Israelitii, beneficiari ai luminii. Din nou, Egiptul si Israel.

  • 1. In acest timp, pentru sfintii Tai 1 stralucea lumina mare.
    Iar aceia 2, care le auzeau glasurile fara sa-i vada la chip,
    ii fericeau ca nu indurasera suferinte,
    Ies 10:22-23, FA 9:7, FA 21:9

  • 2. le multumeau ca nu s'au razbunat dupa ce fusesera chinuiti
    si le cereau iertare pentru purtarea lor dusmanoasa.

  • 3. In locul acestui [intuneric] Tu le-ai dat alor Tai un stalp de foc inflacarat
    ca sa-i calauzeasca intr'o calatorie necunoscuta:
    soare nevatamator in slavita lor stramutare.
    Ies 13:21, Ies 14:24, Ps 77:14, Ps 120:6

  • 4. Ceilalti insa erau vrednici sa fie lipsiti de lumina si sa fie robi intunericului,
    ca unii care-i tineau inchisi pe fii,
    pe aceia prin care lumina cea nestricacioasa a legii trebuia sa-i fie data lumii intregi.
    Dt 33:2, Is 2:3, Sol 1:16, Sir 1:5

  • 5. Cand s'au hotarat sa-i ucida pe pruncii sfintilor
    si cand, din cei amenintati, unul singur a scapat,
    Tu, spre a-i pedepsi, le-ai luat multime de copii
    si pe ei, pe toti, i-ai inecat in ape navalnice.
    Ies 1:16, Ies 1:22, Ies 2:3, Ies 12:29, Ies 14:27

  • 6. Parintii nostri au stiut mai dinainte de noaptea aceea
    pentru ca, stiind ei bine in ce juraminte crezusera,
    sa fie plini de curaj.
    Ies 11:4

  • 7. Iar poporul Tau a vazut si mantuirea celor drepti,
    si pieirea vrajmasilor,

  • 8. caci precum i-ai pedepsit pe cei potrivnici,
    tot asa, chemandu-ne pe noi, ne-ai preamarit.

  • 9. Si astfel copiii cei sfinti ai celor buni jertfeau in taina 3
    si au statornicit, intr'un gand, aceasta lege dumnezeiasca:
    sfintii sa fie partasi, deopotriva,
    la aceleasi bunatati si la aceleasi primejdii;
    inca de pe atunci cantau cantarile parintilor.

  • 10. Ii ingana strigatul bezmetic al vrajmasilor lor,
    iar bocetele celor ce-si plangeau copiii
    se intindeau pana departe.
    Ies 12:30

  • 11. Robul si stapanul erau loviti de aceeasi pedeapsa,
    omul de rand indura aceleasi suferinte ca si regele.
    Ies 12:29

  • 12. Loviti de aceeasi moarte,
    toti aveau, deopotriva, morti fara numar;
    cei ramasi in viata nu erau destui ca sa-i ingroape
    de vreme ce, intr'o singura clipa, tot ce era mai de seama intre urmasii lor pierise.
    Ies 12:29

  • 13. Ei, care din pricina vrajitoriilor nu voisera sa creada,
    atunci cand le-au pierit intaii-nascuti
    au marturisit ca acesta era poporul fiilor lui Dumnezeu.
    Ies 7:11-13, Ies 12:29

  • 14. Atunci cand lina tacere invaluia totul
    si noaptea ajungea la mijlocul curgerii ei,

  • 15. Cuvantul Tau cel atotputernic a purces din inaltimea cerurilor, din tronul imparatesc,
    ca un cumplit razboinic in mijlocul unui pamant hotarat pieirii;
    purtand, ca pe o sabie ascutita, porunca Ta cea fara schimbare,
    Ies 12:29

  • 16. s'a oprit si a umplut totul cu moarte:
    ajungea pan'la cer si inainta pe pamant.

  • 17. Si atunci, deodata, vise cu vedenii crunte i-au tulburat,
    spaime naprasnice cazut-au peste ei.

  • 18. Pe jumatate morti, azvarliti incoace si incolo,
    incepeau sa-si dea seama de ce anume mor;

  • 19. caci visele tulburatoare ii instiintasera din vreme,
    asa ca ei sa nu piara fara sa stie de ce erau nefericiti.

  • 20. In acest timp, incercarea mortii i-a atins si pe cei drepti
    si multi au fost loviti in pustie, 4
    dar mania Ta nu a tinut multa vreme,
    Nm 16:46, Nm 16:48

  • 21. caci un om neprihanit s'a grabit sa-i apere;
    avand drept arme ale slujirii sale
    rugaciunea si tamaia de impacare,
    el a stat impotriva maniei [Tale] si a pus capat nenorocirii,
    aratandu-se pe sine ca este robul Tau.
    Nm 16:45-46, Ps 105:23

  • 22. Razvratirea a invins-o nu prin taria trupului,
    nu prin puterea armelor,
    ci prin cuvant L-a induplecat pe Cel ce pedepsea,
    amintindu-I juramintele facute parintilor, precum si legamintele.
    Ps 105:23

  • 23. Cand mortii, cazuti unii peste altii, ajungeau gramezi,
    el a stat la mijloc, a oprit mania
    si i-a taiat calea ce ducea spre cei vii.

  • 24. Caci in vesmantul sau cel lung era intreaga lume,
    pe cele patru randuri de pietre scumpe erau sapate slavitele nume ale parintilor,
    iar pe diadema de pe capul sau se afla Maretia Ta.
    Ies 28:23-25, Ies 28:36

  • 25. In fata lor, Nimicitorul s'a oprit si s'a temut:
    gustul maniei Tale, doar el, era de-ajuns.

Biblia Ortodoxa