Plangerea intai

  • 1. Si a fost ca dupa ce Israel a fost dus in robie si Ierusalimul a ramas pustiu, a sezut Ieremia jelind si a plans aceasta plangere asupra Ierusalimului; si a zis: 1

    Plangerea intai.

    Cum sade raznita cetatea aceasta,
    ea, cea cu multe popoare!
    E-acum ca o vaduva'n lume:
    slavita candva printre neamuri,
    printesa candva peste tari,
    ajuns-a tribut sa plateasca.
    Is 3:26, Iz 5:5

  • 2. Ea noptile si le trece plangand,
    in lacrimi scaldandu-si obrajii.
    Din toti care-atunci o iubeau
    nu-i nimeni acum s'o aline.
    Prietenii toti au tradat-o,
    dusmani impotriva-i se-arata.
    Ir 13:17, Ir 22:20, Plg 1:16

  • 3. Iudeea e dusa'n robie
    prin tot ce-i mai josnic intr'insa,
    prin propria ei inrobire. 2
    Risipa'ntre neamuri, odihna nu-si afla;
    gonacii au prins-o la mijloc,
    al celor ce crunt o apasa.
    Ir 13:19, Ir 14:2

  • 4. Plangand se coboara carari din Sion,
    ca nimeni nu vine la praznic. 3
    Surpate-i sunt portile toate:
    pe ele, suspine de preoti.
    Fecioarele-s duse''n robie,
    el 4 singur si''neaca amarul.
    Is 3:26, Ir 14:2, Plg 5:11

  • 5. Acei ce-l apasa sunt inca deasupra-i,
    dusmanii se'ngrasa la carma,
    ca'n fata noianului sau de pacate
    culcatu-l-a Domnul cu fruntea'n tarana:
    pruncutii sai fragezi sunt dusi in robie,
    din urma manati de tirani.
    Dt 28:43-44, Is 3:12, Plg 2:16

  • 6. Fiicei Sionului, 5 iata,
    rapita i-a fost frumusetea!
    Ai sai voievozi erau ca berbecii 6
    ce nu si-au aflat o pasune:
    pe drum se miscau fara vlaga
    din fata gonacilor lor.
    1Rg 4:21, Ir 13:20

  • 7. Si-aduce Ierusalimul aminte
    de zilele lui triste, umile, 7
    cand brat de vrajmas ii supuse poporul
    ah, fara ca nimeni s'ajute: -,
    cand ei, ei, dusmanii, vazandu-l pe drumuri,
    de el isi radeau.

  • 8. Pacatui cetatea, din greu, Ierusalimul,
    pricina pentru care-i acum in suferinta.
    Cei ce-o aveau in cinste, cu toti au umilit-o,
    ca i-au vazut rusinea;
    ea insasi a gemut
    si fata si-a intors-o.
    Dt 32:28-29, Iz 24:6, Lc 19:42

  • 9. Necuratia-i uda se'ncleie pe picioare. 8
    Nu si-a adus aminte de-un astfel de sfarsit:
    candva semeata frunte, acum cu nasu'n jos;
    si nimeni nu-i sa-i dea o mangaiere...
    "O, Doamne, Doamne, iata, Tu vezi-mi umilinta,
    ca'n fata mea dusmanul s'a inaltat pe sine!"
    Sir 7:36

  • 10. Vrajmasul mana si-a'ntins-o
    spre tot ce-are ea mai de pret.
    Ca ea i-a vazut pe pagani
    cum intra in sfanta ei casa,
    ei, despre care ai zis
    ca'n obstea Ta sa nu intre.
    Dt 23:3

  • 11. Poporul suspina, intreg,
    umbland dupa paine;
    ce-aveau mai de pret au dat pe mancare,
    sa-si cheme la viata suflarea.
    Vezi, Doamne, priveste,
    ca'n mare'njosire se afla!
    Ps 36:25, Ir 52:6

  • 12. "Voi, toti cei ce mergeti pe cale,
    veniti si vedeti
    de este pe lume durere
    la fel cu durerea ce-a dat peste mine!
    Acel ce prin mine grait-a, El, Domnul,
    in ziua aprinsei manii m'a smerit. 9
    Is 1:6, Dn 9:12, Lc 22:44

  • 13. El foc a trimis din'naltele Sale locasuri;
    in oasele mele-l aduse.
    Si lat mi-a intins la picioare
    si pasu'ndarat mi l-a'ntors;
    un gol mi-a cascat inlauntru,
    durere din zori pana'n seara.
    Ir 12:13, Os 7:12

  • 14. Un ochi veghetor asupra pacatelor mele! 10
    Si iata ca ele de maini mi s'au prins,
    gramada le simt pe grumaz.
    Slabitu-mi-a'n ele puterea:
    De vreme ce Domnul m'a dat pe mana durerii,
    nimic nu ma tine'n picioare.
    Ps 37:4, Ir 30:14

  • 15. Vitejii mei, iata, pe toti gonitu-i-a Domnul
    din mijlocul meu.
    Un timp a chemat impotriva-mi
    spre moartea alesilor mei.
    Strivita a fost ca'ntr'un lin fecioara lui Iuda,
    de-aceea eu plang.
    Is 3:1, Is 13:3, Is 63:3, Ir 50:44, Plg 2:22, Ap 14:20, Ap 19:15

  • 16. In ochiul meu ape isi afla izvor.
    Ca-mi este departe
    Acel ce alina
    si duhul spre sine-l intoarce.
    Pieritu-mi-au fiii,
    ca prins-a putere vrajmasul".
    Ir 13:17, Ir 14:17, Plg 1:2, Plg 1:21, Plg 2:11, Plg 2:18, Plg 3:51

  • 17. Sionul mana si-a intins-o:
    nu-i nimeni sa-i dea mangaiere.
    Porunci a dat Domnul asupra lui Iacob;
    dusmanii sai, iata-i, ii sunt imprejur.
    In mijlocul lor, singur, un biet Rusalim,
    un chip de femeie-alungata.
    Ir 4:31, Plg 1:8

  • 18. Da, drept este Domnul,
    ca spuselor Sale le-am stat impotriva.
    Tu, lume de neamuri, auzi-mi durerea
    si vezi-mi obida:
    fecioarele mele si tinerii mei
    sunt dusi in robie!
    1Rg 12:15, Dn 9:7

  • 19. Chematu-i-am pe-aceia cu care m'am iubit;
    ei insa m'au tradat.
    Preotii mei, ca si batranii mei,
    pierit-au in cetate
    catand de-ale mancarii atat cat sa traiasca
    si neafland nimic.
    Ir 14:3, Ir 30:14, Plg 2:10

  • 20. O, Doamne, Tu vezi-mi necazul!
    Launtrul meu e prada tulburarii
    si inima in mine mi se'ntoarce:
    ca-am necajit pe altul si-s necajit de altul;
    afara pruncii mi-au pierit de spada,
    in casa parc'as fi'ntru moarte.
    Dt 32:25, Ps 24:17, Is 16:11, Ir 14:18, Ir 48:36, Iz 7:15, Lc 21:16

  • 21. Te rog, asculta-mi suspinul!
    Nu-i nimeni sa-mi dea alinare.
    Aflat-au vrajmasii de raul meu, Doamne,
    si-au ras ca nebunii de cate-ai facut.
    O zi ai adus, un timp ai chemat,
    si ei devenit-au asemenea mie.
    Ir 49:12, Plg 1:16

  • 22. Le fie rautatea'naintea fetei Tale
    si fa-le si Tu lor
    cum mi-ai facut Tu mie
    pe seama celor multe pacate ale mele!
    Ca mult imi e suspinul,
    mahnita-mi este inima.

Biblia Ortodoxa