Despre marturisirea credintei, despre indemnurile si rugaciunile preotului pentru credinciosi si despre raspunsurile acestora

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL XXVI

Despre marturisirea credintei, despre indemnurile si rugaciunile preotului pentru credinciosi si despre raspunsurile acestora

Apoi preotul indeamna pe toti sa marturiseasca ceea ce au invatat sa creada despre Dumnezeu, adica intelepciunea cea adevarata, despre care Apostolul zice: "Propovaduim o intelepciune celor desavarsiti..." Aceasta intelepciune nu a cunoscut-o lumea, adica inteleptii lumii, care nici nu cunosc si nici nu cred ca exista ceva mai de pret si mai presus decat cunoasterea lucrurilor sensibile. Acestei intelepciuni ne indeamna preotul sa-i deschidem toate usile ("Usile, usile, cu intelepciune sa luam aminte!"), adica gurile si urechile noastre, ca si cum ar spune: insusiti-va aceasta intelepciune, graind-o si ascultand-o necontenit, dar nu cu lenevire, ci cu luare aminte si concentrandu-va in voi insiva. Iar credinciosii rostesc intreaga marturisire, adica simbolul credintei. Dupa aceea, preotul zice: "Sa stam bine, sa stam cu frica...!" Adica sa staruim cu tarie in credinta pe care am marturisit-o si sa nu ne lasam ademeniti de vorbaria ereticilor. Sa stam cu frica, pentru ca e mare primejdia pentru cei ce lasa sa le patrunda in suflet vreo indoiala despre aceasta credinta. Staruind astfel neclintiti in credinta, vom putea aduce darurile noastre, lui Dumnezeu, potrivit cuvantului. Care cuvant? - "In pace". Caci preotul continua: "... sa luam aminte, sfanta jertfa in pace sa o aducem". Adica sa ne amintim de cuvintele Mantuitorului: "Daca aduci darul tau la altar si-ti aduci aminte ca cineva are ceva impotriva ta, impaca-te mai intai cu el, apoi intorcandu-te, adu darul
tau".

Iar credinciosii raspund: (Mila pacii, jertfa laudei!) adica nu numai sa aducem Jertfa in pace, dar aducem pacea insasi in chip de dar, ca pe o a doua jertfa. Aducem lui Dumnezeu mila, caci El a zis: "Mila voiesc, iar nu jertfa". Iar mila este roada pacii celei trainice si curate, caci daca nici o patima nu tulbura sufletul, nimic nu-l impiedica sa fie plin de mila. Dar (poporul adauga:
aducem) si "jertfa de lauda".Dupa ce s-au rostit acestea, preotul ureaza credinciosilor, lucrul cel mai  dumnezeiesc si mai mare decat toate: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi, cu toti!". Iar credincosii, potrivit poruncii care ne indeamna sa ne rugam unii pentru altii si ei ureaza acelasi lucru preotului, raspunzandu-i: "Si cu duhul tau". Urarea de mai sus este luata din epistolele Sfantului Apostol Pavel. Printrinsa,  preotul cere pentru noi, de la Sfanta Treime, toata darea cea buna, tot darul desavarsit, pe care il numeste felurit, dupa fiecare din fericitele fete treimice: de la Fiul cere har, de la Tatal dragoste, iar de la Duhul impartasire. Caci Fiul Sa jertfit pe Sine, ca sa mantuiasca pe oameni, care nu-i dadusera nimic in schimb, ba erau inca si osanditi: "Ca a murit pentru noi, care eram inca pacatosi", zice Scriptura; de aceea, grija aceasta a Lui fata de noi se numeste har (dar gratuit).

Iar Tatal S-a milostivit iarasi de neamul omenesc, datorita patimilor Fiului Sau, si a iubit pe cei ce-I erau vrajmasii; pentru aceea,  indurarea Lui fata de noi se numeste dragoste. Apoi, fiindca se cadea ca Cel bogat in indurare sa impartaseasca din ale Sale pe vrajmasii preschimbati in prieteni, lucrul acesta L-a indeplinit Sfantului Duh, pogorandu-Se peste sfintii Apostoli; de aceea, bunatatea Duhului fata de oameni se numeste impartasire. Dar va zice cineva ca toate aceste bunuri s-au dat oamenilor prin venirea Mantuitorului; prin urmare, de ce ne mai rugam pentru niste lucruri care ni s-au dat odata? - Pentru ca, dupa ce le-am primit, sa nu le pierdem ci sa le pastram pana la sfarsit. De aceea nu se zice: "sa vi se dea voua, tuturor ca unele ce v-au si fost date", ci: "sa fie cu voi, cu toti!", adica sa nu se departeze de la voi Harul care vi s-a dat.Invrednicindu-i pe credinciosi de o asemenea urare si inaltandu-le astfel sufletele, preotul cauta sa ridice gandul lor de la cele pamantesti, zicand: "Sus sa avem inimile!" Sa cugetam adica cele de sus, iar nu cele de pe pamant". Iar credinciosii incredinteaza si raspund ca inimile lor sunt acolo unde este comoara noastra, unde se afla Hristos sezand de-a-dreapta Tatalui: " Avem (inimile inaltate) cate Domnul!".

• « Inapoi
• Inainte »