Iudita sfatuieste, indeamna si mijloceste.

  • 1. Si in chiar zilele acelea, despre aceste lucruri a auzit Iudita 1, fiica lui Merari, fiul lui Ox, fiul lui Iosif, fiul lui Oziel, fiul lui Elai, fiul lui Anania, fiul lui Ghedeon, fiul lui Rafaim, fiul lui Ahitob, fiul lui Melchia, fiul lui Enan, fiul lui Natanael, fiul lui Salamiel, fiul lui Sarasadai, fiul lui Israel 2.

  • 2. Barbatul ei, Manase, om din tribul si din rudenia ei, murise la vremea seceratului orzului.
    4Rg 4:18

  • 3. El sedea in camp si-i supraveghea pe cei ce legau snopii; arsita l-a palit in cap 3, el a cazut la pat si a murit in Betulia, cetatea sa; si l-au ingropat laolalta cu parintii sai in tarina dintre Dotan si Belmain.

  • 4. Asa ca Iudita a trait ca vaduva in casa ei vreme de trei ani si patru luni.

  • 5. Ea si-a facut un cort pe terasa casei sale, si-a incins coapsele in panza de sac si isi purta straiele vaduviei;

  • 6. postea in toate zilele vaduviei sale, in afara de ajunul zilelor de odihna, de zilele de odihna, de ajunul lunilor noi, de lunile noi, de praznice si de zilele vesele ale casei lui Israel.

  • 7. Avea infatisarea frumoasa si era fermecatoare la chip 4. Iar Manase, barbatul ei, ii lasase aur si argint, slugi si slujnice, vite si tarini, carora le-a ramas stapana.

  • 8. Si nimeni nu era care sa-i spuna vreo vorba rea, caci ea se temea de Dumnezeu foarte.

  • 9. Cand insa a auzit ea vorbele cele rele ale poporului impotriva celui ce-l carmuia - lipsa de apa il facuse sa-si piarda cumpatul -; caci Iudita auzise si toate cuvintele pe care Ozias le graise catre ei si cum se jurase el ca dupa cinci zile le va preda Asirienilor cetatea,

  • 10. atunci a trimis-o pe slujnica ei - care-i chivernisea toate bunurile - ca sa-i cheme la ea pe Ozias, pe Habris si pe Harmis, batranii cetatii.

  • 11. Acestia au venit, iar ea le-a zis:
    "Ascultati-ma acum, voi, carmuitori ai locuitorilor Betuliei!; caci nu e drept cuvantul pe care voi l-ati rostit astazi in fata poporului, cand v'ati jurat pe Dumnezeu si ati fagaduit ca dupa cinci zile ii veti preda dusmanului cetatea, daca in acest timp Domnul nu va veni in ajutorul nostru. 5

  • 12. Si acum, cine sunteti voi, cei ce-L ispititi astazi pe Dumnezeu si stati in locul lui Dumnezeu printre fiii oamenilor?
    Sol 1:2

  • 13. Si acum, voi Il puneti la'ncercare pe Domnul cel Atotputernic! Voi niciodata nu pricepeti nimic!
    Sol 1:2

  • 14. Voi nu puteti descoperi adancul inimii omului, nici ca puteti da de firele cugetarii lui; atunci, cum Il veti patrunde pe Dumnezeu, Cel ce a facut toate acestea? cum Ii veti cunoaste gandul si cum va veti da seama de socotintele Lui?... Nu, nu, fratii mei, nu-L intaratati pe Domnul, Dumnezeul nostru!
    Sol 1:2

  • 15. Ca daca El nu va vrea sa ne ajute pe durata acestor cinci zile, El are puterea de a ne ocroti oricand vrea, ca si pe aceea de a ne prapadi in fata dusmanilor nostri.

  • 16. Asadar, nu puneti voi zalog pe planurile Domnului, Dumnezeului nostru; caci Dumnezeu nu e ca omul, sa poata fi amenintat, nici ca este El ca un fiu al omului, sa poata primi sfaturi.
    Ps 63:6-7, Rm 11:34

  • 17. De aceea, asteptand cu rabdare mantuirea care vine de la El, sa-L chemam in ajutor; El ne va auzi glasul, daca aceasta o sa-I placa.

