Sfintirea darurilor se savarseste si in biserica latina la fel ca la noi

• « Inapoi

CAPITOLUL XXX

Sfintirea darurilor se savarseste si in biserica latina la fel ca la noi

Dar ceea ce le astupa de tot gura Latinilor, este ca si Biserica lor, pe care s-ar parea ca se intemeiaza, nu inceteaza de a se ruga pentru cinstitele daruri, dupa ce s-au rostit cuvintele Mantuitorului. Ei nu-si dau insa seama de acest lucru, pentru ca nu se roaga indata dupa aceste cuvinte si pentru ca nu cer de-adreptul sfintirea si prefacerea darurilor in Trupul Domnului, ci intrebuinteaza alte cuvinte, care spun acelasi lucru si care au acelasi rezultat.
Dar care e rugaciunea Lor? - "Porunceste (Doamne) ca darurile acestea sa fie duse de mana ingerului la altarul Tau cel mai presus de ceruri". Ce insemneaza oare cuvintele "sa fie duse darurile acestea? - Ori o stramutare a darurilor dintr-un loc intr-altul, adica de jos de pe pamant la ceruri, ori o transformare de calitate a lor, adica o prefacere, din ceva mai umil intr-altceva mai de pret.
Daca admitem primul inteles al acestor cuvinte, ce rost ar avea o rugaciune prin care am cere sa se ia de la noi sfintele Daruri, cand noi stim ca, dimpotriva, ne rugam pentru ele si credem ca sunt ale noastre si ca raman intre noi? (Caci doar aceasta a vrut Hristos sa spuna, cand ne-a fagaduit ca va fi cu  noi pana la sfarsitul veacului). Dar daca Latinii cred ca darurile sunt Trupul lui Hristos, cum nu stiu ei ca acest Trup este si intre noi, dar totodata si mai presus  de ceruri, sezand de-a dreapta Tatalui, intr-un chip pe care numai El il stie? (Daca nu) cum ar putea fi mai presus de ceruri ceea ce inca n-a devenit insusi Trupul, cel mai presus de ceruri, al lui Hristos? (Iar daca da, atunci) cum va fi purtat in mana de inger ceea ce e "mai presus de toata domnia, stapanirea si puterea si decat tot numele ce se numeste?". Daca, dimpotriva, (prin cuvintele de mai sus) Latinii s-ar ruga pentru schimbarea darurilor in ceva mai de pret, nu stiu de nu vor cadea intr-o nelegiuire si mai mare, cand ei stiu ca darurile sunt insusi Trupul lui Hristos si, totusi, cred ca ele s-ar putea preface in altceva mai bun si mai sfant. Deci se vede ca ei stiu prea bine ca darurile sunt inca paine si vin care n-au primit sfintirea si de aceea se roaga pentru ele, ca pentru unele ce au inca nevoie de rugaciune: numai ca ei se roaga ca "sa fie ridicate ca unele care sunt inca asezate jos si sa fie duse pe jertfelnic, pentru ca, fiind jertfite, cer unele ce sunt inca nejertfite. Pentru aceasta e nevoie de o mana de inger, caci - dupa cum spune marele Dionisie (Aeropagitul) - ierarhia secundara, adica cea omeneasca (sau
bisericeasca), e ajutata de ierarhia primara, adica a ingerilor (sau ierarhia cereasca). Rugaciunea pomenita nu cuprinde deci altceva decat o cerere pentru prefacerea darurilor in Trupul si Sangele Domnului. Caci altarul, de care e vorba aici, nu trebuie sa ni-l inchipuim ca pe un loc asezat mai presus de ceruri, in care ar trebui sa aducem jertfe; daca am crede asa ceva, nu ne-am deosebit prea mult de cei care pretindeau ca locul unde ar trebui sa ne inchinam lui Dumnezeu ar fi numai in Iersualim sau in muntele Samariei.

Dar care sunt cele ce mijlocesc pentru noi si pot sa ne sfinteasca? - Sunt: preotul, victima de jertfa si altarul (caci si altarul sfinteste materia de jertfa, dupa cuvantul Domnului: "Altarul este cel ce sfinteste darul"), deoarece, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, "unul este Dumnezeu, unul e si mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: Iisus Hristos" numai Mantuitorul este singurul nostru mijlocitor si izvor de sfintire. Ori, intrucat deci Hristos este singurul nostru sfintitor, El trebuie sa fie in acelasi timp si preot si victima de jertfa si altar. Ca este preot si victima de jertfa, a spus-o El Insusi, zicand: "Pentru ei, eu Ma sfintesc pe Mine Insumi..."; iar cum ca e si altar o marturiseste prea sfantul Dionisie (Aeropagitul), care in cuvantul "Despre Mir", zice "Caci daca Iisus este altarul nostru prea dumnezeiesc care este dumnezeiasca afierosire a sfintelor celor dumnezeiesti, intru care - dupa cuvantul Scripturii - noi cei afierositi si adusi ca ardere-de-tot, in chip tainic, avem aducerea (apropierea) cu ochi supralumesti sa contemplam acel prea dumnezeiesc altar". Pe acest Altar supraceresc se roaga preotul (latin) sa fie inaltate darurile, adica nu sa-si schimbe locul sau sa fie ridicate de pe pamant la cer (caci dupa rugaciune le vedem ca ne raman tot noua si cu nimic imputinate, ci sa fie sfintite si sa se  prefaca in insusi Trupul Domnului, cel mai presus de ceruri. Caci daca altarul sfinteste darurile puse pe el, atunci punerea darurilor pe altar insemneaza, de  fapt, a se ruga pentru sfintirea lor. Dar care e sfintirea pe care o da altarul? - Este aceea a darurilor puse pe el. Este cea cu care Hristos-Preotul s-a sfintit pe Sine Insusi, prin aceea ca S-a afierosit si S-a adus jertfa lui Dumnezeu. Caci intrucat El este in acelasi timp si preot si victima si altar, inseamna ca sfintirea darurilor de catre acel Preot, sau prefacerea lor in acea Victima, sau inaltarea lor pe acel Altar supraceresc, este unul si acelasi lucru. Prin urmare, daca te rogi pentru unul din aceste trei lucruri, te rogi pentru tustrei deodata, ruga ti s-a implinit: ai savarsit jertfa. Or preotii vostri il numesc pe Hristos altar, rugandu-se pentru punerea darurilor pe Dansul; asadar, ei cer unul si acelasi lucru ca si noi, numai ca se roaga in cuvinte si forme deosebite.

Despre Altarul cel mai presus de ceruri pomenesc si preotii nostri, dupa ce s-au rugat pentru prefacerea darurilor in dumnezeiescul Trup si Sange. Dar ei nu se roaga ca darurile sa fie ridicate pe acel Altar, caci sunt deja inaltate si primite acolo (prin sfintire), ci se roaga ca sa ni se trimita de sus harul si darul Sfantului Duh. "Pentru cinstitele daruri ce s-au adus si s-au sfintit, Domnului sa ne rugam!", zicea diaconul. Ne rugam pentru sfintirea lor? - Nicidecum! Caci sunt deja sfintite. Ci ne rugam ca sa ne fie noua sfintitoare ca Dumnezeu, Care le-a sfintit pe dansele, sa ne sfinteasca pe noi printr-insele. E vadit deci ca nu insasi Biserica latina in general dispretuieste rugaciunea pentru sfintirea darurilor de dupa cuvintele Mantuitorului, ci numai cativa Latini mai noi, care au pagubit acea Biserica si cu alte nascociri, ca unii care cu nimic altceva nu-si petrec timpul decat sa scorneasca si sa mai auda cate ceva nou, (ca atenienii de pe vremea Sfantului Apostol Pavel).

• « Inapoi