Imprumuturi si chezasii. Ospitalitatea care umileste.

  • 1. Cel ce face milostenie isi imprumuta aproapele;
    cel ce-i vine in ajutor pazeste poruncile.
    Ps 36:26, Pr 31:20

  • 2. Imprumuta-ti aproapele cand are el nevoie;
    la randul tau, inapoiaza-i dupa cum v'ati inteles;
    Dt 15:7, Dt 15:11, 2Co 8:14

  • 3. tine-te de cuvant si fii cinstit cu el
    si'ntotdeauna vei afla ce-ti trebuie.

  • 4. Multi socotesc imprumutul ca pe un chilipir
    si le fac necazuri celor ce i-au ajutat.
    Sir 8:15

  • 5. Pana sa primeasca, pupa mana celui care-i da
    si de banii aceluia vorbeste cu smerenie;
    dar cand trebuie sa inapoieze, atunci taraganeaza,
    vorbeste ca un amarat si pune vina pe imprejurari.

  • 6. Daca are noroc, cel ce l-a imprumutat primeste banii pe jumatate
    si se uita la ei ca la o pleasca;
    iar daca nu, n'o sa mai vada nimic
    si-si va face pe degeaba inca un dusman
    care-i va rasplati cu blesteme si sudalmi
    si, in loc de cinste, nu-i da decat dispret.

  • 7. Multi sunt cei ce n'au vrut sa imprumute, dar nu din rautate,
    ci din teama de a fi pagubiti pe degeaba. 1

  • 8. Cu toate acestea, fii ingaduitor cu cel umil
    si nu-l face sa tanjeasca dupa mila ta.

  • 9. De dragul poruncii, sari in ajutorul saracului
    si, privind la saracia lui, nu-l lasa cu mainile goale.
    Dt 15:7, Is 58:7, Sir 7:32

  • 10. Pierde-ti banii pentru un frate sau un prieten;
    ca daca ruginesc sub o piatra, ii pierzi pe degeaba.
    Iac 5:3

  • 11. Pune-ti comoara dupa poruncile Celui-Preainalt,
    si-ti va folosi mai mult decat aurul.
    Dt 26:11, Mt 6:20

  • 12. In hambarele tale strange-ti milostenia,
    ca ea te va feri de tot raul;
    Is 58:7, Dn 4:27, Tob 4:10, Sir 17:22, Lc 11:41, FA 10:4

  • 13. mai mult decat un scut puternic, mai mult decat o lance grea,
    in fata dusmanului se va bate ea pentru tine.

  • 14. Omul de bine se pune chezas pentru aproapele sau, 2
    dar cel ce si-a pierdut rusinea il lasa singur.
    Pr 6:1

  • 15. Nu uita binele pe care ti l-a facut chezasul,
    ca el si-a pus viata pentru tine.

  • 16. Pacatosului nu-i pasa de bunurile chezasului sau,
    nerecunoscatorul il uita pe cel ce l-a scapat de nevoi.

  • 17. Chezasia a saracit numerosi instariti
    si i-a purtat incoace si incolo precum un val pe mare;
    Pr 6:1, Pr 11:15

  • 18. oameni puternici a scos afara din case
    si i-a facut sa rataceasca printre neamuri straine.
    Pr 6:1

  • 19. Pacatosul care se imbie sa fie chezas
    si urmareste castig, isi imbie osanda.

  • 20. Ajuta-ti aproapele dupa puterea ta
    si ia aminte la tine insuti, ca nu cumva sa-ti imbii caderea.
    Pr 6:3

  • 21. In viata nu te poti lipsi de apa, de paine, de haina
    si de o casa care sa-ti fie adapost.
    Sir 39:26

  • 22. Mai buna e viata saracului intr'o coliba de barne
    decat mancarurile scumpe intr'o casa straina.

  • 23. Ca-i mult, ca e putin, fii multumit
    si nimeni din preajma ta nu te va arata cu degetul.

  • 24. Trista e viata de a umbla din casa'n casa:
    oriunde te opresti, nu-ti vei deschide gura;
    Fc 19:8

  • 25. dai de mancat si de baut ca sa nu ai decat neplaceri
    si, pe deasupra, mai auzi si vorbe amare:

  • 26. "Vino, strainule, si pune masa
    si, daca ai ceva, da-mi sa mananc;

  • 27. du-te, strainule, lasa locul unuia mai vrednic,
    ca-l astept pe fratele meu si-mi trebuie casa!"

  • 28. Iata ce e greu de'ndurat pentru un om cu minte:
    sa-l certe ospetia
    si sa-l dojeneasca datornicul.

Biblia Ortodoxa