CASATORIA CLERICULUI


CASATORIA CLERICULUI

399. - Casatoria clericului este socotita legala numai o singura data inainte de hirotonie, cu o fecioara evlavioasa. Cei ce au gand sa se hirotoniseasca, intrucat pentru ei casatoria este o proba de foc, sunt datori de la inceput, sa-si puna inainte toate posibilitatile de viitor: poate el sa fie la inaltimea chemarii de preot, conducandu-se pe sine, pe sotie si pe copii, precum si biserica cu care va lega o alta cununie si mai superioara? In caz de vaduvie cu copii, va putea el sa ramana la inaltimea castitatii pentru Domnul si pentru misiunea bisericii, si in acelasi timp, sa-si gospodareasca si copiii? Daca, constiinta ii va raspunde cu sinceritate evlavioasa da, sa se hirotoniseasca, iar de nu, sa se ocupe cu altceva in viata. Toate justificarile unor oameni care cer recasatorirea, nu sunt decat oameni cu constiinta adormita (Rom. 11, 8), lipsiti de focul cel sfant al apostolatului (Luca 24, 32), avand o inima uscata fata de trairea duhovniceasca, care socotesc preotia ca pe o functiune oarecare aducatoare de castig, dar nu ca pe o misiune apostolica, caci altfel ar rasuna in inima lor cele spuse la (I Regi 2,29; 8,3; Ier. 6,13-14; Osea. 4, 7-11). Pentru orice cleric, casatoria a doua este preacurvie si curvarii imparatia lui Dumnezeu nu o vor vedea (l Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; lifes. s, 3-5). "Episcop, preot sau diacon, sa se aseze numai aceia care s-au casatorit numai o singura data (1 Tim. 3,2 si 12; Tit. l, 6), fie ca le traiesc sotiile, fie ca au murit. Iar dupa hirotonie, sa nu le mai fie ingaduit a se casatori, fiind celibatari, iar daca au sotii, in vaduvie sa nu ia pe altele, ci sa se multumeasca cu aceea pe care au avut-o cand s-au hirotonit". - Const. Ap. VII, 17.-

400. -Dintre cei ce au primit hirotonia fara a fi casatoriti, fiind celibatari, apoi vrand sa se insoare, se ingaduie numai citetilor si cantaretilor". -Apost. 26.-

401. -"Deoarece si dreptcredinciosul imparat (desi este mirean), a vorbit catre acest sfant si ecumenic sinod, ca cei ce se numara in cler si impart altora cele sfinte sa fie curati, si slujitori evlaviosi si vrednici de jertfa cea inteleapta a marelui Dumnezeu, care este El insusi si jertfa si arhiereu si sa curatim cele spurcate care s-au lipit de dansii prin casatoriile cele nelegiuite. Apoi, delegatiile bisericii romanilor, au propus ca sa se aplice canoanele cu prea multa strictete. Delegatii acestei cetati imparatesti (Bizantul), au cerut sa aplice canoanele mai umanitar si cu mai multa ingaduinta. Noi am impreunat amandoua propunerile, in chip parinteste si cu iubire de Dumnezeu, ca sa nu dam prilej ca ingaduinta sa duca la slabiciune si nici strictetea sa nu fie prea aspra, mai ales ca pacatele s-au intins asupra multor barbati din cauza nestiintei canoanelor". - "Toti impreuna am hotarat ca preotii care s-au casatorit de doua ori si au cazut sub robia pacatului pana la a cincisprezecea zi a lunii trecute ianuarie, din indicatorul al patrulea trecut anul 6199 (691) si n-au voit sa se curete de aceasta nelegiuire, sa fie supusi canonicestii caterisiri". "Cu privire la preotii care au cazut in acest pacat al casatoriei a doua, dar care inainte de aceasta hotarare a noastra au cunoscut folosul si au inlaturat acest pacat si s-au despartit de aceasta nunta nelegiuita si straina de adevarata casatorie; s-au cu privire la cei ce le-au murit sotiile luate in a doua casatorie, sau cu privire la cei ce au cautat sa se indrepte si sa se intelepteasca indata (afland aceasta hotarare), parasind nelegiuirea de mai inainte, fie ca sunt presbiteri sau diaconi, sfantul sinod a hotarit ca acestia sa inceteze de la orice slujba sau lucrare preoteasca si sa fie canonisiti pentru o vreme hotarata. Acestia au nevoie sa se impartaseasca numai de cinstea numelui si a starii intre preoti, multumindu-se ca pot sedea inaintea altor mireni, rugandu-se Domnului si plangand ca sa li se ierte nelegiuirea cea facuta din nestiinta. Ei nu pot sa binecuvanteze pe altul, intrucat sunt datori sa-si vindece propriile lor rani. -Iar, cei ce s-au casatorit o singura data cu o femeie vaduva, precum si cei ce dupa ce s-au impreunat cu o singura casatorie ilegala (de inrudire), adica presbiterii, diaconii si ipodiaconii sa se opreasca de la slujba pentru scurt timp si sa fie canonisiti si apoi, exceptional, sa fie repusi in slujbele, treptelor lor (fiindca au pacatuit din nestiinta canoanelor), dar sa nu se mai promoveze la o alta treapta mai inalta, fireste, dupa ce s-a despartit de insotirea lor nelegiuita". -"Toate acestea le hotaram cu privire la cei ce au fost, aflati in sus aratatele pacate numai pana la 15 ianuarie, dupa cum s-a spus, din indicatorul 4 (691) si numai cu privire la cei hirotoniti deja. Pentru viitor, hotaram si reinnoim canoanele (Ap. 17,18), care dispun, ca cel ce s-a impreunat cu doua nunti dupa botez, sau a avut tiitoare, sa nu poata fi episcop, prezbiter, diacon sau orice altceva dintre cei ce fac parte din catalogul ieraticesc. De asemenea si cei ce au luat vaduva ori lepadata de altul, ori desfranata, ori sclava, ori din cele de la teatru, sa nu poata fi episcop (acum vaduv) presbiter, diacon sau altceva din catalogul ieraticesc". -VI ec. 3.402." -"Toti cei ce au fost hirotonisiti diaconi, (pana acum la 314) daca mai inainte de hirotonie au marturisit si au sustinut ca ei trebuie sa se insoare, fiindca nu pot ramane celibatari, acestia insurandu-se dupa aceasta, in chip exceptional, sa ramana in slujba pentru ca li s-a dat lor voie de catre episcop. Dar, daca unii au tainuit in gandul lor cu viclesug si astfel au fost hirotonisiti cu conditia ca sa ramana celibatari, dar dupa aceia ei s-au insurat, sa inceteze din slujba diaconiei". -Ancira 10.

403. -"Dupa cum s-a zis in canoanele apostolesti, ca dintre cei ce au intrat in cler necasatoriti, numai citetii si cantaretii se pot casatori si noi, pazind aceasta, hotaram ca de acum incolo, nici ipodiaconul, nici diaconul, nici presbiterul, dupa ce s-a hirotonit, nici de cum nu are voie sa intre in legatura de casatorie. Iar daca va indrazni sa faca cineva aceasta, sa se cateriseasca. Dar daca ar voi vreunul dintre cei ce intra in cler, sa-ti ia femeia prin casatorie, legala, sa faca aceasta inainte de hirotonia sa ca ipodiacon, sau diacon, sau presbiter". -VI ec.6.

404, -"Preotul, care din nestiinta s-a incurcat in casatorie ilegala, sa aiba dreptul de a purta haina si numele de cleric potrivit cu cele spuse de canoane, iar de celelalte lucrari ale preotiei sa fie oprit, fiindca destul i s-a iertat unuia ca acestuia. Cel ce trebuie sa-si vindece ranile sale, nu trebuie sa binecuvanleze pe altii, caci binecuvantarea este impartasirea cu sfintenie, iar cel ce nu are nu o poate da altuia". - "Asadar, sa nu binecuvanteze nici in public, nici in particular, nici sa dea sfanta impartasanie altora, nici sa mai faca vreo alta slujba, ci multumindu-se cu sederea in randul clericilor, sa se roage Domnului ca sa-i ierte pacatul facut din nestiinta. Si desigur ca aceasta favoare o va avea, dupa ce s-a despartit de casatoria nelegiuita si sa nu mai aiba legaturi, cu femeia pentru care a fost lipsit de danii de a mai sluji". -VI ec.

405. -"In privinta presbiterului, care din nestiinta s-a alunecat in casatorie nelegiuita, am hotarat cele ce trebuia: Sa aiba parte de o impreuna sedere (cu ceilalti presbiteri) dar, de la celelalte lucrari sfintite sa fie oprit, caci destula ii este acestuia iertarea. Iar, cel ce este dator a purta grija de ranile sale, este nevrednic sa binecuvanteze pe altul, caci binecuvantarea este impartasire de sfintenie, iar cel ce nu are aceasta, din cauza greselii facuta din nestiinta, cum o va da altuia? (loan 9,31). Deci, nici in public si nici indeosebi, sa nu binecuvanteze si nici sa dea altora trupul lui Hristos, nici sa mai faca vreo alta slujba bisericeasca, ci sa se multumeasca cu intaietalea sederii (intre preoti) si sa se roage de altii spre a mijloci catre Domnul, ca sa i se ierte lui pacatul facut din nestiinta canoanelor". - Sf. Vasile 27.

Carti Ortodoxe

Cuprins

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact