaciunea se sfarseste cu ecfonisul: "Ca sfant esti Dumnezeul nostru si intru Sfinti Te odihnesti...". Adica a se bucura intre Sfinti si a sfinti este dat numai Celui cu adevarat sfant. Glasuind acest ecfonis, si inaltand slava lui Dumnezeu, preotul da astfel poporului credincios semnalul de inceperea cantarii celei intreit-sfinte; iar aceasta, raspunzand, ca de obicei, Amin, incepe cantarea.

Terminandu-se cantarea intreit-sfanta, preotul indeamna pe toti sa nu fie neatenti si cu nepasare, ci sa ia aminte la cele ce se savarsesc si se canta; aceasta vrea sa spuna indemnul "Sa luam aminte!". El ureaza apoi "Pace tuturor!", iar dupa aceea aminteste credinciosilor de intelepciunea cu care se cuvine sa ia aminte la Sfintele taine. Care e aceasta intelepciune? - Sunt gandurile ce se cuvin sa le avem in timpul sfintei slujbe si cu care trebuie sa privim si sa ascultam cele ce se savarsesc si se rostesc, gandurile cele pline de credinta, cele ce nu au nimic omenesc intr-insele. Aceasta e intelepciunea crestina si asa se talcuieste indemnul "Intelepciune!", adresat credinciosilor de catre preot (diacon) de mai multe ori in cursul slujbei, ca un mijloc de a le aduce aminte despre acele ganduri. Caci cu chipul acesta ni le aducem aminte unii altora,deoarece un singur cuvant redesteapta adesea in sufletele celor ce-l asculta, (tot ce au in gand).

Dar pentru ce e necesara aceasta reamintire? - Fiindca puterea uitarii e mare si nici una dintre slabiciunile omenesti nu pune, asa de des si asa de usor, stapanire pe om, ca aceasta. Noi insa trebuie sa stam si sa luam parte la slujba, la cantarile si la ceremoniile ei, cu ganduri cuviincioase daca vrem sa nu luam degeaba parte la ele si sa ne pierdem timpul in zadar. Asa ceva nu e tocmai usor. De aceea s-ar cuveni, desigur, ca noi, prin propria noastra vointa, sa stam trezi si cu mintea incordata; dar (fiindca nu putem), e necesara o reamintire din afara de
noi, pentru ca sa putem pune iarasi stapanire pe gandul nostru, care e necontenit furat de uitare si ademenit spre desartele griji. Acelasi lucru vrea sa spuna si cantarea ce se canta atunci cand cinstitele daruri sunt gata sa fie aduse la sfanta Masa: "Toata grija lumeasca sa o
lepadam!".

Mai este, in sfarsit, si exclamatia "Drepti!", care cuprinde tot un indemn. Ce ne indeamna? - Ne cere ca noi, care ne apropiem de Dumnezeu si de Sfintele Taine, sa fim in stare de veghe si nu cu lenevire, ci cu infiorare si cu toata cucernicia sa petrecem aceasta convorbire (cu Dumnezeu), fie ca privim, fie ca graim, fie ca ascultam ceva din cele sfinte; iar cea dintai dovada a ravnei si a evlaviei noastre este statura dreapta a trupului, adica sa facem aceasta nu stand jos, ci in picioare. Aceasta e tinuta celor ce se roaga, asa se cuvine sa stea niste robi care si-au atintit luarea-aminte la semnul stapanilor, pentru ca sa alerge cu grabire spre a-i sluji, indata ce li s-ar porunci. Iar noi nu suntem decat tot niste robi facuti pentru orice slujire si care ne rugam lui Dumnezeu pentru lucrurile cele mai de pret. Iata deci care este intelesul sfintelor indemnuri.

• « Inapoi
• Inainte »