Ziua cea mare a ispasirii.

  • 1. Domnul a vorbit cu Moise dupa moartea celor doi fii ai lui Aaron, cei ce murisera pentru ca au adus foc strain in fata Domnului.
    Lv 10:2, Nm 3:4

  • 2. Si a zis Domnul catre Moise:
    "Spune-i lui Aaron, fratele tau, sa nu intre oricand in locasul cel sfant de dupa perdea 1, in fata acoperamantului ispasirii 2 ce se afla pe chivotul marturiei, daca el vrea sa nu moara; caci Eu Ma voi arata in nor deasupra acoperamantului ispasirii.

  • 3. Iata cum anume va intra Aaron in locasul cel sfant: cu un tauras ca jertfa pentru pacat, si cu un berbec pentru ardere-de-tot.

  • 4. El se va imbraca in tunica de in sfintit, va purta pe trup pantaloni de in, incins va fi cu brau de in, si tiara de in va avea pe cap; acestea sunt vesminte sfinte: el isi va imbaia tot trupul in apa, si numai asa sa se imbrace cu ele.

  • 5. Iar de la obstea fiilor lui Israel, din turma lor va lua doi tapi ca jertfa pentru pacat si un berbec pentru arderea-de-tot.

  • 6. Aaron va aduce taurasul ca jertfa pentru propriul sau pacat, si astfel se va ruga pentru sine si pentru casa sa 3.
    Lv 16:11, Evr 5:3, Evr 7:27

  • 7. Apoi va lua cei doi tapi si-i va pune'n fata Domnului, la usa cortului marturiei.

  • 8. Aaron va arunca sorti asupra celor doi tapi: un sort pentru cel menit Domnului si un sort pentru cel menit lui Duca-se-pe-pustii 4.

  • 9. Va lua Aaron tapul cel sortit Domnului si-l va aduce jertfa pentru pacat,

  • 10. iar tapul asupra caruia a cazut sortul: "al lui Duca-se-pe-pustii" il va pune viu inaintea Domnului, ca sa se roage asupra-i si sa-i dea drumul in pustie; in pustiu il va lasa sa plece 5.
    Lv 16:22

  • 11. Aaron va aduce apoi taurasul de jertfa pentru propriul sau pacat si se va ruga pentru sine si pentru casa sa; va injunghia taurasul de jertfa pentru pacatul sau.
    Evr 7:27

  • 12. Va lua carbuni aprinsi de pe jertfelnicul cel de dinaintea Domnului, o cadelnita plina, si tamaie pisata marunt, binemirositoare, doua maini pline, si le va aduce inlauntrul perdelei 6;

  • 13. va pune tamaia pe focul cel de dinaintea Domnului, iar norul de fum va acoperi acoperamantul ispasirii, cel ce se afla pe chivotul marturiei; si astfel el nu va muri.

  • 14. Va lua apoi din sangele taurasului, si cu degetul sau va stropi spre rasarit, peste acoperamantul ispasirii; iar in fata acoperamantului ispasirii va stropi de sapte ori cu sange, el, cu degetul sau.
    Lv 4:6, Lv 4:17

  • 15. Va injunghia apoi in fata Domnului tapul de jertfa pentru pacatul poporului; sangele i-l va duce inlauntrul perdelei, iar cu sangele acela va face ceea ce a facut si cu sangele taurasului, stropind cu el pe acoperamantul ispasirii si'n fata acoperamantului.
    Evr 7:27

  • 16. Asa se va ruga el in locasul cel sfant pentru necuratia fiilor lui Israel, pentru nelegiuirile lor si pentru toate pacatele lor. sa va face el si pentru cortul marturiei, cel ce se afla in mijlocul necuratiei lor.

  • 17. Nici un om nu va fi in cortul marturiei, de cand va intra el sa se roage in locasul cel sfant si pana va iesi. Asa se va ruga el pentru sine, pentru casa sa si pentru toata obstea fiilor lui Israel.
    Lc 1:9-10

  • 18. Apoi va iesi la jertfelnicul cel de dinaintea Domnului si se va ruga pentru el; si va lua din sangele taurasului si din sangele tapului si va unge coarnele jertfelnicului de jur-imprejur;

  • 19. si de sapte ori cu degetul sau va stropi cu sange si-l va curati de necuratiile fiilor lui Israel si-l va sfinti.
    Lv 4:6, Lv 4:17, Lv 14:7, Nm 19:4

  • 20. Iar dupa ce va sfarsi sa se roage pentru locasul cel sfant, pentru cortul marturiei si pentru jertfelnic, va face curatirea preotilor; si va aduce tapul cel viu,

  • 21. si Aaron isi va pune mainile pe capul tapului celui viu si va marturisi asupra lui toate faradelegile fiilor lui Israel, toate nedreptatile si toate pacatele lor; si punandu-le pe acestea pe capul tapului, il va trimite'n pustie printr'un om anume.
    Lv 16:10, Evr 10:4

  • 22. Si tapul va purta asupra-si in pamant neumblat toate nelegiuirile lor; si vor lasa tapul slobod in pustie.
    Lv 16:10, Evr 10:4

  • 23. Dupa aceea va intra Aaron in cortul marturiei si-si va dezbraca tunica de in cu care se imbracase la intrarea in locul cel sfant, si o va lasa acolo;

  • 24. in locul cel sfant isi va imbaia trupul in apa, isi va imbraca haina sa si, iesind, va savarsi arderea-de-tot pentru sine si arderea-de-tot pentru popor, si astfel se va ruga pentru sine si pentru casa sa si pentru popor, ca si pentru preoti.

  • 25. Iar grasimea jertfei pentru pacat o va arde pe jertfelnic.
    Lv 4:35

  • 26. Cel ce a lasat in pustie tapul sortit sa fie lasat, isi va spala hainele, isi va imbaia trupul in apa si numai atunci va intra in tabara.

  • 27. Iar vitelul de jertfa pentru pacat si tapul de jertfa pentru pacat, al caror sange a fost adus inlauntru pentru curatirea locasului sfant, vor fi scosi afara din tabara si'n foc vor fi arse pielea, carnea si necuratenia lor.
    Lv 13:11

  • 28. Cel ce le va arde isi va spala hainele, isi va imbaia trupul in apa, si numai dupa aceea va intra in tabara.

  • 29. Aceasta va fi pentru voi lege vesnica: in luna a saptea, in ziua a zecea a lunii, sa va smeriti sufletele si nici o munca sa nu faceti, nici bastinasul si nici strainul care s'a asezat intre voi,
    Lv 23:27, Nm 29:7, FA 27:9

  • 30. caci in ziua aceasta se face rugaciune de ispasire pentru voi ca sa va curatiti de toate pacatele voastre, si curati veti fi inaintea Domnului.

  • 31. Aceasta va fi pentru voi ziua zilelor de odihna: va veti smeri sufletele. Aceasta-i lege vesnica.
    Nm 29:7

  • 32. Rugaciunea [de ispasire] o va face preotul care a primit ungerea si ale carui maini il invrednicesc sa slujeasca dupa tatal sau 7. El se va imbraca in haina de in, cu haina cea sfanta;

  • 33. el se va ruga in sfanta-sfintelor, el va face curatirea cortului marturiei si a jertfelnicului, el se va ruga pentru preoti si pentru toata obstea.

  • 34. Aceasta va fi pentru voi lege vesnica: fiilor lui Israel li se vor face rugaciuni de ispasire pentru pacatele lor; o data pe an se vor face", asa cum Domnul ii poruncise lui Moise.
    Ies 30:10, Evr 9:7

Biblia Ortodoxa