Despre cele ce se rostesc la proscomidie, dupa pomenirea Domnului

• « Inapoi
• Inainte »

CAPITOLUL X

Despre cele ce se rostesc (la) proscomidie, dupa pomenirea Domnului

Aducerea darurilor este de multumire si totodata de cerere. Continuand proscomidirea, preotul scoate cate o mirida (particica) din celelalte prescuri aduse si o face dar sfant. El nu mai savarseste si nu mai rosteste insa aceleasi de pana aici, prin care se inchipuiau moartea Domnului: acelea au fost spuse odata despre toata slujba, intrucat toata aducerea darurilor se savarseste  spre pomenirea lui Hristos si in tot cursul ei se vesteste moartea Lui.

Dar ce zice acum preotul? - "Intru slava Prea sfintei Maici a Domnului", spre mijlocirea unuia sau altuia dintre Sfinti", sau, "spre iertarea pacatelor sufletelor celor vii sau ale celor morti"... 

Ce insemneaza aceste cuvinte? - Insemneaza ca pricina si motivele aducerii darurilor sunt: recunostinta (multumirea) fata de Dumnezeu si cererea (rugaciunea). Caci asa e. Nici un dar nu se da fara rost, fie ca il aducem lui Dumnezeu fie ca il dam oamenilor, ci se da pentru un lucru pe care ori l-am dobandit, ori il nadajduim. Cu alte cuvinte, prin daruri ori rasplatim unui

binefacator pentru cele ce am primit de la el, ori cinstim pe cineva care are puterea sa ne dea, ca sa dobandim astfel un lucru pe care are puterea sa ne dea, ca sa dobandim astfel un lucru pe care nu-l avem. Darurile de la proscomidie sunt aduse lui Dumnezeu si pentru una si pentru alta, adica atat pentru cele ce am primit de la Dansul cat si pentru ca sa mai primim. Printr-insele multumim lui Dumnezeu si totodata il imploram: ii multumim pentru cele ce am dobandit

si Il rugam sa ne mai dea si altele. Asa incat aceleasi daruri sunt atat de  multumire cat si de ruga.

Dar care sunt bunatatile pe care le-am primit? Si care sunt cele pe care le cerem - Intr-un cuvant, sunt unele si aceleasi: iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor. Pe acestea ne-a poruncit Domnul Insusi sa le cautam inainte de toate, pe acestea le-a primit Biserica si tot pentru ele se si roaga. Dar cum le-a dobandit? Si cum, pe de alta parte, cum nu le-a dobandit, de  se roaga lui Dumnezeu ca sa le dobandeasca. - A dobandit pe cel dintai dintre ele, prin aceea ca a primit imputernicire pentru ele. Intr-adevar, Biserica a primit puterea de a ne face fii ai lui Dumnezeu: e un dar obstesc facut noua, tuturor crestinilor, prin moartea Mantuitorului si il capatam prin mijlocirea botezului si a celorlalte Sfinte Taine, prin care suntem infiati de Dumnezeu, devenind mostenitori ai imparatiei cerurilor. In al doilea rand Biserica a si mostenit aievea imparatia cerurilor, prin nenumaratii ei fii pe care i-a trimis ca pe o colonie in cer si pe care dumnzeiescul Pavel i-a numit "Biserica celor intai-nascuti, care sunt inscrisi in ceruri". Iata cum a dobandit Biserica aceste mari bunuri. Insa Biserica pomeneste pe Domnul si pentru fiii ei care alearga si acum dupa cununa, care se afla in viata si al caror sfarsit e inca necunoscut, ca si pentru cei care au raposat fara prea multa siguranta si nadejde de mantuire. Ea pomeneste pe Sfintii cei savarsiti din viata, ca si pe credinciosii inca nedesavarsiti; pentru cei dintai multumeste, pentru ceilalti se roaga. Asa incat primele particele ale proscomidiei precum si cele de al doilea sunt de multumire, iar cele urmatoare sunt de cerere. "Intru pomenirea Domnului", "intru slava cinstitei lui Maici", sau "spre mijlocirea Sfintilor". E ca si cum am spune: "Multumimu-ti Tie ca prin moartea Ta usile vietii ne-ai deschis, ca Ti-ai ales Maica dintre noi, ca noi oamenii am dobandit atata marire incat avem mijlocitori pe Sfintii cei de aceeasi fire cu noi si ca ai daruit atata trecere celor de acelasi  neam cu noi". Caci acel "spre slava" si "spre mijlocirea" e tot una cu "pentru slava si mijlocirea", dupa cum si "spre iertarea pacatelor" e acelasi lucru cu "pentru iertarea pacatelor", Aceste cuvinte au adica o indoita insemnare, exprimand si ceea ce avem si ceea ce nadajduim. Si cine nu stie ca slava Prea Sfintei Fecioare precum si mijlocirea, trecerea de care se bucura Sfintii in cer, sunt bunuri dobandite de noi? Si ca a aduce daruri pentru cele ce am dobandit nu e nimic altceva decat o dovada de recunostinta? Din cele spuse pana acum reiese si mai limpede ca spusele "Intru (spre pomenirea Domnului" insemneaza un fel de rasplata adusa Lui, sau un act de recunostinta (multumire) pentru moartea Lui. Tocmai de aceea, la proscomidirea darurilor aceste cuvinte se rostesc inaintea tuturor celorlalte, pentru ca moartea Domnului a fost pentru noi pricinuitoarea tuturor bunatatilor. Iar la urma de tot, preotul face rugaciunea de cerere, cerand iertarea pacatelor, odihna sufletelor si altele de acest fel. Caci asa se cuvine: cand ne adresam lui Dumnezeu, sa nu vorbim numai decat despre nevoile noastre sau sa- I cerem ceea ce ne lipseste. Ci mai degraba sa ne aducem aminte mai intai de cele ce am primit de la dansul, adica sa-I multumim si sa-L slavim. Deci, inainte de a cere cele ce ne trebuiesc, sa dam slava lui Dumnezeu.

• « Inapoi
• Inainte »