Sabia Domnului.

  • 1. Si a fost cuvantul Domnului catre mine, zicand:

  • 2. "De aceea, fiul omului, profeteste; indreapta-ti fata intocmai spre Ierusalim si uita-te spre locurile lor cele sfinte si profeteste impotriva tarii lui Israel;
    Iz 20:46, Am 7:15-16

  • 3. si-i vei spune tarii lui Israel: Asa graieste Domnul: Iata, Eu sunt impotriva ta, si-Mi voi scoate sabia din teaca si voi nimici din tine pe cel nelegiuit si pe cel nedrept.
    Is 27:10, Iz 20:47

  • 4. Pentru ca Eu voi nimici din tine pe cel nelegiuit si pe cel nedrept, de aceea va iesi sabia Mea din teaca ei impotriva a tot trupul, din miazazi pana'n miazanoapte.

  • 5. Si tot trupul va cunoaste ca Eu, Domnul, Eu Mi-am scos sabia din teaca si ca ea la loc nu se va mai intoarce.
    Is 49:26

  • 6. Iar tu, fiul omului, suspina intru frangerea salelor tale, din greu suspina in fata ochilor lor.

  • 7. Si va fi ca daca ei iti vor zice: «De ce suspini?», tu le vei spune: «Din pricina vestii; ca vine, si orice inima se va frange si toate mainile vor slabi si orice trup si orice duh isi va da ultima suflare 1; si toate coapsele se vor intina cu umezeala; iata, vine si va fi!» zice Domnul Domn".
    Iz 7:17

  • 8. Si a fost cuvantul Domnului catre mine, zicand:

  • 9. "Fiul omului, profeteste!
    Si vei zice: Asa graieste Domnul: Spune:Sabie, sabie, ascute-te
    si umple-te de manie
    Iov 20:25, Ir 47:6, Iz 33:27

  • 10. ca sa-i injunghii pe cei spre'njunghiere!
    Ascute-te ca sa fulgeri,
    gata sa fii pentru priveliste!
    Injunghie, nu tine seama,
    dispretuieste tot copacul 2!...
    Iov 20:25

  • 11. Si a facut-o gata
    s'o tina El in mana;
    ascutita-i sabia,
    gata pentru mana Celui ce taie.

  • 12. Striga, fiul omului, si te vaita,
    ca ea venit-a asupra poporului Meu,
    asupra tuturor mai-marilor lui Israel;
    care nu vor fi mai mult ca niste straini.
    Sabie venit-a asupra lui Israel,
    bate din palme,
    Iz 6:11

  • 13. ca ea cu'ndreptatire vine!
    Si ce daca si neamul insusi va fi alungat?
    Nu va fi! zice Domnul Domn.

  • 14. Iar tu, fiul omului,
    profeteste si bate din palme
    si ia a doua sabie;
    a treia e sabie de macel,
    sabia cea mare de macel,
    si-i vei lovi cu spaima,
    asa ca inima sa li se franga;
    Lv 26:25

  • 15. cei ce-au slabit
    vor creste'n numar pe la porti:
    macel de sabie venit-a peste ei;
    e buna in macel,
    e buna'n scanteiere.

  • 16. Avanta-te'nainte,
    ascute-te de-a dreapta, ascute-te de-a stanga,
    oriunde lama'n vant ti se ridica!

  • 17. Eu, chiar si Eu din palme voi plesni
    si furia Mi-o voi stampara. 3
    Eu, Domnul, am grait".
    Ps 2:4, Pr 1:26, Iz 5:17

  • 18. Si a fost cuvantul Domnului catre mine, zicand:

  • 19. "Si tu, fiul omului, inseamna-ti doua cai prin care sa intre sabia regelui Babilonului; 4 amandoua sa plece dintr'o singura tara; o mana la inceputul caii cetatii: la inceputul caii vei face insemnare

  • 20. ca sabia sa vina impotriva [cetatii] Raba (a fiilor lui Amon), si impotriva Iudeii si impotriva Ierusalimului, in chiar mijlocul lui.

  • 21. Fiindca regele Babilonului va sta in calea cea veche, la raspantia celor doua cai, sa puna la'ncercare ghicitul: sa fiarba toiag, sa intrebe chipuri cioplite si sa cerceteze, de-a dreapta lui, ficatul animalului sau al pasarii jertfite. 5
    Is 19:3, Avd 1:14

  • 22. Sortul a cazut asupra cetatii Ierusalimului: sa ridice damburi de pamant imprejuru-i, sa zbiere cat il tine gura, sa inalte strigate din gatlej, sa-i ridice movile in fata portilor, sa ingramadeasca mormane de pamant, sa-i aseze impotriva aruncatoare de pietre si de flacari.
    Ir 49:2, Iz 23:24, Iz 26:9, Lc 19:43

  • 23. Pentru ei 6, el era ca unul care s'a pus pe ghicit in fata lor, socotindu-si propriile sale nedreptati cu gandul de a le trezi in minte pe ale lor.

  • 24. De aceea, asa graieste Domnul: Pentru ca voi ati chemat in amintire nedreptatile voastre - intru dezvaluirea propriilor voastre necuratii -, pentru ca pacatele sa vi se vada intru toate necuratiile voastre si intru nascocirile voastre idolesti, pentru ca voi le-ati chemat in amintire, intru ele veti fi prinsi.

  • 25. Iar tu, principe pagan si nelegiuit al lui Israel, a carui zi de pe urma vine la vremea de culme a nedreptatilor,

  • 26. asa graieste Domnul: Scoate-ti tiara si leapada-ti coroana; ce-a fost inainte nu va fi si dupa; pe cel smerit l-ai inaltat, pe cel inalt l-ai umilit.
    4Rg 25:27, Mt 23:12

  • 27. Nedreptate, nedreptate, nedreptate, pe ea o voi lua in seama; nici ea nu va fi precum cea dinainte, pana ce va veni cel caruia i se cuvine: lui i-o voi da.
    Za 9:9, Ap 19:16

  • 28. Iar tu, fiul omului, profeteste!; si vei zice: Asa graieste Domnul catre fiii lui Amon in ceea ce priveste ocara lor; si vei zice: Sabie, sabie, 7 iesi afara sa injunghii si iesi afara sa platesti, trezeste-te sa fulgeri!
    Ir 49:2

  • 29. In desartele tale vedenii si'n vreme ce tu profeteai minciuni, ca sa te arunci pe grumajii nelegiuitilor raniti, ziua lor de pe urma a venit la vremea de culme a nedreptatilor.
    Ps 36:13, Iz 35:5

  • 30. Intoarce-te in teaca ta 8 si sa nu mai ramai in locul acesta in care te-ai nascut: in propria ta tara te voi judeca.

  • 31. Si peste tine-Mi voi varsa urgia; cu focul urgiei Mele voi sufla asupra-ti si te voi da in mainile barbarilor celor iscusiti in a face raul.

  • 32. Vei fi de hrana focului; sangele tau va fi in mijlocul propriei tale tari; de tot ti se va sterge amintirea; ca Eu, Domnul, Eu am grait".

Biblia Ortodoxa

Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu Ce altceva reprezintă reflecția sa teologică, pledoaria pentru dialog, efortul de a face posibile întâlniri și de a transmite chipul lăuntric al Ortodoxiei în lumea care-l ignora, decât o mărturie a celui care ascultă planul lui Dumnezeu? Viața tânărului 50.00 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
Mistica ortodoxa. Stiinta indumnezeirii omului. Stiinta sfintilor
Mistica ortodoxa. Stiinta indumnezeirii omului. Stiinta sfintilor Acest curs de mistică ortodoxă a fost audiat de către unii sfinți canonizați de curând de către Biserica Ortodoxă Română, pe care i-a hrănit cu „jăratic ceresc”, deschizându-le calea către curățire, iluminare și îndumnezeire, deci către SINAXAR (a se 75.06 Lei
Fericirea altfel
Fericirea altfel „Această carte are cutezanța de a promite și de a oferi rețeta unei adevărate fericiri: Fericirea altfel. Dar pentru ca să descoperi această rețetă, mai întâi ea te cheamă într-o călătorie. Trebuie să parcurgi un drum lung dar spectaculos. Un drum cu 84.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact