CELIBATUL

 

CELIBATUL

424. -"Celibatul religios este fagaduinta de a trai necasatorit toata viata, numai cu scopul de a sluji Domnului in toata deplinatatea si nu altfel. Casatoria, este legea obsteasca. Celibatul este o exceptie care isi are temeiul in darul lui Dumnezeu. Nu toti pot primi necasatoria, ci numai celor ce le este dat" (Matei. 19, 1). El este un sfat celor ce se simt in stare sa-l implineasca. "Cel ce nu este casatorit, se ingrijeste de slujba Domnului, cum sa placa mai bine lui Dumnezeu; cine este casatorit se ingrijeste mai mult de lucrurile lumii, cum sa placa sotiei" (I Cor.7,2,34; I Tim. 5,5). Orice preot este liber sa aleaga viata de casatorie sau feciorie celibatara. Astfel, celibatarul are datoria sa-si cerceteze sufletul sau daca poarta in sine acel foc al harului si a unei credinte mai tare decat moartea, daca are vointa de a duce greul singuratatii si al gospodariei personale prin sine insusi, daca are inclinari de a se ocupa cu rugaciunea, slujba si misiunea bisericeasca, care sa-i ocupe tot timpul, caci altfel se poate insela. Celibatul este foarte usor pentru cine il traieste cu vrednicie deplina pentru Dumnezeu, dupa exemplul proorocilor, apostolilor si a sfintilor parinti din toate timpurile si, se va bucura de roadele infranarii si ale faptelor bune. "Ei nu s-au intinat cu femei, caci sunt feciorelnici si urmeaza Mielul oriunde el merge. Ei au fost rascumparati dintre oameni, ca cel dintai rod pentru Dumnezeu si pentru Miel". -(Apoc. 14,4 §i 12-13). ;

425. -"Deoarece, am aflat, ca in biserica romanilor s-a randuit sub forma de canon, ca cei ce vor sa se hirotoniseasca intru diacon sau preot, sa declare ca nu vor mai avea legaturi cu sotiile lor, noi urmand vechiul canon al apostolilor si randuielii firesti, voim ca insotirile cele legale ale sfintilor barbati sa aiba tarie si de acum incolo si, sa nu se desparta de sotiile lor si nici sa se opreasca de impreunare cuviincioasa la vreme potrivita". -"Drept aceea, daca cineva se afla vrednic de hirotonie in ipodiacon, diacon sau preot, sa nu fie oprit de la promovarea in aceasta treapta, din pricina ca traieste cu sotia sa legitima, ca se va desparti de sotia sa legitima, ca nu candva prin aceasta masura sa se defaime nunta cea dupa lege si binecuvantata prin prezenta lui Iisus caci evanghelicescul glas striga: "Ceea ce Dumnezeu a impreunat, omul sa nu desparta" (Matei 19, 6), iar Apostolul invata: "Cinstita este nunta sl patul nespurcat" (Evrei 13,4) si: "Legat esti cu femeia; nu cauta sa te desparti" (I Cor. 7,27)". -"Dar, stim ca, parintii care s-au adunat la Cartagina (C. 3,4,19,33, 80), purtand grija de viata curata a slujitorilor bisericesti, au hotarat ca ipodiaconii care se ating de Sfintele Taine precum si diaconii si preotii, sa se abtina in anumite vremi de la sotiile lor. Astfel si noi pastram cele randuite prin apostolii din adanca vechime si sunt in vigoare, stiind ca tot lucrul isi are vremea si mai ales cel al postului si al rugaciunii. Caci se cuvine ca cei ce se apropie de dumnezeiescul altar, sa se infraneze intru toate la vreme cand slujesc Cele sfinte, ca sa poata dobandi ceea ce cer ei de la Dumnezeu".

"Deci, daca va indrazni cineva sa desparta de legatura si impreunarea cu sotiile cele legitime pe careva dintre cei sfintiti, adica pe preoti, diaconi sau ipodiaconi, lucrand impotriva canoanelor apostolice, sa se cateriseasca. De asemenea, daca vreun preot sau diacon isi va lepada sotia sub motiv de evlavie sa se afuriseasca, iar daca staruie in greseala, sa se cateriseasca", -VI ec. 13. (Ap. 5, 26, 51; VI ec. 3,12).

426. -"Pafnutie era episcopul unei cetati din Tebaida de sus. El era atat de cuvios ca facea minuni. El avea un ochi scos in timpul persecutiei... Episcopii, fiind de parere sa faca o noua lege, prin care sa hotarasca ca episcopii, preotii si diaconii, sa se desparta de femeile ce le luasera de sotii cand erau laici. Pe cand se cerea parerea fiecaruia, Pafnutie se scula in mijlocul celorlalti episcopi si ridicand glasul zise, ca nu trebuie sa se puna un jug atat de greu clericilor, ca o prea mare asprime, care ar putea fi vatamatoare, ca nu toata lumea e in stare a pazi o infranare atat de perfecta; si ca femeile lasate n-ar pazi, poate castitatea. El numea castitatea, nunta facuta dupa lege, ca era de ajuns ca cei ce fusesera admisi in cler, sa nu se mai insoare a doua oara, dupa vechea traditie a bisericii, fara sa se oblige ca cei ce se insurasera ca aici, a-si parasi femeile. Pafnutie sustinu aceasta parere, cu toate ca el nu numai ca nu fusese niciodata insurat, dar nu avusese vreodata cunostinta cu vreo femeie, fiind crescut din copilarie in manastire si facandu-se acolo admirat prin deosebita castitate. Toti episcopii primira parerea sa".- Socrate, Istoria Dis.I, II.

Carti Ortodoxe

Cuprins