Cum sunt primite sfintele daruri totdeauna de catre Dumnezeu

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL XLVI

Cum sunt primite sfintele daruri totdeauna de catre Dumnezeu

Mai departe, sa cercetam si aceasta. Ca deci, dumnezeiasca Euharistie sfinteste pe toti credinciosii, se intelege din cele spuse ca merita sa cercetam acum si daca acestia se sfintesc totdeauna (adica la fiecare Liturghie).
Sfanta Liturghie este o aducere de daruri. Dar darurile nu sunt primite totodeauna de catre Dumnezeu, ci sunt si unele pe care El nu le voieste ci le refuza, din pricina pacatoseniei aducatorilor. Cazuri de acest fel sunt multe, nu numai la cei vechi, ci si la cei ce traiesc sub Har. De aceea sa vedem daca nu cumva si darurile aduse la altar se slujesc uneori zadarnic si nu se sfintesc, adica nu sunt primite dupa expresia sfintei slujbe, ca unele ce pot fi aduse cateodata si de crestini rai, iar nu numai de buni.

Ca Dumnezeu refuza chiar darurile daca aducatorul lor e nevrednic, se vede din predania Bisericii. Caci pe cei ce ii stie ca au savarsit pacate de moarte ea ii opreste sa aduca daruri; chiar daca ei ar cuteza sa faca aceasta, ea nu le primeste, ci-i respinge o data cu darurile lor. Dar Biserica nu poate cunoaste bine pe toti cei de acest fel, caci cei mai multi sunt fatarnici; de aceea se primesc  uneori si darurile lor la Sfanta Masa. Ce se intampla atunci cu astfel de daruri? Oare raman ele neprimite de Dumnezeu si deci nesfintite deloc? - De ar fi asa,  n-am putea fi niciodata siguri daca darurile de pe Sfanta Masa sunt sfintite, deoarece curatia celor ce le aduc este de cele mai multe ori nesigura sau cu totul necunoscuta; prin urmare, credinciosii cuprinsi de o astfel de indoiala, apropiindu-se de Sfintele Taine fara nici o incredere si siguranta, nu s-ar alege cu nici un folos. Atunci, ce sa credem?

Aducerea darurilor este indoita: cea dintai este cand aducatorul lor le depune in mainile preotului, iar cea de a doua cand Biserica le aduce lui Dumnezeu. Cea dintai e intr-adevar zadarnica, daca aducatorul este pacatos, adica nu-i aduce nici un folos pentru ca el insusi e necredincios; dar darurile prin ele insele nu sunt neplacute lui Dumnezeu, caci orice faptura a lui Dumnezeu e buna. Cat despre a doua aducere, fiind savarsita de sfintii slujitori, spre slava lui Dumnezeu si a Sfintilor, spre mantuirea a toata lumea sau pentru cerere dreapta, nimic n-o impiedica sa fie bine primita. Caci mainile celui ce a adus darurile la altar n-au pangarit darurile cu nimic; in nici una din fapturile nerationale sau dintre cele neinsufletite nu se poate incuiba necuratenia pacatului, caci pacatul este o boala a vointei si deci pangarirea prin pacat apartine numai fiintelor rationale. Deci, ramanand curate si fiind afierosite de maini curate, darurile se sfintesc si, la randul lor, sfintesc si pe cei ce se aproprie de ele.

Dar daca darurile aduse de cei rai sunt intotdeauna curate, pentru ce randuiala Bisericii nu le primeste? - Pentru ca sa faca pe aducatorii lor sa se cutremure si sa invete mania cea fara de margini a lui Dumnezeu pornita  impotriva lor, El care, (din pricina lor) respinge si uraste chiar si fapturile Sale desi acestea nu sunt vinovate cu nimic; si invatand ei acestea, sa se infricoseze si sa se indrepteze. Dar darurilor insesi, Dumnezeu nu le gaseste nici o vina. De aceea, nimic nu se opune ca ele sa fie primite si sfintite, atunci cand a doua aducere e savarsita de persoane vrednice. Si totusi, s-ar putea spune ca nu toti preotii care aduc jertfa sunt curati, ba unii patimesc chiar de cele mai grele pacate. Iata-ne deci iarasi pusi in incurcatura! Cand se intampla ca amandoi aducatorii sa fie vinovati in fata lui Dumnezeu, caci sunt si cazuri de acestea, de unde va veni puterea darurilor de a fi sfintite si sfintitoare, placute lui Dumnezeu si primite de El? De nicaieri! Si (sar parea), intr-adevar (ca) atunci darurile nu sunt primite. Ba inca, ele sunt totdeauna nesigure, deoarece moralitatea, atat a aducatorilor cat si a slujitorilor, e nesigura: "Caci nimeni nu cunoaste cu adevarat cele ale omului, decat duhul din el". Ar urma de aici ca nu putem avea nici o siguranta asupra sfintei Jertfe, ci numai neincredere si indoiala; iar impartasirea cu Sfintele Taine nu va aduce nici un folos credinciosilor care se impartasesc fara credinta. 

Asemenea indoieli ar putea sa aiba numai cine crede ca aducerea darurilor depinde numai si numai de preotul liturghisitor. Dar nu e deloc asa! Ci cel ce savarseste de fapt aceasta aducere e Harul sfintitor (caci aducerea darurilor nu inseamna altceva decat sfintirea lor), iar preotul liturghisitor nu este decat un slujitor al Harului. El nu aduce nimic de la sine insusi si nici nu cuteaza sa faca sau sa rosteasca ceva din propria-i minte sau parere; ci, fie ca e vorba de gesturi,  de cuvinte sau de lucruri, el aduce inapoi lui Dumnezeu dupa randuiala statornicita numai ce a primit de la El. Prin urmare, darurile fiind aduse totdeauna dupa voia lui Dumnezeu, se intelege ca Ii sunt placute si ca le primeste totdeauna. Caci ce insemnatate are daca aducatorul (sau slujitorul) este pacatos ca om? Pacatosenia lui nu pangareste cu nimic darurile si nici nu face zadarnica Jertfa, asa precum nici leacul doftoricesc nu-si pierde puterea tamaduitoare atunci cand este servit de vreun profan care nu cunoaste nimic din tainele medicinei daca acesta l-a alcatuit la porunca si intocmai dupa reteta medicului. El vindeca nu prin nestiinta neputincioasa a celui ce administreaza, ci prin priceprea medicului care l-a prescris. Pentru ca leacul nu primeste nimic din nestiinta celui ce l-a servit, ci toata puterea lui se datoreste priceperii medicului. Tot asa si aici, Harul e acela care lucreaza totul, pe cand preotul este numai un  slujitor; nici macar puterea de a sluji nu o are de la sine insusi, ci ii vine tot de la Har. Fiindca preotia nu e altceva decat puterea de a sluji (administra) cele sfinte. Asadar, e limpede din cele spuse, ca Darurile sfintesc toate si totdeauna pe credinciosi, fiind totdeauna primite de Dumnezeu.

• « Inapoi
• Inainte »