Istoria veche - romani, romanici si romani


Istoria veche - romani, romanici si romani

Dupa cucerirea romana (106 d. Hr.), teritoriul din estul Transilvaniei a intrat partial in componenta provinciei romane Dacia, cunoscand o dezvoltare diferentiata: in timp ce tinuturile vestice, pana pe culmile Muntilor Harghita, au intrat in granitele provinciei (de la 118-119 Dacia Superior; dupa 168 Dacia Apulensis), cele estice au ramas in afara acesteia. Prezenta unor elemente de factura romana se constata insa si in partile estice, respectiv in Depresiunea Ciucului.

Astfel, la Jigodin II au fost descoperite locuinte cu inventar roman provincial si monede din sec. III; la Racu-"Dealu Bogat" a fost descoperit un tezaur monetar tot din sec. III, iar diferite piese romane s-au descoperit la Ciucsangeorgiu. Toate acestea admit presupunerea unei exercitari a controlului roman si asupra zonelor aflate la est de limes. Daca imediat dupa cucerire zona Ciucului devine suprapopulata, o buna parte a dacilor de pe valea Tarnavei Mari mutandu-se aici, in perioadele urmatoare prezenta lor in zona este mai slab documentata (Santimbru-"Pomii Verzi", Meresti - zona pesterilor, Cetatuia). Asezarile civile ale dacilor liberi, dar mai ales cele fortificate, isi intrerup pentru un timp existenta.

Populatia a fost nevoita sa se retraga, poate chiar peste munti, in Moldova, pentru a evita incursiunile armatei romane din imediata apropiere a granitelor. Populatia dacica ramasa in interiorul provinciei, mutata in zone mai usor controlate de romani, isi continua insa existenta. Semnificative in acest sens sunt descoperirile arheologice de la Filiasi, Medisoru Mare, Simonesti Olteni, Borosneu Mare, Comolau etc., unde ceramica dacica este asociata cu cea de productie romana. In grupul celor 16 tezaure monetare (ce contin monede din perioada republicana, sec. II-I d. Hr., pana la cele emise in timpul lui Marcus Aurelius - circa 167 d. Hr.), dovada a tezaurizarii de catre autohtoni a monedelor romane pe parcursul mai multor generatii, se numara si cele patru descoperite in jud. Harghita la Bancu, Cristuru Secuiesc, Oraseni si Tibod. Asa spre exemplu, tezaurul de la Tibod, descoperit in 1853, continea 826 de denari din care un numar de 202 piese sunt emise in vremea Republicii, pana in 31 i. Hr., iar restul de 624 dateaza din timpul Imperiului, esalonandu-se in timp de la Vespasian (70 d. Hr.) pana la Marcus Aurelius (167 d. Hr.).

Aflat la extremitatea estica a provinciei, teritoriul este impanzit de castre si turnuri de paza. Sunt de remarcat astfel castrele de la Inlaceni, Odorheiu Secuiesc, Sanpaul, Olteni, Bretcu, Borosneu Mare si Comolau. Cercetarile arheologice de la Olteni au dovedit spre exemplu ca aici a stationat C/ ohors/ IIII BE/ssorum/ sau BET/avorum, conform caramizilor stampilate descoperite. La Comolau, castrul care a supravegheat drumul militar spre Bretcu-"Angustia" a fost construit de o unitate ce a avut si cavalerie, cohors I Hispanorum veterana quingenaria equitata, si care a ramas aici pana la parasire. Aceeasi unitate militara este atestata si la castrul de la Bretcu-"Angustia", care, impreuna cu o trupa de pedestrasi, cohors I Bracaraugustanorum, au construit fortul respectiv.

Viata economica a provinciei este atestata de numeroasele descoperiri de tezaure monetare (Borsec, Salasuri) vase, unelte agricole, statuete, inscriptii, piese de podoaba, arme, piese de harnasament etc. Conform acestora, ocupatiile si preocuparile populatiei sunt asemanatoare celor anterioare: cultivarea pamantului, cresterea animalelor, exploatarea si valorificarea minereurilor utile. Se evidentiaza in acest sens exploatarea bogatelor resurse de sare existente in mai multe puncte din zona. Nu este asadar deloc intamplatoare situarea castrului de la Inlaceni in vecinatatea salinelor de la Praid- Sovata, precum si a celui de la Sanpaul in apropiere de Martinis, localitate cunoscuta ca una dintre cele mai bogate in izvoare de apa sarata.

In a doua jumatate a sec. III, administratia si armata romana a parasit provincia, dupa cum arata ultimele monede gasite in castrele din zona. Evenimentul s-a produs sub domnia lui Gallienus (254-269), ultimele monede apartinand lui Filip I Arabul (244-269). Castrele au fost incendiate in urma atacurilor carpilor, aliati cu gotii, stabiliti in acest timp in Moldova. Dupa retragerea armatei si a autoritatilor civile romane, in estul Transilvaniei, ca de altfel si in restul Daciei intracarpatice, au intrat si s-au asezat comunitati de daci liberi si mai tarziu de goti. Dupa unele opinii, gotii au patruns in Transilvania cel mai devreme dupa 322, cand au fost invinsi la sud de Carpati de Constantin cel Mare. Dupa alte opinii, fenomenul ar fi avut loc dupa 376, cand gotii au fost dislocati de hunii din tinuturile extracarpatice. Ca si in restul Daciei, noii veniti (carpi, goti) s-au asezat alaturi de autohtonii dacoromani, care constituiau majoritatea populatiei. Asezarile din valea Oltului (Sfantu Gheorghe) si din valea Paraului Negru (Reci, Cernat), tezaurul monetar de la Cernat (sec. IV) ca si alte descoperiri, dovedesc aceste realitati istorice. Semnificative sunt in acest sens si materialele descoperite la Mugeni- "Vizlók", datand din sec. III-IV d. Hr., care evidentiaza asocierea ceramicii de factura provincial-romana (predominanta cantitativ) cu cea de traditie dacica tarzie (borcane decorate cu brau alveolat, cesti tronconice tarzii, fara toarta, cu alveole la baza).

In a doua jumatate a sec. IV, in centrul Transilvaniei se extinde complexul cultural Santana de Mures-Cerneahov. In cadrul acesteia, Kurt Horedt a definit o asa numita cultura "Sfantu Gheorghe", care se evidentiaza prin componentele sale locale, carpice si daco-romane. In ciuda diferentelor de opinii a cercetatorilor, este neindoielnic faptul ca in zona estica a tinuturilor intracarpatice cultura materiala a sec. IV are unele elemente care o diferentiaza de restul ariei sale de raspandire (frecventa mare a vaselor de provizii - Krausengefässe, a cestilor tronconice fara toarta si decorate cu un sir de alveole la baza, pieptenii cu maner arcuit etc.).

Vestigiile din secolul al IV-lea sunt foarte numeroase in zona, ele concretizandu-se in descoperiri ca cele de la Delnita, Ineu, Ruganesti, Sansimion, Simonesti, Biborteni, Cernatu de Sus, Dalnic, Padureni, Lisnau, Sfantu Gheorghe, Chilieni, Turia etc.

In privinta apartenentei etno-lingvistice a purtatorilor acestei entitati arheologice, in literatura de specialitate parerile sunt impartite. In deceniile trecute, unii cercetatori o atribuiau gotilor, dar in general se sustine caracterul etnic mixt al populatiilor respective. Cert este ca, in acest conglomerat de elemente alogene (goti, sarmati), predomina cele autohtone de sorginte daco- romana, in ciuda stapanii politice vremelnice a unor zone, teritorial restranse, de catre goti. Numeroasele sapaturi arheologice executate in asezari rurale dovedesc existenta unei populatii sedentare care si-a desfasurat viata intr-un interval indelungat de timp. In acest sens pledeaza locuintele, cuptoarele pentru paine, uneltele agricole diverse, vasele de provizii. Toate acestea nu puteau apartine decat unei populatii bastinase stabile, cu preocupari legate de cultivarea pamantului si valorificarea produselor lui.

La sfarsitul sec. al IV-lea este posibil ca o parte din teritoriile sud-estice sa fi intrat sub stapanirea vizigota a formatiunii politico-militare cunoscuta in izvoarele istorice sub denumirea de Caucaland. Tezaurul de la Crasna, descoperit in 1887 (continea 20 de lingouri de aur cu stampile in limba latina aplicate la Sirmium) a fost probabil oferit de imparatul .eodosius I vizigotilor in cadrul relatiilor stabilite prin tratatul din 382, care prevedea asezarea acestora ca foederati pe teritoriul Imperiului Roman.

Perioada imediat urmatoare este extrem de putin cercetata. Stapanirea nominala a gotilor in Dacia s-a prabusit la sfarsitul sec. IV, odata cu inaintarea hunilor. In anul 380, regele got Athanaric va fi primit la Constantinopol impreuna cu cativa sefi de trib si se va converti la crestinism. Perioada sec. VI-VII este relativ bine documentata si in tinuturile estice ale Transilvaniei: in Depresiunea Ciucului (Miercurea Ciuc-„Galeria Nagy Imre", Sansimion- "Cariera de nisip"), in Bazinul Tarnavei Mari (Filiasi, Cristuru Secuiesc, Simonesti, Medisoru Mare), unele dintre asezari isi continua existenta si in sec. VIII (cultura Bratei-Filiasi). La acestea se adauga descoperirile de la Targu Secuiesc si Saciova, din Depresiunea Brasovului. Grupuri de populatii alogene, precum gepizii si avarii, si-au exercitat vremelnic dominatia si in aceste zone ale Transilvaniei, unde sunt identificate prin piese de metal tipice in asezarea fortificata de la Porumbenii Mici- "Galath". La acestea putem adauga tiparele de bronz pentru aplici de harnasament de la Corund si marele tezaur de piese bizantine (237 de monede de aur) de la Firtusu, toate databile in sec. VI-VII.

In sec. VI-VII, prin pasurile Carpatilor Orientali a inceput patrunderea slavilor. In cadrul culturii de tip Bratei-Filiasi se constata o simbioza a populatiei romanizate cu slavii timpurii. Descoperirile din asezarile de la Filiasi (42 locuinte), Simonesti, Eliseni si Cristuru Secuiesc, Poian (32 locuinte), Bezid etc. au furnizat majoritatea materialului acestei perioade. Gratie sapaturilor lui Székely Zoltán, asezarea de la Filiasi a devenind una dintre cele mai cunoscute din Transilvania. Cercetarile de suprafata efectuate in imprejurimi atesta existenta unei adevarate retele de asezari din sec. VIII. Intinderea unora dintre ele depaseste 5 ha, iar cele aflate langa Filiasi si Cristuru Secuiesc sunt chiar mai mari. Locuintele din asezarea de la Filiasi sunt in general adancite (bordeie) de forma dreptunghiulara, avand lungimea peretilor de circa 3-4 m. Acestea erau incalzite de cuptoare dreptunghiulare, facute din lespezi de piatra, aflate intr- unul din colturi. Materialul saracacios descoperit in aceste locuinte se refera numai cu aproximatie la ocupatiile locuitorilor, care erau totusi preponderent agricole, dovada fiind uneltele gasite: brazdar de plug, fragmente de secera, fragmente de rasnite, fusaiole, sule de os, cutite din fier, cute. Materialele precum zgura de fier, tiparele pentru confectionarea obiectelor de podoaba, etc., scot in evidenta mestesugurile practicate.

Cu toate ca unii cercetatori sunt inclinati sa supraestimeze componenta slava a acestor asezari, vasele ceramice descoperite aici pot fi atribuite numai in parte slavilor rasariteni sau chiar nordici. De altfel, cimitirele contemporane cu aceste asezari nu au fost inca descoperite, ele fiind singurele in masura sa dovedeasca apartenenta etnica a populatiei, avand in vedere ca slavii practicau ritul incineratiei, iar populatia romanizata pe cel al inhumarii. Cercetarile arheologice arata ca viata majoritatii asezarilor din perioada tarzie a epocii migratiilor nu se stinge in sec. VIII ci, de cele mai multe ori, in acestea este consemnata, prin prezenta vaselor, o continuitate de locuire si pe parcursul sec. IX-X, iar cateva situri au fost parasite chiar intr-o perioada mai tarzie. Astfel, la Cernat, in curtea actualului muzeu de etnografie au fost descoperite mai multe bordeie din sec. VIII-X, intr-unul dinte ele gasindu-se monede bizantine de la Iustinian al II-lea (705-711), Ioan Tzimiskes (969- 976) si Constantin al IX-lea (1042-1055).

Asezarea temporara, de-a lungul secolelor, a unor triburi de migratori in Dacia, chiar existenta unor zone controlate nominal de acestea, nu a insemnat insa distrugerea romanitatii. Cei veniti erau putini si s-au asezat in locuri pe care bastinasii le ocoleau: orasele si fostele castre romane. Ii atragea probabil mirajul cetatii, care semnifica puterea: cine stapanea vechiul castru roman stapanea si teritoriul din preajma. Noii veniti au ramas separati de bastinasi atat prin limba si cutume juridice, cat si prin religie. Din artefactele specifice grupurilor migratoare - unele spectaculoase, mai ales podoabele - autohtonii n-au preluat, practic, nimic. Nici in limba nu au ramas urme ale trecerii germanicilor. Amestecul daco- romanilor cu alte populatii, pana la slavi, s-a facut in mica masura sau chiar deloc. Nici slavii cu care au convietuit nu au putut schimba caracterul romanic al populatiei autohtone. Contributia slavilor este mai insemnata in glotogeneza limbii romane decat in etnogeneza romanilor. Ea se reflecta, mai cu seama, dupa cum se cunoaste, in imbogatirea vocabularului si in preluarea unor institutii cu terminologie slava.

Carti Ortodoxe

Cuprins