Despre jertfa insasi si ce se jertfeste


CAPITOLUL XXXII

Despre jertfa insasi si ce se jertfeste


Merita sa ne ocupam acum si de jertfa insasi. Am vazut ca ea nu este numai o inchipuire a jertfei Domnului sau un simbol al sfantului Sange, ci este o junghiere si o jertfa adevarata. Sa vedem acum ce anume se jertfeste: painea, ori Trupul Domnului? Cu alte cuvinte, cand se jertfesc darurile, mai inainte de a fi sfintite, ori dupa ce s-au sfintit? Sa zicem ca ceea ce jertfim, ar fi painea. Dar atunci ce valoare ar avea o jertfa de paine? Si apoi taina sfintei Euharistii nu consta in a vedea doar o paine junghiata, ci pe insusi Mielul lui Dumnezeu, Cel ce prin junghierea Sa ridica pacatul lumii.

Dar cu atat mai mult nu putem crede ca ceea ce se jertfeste ar fi insusi  Trupul Domnului. Caci, mai intai, ceea ce a devenit odata nestricacios si nemuritor, nu mai poate fi junghiat sau strapuns. Al doilea, daca ar fi vorba de asa ceva, ar trebui sa vedem din nou pe rastignitorii lui Hristos si sa se repete toate cele intamplate la Jertfa de pe Golgota, deoarece Jertfa din Liturghie e socotita ca o junghiere adevarata, iar nu ca un simbol al junghierii. Al treilea, stim ca Hristos a murit odata, ca dupa ce a inviat nu va mai muri, ca a patimit la plinirea vremii si S-a adus jertfa ca sa ridice pacatele multora. Caci daca El Sar jertfi la fiecare Liturghie, ar urma ca moare in fiecare zi. Dar atunci ce sa credem? Jertfa nu se savarseste nici inainte si nici dupa ce s-a sfintit painea, ci chiar in clipa sfintirii. In felul acesta, nu stirbim si nu schimbam nimic din cele ce trebuie sa credem despre Jertfa, si anume: 1) Ca ea nu este numai o inchipuire sau un simbol al jertfei Domnului, ci o Jertfa adevarata; 2) Ca ceea ce se jertfeste nu e painea, ci insusi Trupul lui Hristos; 3) Ca jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singura, adica cea adusa o data (pe cruce). 1) Sa vedem mai intai daca sfintirea darurilor este jertfa adevarata, iar nu o simpla inchipuire a Jertfei. Jertfa Mielului lui Dumnezeu a constat in prefacerea din ceva neinjunghiat in ceva junghiat. Dar un act de prefacere avem si in Liturghie. Aici, painea nejertfita se preface, prin sfintire, in ceea ce a fost jertfit: adica, paine neinjunghiata, ea se preface in insusi Trupul Domnului, Care a fost junghiat cu adevarat. De aici urmeaza ca, precum jertfa Mielului a fost efectuata printr-o prefacere, tot asa si aici, existand un act de prefacere, avem o jertfa adevarata: caci painea se preface nu intr-un simbol, ci chiar in obiectul junghierii, adica in insusi Trupul, Cel jertfit, al Domnului.

2) Daca painea ar fi jertfita ramanand paine, ar insemna ca ea este cea care a primit junghierea si atunci Jertfa ar consta din junghierea painii. Am vazut insa ca, atat pe Golgota cat si la sfintirea darurilor, materia de jertfa a suferit o prefacere; atunci, Mielul nejertfit s-a prefacut intr-unul jertfit, iar acum painea sa prefacut in Trupul lui Hristos. De aceea junghierea, ca una care este socotita nu in paine, ci in Trupul lui Hristos, aflat intr-insa, este si se numeste, pe buna dreptate, jertfa Mielului lui Dumnezeu, iar nu a painii. 3) Daca asa stau lucrurile, atunci se intelege de la sine ca nimic nu ne mai obliga sa presupunem ca ar exista mai multe jertfiri ale Trupului Domnului. Intradevar, Jertfa insasi consta nu din junghierea Mielului in clipa sfintirii darurilor, ci din prefacerea painii in Mielul cel junghiat; nu e vorba de o noua junghiere a Mielului, ci de un act de prefacere. Prin urmare darurile ce se prefac pot fi cat de multe, iar prefacerea se poate repeta ori de cate ori; Trupul lui Hristos, in care se prefac darurile, ramane totdeauna unul si acelasi. Si dupa cum exista un singur Trup al Domnului, tot asa si o singura junghiere a Lui.

Carti Ortodoxe

Cuprins

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact