Dobolii de Jos


Dobolii de Jos

Satul Dobolii de Jos apartine comunei Ilieni si este situat la 8 km sud de Sfantu Gheorghe, pe malul drept al Oltului, la poalele Muntilor Buzau, la o altitudine de 562 m, pe drumul judetean Sfantu Gheorghe-Brasov.

Din Dobolii de Jos s-a desprins Lunca Calnicului, sat care apartine in prezent comunei Prejmer din judetul Brasov, si localitatea Podu Oltului, sat care apartine comunei Harman, judetul Brasov.

Vestigii arheologice. Pe teritoriul satului s-au descoperit varfuri de lanci, buzdugane si securi de lupta, din bronz, datand de la sfarsitul epocii bronzului, precum si o sabie lunga de fier de tip akinakes, de caracter scitic din prima epoca a fierului. Prin forma, dimensiuni si ornamente, acest obiect constituie un unicat. Istoricul Vasile Parvan considera spada ca o lucrare traco-carpatica, in care se intalnesc elemente locale hallstattiene cu influente scito-orientale. Prin analogiile ei si prin executie ea ramane caracteristica culturii scitice si se dateaza in sec. VI-V i. Hr. La SE de sat, pe malul Oltului, pe campul numit "Mandra", s-au descoperit morminte plane de incineratie continand oase, urne cu cenusa, cioburi de vase, "dalti" si cutite de fier, pietre gaurite, carbuni, datand probabil din prima epoca a fierului. Din vatra satului mai provin: fragmente ceramice si margele de piatra de la sfarsitul neoliticului; partea inferioara a unui castron de lut datand probabil din epoca fierului; rondele de lut perforate datand din a doua epoca a fierului; tetradrahma thasiana de argint si un denar roman republican de argint al familiei Antonia.

Prima atestare documentara: 1461, Doboijl [Dobolai].

Denumiri istorice romanesti: 1733, Dobolaj; 1787, Dobá [Doba]; 1850, Doba; 1854, Doboli.

In conscriptia din anul 1820, in Dobolii de Jos figureaza locuitorii: judele Vaszi Gyorgy; juratii satului: Néda János, Janko Gyorgy, Algya Bokor, Roka István, Nán David, Bokor János, Néda Bokor; batranii satului: Dészkás Ignátz, Vaszi Dávid, Joannes Pavel, Bukur Neda, Joannes Neda, Georgius Neda, Andreas Nikucz, Georgius Rádulj, Georgius Balas alias Bulka, Georgius Csiripoj, Lazarus Fula, Josephus Neda, Georgius Nikucz, Stephanus Roka, Georgius Sztojka, Joannes Bukur alias Muntyán, Joannes Sztancsuj, David Vaszi, Georgius Vaszi jun., Georgius Vaszi med., Joannes Vaszi jun., Bukur Algya, Josephus Vaszi, Szavuj Neda, David Nán, Georgius Vaszi sen., Josephus Bába, Joannes Csernya, Joannes Bokor, Georgius Bokor alias Muntyán, Simeon Sunkuj, Elias Algya, Elias Csernya, Joannes Oprics, .omas Sztojka, Stephanus Pásztor alias Urszuj, Joannes Nikusz, Georgius Balás, Georgius Dragomér, Michael Bukur, Georgius Dragomér jun. De mentionat frumoasele nume si prenume vechi romanesti, scrise cu grafia maghiara: Aldea, Bucur, Neda, Nicut, Pavel, Vasile, Cernea, Opris, Stoica, Muntean etc.

In "Conscriptia familiilor si a sufletelor din cuprinsul Parohiei Neunite din Dobolii de Jos", intocmita de pr. Zaharia Popovici in 1829, sunt inregistrate 67 familii si 7 vaduve, insumand 322 suflete ortodoxe. Printre numele de familie mai frecvente se afla: Vasi, Savu, Morar, Seciu, Linca, Ciripoi etc. Istoricul Sabin Opreanu mentioneaza si alte nume romanesti intalnite in Dobolii de Jos: Albu, Buciu, Sorban, Radul, Stefan, Tampa.

La Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, din Dobolii de Jos au subscris cu bucurie si entuziasm 126 de persoane (actul este cunoscut si publicat in volumul 1918 la romani). Dintre familiile care au semnat pentru unirea Ardealului la Romania au fost: Moldovan, Oprea, Burcoi, Apafi, Neagu, Gridian, Bigiu, Morar, Iuga, Apafi, Patrunjel, Luca, Fratila, Gaitan, Vlad, Rosca, Comsa, Dranga, Dragomir, Racurean, Sosu, Veres, Plesa, Dranga etc.

Localitatea Dobolii de Jos nu a facut parte din teritoriul cedat in 1940. Aflata la mijlocul distantei intre Sfantu Gheorghe si Brasov, localitatea are legaturi traditionale cu ambele orase.

Documente din anul 1751 mentioneaza faptul ca,in Dobolii de Jos exista o biserica din lemn, care avea ca paroh pe preotul Zosim Popovici si apartinea de protopopul Nicolae din Cernat-Sacele.

Biserica de piatra de la Dobolii de Jos, in ruina la sfarsitul secolului al XIX-lea, a lasat amintirea existenei ei, ctitorul fiind consemnat pe filele unei Evanghelii de Bucuresti, tiparita in 1746, pe care: "... o cumparat-o jupanul Teodor Stama, de pomana la biserica Dumnealui de la Dobolii de Jos". In 1767, preot ortodox in Dobolii de Jos era Gheorghe Dragos, iar protopop Toma Popovici in 1788. La anul 1791, in Dobolii de Jos era sediul protopopiatului ortodox al Haromsecului, semn al importantei comunitatii credinciosilor, si a preotului paroh.

Intr-un tablou de la 1787 cu bisericile ortodoxe din Treiscaune figureaza si biserica din Dobolii de Jos. Despre preotul ortodox de aici aflam ca, in anul 1802 era sfatuit de comunitate sa nu isi paraseasca biserica, ocupanduse de activitati comerciale.

In anul 1812, diacon al bisericii era Johane Popovici. Popa Ioasim Popovici din Dobolii era, in 1808, membru al scaunului protopopesc. Biserica de lemn, degradandu-se in timp, a fost nevoie de inlocuirea ei cu una de piatra, in anul 1853. Aceasa, asa cum ne arata un document al timpului, s-a inaltat in vremea pastoratiei preotului Zaharia Popovici, "[Credinciosilor romani din Dobolii de Jos] s-au aprins a lor inimi si indemnati de Duhul Sfant au jertfit cu bani si osteneala, silindu-se de au facut aceasta Sfanta Biserica cu hramul "Sfantul Mucenic Dumitru", in zilele cand era vicar al clerului neunit I. Popovici, iar preot in loc Zaharia Popovici. Se hotareste ca parohia sa aiba gociman mare si gociman mic, patru jurati si patru batrani din obste pentru socoteala si a nu fi pareri".

Sfantul lacas a fost construit in anul 1853, din bolovani de rau si caramida, cu turn. Despre aceasta biserica a satului, intr-un inventar din 1855 este consemnat faptul ca: "era construita din piatra si caramida cu czagla" (tigla), din 14/5 stj, ridicata "mai intai, 1746, iara din nou, 1853, prin comuna", casa parohiala, de 7/3 st., era de lemn, acoperita cu "sindila", construita "mai intaiu la 1793, s-au innoitu la 1844".

Un inventar al bisericii din anul 1870 ne arata ca era inzestrata cu multe odoare iar parohia se afla intr-o stare infloritoare, avand o noua casa parohiala, una cantorala si scoala confesionala, preot slujitor fiind Ioan Popovici, iar protopop Ioan Petricu. Credinciosul Ilie Colan a donat bisericii, in anul 1846, o cruce "imbracata cu cositor", 18 icoane mici si mari, dintre care 6 pe sticla si 12 pe lemn.

Scoala confesionala avea 8,5/6 stj. si era construita din lemn si acoperita cu sindrila, conform inventarului din 1856. In inventarul din 1868 se consemneaza existenta "bisericii de piatra, in stare buna, casa parohiala cu doua odai, doua cimitire, doua clopote, patru icoane mari si sase mici, noua carti bisericesti". O insemnare din anul 1875 a preotului local ne introduce in viata cotidiana a satului: "La anul 1875, ianuarie, au inceput a ninge si au cazut o zapada foarte mare. La 11 februarie au inceput o vifora si ninge foarte grozav. Spre stiinta lor, insemneaza pr. Ioan Popovici".

In anul 1883, Nicolae Popea, arhimandrit si vicar al Bisericii ortodoxe, numeste preot la Dobolii de Jos pe tanarul Nicolae Puianu, fiu de taran din Porumbenii Mari, fost invatator in Sighisoara. Acesta se casatoreste cu Rafira Bucur, in 1883, an in care isi incepe activitatea in aceasta parohie. Cunoastem din Gazeta Transilvanici din acei ani, cum ca: "La 1888, preotului i s-a pus foc de mani dusmane cu dinamita, arzandu-i totul", toate edificiile economice "parohiale ale bisericii romane au ars, focul fiind pus noaptea de maini rautacioase".

In anul urmator, din cauza starii inaintate de degradare a bisericii, autoritatile administrative au inchis biserica romaneasca. Dar, spune Gazeta Transilvaniei intr-o corespondenta, "fara a avea para la indemana, fara nici un venit, Puianu nu a desperat, ci inspirand increderea in poporatiunea disperata, s-a pus cu abnegatiune apostolica pe lucru, necrutand nici jertfa, nici osteneala, a miscat, cum se zice, si puterile, si munca dansului a fost incununata de succes, caci la anul 1894-1895 a terminat zidirea bisericei solide si pompoase, si cu un ornament intern artistic de o rara frumusete, care a costat numai in bani peste 11 mii fl., iar cu munca prestata de parohieni, la 16 mii fl. A inzestrat biserica cu odoare, ornamentale si vestimintele bisericesti, intr-un mod care ar face onoare si unei biserici de la oras".

Terenul pentru actuala biserica a fost cumparat cu ajutorul lui Manole Diamandi in anul 1893, iar in anul urmator a inceput construirea bisericii cu ajutorul substantial al comerciantului Dumitru Persu si al sotiei sale, Zoia, originari din Sacele - Brasov si stabiliti in orasul Braila. Ei au donat pentru construirea bisericii 4000 florini, suma ce reprezenta aproape 50% din valoarea totala necesara constructiei. Prin aceasta donatie, Dumitru Persu si sotia sa, Zoia, au devenit ctitori principali ai bisericii ortodoxe din Dobolii de Jos (in semn de cinstire, tablourile ctitorilor sunt expuse pe cafasul bisericii).

La completarea sumei necesare a mai contribuit, pe langa banii dati de credinciosii din localitate, si colecta destul de substantiala initiata si realizata de preotul Nicolae Puianu in tinutul Branului, al Sacelelor, in orasul Brasov si in randul proprietarilor de oi din Dobolii de Jos, organizati in "Casa propietarilor de oi", care au donat din averea lor o suma de peste 800 florini.

Ridicarea bisericii a fost executata de un colectiv de zidari condusi de antreprenorul Szilágyi István, iar tampla este opera sculptorului Kupcsay János, profesor la scoala de sculptura din Satulung - Brasov, ca si cele patru sfesnice din fata altarului, pentru suma de 1200 florini. Pictura de pe tampla, de o rara frumusete artistica, a fost executa in mod gratuit de Elena A. Muresanu, sotia redactorului Gazetei Transilvaniei, Aurel Muresanu. Biserica este construita din piatra si caramida, acoperita cu tigle solzi, iar turla acoperita cu tabla. Are forma de corabie, lunga de 22 m si lata de 8 m, un stil imbinat, bizantin-gotic, in care predomina goticul. O infatisare armonioasa are si exteriorul. Turla, destul de impunatoare, de forma patrata are doua etaje si 11 ferestre. Grosimea zidurilor este de 1 m, iar inaltimea de 29 m. Cele doua clopote, care au fost procurate prin colecta benevola a credinciosilor si prin osteneala preotului Ilarie Potlogea (unul in anul 1935, avand 144 kg, si altul in anul 1936, de 194 kg), au fost turnate la Fabrica de clopote Oituz condusa de Gheorghe Dumitrescu din Bucuresti.

In interior, pronaosul este despartit de naos printr-un zid strapuns de o usa. Naosul este impartit in trei parti de cele trei arcade sustinute de sase coloane cu capitel, care dau in interior un aspect monumental. Bolta masiva din caramida este impartita in douasprezece triunghiuri isoscele marcante. Naosul este luminat de sase ferestre, inalte, care se incheie cu un semicerc. Sfantul potir din argint are pe picior si pe capac o cununa de vita de vie tot din argint reliefat. Acesta a fost donat de Ioan Munteanu din Brasov, cu ocazia sfintirii, la data de 17/29 septembrie 1895. De asemenea, in acelasi gen sunt executate patru sfesnice, doua mari si doua mici, in fata altarului, de acelasi sculptor si donate de Andrei Poenaru si sotia sa.

Despre greutatile si realizarile pastorale ale preotului Nicolae Puianu aflam tot din Gazeta Transilvaniei: "Dupa venirea sa aici, prima straduinta a tanarului preot a fost sa restabileasca pacea in parohie, prin cuvantarile din fiecare dumineca si sarbatoare, ... a infiintat, din contribuirea credinciosilor sai, un fond de bucate. Din petrecerile poporale, unde a impreunat frumosul cu folositorul, a facut un fond care astazi numera 470 fl. capital. A procurat, prin donatiune si cumparare, pe seama bisericei 8 jugare pamant, in valoare de 1000 fl, a infiintat iarasi scoala confesionala". Dar eforturile extraordinare ale preotului Puianu nu s-au oprit aici. A luptat si a obtinut o suprafata de padure pentru biserica si invatator, a inzestrat scoala confesionala cu rechizite, a cumparat un intravilan cu 800 florini, a obtinut doua suprafete pentru cimitir si a ridicat o clopotnita, cu un clopot in valoare de 200 florini, pentru cele 20 de familii de romani care locuiau la camp. Si toate aceste "rezultate, aproape de necrezut, le-a realizat preotul Puianu, fara sa aiba parochia Doboli astazi nici un crucer datoria" - incheie gazeta.

Autoritatile maghiare au folosit toate mijloacele pentru a impiedica inaltarea acestei biserici. Un document al vremii mentioneaza ca autoritatile locale au invocat pe rand: "ca e prea aproape de drum si slujbele romanilor ar impiedica circulatia; ca se afla intr-un loc central prea aproape de biserica reformata; dar preotul ortodox a aratat ca si reformatii cand au inmormantari merg pe acelasi drum, iar de cand e cale ferata, prea putin se circula pe acolo; ca un jidan are carciuma peste drum si mai tarziu va fi nevoit sa-i schimbe locul".

Noua biserica, inaltata tot cu hramul "Sfantul Mare Mucenic Dumitru", a fost sfintita in septembrie 1895, de catre Mitropolitul Miron Romanul. Putin timp de la inaltarea bisericii, Gazeta Transilvaniei scria cu admiratie despre viata bisericeasca a comunei Dobolii de Jos: "Daca intri azi in curata si frumoasa biserica din Doboli, o afli sub serviciul divin indesuita de un popor evlavios. Mai mult, te surprinde corul scolarilor, care canta cu rara dibacie liturgia pana la "Sfinte Dumnezeule", iar de aici inainte urmeaza corul barbatesc in patru voci, executand liturgic maestrului musical G. Dima. In ziua "Bobotezii", la sfintirea apei, acest cor s-a produs prima data in aer liber; atat raspunsurile, dar cu deosebire cuartetul "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne", de T. Popovici, a frapat publicul mare strein, care a asistat la acel act".

Intr-o scrisoare din 1888, preotul Puianu multumeste celor care au facut donatii pentru repararea avariilor. "Telegraful Roman" dedica pagini impresionante, emotionante si convingatoare despre particularitatile comunitatii romanesti din Dobolii de Jos. S-au remarcat cele din anii 1883-1885, de la editoriale ample la savuroase mondenitati locale.

In timpul primului razboi mondial, preotul Ioan Toma din sat este arestat, iar credinciosii obligati sa treaca la cultele maghiare. In procesul de la Brasov toti locuitori din sat, romani si maghiari, mai putin preotul reformat, depun marturie in favoarea nevinovatiei parintelui Toma. Cu toate acestea preotul a fost condamnat si deportat la Sopron, in Ungaria.

Dupa arestarea preotului si inchiderea sa mai intai la Cluj, a doua zi in 15/28 august 1916, notarul maghiar din sat a chemat cu toba pe toti credinciosii, dandu-le ordin ca in decurs de opt zile sa treaca la catolici sau reformati. Cei care refuzau, erau amenintati cu deportarea in Galitia si confiscarea averii.

In acei ani, din aproape toate bisericile romanesti din Transilvania au fost confiscate clopotele. Invatatorul pensionar Ioan Popovici arata, la 23 iulie 1919, ca in timpul razboiului i-a fost schimbat numele in Mate.

Si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, biserica din Doboli a suferit unele avarii. Sirul preotilor cunoscuti, slujitori ai altarului in Dobolii de Jos este urmatorul: Zosim Popovici (1751), Gheorghe Dragos (1767), Zaharia Popovici (1853), Ioan Popescu (1868), Ioan Popovici (1870-1880), Nicolae Puianu (1883-1898), Ioan Toma (1899-1926); Ilarie Potlogea (1928-1960), Simion Solovastru (1960-1987), Viorel Damian (1988 si in prezent). In fruntea comitetului parohial se afla astazi epitropul Iosiv Rujoiu. In decursul timpului, biserica a fost reparata si infrumusetata, fiind pictata in fresca si resfintita la 26 octombrie 1988 de catre I.P.S. Antonie, Mitropolit al Ardealului.

In 1992, parohia Dobolii de Jos a fost vizitata de P.S. Serafim Fagarasanul, Episcop vicar al Mitropoliei Sibiului, impreuna cu pr. consilier Gheorghe Papuc. Biserica a fost din nou reparata in 1996, fiind marcat centenarul zidirii sale printr-o liturghie arhiereasca savarsita de P.S. Ioan Selejan de ziua hramului bisericii, Sfantul Dumitru, la care au participat personalitati ale stiintei si culturii romanesti prezente in zona la o sesiune de comunicari stiintifice organizata in cadrul Zilelor "Nicolae Colan". Istoricul scolii din Dobolii de Jos este strans legat de cel al bisericii. In anul 1820, scoala era frecventata de 20 de elevi. Salariul invatatorului era suportat de fiecare familie care avea copil la scoala. Locuinta invatatorului era pusa la dispozitie de biserica iar lemnele de foc le aduceau elevii. Despre cladirea scolii confesionale, un protocol mentiona ca: "Pe la anul 1843, in comuna noastra s-a ridicat scoala confesionala greco-romana pe mosie proprie, de unde apoi in anul 1856 au stramutat-o langa biserica, cu doua incaperi, una care servea ca sala de clasa pentru elevi, iar alta ca locuinta pentru invatator-cantor".

Mai tarziu, in 1868, scoala functiona intr-o casa de lemn "cu doua odai bune si gradina de legume". Preotul Ioan Popescu era si dascal la 34 de elevi. In anul 1874, s-a inceput ridicarea unei noi cladiri pentru scoala (ce a dainuit pana in anul 1960, cand a fost demolata). Aceasta cladire a fost sfintita la 6 ianuarie 1877, sub carmuirea protopopului de Brasov, Ioan Petric. Invatator al scolii din Dobolii de Jos, in 1886, era Ioan Popovici. In 1893, in centrul comitatului Trei Scaune, doar la Dobolii de Jos mai exista scoala romaneasca, gratie preotului luptator Nicolae Puianu.

Din pacate, in 1894 s-a infiintat o scoala de stat cu scopul maghiarizarii si elevii romani de la scoala confesionala au fost dusi cu forta la aceasta scoala nou infiintata. S-a intervenit la autoritati si s-a adus un nou invatator, iesit din preparandia ortodoxa de la Sibiu.

In hotarul comunei Dobolii de Jos mai traiau atunci (in 1894) 80 de familii de romani, care nu cunosteau limba maghiara (probabil este vorba de satul Lunca Calnicului, localitate ce apartine in prezent de comuna Prejmer, judetul Brasov) si carora preotul Puianu le-a cumparat o casa pentru scoala, le-a instituit invatator, cu salariu pentru cei 50-60 de copii, le-a cumparat un teren pentru cimitir, in valoare de 300 florini, pe care l-a ingradit cu gard de scanduri.

Meritul pr. Nicolae Puianu este recunoscut, in corespondenta trimisa Gazetei, cel mai mult in faptul ca "a scapat din nimicirea sigura 5-600 suflete romane greco-ortodoxe, desteptandu-i din somnul de moarte religios, moral si national". In final, se spune ca preotul Nicolae Puianu "este inca tanar si putem astepta de la el inca mult". In anul scolar 1899/1900, in Dobolii de Jos frecventau cursurile scolii confesionale ortodoxe 54 de elevi romani, ale scolii de "repetitie" 18 elevi, iar ale scolii de stat (in limba maghiara) 12 elevi ortodocsi. In 1900, se constata ca una din cauzele necunoasterii limbii romane este si lipsa de demnitate a unor invatatori romani. Un astfel de caz a fost si in Dobolii de Jos, unde un invatator roman platit de Consistoriul Arhidiecezan, purtandu-se servil fata de maghiari, si-a predat materia, "Religie", in maghiara, astfel incat la examen copiii nici "Tatal Nostru" nu stiau in romaneste. Invatator in Dobolii de Jos in 1907 era Nicolae Radu.

In anul 1922, Mitropolitul Nicolae Balan, venind intr-o vizita canonica de resfintire a bisericii din Sfantu Gheorghe, a vizitat mai multe parohii romanesti. La Dobolii de Jos mitropolitul a oprit la liturghie sa cante corul seminarial, care il insotea. Inaltul ierarh cunostea realitatile din sat si anume ca locuitorii romani se tineau romani, dar nu mai cunosteau limba romana, decat cea din slujbele liturgice si din cantecele bisericesti.

Vizitand si scoala din sat, Vladica a ascultat urmatoarele cuvinte de la o eleva de clasa a V-a primara, care inainte cu doi ani nu stia o vorba romaneasca, cuvinte in care "doar accentul strain al intonarii mai arata lupta buiruitoare ce se da cu maghiarismul": "Inalt P.S. bunule Parinte!

Eu, fiica acestei comune, care inainte cu 2 ani n-am stiut nimic romaneste, in numele colegelor si colegilor de scoala vin a exprima bucuria care ne stapaneste, in aceste momente, cand I.P.Sf. Voastra, capul bisericii ortodoxe romane din Transilvania, va aflati in mijlocul nostru. Multumirea sufleteasca a pruncilor binecuvantati de Domnul noatru Isus Hristos, pot zice, ca n-a fost mai mare ca a noastra, acum,

cand ne simtim asa de aproape de I.P.Sf. Voastra. Noi, copiii acestei parohii, am fost fii si fiice vitrege ale neamului, din cauza timpurilor grele peste care am trecut. In decursul timpurilor am fost asa de prigoniti si umiliti, incat ne-am fost pierdut aproape tot, chiar si limba noastra dulce romaneasca, dar totusi am pastrat un lucru - simtul nostru national. Inima noastra totdeauna a simtit romaneste, multumita Maicii noastre biserici, care nu ne-a lasat sa ne contopim cu conlocuitorii nostri, ci ne-a pastrat curati, ca atunci cand soarele va straluci pe cer si pentru noi, sa putem iesi la lumina. Si cu ajutorul lui Dumnezeu, fauritorii Romaniei Mari au facut sa rasara acest soare, si noi iata iesim la lumina. Precum iasa o planta care a stat mult la intunerec, nu se poate intrema de graba, asa si noi inca n-am putut recastiga totul ce am pierdut; dar mult-putin cat am recastigat, venim sa Va aratam, fagaduindu-Va ca ne vom nazui sa recastigam totul.

Sarutandu-Va dreapta, Va rog sa aveti bunavointa de a ne asculta roadele ostenelelor noastre. Sa traiti la multi, multi ani fericiti". In perioada interbelica a activat in sat ASTRA, s-au intarit legaturile traditionale cu romanii brasoveni si cu cei de peste Carpati. Deoarece granita vremelnica stabilita prin Dictatul de la Viena a trecut printre Doboli si Ilieni, aici s-au dat lupte crancene pentru eliberarea Ardealului de Nord. Spre deosebire de inaintasul sau din primul razboi mondial, preotul reformat din localitate a avut o comportare corecta fata de consatenii romani.

In localitatea Dobolii de Jos se afla Cimitirul Ostasilor cazuti in cel de al doilea razboi mondial. Cimitirul are o suprafata de cca. 600 mp, desfasurandu-se pe un teren in panta. In cimitir exista 108 cruci, grupate in stanga si in dreapta aleii principale. Pe cruci se afla inscrise numele a 84 de ostasi romani, 20 germani, 3 maghiari si 1 armean. Au fost inmormantati si eroi necunoscuti, gasiti la Aita Mare, Anghelus, Dealu Paius si Miclosoara. Pe axa principala al intrarii in cimitir se afla o alee care are la capat monumentul in forma de cruce, inalta de 5 m, aflata pe un soclu. In partea superioara a crucii este gravat anul 1944, precum si o ramura de maslin. Piedestalul are montata o placa de marmura cu lauri, care simbolizeaza prinosul de recunostinta adus de localnici eroilor romani care au luptat pentru eliberarea tarii. Inaltimea totala a monumentului este de peste 3 m. Printre personalitatile locale amintim: Grigore Paltineanu s-a nascut la 10 mai 1892 in Tantari (azi Dumbravita, jud. Brasov). A urmat studiile liceale la Brasov, Sibiu, Odorhei iar cele universitare la Budapesta si Cluj (Facultatea de drept si Institutul de matematici). In primul razboi mondial a luptat pe frontul din Bosnia si Muntenegru, avand gradul de locotenent de artilerie. De la 1 aprilie 1922, a fost numit subprefect al judetului Trei Scaune, functie ce a avut-o timp de 15 ani, perioada in care a contribuit la dezvoltarea administratiei, instructiunii si culturii romanesti si la sprijinirea bisericii romanesti din judet. Intre anii 1936-1939 a fost subprefect al judetului Fagaras. A mai fost prim pretor la Chisinau. Dupa casatoria sa cu una din fetele preotului Ioan Toma, juristul Grigore Paltineanu, fost subprefect al judetului Treiscaune, si-a construit o frumoasa casa in Dobolii de Jos considerindu-se fiu adoptiv al satului. A trecut la cele vesnice la 13 iulie 1945. In Dobolii de Jos s-a nascut la 23 mai 1924 dr. Petru Oprea.

A absolvit Institutul de Medicina Timisoara, Facultatea de Medicina in 1950. A fost director al Directiei Sanitare Judetene Covasna pana la 15 sept. 1979 si apoi medic primar gr. I Sanatate Publica si medic primar Gr. III Boli Contagioase. Si-a adus contributia la realizarea unor obiective sanitare importante, respectiv: Centrul Stomatologic cu laborator din Sfantu Gheorghe, Spitalul Judetean Sfantu Gheorghe cu policlinica s.a. Din 1965 este presedinte al Filialei Judetene Covasna a Federatiei Romane de Filatelie si membru in conducerea Federatiei Romane de Filatelie. Este cetatean de onoare al municipiului Sfantu Gheorghe.

Carti Ortodoxe

Cuprins