Despre obsteasca multumire pentru impartasirea cu sfintele taine si despre rugaciunile de la sfarsitul liturghiei

CAPITOLUL LIII

Despre obsteasca multumire pentru impartasirea cu sfintele taine si despre rugaciunile de la sfarsitul liturghiei

(Dupa impartasire), preotul indeamna pe credinciosii care s-au impartasit cu Sfintele Taine, sa multumeasca lui Dumnezeu Cel ce i-a impartasit, iar lucrul acesta sa-l faca nu cu lenevie sau cu nepasare, ci din toata inima. Caci aceasta vrea sa spuna cuvantul "drepti": adica nu culcati sau sezand jos, ci si avand trupul si sufletul atintite spre Dumnezeu. Apoi, dupa ce ne indeamna sa ne rugam lui Dumnezeu si pentru celelalte lucruri obisnuite, iese din altar si, stand inaintea usilor, citeste rugaciunea cea pentru toti. Se cuvine sa luam acum seama cum, la sfarsitul sfintei slujbe si al slavirii de incheiere, - cand, prin urmare, s-au indeplinit toate cele cuvenite fata de Dumnezeu - preotul se desface oarecum din acea impreuna-petrecere cu Dumnezeu si parca se coboara, putin cate putin, in mijlocul oamenilor, din inaltimea (la care se suise). Iar aceasta o face asa cum se cade preotului, adica rugandu-se. Nu numai felul, ci si locul rugaciunii arata ca el coboara. Caci pana acum s-a rugat inlauntrul altarului, in taina, fara sa-l auda nimeni adresandu-se numai lui Dumnezeu; acum insa, rosteste rugaciunea obsteasca pentru Biserica si pentru toti credinciosii, iesind din altar, stand in mijlocul poporului si in auzul tuturora.

Apoi, taind in multe bucatele painea proscomidita, din care s-a scos Sfantul Agnet, preotul o imparte credinciosilor, ca pe una ce e sfanta, prin faptul ca a fost slujita si inchinata lui Dumnezeu; iar ei o primesc cu toata evlavia, sarutand dreapta preotului, care, cu putin mai-nainte, s-a atins de Preasfantul Trup al Mantuitorului Hristos si pe care o credem ca a si primit de acolo sfintire si ca o imparte celor ce se ating de ea.

In acest timp, credinciosii slavesc pe Princinuitorul si Datatorul acestor bunuri, cu cuvinte luate din Sfanta Scriptura: "Fie numele Domnului binecuvantat..." si celelalte. Dupa ce canta astfel de mai multe ori, rostesc apoi un psalm plin de slava si de multumire. Care este acel psalm?
"Binecuvanta-voi pre Domnul in toata vremea..."

Iar dupa ce s-a impartit anafura si s-a terminat psalmul de mai sus, preotul inalta cea din urma rugaciunea pentru popor, (de asta data) nu numai stand in afara altarului si in auzul tuturor, ci si rostind cuvintele rugaciunii chiar cu fata spre popor, aratand astfel - si mai bine decat inainte - comuniunea sa cu multimea. Ce cere el in aceasta rugaciune? - Sa fim mantuiti noi cei miluiti ca unii care, de la noi insine, nu putem aduce nimic vrednic de mantuire, ci ne intoarcem privirea numai spre iubirea de oameni a Celui ce, singur poate sa mantuiasca. De aceea pomeneste acum preotul pe multi sfinti, care ne stau intrajutor mijlocind pentru noi inaintea tuturor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, prin care am dobandit inceputul milostivirii. Iar inceputul rugaciunii este: "Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru..."; adica nu unul dintre dumnezeii cei multi, mincinosi si inchipuiti, pe care i-am cinstit oarecand, ci "adevaratul nostru Dumnezeu", pe care L-am aflat abia mai la urma. Pentru aceea, se si cuvine Lui singur, ca unul Dumnezeu, toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Cel fara de inceput si cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin!