Valcele


Valcele

Fosta localitate balneara infloritoare, satul Valcele este situat la cumpana apelor Muntilor Baraolt, in valea paraului Valcele, la 10 km de Sfantu Gheorghe, pe DJ Sfantu Gheorghe-Bod-Brasov, pe malul paraului Simeria, la o altitudine de 640 m. Distanta pana la Brasov este de 25 km. Este bogat in ape minerale.

Vestigii arheologice. Pe locul numit "Drumul Sacuiesc", langa Paraul "Ciuntit", s-a descoperit un topor perforat de piatra lustruita, apartinand culturii Cotofeni. Din loc neprecizat provin fragmente ceramice neolitice apartinand culturii Boian, faza Giulesti. Pe malul stang al paraului Simeria a fost descoperit un fragment de fructiera. Sapaturile efectuate aici dovedesc existenta unei asezari dacice (sec. I i. Hr.-I d. Hr.), distrusa de lucrarile edilitare.

Prima atestare documentara: 1839, Ellopatak/ Elopatak.

Denumiri istorice romanesti: 1804, Elepatac (din surse eclesiastice romanesti); 1854, Elepatac.

Dupa descoperirea izvoarelor de apa minerala, in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, populatia localitatii Valcele a crescut vertiginos, componenta romaneasca a populatiei fiind majoritara. Odata cu sporirea faimei statiunii, sporesc si dotarile acesteia si, implicit, numarul de turisti, care, in majoritatea lor, proveneau din vechiul Regat al Romaniei.

Balcescu a venit in Transilvania pentru prima data in 1844, insotit de Luxita Florescu. Venind la Brasov, i-a inmanat lui Baritiu o scrisoare de recomandare de la Nicolae Balasescu, profesor ardelean stabilit la Bucuresti. Scrisoarea este datata 15 iunie 1844. Marele revolutionar si carturar a stat la Valcele pana la 4/16 august 1844. Este cel mai indelungat popas al lui Balcescu intr-o localitate din Transilvania.

In statiunea balneo-climaterica, cea care a facut faima si a asigurat dezvoltarea localitatii, "sesiunile" balneare erau bine controlate de autoritatile locale, deoarece ele asigurau venitul pe care nimeni nu le putea ignora. In anul 1872, de exemplu se popularizeaza numarul beneficiarilor din anul trecut al statiunii - 1320 "oaspeti" - si, in plus, se sublinieaza ca in aceasta situatie, totusi, nu s-a inregistrat "nici un cas de moarte"! In acelasi context, al interesului pentru buna functionare a statiunii, in presa transilvana se publica si noile programe ale mijloacelor de "comunicatiune" astfel: in 1 iunie 1881 s-a "schimbat posta normaliceasca dintre Feldioara si Szt. Georgy in posta cu trasura". Mai mult, trasurile aveau legaturi cu trenuri accelerate pentru Brasov, Predeal etc.

Cumuland aceste date izolate, avem toate motivele sa le consideram semne ale modernitatii modului de viata si a activitatii balneare si turistice.

A.D. Xenopol, in calatoria sa din anul 1900 in Transilvania, trecand prin Valcele, s-a urcat pe dealul semet ce strajuieste statiunea. Impresiile le va consemna mai apoi in notele sale de calatorie. Istoricul este de parere ca din perspectiva care "se ofera privirilor omului de pe aceasta inaltime" s-a inspirat Balcescu atunci cand a scris admirabilul tablou al Ardealului din cunoscuta opera Istoria Romanilor supt Mihai Voda Viteazul.

Se cunoaste o circulara trimisa protopopului Haghigului si Valcelelor, pr. Ioan Moga, pentru a participa la Adunarea nationala din 3/15 Mai 1848.

La inceputul primului razboi mondial, cand multi intelectuali romani au fost inchisi in temnite, si preotul Dumitru Soiu din Valcele a avut de suferit, fiind intemnitat de autoritatile ungare, intre anii 1916-1918.

La 24 noiembrie 1918 are loc in Valcele o mare adunare populara, cu participarea a peste 2.000 de tarani care doreau Unirea cea Mare. Delegatii lor, alesi pentru Alba-Iulia, au fost: Stefan Casas, Gheorghe Bogdanel Casas si Alexandru Potcoava. In fruntea delegatiei de la Araci era preotul Aurel Nistor care, pe Campul lui Horea, s-a intalnit cu fratii sai: Pompiliu si Virgil.

"Hotararea noastra", prin care cei 269 de romani semnatari isi exprimau entuziasmul si atasamentul lor fata de cauza Marii Uniri, visul cel mare al mosilor si stramosilor lor, se semna in Valcele, la 13/26 noiembrie 1918. Presedintele adunarii a fost Nicolae Casas. Documentul este publicat in volumul 1918 la romani si cuprinde nume ca: Vancia, Casas, Branza, Ancu, Nema, Axente, Lacatus, Varza, Stoica, Vladarean, Goga, Botoradu, Mamaligar, Cucu, Bucuras, Nema, Bicicoi, Todor, Scurtu, Tifrea, Mailat, Ardelean s.a.

Despre mostenirea ungara din primul an de dupa Marea Unire, scria cu tristete Gazeta Transilvaniei, intr-un articol din anul 1919: "Comuna Valcele este o localitate balneara de prim rang si de aceia atentiunea regimului maghiar s-a concentrat mai ales asupra partii din comuna unde se afla izvoarele minerale. Aici romanii proprietari de case, curti si gradini au fost cu desavarsire inlaturati, prin vanzari silite, si chiar si comuna a fost deposedata in timpul din urma de terenurile, de padurile ei si de o intreaga strada, care trecea chiar prin vatra satului. Desigur ca si aceasta deposedare s-a facut tot in mod tendentios, silnic, mestesugit, ilegal, chiar daca ar avea toate formele legale, numai cu scopul ca sa dispara orice urma romaneasca din apropierea bailor si apelor minerale si spre a saraci si duce la sapa de lemn o comunitate romana. Si au reusit, caci comuna propriu-zisa este astazi foarte saraca, fara nici un venit, fara local pentru Primarie, fara scoala; iar biserica si casele parohiale, zidite pe vremuri de printul sarbesc Milos, darapanate si ruinate, au urgenta trebuinta de reparatii".

In perioada de dupa Marea Unire, statiunea Valcele a continuat sa se dezvolte, prin costruirea unui are numar de vile de catre proprietari din intrega tara si prin imbutelierea rezervelor de apa minerala.

Statiunea a decazut, dupa deceniile VI-VII, din sec. al XXlea, cand in majoritatea vilelor au fost cazate familii de refugiati greci, plecati din Grecia in urma razboiului civil ce a avut loc in aceasta tara.

Prin stradania si profesionalismul savantului dr. Radu Horea, in Valcele functioneaza Centrul de Patologie Neuro Musculara ce poarta numele fondatorului sau, unitate spitaliceasca unica in tara prin profilul sau.

Localitatea are stranse legaturi cu Brasovul si alte asezari invecinate din Tara Barsei, dar si cu municipiul Sfantu Gheorghe, in perimetrul ei fiind construite mai multe case de vacanta de catre cetateni din cele doua orase.

Istoria bisericii romanesti din Valcele reprezinta un moment deosebit de interesant si nu arareori dramatic din istoria acestei obsti rurale din inima Romaniei.

Prima biserica din Valcele a fost zidita in padurea de brazi, pe un varf de deal, unde azi mai sunt decat resturi de zidarie, de catre hagiul "grec" (aroman) Anastasie Vulcu, un negutator din Brasov, care venea probabil la Valcele des pentru tratament.

La 17 aprilie 1804 s-a aprobat, de catre Consistoriul de la Sibiu, ca preotii din comunele invecinate sa vina sa slujeasca alternativ si la Valcele.

Biserica veche dateaza din anul 1804. Preotii ce slujeau erau din Araci si Haghig.

In anii 1841-1842, voievodul sarb Milos Obrenovici a vizitat satul Valcele (fapt amintit si de istoricul Kovács István din Aita Mare, in scrisoarea sa din 6 august 1841). Biserica noua s-a ridicat pe terenul cumparat de printul sarb Milos Obrenovici, ce se vindecase in urma tratamentului facut in statiune.

Sfantul locas are printre ctitori si numerosi boieri moldoveni si munteni. Ea este situata la marginea soselei nationale Sfantu Gheorghe-Valcele-Brasov, langa podul de lemn din partea de vest a bailor Valcele. Are forma dreptunghiulara, construita in stil basilical, cu orientarea spre nord-est; altarul este o absida semicirculara. Biserica este luminata de 8 ferestre mari; nartexul exterior e sustinut de 4 stalpi de caramida; in interior, pe margine, sunt strani simple de brad. Balconul pentru cor a fost construit in anul 1927 si este din lemn. Capacitatea naosului este de aproximativ 400 de oameni.

Spre sosea, sfantul locas este ingradit cu un zid de piatra prevazut cu doua porti de fier. Pe acoperisul din tigla este scris anul 1910 (anul unei reparatii). Biserica este din piatra si caramida, fiind sustinuta de 5 bolturi mari; turnul de deasupra intrarii e acoperit cu tabla de zinc (pe el scrie anul 1846 - probabil anul acoperirii turnului).

Pisania de pe marmura neagra de la intrare (scrisa in sarba si romana cu caractere chirilice) mentioneaza hramul bisericii: "Sfantul Mc. Teodor Stratilat", anul si numele ctitorului: 1843 - printul Serbiei, Milos Teodorovici Obrenovici.

Peretii nu sunt pictati, dar au pe ei icoane foarte frumoase: Maica Domnului cu Iisus (icoana pe lemn, inramata, donata de "Raducanu Dimitrie 1856, iunie 21, Bucuresti"); Iisus in gradina Ghetsimani (cu inscriptia "Ghita Grigorescu, 1852"); Sfanta Treime (icoana pe lemn, neinramata, in partea de jos a ei scrie cu caractere chirilice: "Mantuieste, Doamne, pe robii tai: Kiriac, Safta si Maria, 1827, 10 mai", probabil a fost adusa de la biserica veche); Invierea Domnului (1858); Sf. Petru si Pavel (1855); Sf. Pantelimon (icoana pictata de Anton Serafim in 1863). Pe fata balustradei corului este pictat ctitorul (printul Milos Obrenovici) de catre Henrich Trenk (elvetian).

Printe obiectele vechi se afla: o candela cu inscriptia in chirilice: "Sultana Volno, Bucuresti, 1826. Pomenire"; candelabru de bronz aurit cu 12 lumini in doua etaje (inscriptie in chirilice: "Spre pomenirea Domnului Grof Karol Rosetti, 1845"); cadelnita de argint (cu inscriptia: "Elena Simonide, 1874, Bucuresti").

Iconostasul a fost facut de prof. Androne Andrenie din Brasov, in 1856; pe usile diaconesti sunt pictati Melchisedec si proorocul Aaron; icoanele de pe iconostas sunt executate de Isidor Salajanul, pentru care s-a facut o colecta de 1.000 sfanti, in 1857.

Printre manuscrise si vechile carti de cult se afla si urmatoarele: Sfanta si Dumnezeiasca Evanghelie, Sibiu, 1844, cumparata in 1854; un manuscris frumos si bine pastrat de 31 de pagini, scris cu slove chirilice, cu trei culori: rosu, negru si verde; Talcuiala Evangheliilor in Duminicile Invierii si ale sarbatorilor, Sibiu, 1857; Despre preotie a Sf. Ioan Gura de Aur (trad. de Iosif Baracu, Sibiu, 1865, daruit Muzeului ASTREI spre pastrare); Vietile sfintilor (12 volume in chirilica), Slujba Sfintelor Patimi si a Invierii Domnului Hristos cu slove chirilice; Evhologhion, cu caractere chirilice; Octoih, cu litere chirilice (tiparit la Buda); Triodion, cumparat in 1804 de Anastasie Vulcu; Penticostarion, cu caractere chirilice, Sibiu, 1805; Apostol, cu slove chirilice, daruit de episcopul Kerasie al Buzaului in 1884; Elemente de drept canonic, Sibiu, 1885; Ceaslov, cu litere chirilice, Brasov, 1835; Cazania, cu slove chirilice, 1850; Didahii, culese de Petru Maior, Buda, 1809; registru, 1845-1861.

In inventarul parohiei din Valcele pe anul 1855 sunt mentionate cartile: 12 tomuri din Vietilor Sfintilor Parinti, in "rumaneste", tiparite in 1835 de Mitropolia din Bucuresti, care "s-au daruit de Mitropolitul Neofit"; "O Cazanie in limba romaneasca, cu tiparu domnesc", Iasi, 1643, "talmacita" de

Mitropolitul Varlaam, "fiind voievodu pe acea vreme Vasilie [Lupu]"; "Pandekti, in greceste, 1761, lipsa locul unde s-a tiparit, cuprinde in sine toate slujbele de peste tot anul". Inventarele intocmite de preotii din zona in 1855 erau supervizate de Ioan Moga, "paroh la Eliopatok" (Valcele), care si scrie Sibiului urmatoarele: "In urma poruncii din 2 apr.287/ 1855 in privinta cartilor vechi bisericesti [trimit] 5 darabe de inventare despre pomenitele carti vechi. (...) Pe la privati nu s-au aflat asemenea carti vechi".

La Valcele era, in deceniile sase-opt ale secolului al XIXlea, sediul Protopopiatului ortodox Hidveg Haghig)- Eleopatac (Valcele).

Dintr-o scrisoare trimisa episcopului Andrei Saguna de protopopul din Valcele, aflam urmatoarele despre printul Milos Obrenovici: "Cu fiasca plecaciune indraznesc a face cunoscut Inalt Prea Luminat Mariei Tale, precum astazi la mai jos insemnata zi, la 11 ore dimineata, inaltiia sa Printul Servii [Serbiei], Milos Obrenovici, patronul Sf. Bisericii noastre, au plecat de la Elöpatak la Brasov, unde va mai zabovi 5 sau 6 zile si va pleca de acolo spre Sibiu si pe la Turnu Rosu la Bucuresti. De la care milostiv domn, pe langa osteaneala mea cea multa, totusi am dobandit 1000 florini argint spre a sa savarsi casale parohiale de aicea si de scoala, care dinaintea revolutii stateau numai incepute, cu care suma de bani sa ispraveste casele cu toate celea trebuincioasa, lucrand barbateste acuma toti mesterii fiind legati cu contract ca in termen de 5 saptamani sa le dea gata cu totul spre a putea lacui intr-nsele orice persoana cinstita".

In rezolutia autografa a episcopului Andrei Saguna redata pe aceasta scrisoare se fac si urmatoarele precizari: "Te indatorezi pre Preacinstia Ta ca sa scrii in pomelnicul bisericii si a pomeni in slujbe aceste nume: 1. Milos, 2. Mihail - viii, 1. Visca, 2. Ludita, 3. Mihail - morti. Apoi, dupa incheierea zidirei vei fi dator a-mi da socoteala despre cheltuieli".

Cercetatoarea Ana Grama de la Sibiu, care a descoperit si publicat aceste documente, mai reda si urmatorul episod din epoca, interesant pentru aflarea raporturilor dintre oficialitati si biserica romaneasca, si totodata pitoresc. Astfel, protopopul Ioan Moga se adreseaza din Valcele Mitropolitului Andrei Saguna, la 16 iunie 1864, in urmatorul caz.

Intrucat, spune el, din cauza vremilor ploioase "au esit apele pe la Aropatak, Oltul au inecat ierburile si cucuruzele si de la Brasov n-au putut nimenea sa vie la Elöpatak", pentru ca n-au putut trece Oltul. Nici chiar "posta de la Brasov n-au putut veni trei zile". Aceste ape mari au adus "lemne mari, punti de pe la portile oamenilor si au lovit in palanul bisericii si l-au stricat, unde si astazi de marturie sta lemnul". Inundatia si avariile cauzate bisericii s-au datorat mai ales faptului ca polonezul Leopold Stipulcowski, pentru a-si menaja propriile pamanturi, a batut "potciumbi" (pari de stavilar) in calea apelor, pe partea sa de parau. Lemnele aduse de ape au stricat si podul spre biserica, au macinat pamantul si "e temere ca venind valea aceasta mai mare, dupa cum are obicei in tot anu, ne va face pagube si mai mari". Reclamand pericolul la comitele suprem (Augustin) Laday, acesta "le-au raspuns ca fiind o tina nu va putea merge, ci va porunci ca sa vina solgabiraul locului", iar Leopold "numai decat sa-i taie jos" acei "pociumpi", care erau fixati ilegal si pagubitor pentru intreaga asezare. Cu toate acestea, lucrurile "au ramas linistite, [cei in drept] n-au facut nimica", pericolul inundatiei continuand sa persiste. Protopopul Moga revine cu o noua plangere la episcop, de asta data nestapanindu-si furia: "Paguba e vazuta de mai multe persoane cinstite - spune el - atuncea n-ar trebui sa se mai astepte rezultatul recursului neomenitului aceluia, ci trebuia jos cu ei [cu parii], insa nu s-a urmat asa, dar daca potiumpii lui Leopold erau ai unui roman si daca era bisereca noastra bisereca ungureasca, de la porunca cea dintai ar fi sburat potiumpii de unde sunt!".

Cazul ajunge la Guberniu, episcopul Andrei Saguna solicitand acestuia "sa binevoiasca a lua in consideratiune obiectul acesta, cu atat mai vertos cu cat biserica aceasta, pe langa aceea ca e o zidire noua, representa totodata si un monument de pietate a Principelui Milos Obrenovici de fericita memorie, tata Domnitoriului de azi al principatului Serbiei, carele vazand neajunsele crestinilor nostri de acolo, cu spesele sale proprii le-a ridicat acea biserica in anii de curand trecuti".

Guberniul intervine la 30 martie 1866, "in privinta cauzei pociumpilor batuti in vale de un polon", rmare a petitiei celor din Valcele, din 10 decembrie 1864, "prin care s-au fost asternut protocolul [procesul verbal al] ingineriului in acea privinta lucrat".

Conflictul cu "polonul" nu se sfarseste aici. La 8 septembrie 1866, din Valcele, protopopul Ioan Moga se adreseaza acum Mitropolitului Saguna, aratand ca: "polonul numit iara vrea sa-si bata pociumpii cei scosi o data si tot cam pe urma celor scosi". O solutie de compromis ar fi propunerea ca "polonul sa ramana cu pociumpii lui, iar pe partea cealalta a apei sa bata pociumpi si biserica ortodoxa". Cum aceasta lucrare necesita cheltuieli considerabile, "fiind poporul nostru foarte sarac, nu este in stare a face si dansul asemenea intarituri" si astfel, biserica si podurile satului ar ramane din nou expuse viiturilor distrugatoare.

Andrei Saguna intervine din nou, de asta data la prezidiul comitatens al Albei superioare, "la Elisabetopole" (Dumbraveni), la inceputul anului 1867. Pe textul original al adreseiciorna, Saguna a taiat urmatoarea fraza "ca acea s[fanta] casa sa nu devina cu timpul prada nesocotintei si cerbicozitatii unui particular, carele si in cazul acesta, fiind de nationalitate si religiune straine, nu si-ar face nici un scrupul", fraza considerata, desigur, de mai putina inspiratie si tactica, fiind mai dura.

Ce se intamplase? Conducerea comitatului Alba de Jos i-a dat dreptate "polonului" Leopold, acesta primind "aprobarea sa-si bata pociumpii iarasi la loc", fapt ce demonstra ca "protocolul inginerului nostru Szekely David nu sa baga in sama, pe semne", scria din Valcele, protopopul Moga, la 17 noiembrie 1866.

In anul 1865, protopopul din Valcele vrea sa apeleze din nou la sprijinul familiei Obrenovici, mai exact la urmasul printului Milos. Intr-o lunga scrisoare in limba germana, se invoca inceputurile (din anul 1843) relatiei dintre familia printilor din Serbia si comuna-statiune balneara de langa Brasov, dar si grija parinteasca pe care printul cel batran a avut-o ulterior fata de aceasta biserica. Se mai arata ca la acest sfant lacas, ortodocsii din aceasta parte a Europei, veniti la bai, isi gaseau mangaierea spirituala.

Precaut, marele ierarh Saguna raspunde ca nu va trimite la Belgrad aceasta scrisoare pana nu va sti ce venituri are la data respectiva parohia din Valcele (adica la 28 august 1865). Protopopul paroh din Valcele raspunde ca de la 10 fl. 56 cr., cat aveau in anul 1860, a mai ramas in 1864 suma de 14 fl. 38 cr. Se justifica apoi ca toate "cheltuialele de pana acuma au fost, pre cat s-au putut, tarmuite ca se nu intreaca veniturile". Insa, "acuma, in primavara viitoare se cere o reparatiune a bisericei mai mare, atata in bisereca dinluntru cat si afara, carea poate se ne suie cheltuialele cu mult mai mult decat cheltuialele anilor trecuti, caci in sfanta biserica, inleuntru, podinile pe jos, stranele pe dedesubt si la famei, partea despartitore desi este si sta in sus ridicata, totusi au putredit si se cere o reparatie noua, cat si la tampla, asemenea la o parte de jos, din pricina putreziuniei se cere reparatie". Acestea erau ratiunile pentru care se cerea sprijin printului Mihail, fiul printului ctitor de la Valcele.

La 7 martie 1868, la Valcele a avut loc "Sinodul Parochial in privinta administrariei" parohiei vacante din acel loc, la care a participat si reprezentantul Consistoriului, protopopul Ioan Petric. Aici s-a devansat propunerea lui Andrei Saguna ca din doua in doua duminici sa slujeasca preotul Alexandru

Cioflec din Arpatac. Comuna bisericeasca locala, insa, il "cere de administrator numai pe parohul din Sepsi Sz. Gyorg [Sfantu Gheorghe], Alexie Popovici, care sluji si pana astazi cu multumirea tuturor". S-au supus la vot candidaturile lui Alexandru Cioflec, Alexie Popovici si Ioan Popovici din Dobolii de Jos. Toate voturile sunt castigate de parohul din Sfantu Gheorghe. Protopopul Petric de la Brasov se angajeaza, in 12 martie 1868, sa slujeasca si el la Valcele, aratand ca "de biserica noastra sunt liber cate doua saptamani, am promis ca in timpul de cura [tratament], iuniu si iuliu, voi sluji si eu in saptamanile care nu va putea veni administratorul ordinar, cu atat mai vartos ca in toate zilele merge carul iute de la Brasiov la Eleöpatak si se reintorce".

In 1868, preotul Alexiu Popoviciu din Valcele se adresa astfel protopopului: "Onorate Domnule Protopoape! In urma gratioasei ordinatiuni Metropolitane de dato 11- lea Aprilie a.c., nr. 389 si numarul Ministerial unguresc 2784/1867, atat si din partea onoratului scaun protopopesc nr.104 a.c. esit. In privinta averilor bisericii si parochiale si scolare nemiscatoare din comuna Elöpatacu prin urmatoarele. Averea nemiscatoare a bisericei si a scoalei greco rasaritene din Elöpatacu aflata la 30 aprilie 1868:

1-a. biserica g.o.r., cu casa parohiala si cu casa invatatorului, cantorului, cu curtea si gradina, acestia toate santu de sub nr. 20, cu teritoriu de stangini cvadrati

2. Ingropatoarea [cimitirul] sta deosebita de biserica, cu teritoriu de stangini cvadrati.

Mai incolo, din partea onoratului scaun protopopesc santem provocati precum de sub numerii 3, 4, 5, 6 de fanatiune si locuri de aratura si padure si altele: biserica noastra greco-ortodoxa romana din Elopatacu de toate acestia este lipsita. Elopatacu, anul, luna, ziua mai sus. S-a estradatu prin Alexiu Popoviciu, administrator parochial m.p. L.S. George .oma m.p., epitrop + Acim Casari, giude + Ion Casari, giuratu + Georgie Cascui, giuratu + Georgie Sacaci, giuratu"

Pe un alt document, tot din 1868, parohul se semneaza si ca "presedinte", act semnat si de Constantin Vladareanu, invatator si un Nicolae Mailat, care si el semneaza manu propria.

Si intr-un inventar din 1868 se arata ca in Valcele exista: biserica din piatra, caramida, tigla, ridicata in 1844 "prin Principele Milosiu Obrenovici din Serbia", in valoare de 10.000 fl.

Ca bunuri sunt mentionate urmatoarele: 35 de icoane de lemn, 2 de argint, obtinute, "parte prin staruinta repausatului Principe Milosiu", in valoare de 1.100 fl., "aici se intelege si tampla"; 15 candele: 11 de argint, 4 "paffonu", 2 de argint de la "domnu Ghidofalvi" si celelalte "tot de la ospeti" = 154 fl.; 3 clopote si 2 toci de 3,2 si respectiv 2 maji, obtinute "prin staruinta parintelui protopop repausat Ioan Moga" = 400 fl., 200 fl., 100 fl., 20 fl.; "stranele si coastanul in biserica din lemn din 1856", de la Vasile Mazare din Brasov = 150 fl.; "un rand de imbracaminte de panza cu fir de arama din 1856", de la paharnicul Costache Bocisianu = 40 fl.; 2 stihare, 7 sfite, 10 epatrachire, 2 perechi rucavite, primite de la oaspeti; carti; Vietile Sfintilor, "daruite de un crestin din Romania".

Inventarul din 1872 al parohiei din Valcele consemneaza urmatorele bunuri: biserica zidita in 1844; scoala confesionala "din lemn acoperita cu sindrila" (cu tabla, glob, harti, 8 banci), construita in anul 1872; casa si curtea parohiala, construita in 1856; cimitirul vechi si nou; gradina de "pomerit", daruita de grof Nemes Adam inainte de 1848; 93 de "lucruri sfintite" (obiecte de cult, din care 35 de icoane pe lemn si doua de argint, 14 sfesnice, 15 candele, trei clopote s.a.); 56 de piese de vestimentatie; 55 carti bisericesti Stras Sigiliul parohiei Valcele, aplicat pe un document semnat de parohul Alecsiu Popovici, emis in anul 1868. Liturghier, Sibiu, 1777; Antologhion, Caldarusani, 1798; Triod, Blaj, 1800; Catavasier, Sibiu, 1803; Penticostar, Sibiu, 1805; doua Evanghelii tiparite la Sibiu in 1806 si 1844; Predica de Petru Maior, Blaj, 1810; Octoichul mare, Buda, 1811; doua Ceasloave mari, tiparite la

Manastirea Neamtului in 1833 si Brasov in 1835; Vietile sfiintilor, Bucuresti, 1836; Apostol, Buzau, 1836; Cele 12 minee, Sibiu, 1853 s.a.). "Fundatiunea bisericeasca" avea un fond de 469,2 florini (majoritate de la "oaspetii care au cercetat baile"), iar cea "scolastica", infiintata in 1869, numai 91 florini. Documentul este semnat de parohul Ioan Moga, de epitropul Gheorghe .oma si de Achim Axente, George Anca, George Mamaligoi, George si Ioan Casasiu, George Socaciu, Ioan Nema, George Rauca, George Ciucasel, George Varza, George Mailat.

Din Valcele se trimitea Gazetei o veste trista, publicata la 31 octombrie st. n. 1877, si anume faptul ca "Ioan Moga, preot greco-ortodox roman in Valcele a raposat in anul al 61-lea al vietii si al 34-lea al evlavioasei sale preotii la 30 octombrie, st.n. ora 10".

In 1947, parohia ortodoxa avea 17,5 ha teren.

In sirul preotilor slujitori se inscriu: Ioan Popovici din Haghig si Gheorghe Cioflec din Araci (alternativ, 1802-1841); Ioan Moga (nepotul Episcopului Vasile Moga, 1841-1868; hirotonit la 7 martie 1841 de unchiul sau; a functionat in Valcele si ca protopop si asesor consistorial); Alexie Popovici din Sfantu Gheorghe (1868-1870, cand parohia a fost vacanta); Ioan Moga (fiul parohului si protopopului Ioan Moga, 1871- 1909); Iosif Popovici din Sfantu Gheorghe (1909-1910, parohia fiind vacanta); Dumitru Soiu (1910-1915), nascut la 12 martie 1887 in Rasnov, judetul Brasov, hirotonit la 18 octombrie 1910 de Mitropolitul Ioan Metianu - s-a retras bolnav in 1915, murind in 1918; I. Toma din Dobolii de Jos, Iosif Popovici din Sf. Gheorghe, Iacob Steflea din Brasov, C. Madrisan din Crizbav, Miron Bucsa din Haghig (1916-1918, s-au perindat toti, fiind razboi si parohia vacanta); Nicolaie Radoiu din Ozun (1918-1919); George Presmerean (1919-1922); Aurel Nistor din Araci (1922-1926, parohia fiind vacanta); Ilie Pastina (1926-1945, nascut la 16 septembrie 1888 in Porumbacu de Jos, jud. Fagaras, azi jud. Brasov; a absolvit teologia la Sibiu in 1912, isi ia diploma de invatator pentru scolile confesionale din Berghiu, jud. Alba si Vestem, jud. Sibiu, hirotonit in 1914 pentru parohia Crit, Tarnava Mare, apoi s-a mutat la Breaza, jud. Fagaras, iar dupa 6 ani este numit la Valcele a fost un corespondent activ al ziarelor judetene, in care semna cu pseudonimul Liu-Valcele); Ioan Rauca (1945-1979, originar din Valcele, nascut la 18 ianuarie 1913, a absolvit teologia la Sibiu in perioada 1933-1937, hirotonit in anul 1938 de Mitropolitul Nicolae Balan pentru parohia Comolau; in timpul razboiului a fost preot si in Rupea in 1943-1944, apoi se reintoarce la Comolau, iar in mai 1945 revine la Valcele); Mircea Popescu (1980-1986); Ioan Rusu (1986-1992); Ioan Tamas (din 1992 si in continuare).

Cu sprijinul P.S. Ioan, biserica si casa parohiala - ambele monumente istorice - au fost reparate si protejate impotriva alunecarilor de teren si igrasiei, de catre firma inginerului Marian Stiopu.

La Arhivele Nationale de la Sfantu Gheorghe se pastreaza registrele parohiale de stare civila ale parohiei ortodoxe din Valcele din anii 1844-1930, iar la Muzeul Spiritualitatii Romanesti de la Catedrala din Sfantu Gheorghe, "Cartea de aur" a parohiei ortodoxe din localitate.

Scoala confesionala a fost infiintata de Andrei Saguna. Primul invatator a fost Gheorghe Bucsa. Un document din 1847 precizeaza ca in Valcele era protopop Ioan Moga si invatator Gheorghe Bucsa, scolari erau 23 (11 baieti si 12 fete), existau 100 de familii, in total 410 credinciosi ortodocsi (210 barbati si 200 femei). In anul 1850 s-a ridicat o noua cladire a scolii din Valcele, din lemn, pe dealul unde se afla biserica catolica. Invatator la acea vreme era Gheorghe Bucsa (Buksa), urmat de Alexandru Bucsa (1856-1858).

In 1864 functiona o scoala ortodoxa, iar invatatorul primea un salariu de 88 florini. Numarul elevilor a crescut in anul 1865, invatator fiind Costel Vladarean, urmat de Ioan Mailat, care in 1871 a propus construirea unui nou local de scoala. O perioada de 20 de ani in scoala a activat si invatatorul Gheorghe Casas.

Protopopul Ioan Moga din Valcele mentioneaza, in 1880, ca mijlocul prin care romanii sunt maghiarizati este desfiintarea scolilor confesionale si infiintarea scolilor comunale, iar din cauza saraciei, romanii nu-si mai pot sustine financiar propriile scoli. Dupa 1918, scoala confesionala a devenit scoala de stat, ca si in restul Transilvaniei.

In anul 1924 se ridica o noua cladire pentru scoala, constructie finalizata in anul 1927, fiind data in folosinta inca din anul 1926. Aceasta cladire s-a construit prin ajutor de stat si prin contributia voluntara a satenilor, sub indrumarea invatatorului Ioan Mihaila. Dupa semnarea Dictatului de la

Viena multi elevi au fost obligati sa invete limba maghiara si numerosi au parasit scoala satului, frecventand-o pe cea din Araci. Directorul scolii era, in 1940, Ioan Boer care a functionat pana in 1947. In anul 1953, in Valcele, prin Crucea Rosie, a fost stabilita o colonie de etnici greci si macedoneni. Copiilor acestor familii li s-a creat posibilitatea invatarii limbii materne, asigurandu-li-se si cadre calificate de etnie greaca si macedoneana (Trandafilidis Iorgos, Papadupulos Hristor s.a.). In 1969 colonia greaca a fost desfintata (numarul elevilor greci si macedoneni in acest an ajunsese la cca. 150).

Printre profesorii care s-au remarcat in nobila lor misiune de-a lungul anilor sunt: Nicolae Moldovan, Maria Ghisoiu, Maria Tantareanu, Paraschiva Kadar, Ioan Biltu, Stefan Stancu, Nicolae Laurentiu, Iolanda Bende, Margareta Kovacs si altii.

In anul scolar 1999/2000 au fost inscrisi la scoala cu predare in limba romana 206 copii, din care 43 in ciclul prescolar, 103 in cel primar, iar 60 in cel gimnazial.

Viata culturala a localitatii Valcele are o particularitate deosebita, desigur, si din cauza ca satul a avut o mare importanta din punct de vedere turistic si curativ, datorita peisajului deosebit si al bailor, mai ales la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX.

In 1861, revista pariziana L’Illustration prezenta o gravura in lemn, realizata de francezul Chaillou, cuprinzand o vedere panoramica a "celei mai renumite statiuni balneo-climaterice ce se afla in Transilvania, ce are un trecut de peste un secol". Este vorba de statiunea Valcele.

La un bal organizat in Valcele in 1870, cu binecuvantarea preotului s-a facut o colecta pentru biserica din Sfantu Gheorghe. Peste un an, in 1871, se face din nou un apel pentru continuarea ajutorarii scolii si bisericii ortodoxe din Sfantu Gheorghe.

Localitatea Valcele era o statiune balneara mult frecventata de turistii din Ardeal, Moldova si Muntenia, cat si de cei din Ungaria, Austria si din alte tari europene. Pe langa trupele de teatru profesionist, prezente frecvent pe scena salii de spectacole si in sala restaurantului din statiune, exista la inceputul secolului XX si o formatie locala de diletanti. Unul din marile succese ale trupei amintite a fost (dupa relatarea muzeografului Nicolae Moldovan, fiu al satului) piesa lui Vasile Alecsandri, Baba Anghelusa, jucata cu succes in pofida obiectiilor unor autoritati locale (dar si cu acordul tacit al altora) privind prezenta culorilor nationale romanesti in costumatia "actorilor".

Pe parcursul anilor, formatia de teatru din Valcele a mai jucat Muscata din fereastra, Piatra din Casa, Conu Leonida fata cu reactiunea, O noapte furtunoasa.

Dupa infaptuirea Marii Uniri (1918), numarul formatiilor de teatru popular in limba romana a sporit. Animatorii miscarii teatrale au fost, de regula, invatatorii si profesorii, preotii si sotiile lor, un rol important revenind ASTREI. Activitatea teatrala s-a bucurat de o deosebita consideratie, atat din partea conducerii centrale a ASTREI, cat si a despartamintelor locale. Echipele de teatru, constituite din cadre didactice, medici, juristi, functionari, abordau un repertoriu variat, adecvat asteptarilor publicului spectator. In general, repertoriul dramatic era cu grija ales, urmandu-se exigentele ASTREI de a nu se aduce pe scena "cantonete de bulevard picante, nici piese teatrale cu subintelesuri". In acest sens, un rol insemnat l-a avut revista Transilvania, care, la rubrica Piese teatrale vrednice de jucat, dadea sfaturi de regie si indrumari tuturor animatorilor miscarii teatrale, amintindule faptul ca "in forma dramatica se pot spune taranului adevaruri mari, ridicandu-l sufleteste si instruindu-l totodata".

Tineretul din Valcele, indrumat de preoteasa Lucretia Pastina, si-a delectat consatenii si oaspetii aflati la bai, in februarie 1939, "in chip neasteptat de placut, cu cateva piese teatrale comice pe care tinerii diletanti le-au jucat cu toata dibacia, provocand asistenta la frenetice aplauze".

De-a lungul anilor, din localitatea Valcele au fost culese, inregistrate si tiparite colinde, cantece populare, de leagan, de haiducie si balade, inclusiv variante locale ale Mioritei. In anul 1883 a aparut, cu sprijinul Ligii pentru unitatea culturala a romanilor, volumul Poezii populare din Transilvania de I.G.

Bibicescu. Valoroasa lucrare cuprinde "productiile folclorice" - doine, strigaturi, cugetari, satire, colinde, cantece batranesti, ghicitori, culese de intelectualul bucurestean, pe parcursul a mai multi ani, din Valcele. Pana la publicare, volumul a circulat in manuscris, fiind folosit de B. P. Hasdeu in Etymologicum Magnum Romaniae.

Folcloristul Ioan Radu Nicola, intr-o expeditie personala la Valcele, ajutat de invatatorul M. Iordache, dirijorul corului Asociatiei cadrelor didactice din Trei Scaune, a cules in cateva zile un bogat material folcloric, balade si cantece, colinde din mai multe localitati ale actualului judet Covasna.

In ziarul Neamul Romanesc din 28 octombrie 1919 este relatata urmatoarea legenda din Valcele, referitoare la hidronimul local Paraul Mamaligii.

"Pe vremuri - cand nu se stie, ca-i tare de mult - intr-un loc pe acest parau, ciobanii au facut o mamaliga cat toate zilele, dar, cand o mestecau cu mestecaul cel mare, Dumnezeu a dat ploaie grozava, cu tunete si fulgere, si s-a intamplat ca traznetul a lovit tocmai in mijiocul mamaligii, in mestecau, asa ca mamaligoiul, lovit de puterea celui de Sus, s-a latit de tot si apoi s-a pietrificat si a dat nastere la platforma lata si rotunda de piatra care se vede si azi; iar mestecaul din mijlocul mamaligii a primit de la Dumnezeu putere de viata, a prins radacina si a inceput sa creasca - si a tot crescut vreme indelungata, pana s-a facut fagul cel urias ce se vede chiar azi in mijlocul platformei de piatra. De atunci, oamenii i-au zis acestui parau, Paraul Mamaligii, iar urmasii acelor ciobani s-au numit Mamaligoi si traiesc si azi in sat familii cu numele de Mamaligoi, dintre care unul este domnul Mamaligoiu, primarul de azi al Valcelelor".

La Valcele veneau, in adevarate turnee, membrii societatilor de lectura ale elevilor din Brasov, in programele sezatorilor care se organizau inscriindu-se si fragmente din scrierile lui Ion Creanga.

In interiorul bisericii ortodoxe din comuna Valcele se afla o placa comemorativa in memoria ostasilor romani cazuti in 1914-1918. Este construita din marmura, pe ea sunt inscrise, spre vesnica amintire, numele a 36 de eroi din sat. A fost dezvelita in februarie 1927 de catre Apostol G. In centrul statiunii a existat, pana in toamna anului 1940, o troita care avea inscris o strofa din imnul "Tricolorului", pentru a marca trecerea prin statiune a compozitorului Ciprian Porumbescu.

Prin stradania preotului Ioan Tamas, in primavara anului 2001, cu sprijinul credinciosilor din localitate si a inginerului Radu din Brasov, troita a fost refacuta in curtea bisericii, fiind mentionati si eroii localnici cazuti in cel de al doilea razboi mondial, iar in decembrie 2002, in prezenta lui P.S. Ioan si a numerosi invitati a fost dezvelit bustul lui Nicolae Balcescu.

In zilele de 10-20 februarie 1939, ASTRA a organizat cursuri de arta taraneasca si in Valcele. Deosebit de activa a fost si Asociatia de tineret "Sfantu Gheorghe", al carui drapel este pastrat cu grija intre bunurile de pret ale bisericii.

In 1948 un numar de 28 volume din biblioteca parohiei, apreciate ca "antidemocratice", au fost indepartate prin ardere. Printre acestea se aflau carti semnate de N. Iorga, I.C. Bratianu, Nichifor Crainic, dar si de preot protopop Aurel Nistor, Crampee din munca romanilor din sacuime.

De Valcele este legata "toata elita boierilor din Tarile romanesti, floarea negutatorilor romani din Brasovul veacului al XVIII-lea sau al XIX-lea". Prin statiunea Valcele s-au perindat de-a lungul timpului, pentru tratament, figuri importante si ilustre ale culturii si istoriei romanesti: Mitropolitul

Andrei Saguna, poetul Vasile Alecsandri, scriitorul Ioan Ghica, membri ai familiei Rosetti, Anton Pann, Nicolae Balcescu, Ion Heliade Radulescu, Ioan si Titu Maiorescu, Dimitrie Bolintineanu, Mitropolitul Neofit, Grigore Alexandrescu, Aron Pumnul, printul Ghica, banul Filipescu, printul Sturdza, printul George Gr. Cantacuzino, printul Bustul lui Nicolae Balcescu, sculptura de Pompiliu Plesa, 2002

Barbu Stirbei, Mitropolitul Alexandru Sterca Sulutiu, pictorul Constantin Lecca, pictorul Misu Popp, generalii Emanoil Florescu, Stratilescu, Teodorescu, Socec, istoricul A.D. Xenopol, George Baritiu, domnitorul Carol (I) al Romaniei, regele Ferdinand al Romaniei, regele Carol al II-lea al Romaniei, Nicolae Iorga, Alexandru Vaida-Voievod, pictorul Costin Petrescu, Mitropolitul Nicolae Colan, Ioana Radu s.a. (Detalii se gasesc in documentata monografie manuscris a comunei Valcele, intocmita de muzeograful Nicolae Moldovan.)

In localitate isi are sediul Fundatia "Cornel si Luana Iacob" infiintata de judecatoarea Maria Iacob si condusa impreuna cu Irina Toboltoc, asociatie cu generoase obiective sociale si culturale pentru cinstirea memoriei doctorului Cornel Iacob si a fiicei sale, Luana, medic, trecuta in vesnicie la o varsta tanara.

In Valcele s-au nascut sau au activat personalitatile:

Ioan Moga (1813-1877), protopop al Haghigului si Valcelelor intre anii 1841-1868, inspector pentru scolile confesionale din protopopiat, lider al populatiei romanesti din zona, in anii revolutiei din 1848 si cei care au urmat, impreuna cu proptopopul Petru Pop din Bretcu si protopopul Ioan Petric din Brasov. Unul din fiii sai, Constantin Moga, a fost primar al Brasovului si senator, iar altul, secretar general al Primariei Cluj-Napoca, fiul acestuia, dr. Aurel Moga, a fost profesor la Universitatea clujeana, ministru al sanatatii, membru al Academiei Romane.

Dr. Ioan Bozoceanu, profesor, om de cultura si militant pentru drepturile romanilor din Ardeal, s-a nascut la 1 aprilie 1846 in Valcele. A absolvit liceul la Brasov, iar cursurile universitare la Paris si Bruxelles, incheiate cu titlul de doctor in filozofie si stiinte matematice. Intors in tara, a predat timp de 23 de ani (1874-1897) la Liceul "Andrei Saguna" din Brasov. Prin activitatea desfasurata la catedra si in viata publica, profesorul doctor Ioan Bozoceanu a fost "o figura marcanta in Brasov si o persoana distinsa in intreaga societate romaneasca". Ani de-a randul a fost secretar al Comitetului parohial al bisericii Brasov-Cetate si membru in conducerea mai multor asociatii culturale, profesionale si sportive, printre care Casina Romana, Reuniunea de Gimnastica si de Cantari, Reuninea Meseriasilor Romani s.a. A fost membru in conducerea ASTREI si a Partidului National Roman.

Dr. Constantin Moga (nascut in 2 aprilie 1882), jurist; in 1900-1906, era student al Facultatii de Drept si Stiinte Politice din Budapesta, obtinand titlul de doctor in stiinte politice.

Alexandru Teodorescu (1897-1972), fiul Mariei Teodorescu, nascuta Mamaligoi; general, ofiter de stat major, comandant de regiment, a fost participant la primul si la al doilea razboi mondial, distins cu numeroase decoratii (Ordinul Mihai Viteazul, Steaua Romaniei, Coroana Romaniei), proprietar al unei cochete vile de vacanta in Valcele.

Aurel Socaciu, nascut in 1904, profesor in Sfantu Gheorghe si Brasov, consilier eparhial, primul nascut din cei opt copii ai familiei Socaciu din Valcele, ai caror descendenti au fost medici, profesori, juristi, actori, precum: Valentin Socaciu - profesor, Eugenia Mihaila - medic, Valentina Toma - inginer, Maria Dumitru - cercetator, Cornelia Taflan - profesor, Mihaila Brasoveanu - actor si regizor la Teatrul Sica Alexandrescu, Aurel Socaciu, fost director la primariile din Sfantu Gheorghe si Brasov iar fiul sau, este cunoscutul cantaret de muzica folk Victor Socaciu.

Stelian Socaciu, nascut in 1920, profesor de teologie, functionar superior in Ministerul Cultelor. A publicat "Medalioane" ale unor personalitati proeminente, fosti elevi sagunisti, a colaborat la redactarea Anuarelor Liceului Andrei Saguna din Brasov, la Gazeta Transilvaniei si revista Muguri. Este autorul unui jurnal de memorii si pagini din istoria localitatii Valcele, pastrat de familie in manuscris.

Ilie Pastina, preot, publicist, autorul al unor numeroase articole in presa romaneasca din perioada interbelica. A semnat cu pseudonimul Liu-Valcele.

Nicolae Moldovan (n. 1921) profesor, muzeograf, pictor de icoane, este autor de articole si studii de etnografie, istorie locala, memorialistica si al unei monografii a localitatii Valcele (manuscris); presedinte al Uniunii culturale "Romulus Cioflec", vicepresedinte al Asociatiei Mesterilor Populari si al Asociatiei Veteranilor de Razboi; distins cu ordine si medalii militare si cu Diploma de onoare "Pro-Urbe" a municipiului Sfantu Gheorghe.

Kásás Ernö de "Ghimes", artist plastic american, presedintele Uniunii Mondiale a Uniunii Artistilor Plastici Maghiari, nepotul invatatorului Gheorghe Casas din Valcele.

Radu Horia, medic, om de stiinta, s-a nascut la 28 mai 1936, in Brasov. A urmat Liceul "Andrei Saguna" din Brasov si Facultatea de medicina din Cluj-Napoca. S-a distins prin promovarea tehnologiilor moderne in medicina si este autorul a numeroase studii de specialitate (peste 60) in domeniul distrofiei musculare. A primit numeroase distinctii si s-a afirmat si ca om de cultura, pasionat de istoria nationala. A reusit, in vremuri nefavorabile, sa desfasoare o intensa activitate de cercetare in colaborare cu centre medicale din strainatate, la Spitalul de profil din Vilcele, spital care astazi ii poarta numele. A trecut la cele vesnice in 1979.

Mihai Popescu, medic, director al Centrului de Patologie Neuro-Musculara "Dr. Radu Horea", este autor de articole si studii de specialitate si al volumului Atlas de patologie eredodegenerativa neuro-musculara, Ed. Medicala, Bucuresti, 1989.

Ioan Tamas, preot, profesor, publicist, autor a numerose studii si articole de teologie, cultura si istorie.

Stelian Schipor, presedintele Asociatiei Nationale a Bolnavilor de Distrofie Neuro-Musculara, este redactorul responsabil al publicatiei asociatiei amintite intitulata Urcus in zari.

Carti Ortodoxe

Cuprins