Despre sfarsitul anaforei si ectania urmatoare

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL XXXIV

Despre sfarsitul anaforei si ectania urmatoare

Dupa ce s-a rugat pentru cele de trebuinta tuturor, preotul se roaga si pentru sine insusi sa fie sfintit de catre sfintele Daruri. Si cum sa fie sfintit? - Sa primeasca, adica iertarea pacatelor; caci acesta este efectul de capetenie al sfintelor Daruri. De unde se vede acest lucru? - Din cele ce a spus Domnul catre Apostolii Sai, cand le-a intins painea: "Acesta este trupul meu, carele pentru voi se frange, spre iertarea pacatelor". Si tot asa, cand le-a intins paharul. De aceea, preotul se roaga astfel: "Adu-Ti aminte, Doamne, si de a mea nevrednicie; iartami toata greseala cea cu voie si cea fara de voie si sa nu opresti, pentru pacatele mele, harul Sfantului Duh de la darurile ce sunt puse inainte". Iertarea pacatelor o da Sfantul Duh celor ce se impartasesc cu sfintele Daruri. Sa nu fie oprit Harul de la sfintele Daruri, din pricina pacatelor mele se roaga preotul. - Pentru ca se spune ca Harul lucreaza intru indoit chip in cinstitele daruri: intr-unul prin care se sfintesc ele insele si intr-altul prin care Harul ne sfinteste pe noi, printr-insele. Cand e vorba de cel dintai chip, adica de lucrarea darurilor, nimic din slabiciunile omenesti nu o poate impiedica; ci, asa precum sfintirea lor de catre Domnul nu e opera virtutii omului, tot asa nu poate fi intru nimic oprita din pricina pacarelor omenesti. Insa, al doilea chip de lucrare a Harului, adica sfintirea credinciosilor, cere si neaparat ravna (sau conducerea) noastra insine; de aceea poate sa fie impiedicata de reaua noastra vointa. Caci Harul ne sfinteste prin sfintele Daruri, numai daca ne-a gasit pregatiti pentru sfintire; insa daca ne-a aflat nepregatiti, nu ne aduce nici un castig, ci dimpotriva, ne pricinuieste o nemasurata paguba. Pentru Harul acesta, - fie ca e numai iertarea pacatelor, fie ca e si alt dar  ce se da, odata cu ea, celor ce, cu cuget curat, se ospateaza la aceasta Cina sfanta -, se roaga preotul ca sa nu fie oprit de la sfintele Daruri, deoarece am vazut ca el ne poate fi refuzat, din pricina rautatii omenesti. El face aceasta rugaciune, putin dupa aceea, si cu intreg norodul laolalta: se roaga pentru unirea tuturor, astfel incat cu o gura si cu inima sa slavim pe Dumnezeu", si invoca pentru credinciosii pregatiti astfel, milele marelui Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Apoi (diaconul) porunceste sa se adreseze lui Dumnezeu rugaciunea prescrisa pe care el insusi a rostit-o, chemand intr-ajutor pe toti Sfintii; caci a pomeni pe toti Sfintii inseamna a-i invoca, a-i ruga. Si ce zice preotul? - "Pentru (cinstitele) daruri ce (s-au adus si) s-au sfintit, Domnului sa ne rugam!".  Ne rugam, deci, nu pentru ca darurile sa primeasca sfintirea, (caci de aceea leam spus: "ce s-au sfintit", ca sa nu crezi asa ceva) ci ca sa ne impartaseasca si pe noi dintr-insa. Caci aceasta vor sa spuna cuvintele:"Ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, Cel ce le-a primit pe dansele... sa ne trimita harul..." etc. Pentru (cinstitele) Daruri sa ne rugam!" zice diaconul. Adica: sa ne rugam ca ele sa lucreze asupra noastra si sa nu li se ia puterea Harului, dupa cum atunci cand Mantuitorul traia printre oameni, erau unele cetati in care mana Sa cea atotputernica nu putea sa faca minuni din pricina necredintei lor. Astfel dupa ce a glasuit acestea catre popor, preotul se roaga si el insusi in taina implorand pe Dumnezeu pentru credinciosi ca acestia sa se impartaseasca din Sf. Taine cu cugetul curat si sa se bucure de roadele sfintei mese, dobandind iertarea pacatelor, impartasirea Sf. Duh si mostenirea imparatiei cerurilor, iar nu sa le fie spre judecata sau spre osanda.

Dupa aceea, cerand pentru toti ajutorul si paza lui Dumnezeu, preotul  (diaconul) ii indeamna sa se roage ca sa petreaca ziua toata desavarsita, sfanta, cu pace si fara de pacate, avand ca pazitor credincios pe ingerul pacii, care sa ne fereasca de ingerul (cel rau) al minciunii, in care nu trebuie sa ne incredem. Ne  rugam, pentru ingerul pazitor, nu ca sa ni se dea noua acum, - caci dintru inceput s-a dat fiecarui credincios cate un inger - ci ca sa vegheze si sa-si indeplineasca menirea lui, adica sa ne ocroteasca, sa ne indrume pe calea cea  dreapta si sa nu ne paraseasca maniindu-se pentru pacatele noastre. Pe langa acestea, cerem "iertarea pacatelor" si toate "cele bune si de folos sufletelor noastre, pace lumii" si apoi siguranta pentru viitor, ca sa petrecem "in pace si in pocainta restul vietii noastre, pentru ca, astfel, sfarsitul vietii sa ne fie crestinesc; apoi cerand unitatea credintei si impartasirea Sfantului Duh, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Dumnezeu sa o dam. Iar ce inseamna unitatea credintei si impartasirea Sfantului Duh si pentru ce cerem astfel de lucruri, am spus-o pe larg mai inainte.

• « Inapoi
• Inainte »