  • 18. Caci nimeni nu s'a ridicat in generatiile noastre, nici ca se afla cineva printre noi in vremea de acum - nici semintie, nici familie, nici popor, nici cetate - care sa se inchine unor dumnezei facuti de mana, asa cum s'a intamplat odinioara,

  • 19. pricina pentru care parintii nostri au fost trecuti prin ascutisul sabiei si prin jaf si au suferit o mare prabusire in fata dusmanilor nostri.

  • 20. Noi insa nu cunoastem un alt Dumnezeu, si iata de ce nadajduim ca El nu ne va dispretui, nici pe noi, si nici pe cineva din neamul nostru. 6

  • 21. Caci daca noi vom fi cuceriti, atunci toata Iudeea va fi cucerita 7, templul nostru va fi jefuit, iar pangarirea lui va fi razbunata [de Dumnezeu] in sangele nostru;

  • 22. moartea fratilor nostri, inrobirea tarii si pustiirea mostenirii noastre le va intoarce asupra capului nostru in mijlocul neamurilor la care vom fi robi; si vom ajunge de batjocura si de ocara in fata cuceritorilor nostri;

  • 23. caci robia noastra nu va fi indreptata spre binele nostru, ci Domnul, Dumnezeul nostru, o va preface in ocara. 8

  • 24. Si acum, fratilor, sa le aratam fratilor nostri ca viata lor atarna de a noastra, ca Locul cel Sfant, templul si altarul se reazema pe noi.

  • 25. Mai mult, sa-I multumim Domnului, Dumnezeului nostru, pentru aceea ca ne incearca, asa cum a facut-o cu parintii nostri.

  • 26. Aduceti-va aminte cum a facut cu Avraam si cum l-a incercat pe Isaac si ce i s'a intamplat lui Iacob in Mesopotamia Siriei, cand pastea oile lui Laban, fratele mamei sale;

  • 27. ca pe noi nu ne-a incercat prin foc, asa cum a facut cu ei, ca sa le cerceteze inima, si nici nu s'a razbunat pe noi, ci spre trezire ii loveste Domnul pe cei ce se apropie de El". 9

  • 28. Apoi Ozias i-a zis: "Pe toate cate le-ai grait, cu inima buna le-ai grait, si nu-i nimeni care sa stea impotriva cuvintelor tale;

  • 29. ca nu de azi ti se cunoaste intelepciunea, ci de la inceputul zilelor tale poporul intreg ti-a cunoscut priceperea ca pe o buna alcatuire a inimii tale. 10

  • 30. Poporul insa murea de sete, si el ne-a silit sa facem ceea ce am grait si ne-a pretins un juramant pe care nu-l vom calca.

  • 31. Asadar, roaga-te tu acum pentru noi, fiindca tu esti o femeie evlavioasa, si Domnul ne va trimite ploaie ca sa ne umple cisternele, si astfel nu ne vom mai slei".

  • 32. Atunci Iudita le-a zis: "Ascultati-ma, si voi savarsi o fapta care va razbate vremile, din generatie in generatie, spre fiii neamului nostru.

  • 33. In noaptea aceasta stati in poarta cetatii, iar eu voi iesi impreuna cu slujnica mea; si in zilele pe durata carora voi ati fagaduit ca le veti da dusmanilor nostri cetatea, Domnul il va cerceta pe Israel prin mana mea.

  • 34. Voi insa nu cautati sa-mi descoperiti fapta; fiindca eu n'am sa v'o spun pana ce ea va fi implinita".

  • 35. Atunci Ozias si capeteniile i-au zis: "Mergi in pace, si Domnul Dumnezeu sa-ti fie inainte spre a-i pedepsi pe vrajmasii nostri!"

  • 36. Si, iesind din cort, s'au dus la treburile lor.

Biblia Ortodoxa

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact