Bretcu


Bretcu

Centru de comuna, localitatea Bretcu este situata pe partea ardeleana a pasului Oituz (la intrarea vestica a Muntilor Bretcului), pe drumul national Brasov-Targu Secuiesc-Bacau si pe paraul Bretcu, la o altitudine de 595 m, la 16 km de Targu Secuiesc.

Vestigii arheologice. Pe teritoriul satului s-a descoperit un bogat material arheologic. Din vatra satului provin: varfuri de lance de bronz, un celt de bronz, un topor de piatra avand forma ciocanelor de arama, toate apartinand epocii bronzului. In apropierea localitatii se semnaleaza si urmele unei asezari de tip Monteoru. In epoca romana a existat aici un castru si o asezare civila. La NE de sat, in fata pasului Oituz, urmele castrului roman sunt usor de recunoscut pe teren, prin valul de pamant foarte proeminent care inchide un patrulater. Sapaturile au fost facute in 1877, in interiorul castrului, dar cercetari sistematice au fost intreprinse numai in 1925-1926 de Emil Panaitescu, iar in 1950 de un colectiv condus de M. Macrea. In 1877 a fost identificat un drum pavat (via principalis). La 100 m de castru se afla ruinele termelor castrului, ramase descoperite in urma sapaturilor din 1926. Pe terasa larga numita "Cetatea Lupului", pe o intindere de 2-3 ha, fragmente de caramizi, tigle si ceramica (constatate la suprafata) indica locul asezarii civile (vicus canabae). In 1547 a fost gasita o diploma militara din bronz din 14 iunie anul 92 d. Hr., apartinand unui soldat din flota romana de pe Dunare (Classis Flavia Moesica). Stampilele de pe caramizi aflate in castru si la terme apartin unitatilor militare COH(ors) HIS(panorum) si COH(ors) I BRAC(araugustanorum). Descoperirile intamplatoare si mai ales sapaturile au scos la iveala un bogat material arheologic marunt. Interesanta este ceramica, din care o parte este de autentica factura dacica modelata cu mana (ceasca tipica si oale caracteristice) sau lucrate la roata. Din castru se recunosc urmatoarele monede: imitatie dacica de argint dupa o drahma a lui Alexandru Macedon, un denar republican, cate un denar imperial de la Vespasian si Traian. Numele antic al asezarii si al castrului era, probabil, Angustia. La iesire din pasul Oituzului, pe partea stanga a drumului national a fost identificat un turn de paza roman (burgus) de forma patrulatera. In interiorul turnului au fost gasite caramizi cu stampila unitatilor militare Cohors I Hispanorum si Cohors I Bracaraugustanorum.

Denumirea romana: Angvstia.

Prima atestare documentara: 1426, villa valachalis Bereczkfalva,
keneszius de Bereczkfalva; 1476, Bereczk.

Denumiri istorice romanesti: 1482-1496, Bretko [Bretcu]; 1787, Bretzku [Bretcu]; 1850, Bretzku [Bretcu]; 1854, Bretcu.

Dupa traditie, numele de Bretcu ar deriva de la Sfantul Bricinius, un ucenic al Sfantului Nicolae, din ale carui moaste au fost gasite particele in antimisul primei biserici ortodoxe din comuna, cu hramul "Sfantul Nicolae" .

Secole de-a randul, Bretcu a constituit locul de vama al Drumului Oituzului. Localitatea este cunoscuta in perioada medie sub denumire de: "Cetatea Veneturne", "Oppidus Cammapan", "Villa Valachalis". In evul mediu, Bretcu era subordonat municipalitatii din Brasov si era obligat sa intretina drumul vamii si sa pastreze serviciul de plaiesie. In timpul marii invazii a tatarilor din 1241, acestia au patruns prin Pasul Oituz sub conducerea lui Batuca. Probabil atunci, partea nordica a satului a fost arsa, bretcanii retragandu-se mai spre sud, pe cateva vai.

Un document, considerat azi fals, aminteste de existenta institutiei cneziale in Bretcu. Acesta dateaza din 27 decembrie 1426, si in el este pomenit Ioan Chinezul, numit si Ungurul, si Radu, fiul lui Tacu din Bretcu, care merg la Brasov, la regele Sigismund al Ungariei, rugandu-l sa le confirme privilegiile comunei lor. Falsul document indica totusi constiinta unei anterioritati a prezentei romanesti in aceasta localitate. Localnicii indeplineau rolul permanent de graniceri si corp de garda la Pasul Oituz. Ei au primit dreptul de a avea magistrat si ridicarea la rang de oras. "Magiar Ioan, Kinez, si Radul Cazacu, ambii din Bretcu au declarat cum ca hotarul Secuimei se afla in localitatea numita Bretcu, locuita de romani, acum mai putin populata, dar daca li se vor da privilegiile ar primi mai multi locuitori, care ar aduce folos tarii si deoarece comesul secuilor, Pelesentz Petru, poate garanta privilegiile pe care le-a avut acest sat inainte" - scrie documentul sus citat.

Se pare ca, in 1426, comuna a primit titlul de oras de la Sigismund, regele Ungariei. La 24 noiembrie 1529, domnitorul Petru Rares, aflat in Bretcu, emitea o diploma privitoare la relatiile comerciale cu brasovenii. In 1550 este consemnata trecerea prin Pasul Oituz si Bretcu a lui Ilies Voda, iar in 1576 cea a lui Stefan Bathory, aflat in drum spre ocuparea tronului din Moldova.

In lustra din 1614, ordonata de principele Gabriel Betheln, este pomenit in Bretcu oraseanul Ioan Romanul (Olah Janos).

Despre rolul vechi de aparare al orasului Bretcu scrie si minoritul Paulinus de Venetia, care afirma in cronica sa ca: "apararea fruntariilor rasaritene ale Transilvaniei alcatuia un vechi obiceiu al romanilor din secuime si din Bretcu", fapt confirmat si de istoricul Feyer in colectia sa de documente referitoare la Ungaria si Transilvania, unde se spune ca "Romanii din Bretcu, un mic popor asezat in partea amenintata a Transilvanei, constituia inca din vechime o garnizoana permanenta a pasului Oituz".

Cele doua orase, Bretcu si Targu Secuiesc, au fost mereu in
competitie, dar si conflict, pentru obtinerea dreptului de carausie a produselor prin pasul Oituz. La desele plangeri ale bretcanilor privind acest drept, principele Sigismund Bathori a stabilit printr-un act "obligativitatea tuturor negustorilor straini din oras de a depune marfa ce trebuie transportata in Moldova in depozitele din oras, urmand ca de aici sa fie dusa mai departe, de catre carausii din Bretcu. Tot ei transportau marfurile ce veneau din Moldova pana la Targu Secuiesc". Acest act a fost contestat in numeroase randuri de catre locuitorii orasului Targu Secuiesc.

In secolul al XVII-lea, vama si filiala oficiului tricesimal de la Bretcu apartineau centrului vamal Bran. Luptand pentru mentinerea unor privilegii in asigurarea carausiei marfurilor, bretcanii invocau asprimea conditiilor pedoclimatice: "vantul, ploaia si frigul ne strica culturile si deci, din aceasta cauza, cu carausia incercam sa ne procuram cele necesare". Organizati intr-o breasla a carutasilor (1816), nu o data ei si-au exprimat nemultumirea pentru reglementarea transportului marfurilor.

Practicarea pastoritului din vremuri stravechi pe meleagurile localitatii Bretcu este dovedita de actele domnesti care acordau privilegii oierilor. Astfel, in secolul al XVII-lea, Vasile Lupu si Gheorghe Stefan acordau locuitorilor din sudestul Transilavniei dreptul de a paste oile in partea moldava a Muntilor Bretcu. Pastoritul transhumant, in forma pendulatorie munte-ses, a fost favorizat de existenta pasunilor si de dispunerea geografica a acestei asezari. Cresterea vitelor era o ocupatia principala. Alaturi de pendularea oilor, documentele semnaleaza o continua deplasare a mocanilor, carausia fiind foarte dezvoltata. Pastorii bretcani impreuna cu cei din Covasna si din celelalte sate din curbura interioara a Carpatilor erau vestitii "barsani din secuime". Ca si mocanii saceleni, braneni sau cei din Marginimea Sibiului, un singur proprietar
din Bretcu sau Covasna avea mii de oi.

Istoria consemneaza ca, in zilele de 4-6 mai 1600, voievodul Mihai Viteazul a poposit la Bretcu, purtand sfat de prietenie cu romanii si secuii din zona.

La 1734, Constantin Mavrocordat atentioneaza ca oierii sa nu fie impiedicati sa-si pasca oile in Muntii Bretcului. Domnitorul reglementa durata iernatului in Moldova, intre Sfantu Dumitru si Sfantu Gheorghe. Fireste ca aceste acte arata ca pastoritul transhumnat era practicat cu mult inaintea acestor ordonante domnesti. Principalul scop al oieritului era avantajul material pe care il obtineau propietarii prin valorificarea produselor: branza, carne, lana, care erau comercializate in toata tara.

La chemarea pentru ajutorarea invalizilor de razboi, a vaduvelor si a orfanilor, a celor ramasi fara ajutor in urma razboiului, in 1878 s-au facut colecte in: Bretcu, Sita Buzaului, Martanus, Covasna.

In 1796 sunt atestate in Bretcu 130 de familii (11 de tigani): Dragan, Staian, Stanciu, Rad, Stancicu, Cianga, Dimian, Cumanici, Varza, Tecus, Prejmerean, Munteanu, Ghiu, Puzdrea, Muldoveanu, Stroicheci, Custea, Vranceanu, Harsianu, Gociman, Bajan, Voicu, Mumon, Ciubanu, Costi, Gheorghetoi, Voda, Vasii, Dranga, Irimia, Simion, Bohaltean, Papuc, Mucurentea, Teaca, Mumoi, Huja, Hutea, Bretcu, Ciopala, Ciuban, Custandin, Dobre, Caraus, Buca, Renghea, Taras, Fenec, Budulean, Mumun, Balan, Secelean, Jidanu, Ciubotar, Dan, Tecusan, Fenechi, Cosneanu, Ungureanu, Predi, Sacuianu, Stoica, Zarnescu, Picon, Bobes, Furga, Munteanu, Bunea, Maciuca, Boitan, Circov, Murea, Muscalu, Tiganu, Dima, Borcan, Sarban, Micu, Morar, Parlea, Morari, Pista.

Potrivit conscriptiei din 1820, judele satului Bretcu era: Sztojka Dimean si jurati ai satului erau: Juon Popovits, Ráduly Teaka, Gyorgye Teaka, Dumitru Csura, Opra Csura, Iuon Csánga, Raduj Preda, Nyikulaj Nyegueszko, Juon Fenig, Juon Irimia, Juon Rutza.

La inceputul secolului al XIX-lea, creste rolul comercial al Bretcului. Oficialitatea orasului aproba stabilirea in urbe a noi negustori, dar nu si construirea depozitelor intermediare, vazand in ele o modalitate prin care "locuitorii pierdeau dreptul de carausie".

In 1823, la ordinul Guvernatorului Transilvaniei de constituire a unui "sat garniceresc" pe Valea Oituzului, s-a format localitatea Poiana Sarata. Desi era adresata aceasta chemare locuitorilor maghiari, acestia nedorind sa plece, au subscris ordinului un grup de 24 de familii romanesti din Bretcu - toti crescatori de oi - care au pus temelia noii asezari Poiana Sarata, ce va ajunge in preajma primului razboi mondial la 2000 de suflete.

Documentele mentioneaza ca la Bretcu, doua incendii (din anii 1824 si 1839) au mistuit orasul, distrugand 574 de case. In ajutorul bretcanilor au sarit cu ajutor locuitorii moldoveni, intre care Alecu Aslan, ispravnicul Bacaului, care a acordat 300 de banite de porumb sinistratilor. Acelasi gest de solidaritate il face si Dimitrie Cantacuzino, cel mai mare proprietar de pamant din Borzesti, care vine in ajutorul orasului Bretcu cu suma de 500 de florini pentru inceperea lucrarilor de reparare a drumului din pasul Oituz.

In 1833 sunt mentionati in Bretcu si marii negustori romani: Manoli Guarguy, Stan Marin, Kaslandi Petru, Stefan Ignaty si multi meseriasi romani, morari, cizmari etc. Cu toate ca initial conducerea orasului s-a opus prezentei in localitate a stabilimentului industrial al fratilor Nica, protocoalele din Bretcu mentioneaza in anii 1845-1846 mina si topitoria "fratilor Nica".

Consistoriul din Sibiu a trimis o circulara catre protopopul Petru Pop din Bretcu pentru a participa la Adunarea nationala din 3/15 mai 1848 de la Blaj. La intoarcere, protopopul Petru Pop din Bretcu a fost prigonit, fiind nevoit sa se refugieze.

Este cunoscut rolul lui Gabor Aron, nascut in Bretcu, in timpul Revolutiei de la 1848.

In cursul anului 1849 au trecut prin Pasul Oituz si prin comuna Bretcu trupele tariste, pentru infrangerea insurgentilor din Transilvania. In contextul anului 1849, sunt numeroase memoriile adresate de preoti privind suferintele romanilor, considerati tolerati din punct de vedere al religiei, etniei etc.

Un memoriu emotionant a trimis, la 16 septembrie 1849, protopopul Petru Pop al Treiscaunelor (cu sediul la Bretcu), in care relata suferintele tuturor preotilor si credinciosilor romani din zona respectiva: "Dupa ce nimanui nimic facand, iar cine au vrut au luat, am lasat tot, apoi izgoniti am fost si scapare nicaieri capatand, robiti, jefuiti de avere, de sanatate, multi si de viata, cu bataie de joc tunsi de credinta religiei, cu amenitari cu pierderea vietii despartiti, luatu-ne-a ce-am avut tot, am stat pana in gat in focul gheenii si trupeste si sufleteste". Intr-o alta petitie din acelasi an, relatand despre intarzierea materializarii drepturilor castigate dupa revolutia de la 1848, protopopul Petru Pop preciza ca la infatisarea sa in fata organelor de judecata "n-am fost intrebat de nimic (...), nici ca i-am putut vedea cu ochii pe judecatori". Peste un an, atunci
cand a vizitat judetul "Inaltimea sa, D. printul gubernator, nu mi-au dat loc nici un cuvant sa putem vorbi noi, romanii". In 1861, ca unic senator roman in conducerea orasului Bretcu, a fost ales pr. Spiridon Demian, care a refuzat sa depuna juramantul. In scrisoarea trimisa in aprilie 1861 Episcopului Andrei Saguna, dupa ce se apreciaza ca "desi romanii erau la numar mai asemenea ca locuitorii secui in acest oras, iar ei aveau pe "fobireul" [judele prim], notarul si cinci senatori si noi doar un singur senator", vrednicul preot arata ca romanii se considera nedreptatiti. In anul 1860, oierii bretcani aveau in total 52 de stane si tarle care iernau in Tinutul Covurluiului, in Balta Brailei si Baragan, in Transnistria si Crimeea pana in Caucaz. Stransele legaturi ale bretcanilor cu romanii de peste Carpati au fost multiple, diverse si permanente. Pastorii bretcani au intemeiet asezari precum sunt: Cosnea, Chiojdul Mic, Ciughesul, azi jud. Buzau, si Poiana Sarata, azi jud. Bacau. Carausii bretcani, constienti de importanta evenimentului pentru viitorul destin al romanilor, au transportat cu carutele lor materiale necesare desfasurarii luptelor din Razboiul de Independenta din anul 1877.

Inscriindu-se in viata nationala romaneasca a Transilvaniei, romanii din secuime apar in Gazeta Transilvaniei si ca binefacatori ai tinerimii studioase, prin "colectele" de bani care se organizau in acest sens in epoca. Aflam astfel, din informatia publicata la 29 decembrie 1899, ca pentru masa studentilor "de la scoala medie si superioara din Brasov" s-au facut colecte, "pe lista nr. 55", de catre "Prea Onoratul Domn protopresbiter D. Coltofeanu", in Bretcu, unde s-au adunat 14 coroane.

Venirea primului razboi mondial i-a afectat si pe locuitorii Bretcului, in special pe crescatorii de oi. Din anul 1891, localitatea nu va mai avea rangul de oras, scazand mult din importanta ei comerciala. S-a dezvoltat insa sectorul de exploatare forestiera.

Un rol important in viata economica locala si in derularea legaturilor economice cu "Regatul" l-au avut comerciantii bretcani din familiile Gociman, Puscariu, Teaca, Spanu, Pavaluca, Ganea, Boros, Coltofeanu, Tarlungeanu, Fenechiu si multi altii, o buna parte dintre ei stabilindu-se in orasele de peste Carpati.

In comitetul de plasa, din partea romanilor bretcani, in 1907, faceau parte: Aron Puscariu, Constantin Fening, Setfan Gociman, Stefan Stan, Vasi Fening.

Comunitatea romaneasca locala s-a diminuat drastic dupa cel de-al doilea razboi mondial, majoritatea locuitorilor care au luat drumul bejeniei in 1940 nemaiintorcandu-se in localitate.

La cateva zile de la semnarea Dictatului de la Viena, in Bretcu s-a petrecut una din cele mai orbile crime, careia i-au cazut victime familia Boldea. In 13 septembrie 1940, la intrarea in localitate a armatei ungare, un capitan de honvezi a dispus arestarea lui Boldea Nicolae si a fiului sau, Nicolae. In ziua urmatoare a fost arestat si inchis si fiul mai mic, Ion. Toti trei au fost ucisi miseleste.

Dupa sosirea armatelor maghiare in comuna, a avut loc o adunare populara, la care a fost obligata sa participe si populatia romaneasca. La sfarsitul acestei adunari, asupra romanilor a inceput o adevarata prigoana, cete de localnici maghiari navalind in casele lor, spargandu-le ferestrele cu pietre si gonindu-i din casele lor.

"In noaptea de 13-14 septembrie au fost devastate casele la aproximativ 20-30 romani de catre oamenii din sat si soldati (...). Incepand din seara de 14 spre 15 septembrie 1948, batarnul Boldea si fiii sai au fost batuti, schingiuiti si tortuati ingrozitor. Peretii au fost stropiti cu sange (...). In ziua de 15 septembrie, un jandarm ungur, insotit de mai multi soldati, au facut perchezitie la casele lui Boldea, fara a gasi insa nimic compromitator. In ziua de 16 septembrie, sase soldati si un sublocotenent ungur au dus acasa pe copilul Ion Boldea, spunand martorei Maria Boldea (fica lui Nicolae Boldea) sa-i dea haine si alimente, intrucat batranul Boldea si cu fiii sai urmeaza sa fie trecuti peste granita in Romania. Dupa ce a primit cele cerute, simuland ca urmeaza sa se efectueze expulzarea victimelor, ofiterul ungur s-a intors la soldati, a pornit cu directia spre granita. In realitate, soldatii s-au oprit in varful muntelui Magherus unde i-au legat de cate un brad si i-au impuscat. Atrocitatea s-a petrecut la 300 m distanta de soseaua nationala Bretcu-Oituz".

Tot in 1940, fabricile de cherestea din Bretcu au primit ordin sa concedieze pe muncitorii romani si sa-i inlocuiasca cu unguri. Aceasta masura s-a luat la toate serviciile si intreprinderile
puse sub controlul statului maghiar.

Dupa cedarea Ardealului, preotul Hamzea a mai ramas in comuna timp de 3 luni, fiind batjocorit si palmuit de autoritati; i s-a cerut apoi ca in 48 de ore sa plece in Romania (s-a refugiat in comuna Mercheasa, judetul Tarnava Mare (azi judetul Brasov), unde a fost preot pana in 1944). Revine la Bretcu din 1945.

Momentului retragerii armatelor maghiare si germane din toamna anului 1944 ii urmeaza aparitia trupelor "eliberatoare" sovietice care, in euforia victoriei, s-au dedat la o serie de jafuri asupra populatiei oraselor si satelor, perioada despre care relateaza si pr. Teodor Samartean, intr-un raport inaintat in toamna anului 1944 protopopiatului Sfantu Gheorghe: "In timpul evenimentelor, locuitorii s-au ascuns pe unde au putut, iar o parte dintre ei au trecut din nou peste muntii in Romania, cinci oameni au fost dusi de armata maghiara, nici astazi nu se stie unde, majoritatea gospodariilor au fost incendiate cu vadita intentie de catre armatele dusmanoase in retragerea lor. In ziua de 14 septembrie, inainte de a fi inceput Sfanta Liturghie, a intrat in biserica o femeie imbracata in uniforma militara ruseasca insotita de patru ofiteri rusi. Femeia s-a repezit la mine, mi-a rupt stiharu in care eram imbracat, fiecare bucata o trantea si o arunca in mine, dupa care m-a scos afara din Biserica [...]. Matricolele parohiale impreuna cu alte obiecte de valoare, au fost puse inca din timp intr-o lada, iar lada ingropata in pivnita [...], soldatii rusi au sapat in pivnita crezand ca vor gasi un butoi cu vin, si au dat
peste lada in care erau obiectele de valoare". Furiosi ca n-au gasit vin, au distrus registrele mortilor din Poiana Sarata si al parohei Bretcu, fila cu fila, arzandu-le in pivnita. Rapoartele
privind starea de lucruri creata de retragerea armatelor maghiare arata acelasi sentiment de furie manifestat impotriva populatiei romanesti. In plus, in prezenta trupele rusesti, socotite eliberatoare, si-au manifestat repede calitatea de ocupant, pactizand cu cei care pana de curand luptasera impotriva lor. Situatia era menita sa semene neincredere in randul populatiei romanesti, care, vazand protectia comandantului rus in mai multe locuri, avea motive sa considere veridice zvonurile raspandite potrivit carora autoritatile romanesti vor pleca din zona in curand.

In decursul celor doua luni ale administratiei romanesti, atat preotii catolici si reformati, cat si unii dintre locuitorii maghiari au avut a o atitudine dusmanoasa fata de instaurarea acestei administratii,. Ca dovada, la Bretcu timp de trei luni preotii maghiari s-au refugiat, revenind in localitate doar in cursul lunii noiembrie, cind s-a instaurat administratia ruseasca. Aceasta "fuga" a cetatenilor maghiari a fost nejustificata, deoarece romanii n-au manifestat acte de razbunare ci, dimpotriva, au dorit reluarea pasnica a convietuirii cu populatia maghiara.

Astfel, perioada de pana la instalarea guvernului pro-sovietic din 6 martie 1945, prin conjugarea intereselor sovieticilor cu cele maghiare, s-a ajuns la un nou val de teroare, la care au cazut victime - prin arestari, amenintari, expulzari si batai - romanii. La invinuirea de roman si ortodox se adauga acum aceea de "dusman al democratiei", care in fond putea sa insemne orice. Astfel, cei reveniti in septembrie au facut cale intoarsa, termenul de reveniri religioase pentru romani a incetat, preotii ortodocsi au fost siliti sa plece, iar o parte din cei ramasi au fost arestati, metodele de intimidare s-au intensificat, generand o crescanda atmosfera antiromaneasca. In ceea ce priveste starea de spirit, populatiei romaneasca ramasa pe loc, in convingerea ca raul cel mare a trecut, a trait o profunda dezamagire dupa retragerea administratiei romanesti. "Deceptionati si ingrijorati de ziua de maine - scrie pr. T. Samartean din Bretcu la 14 ianuarie 1945 -, zilnic sunt intrebat de cei cu care ma intalnesc, oare ce va fi cu noi, si cand revin autoritatile romane. In chestiunile pe care le au cu autoritatile [existente], ma duc cu fiecare in parte ca sa nu fie insultat".

Noile arestari din randul preotilor si laicilor romane se operau si de catre sovietici, considerindu-i "antidemocrati", dar si de maghiari, care le puneau eticheta de "fascisti". Unul dintre motivele invocate mai ales in conditiile infiintarii organizatiilor comuniste, a fost refuzul preotilor romani de a sprijini actiunea de constituire a Frontului Plugarilor, organizatie de masa care cauta sa-si adune aderenti indeosebi din varfurile conducatoare de la sate.

Asa a fost si cazul preotului T. Samartean, trimis ca misionar de Episcopul Nicolae Colan al Clujului, cunoscut cu o atitudine ferma in anii de Dictat si vizat in repetate randuri pentru activitatea sa destoinica in randul credinciosilor. "Binevoiti a cunoaste - scria el, adresandu-se Protopopiatului de la Sfantu Gheorghe - ca in ziua de 13 februarie 1945, am fost chemat de catre seful postului de jandarmi ungur la primaria comunei Bretcu. Acolo m-a intrebat de ce n-am infiintat inca Frontul Plugarilor. I-am raspuns ca acest lucru nu este in competenta mea. Dar seful de post sustine ca e datoria mea [...], am refuzat timp de trei zile nu vom fi organizati, voi fi inchis sau internat". Pr. Samartean nu a fost arestat, dar era "onorat" mereu cu vizite ce-i aduceau aminte de aceasta amenintare. Imprevizibilul si starea de confuzie erau mai greu de suportat chiar decat suferinta in sine, "caci romanii nu stiau incotro sa se indrepte si ai cui erau ei acum".

Dupa anul 1968, in localitate s-au dezvoltat mai multe unitati de mica industrie, ateliere mestesugaresti si comerciale, comuna fiind propusa a fi declarata oras. In perimetrul localitatii exista o unitate militara.

In anul 1992, comuna a fost vizitata de Ion Iliescu, presedintele Romaniei.

In documentata monografie a localitatii Bretcu, intocmita de preotul Ioan Bercu, fiu al satului, se precizeaza ca, potrivit traditiei locale, primul lacas ortodox a fost in vechea vatra a satului, pe Valea Dumbravii, avand hramul "Sfantul Nicolae". O alta biserica a existat in centrul comunei, cu hramul "Buna Vestire", ce a fost distrusa in timpul unei navaliri tatare dinspre Moldova. Dupa distrugerea ei, comunitatea bretcana a inaltat un nou lacas de cult, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Acesta a fost construit, conform traditiei, la anul 1464, la cca. 60-70 m est de cea existenta azi, fiind inaltata pe deal, pentru a fi ferita de eventualele atacuri ale navalitorilor. In timpul "uniatiei", biserica a fost insa jefuita si arsa, slujitorii ei alungati, iar credinciosii prigoniti si siliti sa mearga la biserica unita din Lemnia.

Icoana hramului a fost salvata si pusa in actuala biserica pe catapeteasma, in partea dreapta. In mentinerea credintei lor strabune ortodoxe, credinciosii din localitate au fost ajutati de
preotii de la Episcopia Romanului si de calugari de la manastirea Casinului.

In 1781, imparatul Iosif al II-lea emite vestitul "edict de toleranta", prin care se interzicea asuprirea cetatenilor pe motive religioase si se ingaduia oricarei confesiuni sa-si construiasca biserica si scoala. In urma acestui edict, romanii din Bretcu au pus temelia, la 20 octombrie 1783, unui nou lacas de cult, ce va purta hramul "Sfantul Nicolae". In demersul lor au fost sprijiniti de Episcopul Ardealului, Ghedeon Nichitici (1783-1788), si au terminat sfantul lacas in anul 1787.

Sfintirea s-a savarsit in 1793, sub pastorirea Episcopului Gherasim Adamovici. Toti credinciosii au contribuit cu bani la ridicarea ei. In fruntea lor s-a aflat preotul Spiridon Dimian, care a contribuit cu suma de 1.036 bani "nemtesti." Biserica este in partea de sud a comunei, pe Dealul Romanilor. Este zidita in stil moldovenesc, pe baza de cruce bizantina, cu absidele laterale, avand doua turnuri: unul inalt, in stil gotic, deasupra tinzii de la intrare, si altul, mai mic, deasupra naosului. Lungimea bisericii este de 14 m, iar latimea de 7,5 m; zidul lat de 50 cm este zidit din piatra si caramida. Biserica este acoperita cu tigla solz, ferestrele sunt inalte, sus avand forma semicirculara. In exterior, biserica este varuita in alb. La intrare, deasupra usii, se afla scrisa pisania: "In numele Tatalui si Fiului si al Sfantului Duh, s-a zidit aceasta sfanta biserica din temelie, ce praznuieste hramul sfantului ierarh Nicolae.
S-a edificat sub pastorirea P.S. Ghedeon Nichitici. S-a sfintit biserica sub pastorirea P.S. Gherasim Adamovici".

Proscomidiarul este din piatra, iar pe jos este mozaic. Nu se cunosc mesterii si nici cine a facut planul bisericii. In decursul vremii s-au realizat mai multe reparatii: in 1862 - biserica s-a legat in fier; in 1896 - s-a reparat acoperisul; in 1901 - s-a repictat catapeteasma de catre pictorul Patridis.

Biserica este pictata in interior, respectandu-se cerintele erminiilor bizantine. Predomina scene din Noul Testament si figuri de mucenici. Icoanele de pe iconostas sunt aplicate fiecare in parte si pictate in ulei pe lemn. Autorii picturii bisericii nu se cunosc. La nord-estul bisericii este clopotnita din lemn, acoperita cu tabla si cu fundament de piatra. Doua din clopotele actuale au fost cumparate de Damian Popescu, fiu al satului si negustor in Braila, cu 70.000 lei, in 1924. Vechile clopote erau: cel mic, din 1775, cumparat de Stoica Cotiga, cel mijlociu, cumparat in 1823 de credinciosi, iar cel mare cumparat in 1832, tot de credinciosi. La nord de biserica
(40-50 m) se afla casa parohiala.

In 1838 s-a construit o casa parohiala din lemn de brad, acoperita cu sindrila (care a ars in 1909).

Dintre obiectele bisericesti vechi se pastreaza: antimisul lui Gherasim Adamovici (1793); o cruce de mana (1802); potir si candela (1793); candele (1815); icoane (1888). Vechi carti de
cult sunt: Liturghier tiparit de Antim Ivireanu la Bucuresti, donat de ctitori in 1793; Apostol, tiparit in 1756, donat in 1793; Minei pe decembrie, tiparit de Andrei Saguna, Sibiu; Evanghelia, tiparita in 1812 si legata in argint in acelasi an de Anastasie Hristu;. Octoih, din filia Ojdula, tiparit la Bucuresti in 1720, cumparat de la feciorul popii Ioan Stoicovici, paroh la Lemnia si Bretcu (nu apare insa anul).

Conform inventarului din 1868, parohia ortodoxa din Bretcu avea: biserica de piatra, trei cimitire, casa parohiala, patru clopote (trei in turn, unul de arama), o toaca de fier, 23 de obiecte de cult (sfesnice, candele, vase de argint), opt icoane mari si 26 mici, carti bisericesti, s.a.

Peste patru ani se intocmeste un nou inventar de catre pr. Spiridon Damian, semnat si de epitropul George Dimian si de cei 10 membri ai consiliului parohial. In document sunt mentionate urmatoarele: biserica zidita din piatra si caramida, cu acoperis din tigla din anul 1787; scoala confesionala din lemn, acoperita cu sindrila din 1858; casa parohiala, o "cuhnea" (bucatarie) pe mosia parohiala; un grajd din lemn; cimitirul vechi si nou; 101 obiecte de cult (trei clopote din anii 1775, 1823, 1832, 38) de icoane de lemn, din care sase "cu coroane de argint", 32 piese vesminte bisericesti, 48 de carti bisericesti (trei Evanghelii, Bucuresti 1742, Buda 1812, Sibiu 1844; Minee pe 12 luni, Bucuresti, 1766; Cazanie, Bucuresti, 1768; Apostol, Blaj, 1767, si Sibiu, 1851; Triodion, Bucuresti, 1767 si Sibiu, 1860; Penticostariu, Bucuresti, 1768; Octohiul Mare, Buda, 1811, si Sibiu, 1870; Liturghier, Ramnic, 1787, Iasi, 1818, si Sibiu 1856; Biblia, Sibiu, 1858; Molitvelnic, Ramnic, 1873, si Bucuresti, 1819; Ceaslov, Iasi, 1817, si Sibiu, 1870; Psaltire, Brasov, 1807, si Sibiu, 1812; Catavasier, Sibiu, 1817 s.a.

Scoala confesionala avea in inventarul sau: trei table negre, doua globuri ale pamantului, doua harti, un orologiu, trei mese, 16 banci, 8 carti (Elemente de Geografie, Istoria Patriei, Carte de Cetire, Istorie Naturala, Zoologie, Carte de pomarit etc.) "Fundatiunea scolastica“ cuprindea "208 indivizi din comuna bisericeasca" si avea un fond de 1407 florini.

Pozitia orasului Bretcu a fost intarita si din punct de vedere bisericesc, deoarece timp de aproape un secol (1827-1920), aici a fost sediul Protopopiatului ortodox al "Tractului Treiscaune". Protopopiatul a avut un rol de seama in eforturile de mentinere a identitatii nationale si culturale a romanilor din zona.

De-a lungul vremii, preotii ortodocsi bretcani au fost investiti cu raspunderea de protopopi ai "Tractului Treiscaune", ei constituind elita nationala si culturala luptatoare pentru propasirea populatiei romanesti din aceasta zona. Intre acestia se numara: protopopul Petru Pop (1794-1869), cunoscut revolutionar pasoptist, inlocuit din functia de protopop de Episcopul Andrei Saguna in anul 1851; Nicolae Popescu, din Martanus (1851-1861); pr. carturar brasovean Ioan Petric (1861-1873). Din anul 1873, au functionat ca protopopi si preoti slujitori in Bretcu: Spiridon Damian (1873-1885), Dimitrie Coltofeanu (1885-1903); Constantin Dimian (1903-1920). In 18 iunie 1917, protopopul Constantin Dimian informa Consistoriul sibian "ca din 32 de preoti cati existau in protopopiatul Treiscaune au mai ramas numai 6, ceea ce arata - apreciaza preotul roman - ca miscarea aceasta este pusa la cale pentru a risipi oile ..., in primul rand in cele 9 comune ai caror credinciosi nu mai stiu vorbi romaneste" (Aita, Belin, Cernat, Dobolii, Lisnau, Micfalau, Ozun, Chichis si "Sepsisangiorgiu"), localitati in care traiau la acea vreme 5.613 suflete.

Conducerea parohiei ortodoxe din Bretcu multumea, in 1916, pentru ajutorul material acordat Fundatiei de catre George Hamsea, pentru ajutorarea copiilor saraci din Bretcu, aplicati la meserii.

 In sirul preotilor slujitori cunoscuti ai altarului in Bretcu se inscriu: Toma Ioan, 1767; Toma Popescu (Popovici), amintit in anul 1805; alaturi era si fiul sau, Toma Popovic jr; Gheorghe Baciu, venit de la Cernat si Martanus, mutat apoi la Poiana Sarata; Ioan Pop (Popescu) - protopop (1827-1835); Petru Pop - hirotonit in 1817 de Vasile Moga, protopop intre anii 1835- 1851; pana in 1869 a fost Alexe Verzea, hirotonit preot de Andrei Saguna (1849-1863); Spiridon Dimian - fiul primului ctitor al bisericii - hirotonit de Vasile Moga (1836-1865); Spiridon Dimian (junior) - nascut la Bretcu, hirotonit la 15 octombrie 1849 de Andrei Saguna, preot in anii 1849-1866 si protopop de Treiscaune intre anii 1873-1885; Dimitrie Coltofeanu
- nascut la 15 septembrie 1850 in Bretcu, fiul lui Constantin Coltofeanu, hirotonit la 17 februarie 1874 de Procopie Ivascovici, protopop in anii 1885-1903; Constantin Dimian - nascut la 1854 in Bretcu, fiul fostului protopop (absolva Facultatea de Teologie la Sibiu; este capelan si preot paroh la Bretcu, indeplinind functia de protopop in anii 1902-1920; fiind un mare luptator pentru drepturile romanilor si un intelept pastor de suflete; George Hamzea (fost invatator intre anii 1896-1900 la Sacele si Rasnov); a fost hirotonit la 19 noiembrie 1900 de Ioan Metianu pentru parohia Sfantu Gheorghe (aici timp de 3 ani este preot misionar, construind o casa parohiala) apoi a fost mutat la Bretcu; Virgil Hamzea, nascut la 7 februarie 1906 in Bretcu; hirotonit diacon in 25 decembrie 1934 de Mitropolitul Nicolae Balan si apoi este preot slujitor in aceasta parohie (1932-1940).

Printre invatatorii hirotoniti preoti pentru Secuime de catre Nicolae, Episcopul Clujului, s-a numarat si Toma Samartean, care in vremurile vitrege din cei patru ani de Dictat, a ingrijit pe credinciosii romani din Bretcu, indurand multe greutati din partea autoritatilor.

Dupa 1945, la revenirea pr. Hamzea, cei doi preoti au ajuns la grave neintelegeri. Pr. Rafiroiu hotaraste mutarea pr. Hamzea la parohia Iaras. Au urmat preotii Teodor Samartean (1940-1972), Ioan Velmirovici (1982-1989), Viorel Damian (1990), Ioan Cucu jr. (1991-1996), Todor Octavian (1996- 1999), Mircea Coliban (2000 si in prezent).

Cantareti bisericesti au fost invatatorii din sat: 1882 - Georgiu Teaca; din anul 1900 invatator este Aron Puscariu (care in 1940 se refugiaza); Nicolae Boldea (omorat in 1940); 1 septembrie 1935-1938 - Petre Muntean, nascut in Martanus, absolvent al scolii de cantareti de la Sibiu, cu diploma din 22 iunie 1934 (a fost ajutat si de Ioan Ganea); Ioan Iacob - din iunie 1940 (cu studii la Sibiu).

In 1947, parohia ortodoxa avea 26 de ha de teren, din care 11,9 ha de padure, casa parohiala si cladirea fostei scoli confesionale si culturale.

Dupa infiintarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei, cu purtarea de grija a P.S. Ioan, au fost efectuate reparatii la casa parohiala, la turnul si acoperisul bisericii si a fost extins cimitirul parohial. S-au facut demersuri la Directia Monumentelor Istorice pentru reconditionarea vechii picturi in fresca.

Cladirea scolii confesionale este atestata in 1858, fiind construita din lemn de brad si acoperita cu sindrila. In 1843, Ionita D. Grosumare, proprietar din Bretcu, fiu al satului, a donat pentru ridicarea scolii 400 florini. In 1868 scoala avea trei sali si gradina de pomi, era frecventata 36 de elevi si 39 eleve. Unele referiri la invatamantul din Bretcu se gasesc in Historia domus ecclesiae parochialis rom. chat. Oppidi Bereck. Inchoato anno 1869 per Alexius Kovacs parochus. Preotii din familia Pop, Dimian, Verzea au fost si invatatori. In anul scolar

1889/1890 cursurile scolii au fost urmate de 178 de elevi, iar in anul urmator de 164 (din totalul de 272 de copii de varsta scolara). Majoritatea elevilor aveau toate manualele scolare. In anul scolar 1893/1894 erau trei sali de clasa, gradina de pamant, 26 de banci, 20 "table de citire", 12 de "istorie naturala", 38 "aparate fiscale", 11 modele pentru "desemn" si o biblioteca cu 18 "tomuri". Intr-un protocol "luat in sedinta Sinodului parochial ordinal" tinut la 30 ianuarie 1895 in biserica greco-orientala cu hramul "Sfantul Ierarh Nicolae" din Bretcu, la punctul VI este mentionata o "rugare" a lui Vasile Fenechi, prin care arata ca ar voi a face un "oaresicare venit scoalei prin edificarea unui edificu pentru bolta cu 2 incaperi si pivnita". Cererea a fost refuzata: "...Fiind acel loc a se folosi esclusiv in interesul scoalei ca atare pentru recreerea
scolarilor in timpul liber si ca teritoriu de gimnastica". Prin organizarea lor, scolile confesionale erau puse sub directa indrumare a preotului local, acesta fiind raspunzator de bunul mers al procesului instructiv-educativ al copiilor care mergeau la scoala.

Protopopii de Bretcu, in calitatea lor de inspectori oficiali de stat ai scolilor ortodoxe din fostul judet Treiscaune, s-au zbatut pentru dezvoltarea scolilor romanesti din aceasta parte a Transilvaniei. Acestia au fost: Petru Pop, Constantin si Spiridon Damian, Dumitru Coltofeanu.

Astfel, in 1845, Petru Pop cerea credinciosilor sai sa-si dea fiii si fiicele la invatatura, cu speranta ca "doara se va lumina vremea si pentru noi romanii, si cand se va desprimavara sa fim gata cu plugul, cu samanta a semana, ca apoi e tarziu, pana vom gati cu invatatura, trece vremea semanatului". Protopopul Dimitrie Coltofeanu, in 1870, atragea atentia preotilor si invatatorilor din subordine, tuturor celor care au binevoit "a se ocupa cu istoricul cerut scoalelor ortodoxe (de catre inspectorul Berecz Gyula), apoi acela sa fie astfel compus ca sa nu serveasca la dejosirea scolilor noastre". Spiridon Dimian, in anul 1885, isi povatuia credinciosii: "Timpul ne sileste sa nu ne recreem. Desi suntem in mii de lipse si necazuri, insa timpul cere sa fim activi, sa ne ajutam noi pe noi si atunci Dumnezeu ne va ajuta sa facem tot ce putem spre inaintarea bisericii si scoalei noastre".

Din 16 ianuarie 1894, protopopul Dimitrie Coltofeanu intreprinde o colecta in comuna si in Romania pentru o noua scoala. Cladirea ei a fost ridicata in 1898. Primul invatator consemnat, in 1882, a fost Georgica Teaca; intre anii 1900- 1940 este mentionat Aron Puscariu; a urmat cantaretul si invatatorul Ion Ganea (1915-1944).

In 1890, cu ocazia serbarii scolii ortodoxe din 21 mai, tinuta in localul scolii, s-a organizat si o colecta pentru ajutorarea cu carti a copiilor saraci. Sporirea numarului de elevi a dus, in 1889, la organizarea unui concurs pentru ocuparea "postului al treilea invatatoresc". In 1916, invatatorul Aron Puscaru face o colecta, donatie pentru orfanii de razboi. Dupa Marea Unire, in 1938-1940 s-a construit scoala mare, mixta, azi cu 10 clase. Din anul 1920, in comuna a functionat scoala de stat, cu doua sectii de predare, una in limba romana si una cu predare in limba maghiara. Actuala cladire a scolii s-a construit intre anii 1930-1937. Din 1910 pana in 1950, la Bretcu, pe langa scoala de stat a functionat si un internat pentru elevii de gimnaziu din satele apartinatoare, Oituz si Martanus. Pe langa invatamantul gimnazial, in anii 70 au fost infiintate clase liceale cu profil mecanic si agricol. Din 1985 pana in 1991 existau clase liceale-serale. O clasa complementara functioneaza din 1995, iar din 1997 o clasa cu profil de confectii. Personalul didactic este format din opt invatatori, 16 profesori si opt educatoare. Scoala dispune de laboratoare, TV color, videoplayer, radiocasetofoane si un laborator de informatica cu cinci calculatoare, un atelier pentru scoala profesionala cu profil confectii. Activitatea scolara se desfasoara in 16 sali de clasa, o sala specializata in limba romana, trei laboratoare si o sala de sport. In vara anului 2000 s-a amenajat un laborator de informatica.

In anul scolar 1999/2000 au fost inscrisi la sectia cu predare in limba romana 105 copii, din care 34 in ciclul prescolar, 42 in cel primar, iar 39 in cel gimnazial. Alaturi de scoala functioneaza si o gradinita cu program normal, dotata modern. Director al scolii este prof. Vasile Stefan Ferentzi.

In perioada interbelica, viata culturala si spirituala romaneasca a cunoscut o ascensiune deosebita, bazata si pe o prosperitate economica evidenta. In 1928, la Uniunea mocaneasca
organizata la Pitesti, au participat si mocanii din Voinesti, Bran si Bretcu. Aceasta ocupatie a mentinut legaturile cu romanii de peste munti.

De-a lungul anilor, din localitatea Bretcu au fost culese, inregistrate si tiparite numeroase colinde, cantece populare, de leagan, de haiducie si balade, inclusiv variante locale ale Mioritei.

Folclorul si traditiile comunei Bretcu reprezinta o imbinare a elementelor ardelenesti cu cele din Moldova. Portul romanilor din Bretcu se aseamana cu cel al oamenilor de munte: itari din postav alb, camasa alba pana la genunchi. Peste camasa purtau o vesta neagra cu diferite ornamente. Iarna purtau cojoace, iar pe cap caciula inalta de mocan. Obiceiurile si credintele bretcanilor sunt legate de ocupatiile vechi pe care le au. Multe din ele sunt legate de oierit, haiducie, carausie etc. Cand plecau cu oile spre Regat, bretcanii cantau un cantec de despartire de locurile natale: "Foaie verde ca lipanu/ Vai saracu el bretcanu/ Isi incarca iara caru/ si umbla hoinar sarmanu/ Din popas pana-n popas/ si cu gandul tot acas...".

Renasterea vietii romanesti din localitate, dupa decembrie 1989, s-a facut prin stradaniile Fundatiei "Eremia Grigorescu", infiintata in anul 1990 din initiativa intelectualilor locali si a primului sau lider, Marcel Izbasoiu.

In 20 iulie 1991 are loc solemnitatea sfintirii bustului lui Mihai Viteazul la Bretcu, inaltat in fata sediului primariei. Asezarea bustului are menirea sa aminteasca generatiilor prezente si viitoare de trecerea lui Mihai Viteazul prin localitate. Pe un postament din piatra de munte (inalt de cca. 1,50 m), surmontat pe un soclu realizat din acelasi material (aproape doi metri inaltime), se afla asezat bustul ilustrului domnitor al tuturor romanilor. La manifestare au participat numerosi localnici dar si oaspeti din Sfantu Gheorghe, Covasna, Intorsura Buzaului, Zagon, Zabala. Au fost prezenti: P.S. Ioan Serafim Fagarasanu, Adrian Severin - ministru, Fodor Francis - prefect, precum si profesorii: Radu Ciontea, Zeno Opris, Vasile Bejan s.a.

Figura voievodului este realizata din bronz, opera a sculptorului Teodor Zamfirescu. La baza inferioara a postamentului se afla o placa memoriala cu inscriptia: "Mihai Viteazul 1593- 1601. Domnul Tarii Romanesti, al Ardealului si al Moldovei".

Cu ocazia colindului traditional din decembrie 1998, initiat de organizatiile de tineret crestin-ortodoxe ASCOR (Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani) si LTCOR (Liga Tineretului Crestin Ortodox Roman), Sfantu Gheorghe insotiti de parintele profesor Ilie Moldovan, la Bretcu s-au comemorat eroii cazuti in cele doua razboaie mondiale, cei maltratati in toamna 1940, si eroul Nicolae Boldea cu fiii sai, martiri ai natiunii romane.

Monografia comunei a fost intocmita de un fiu al ei, parintele Ioan Bercu, preot slujitor in parohia ortodoxa Zabala.

Printre oamenii de seama pe care i-a dat localitatea se inscriu: Petru Pop. Preot la Bretcu din 1835, vreme de 34 de ani. Intre anii 1838-1851 a indeplinit functiile de protopop si inspector scolar teritorial pentru scolile ortodoxe, avand o activitate foarte intensa, dar si foarte incomoda pentru autoritatile ungare. A adormit in Domnul la 14 octombrie 1869, "lovitu de catani", dupa cum mentioneaza documentele.

Constantin Dimian, preot, protopop al Tractului Treiscaune, inspector al scolilor confesionale romanesti, presedinte al Despartamantului ASTRA Treiscaune-Ciuc, autor al volumului Stuparitul - intocmit pentru popor, pentru incepatori si pentru toti iubitorii de acest ram al economiei, aparut la Tipografia Alexei din Brasov in 1887, si a studiului Tarna populara - pregatita si descrisa de Constantin Dimian, preot greco-ortodox din Bretcu, editat tot la Brasov, in anul 1889.

Constantin Dimian jr. (1876-1959), nascut la 8 aprilie 1876, ca fiu al preotului Constantin Dimian si al sotiei sale Paraschiva. Urmeaza scoala primara in satul natal, apoi cursurile gimnaziului romanesc din Brasov, pe care le termina in anul 1896, si pe cele ale Facultatii de Teologie din Bucuresti in 1906. Teza sa de licenta, cu tema Imprejurarile in cari a luat inceput literatura bisericeasca in limba romana, a vazut lumina tiparului in 1906 la Tipografia Speranta din Bucuresti. Cunoscand mai multe limbi (franceza, germana, maghiara, sarba) si avand o pregatire teologica solida, a fost incadrat in randul personalului Arhiepiscopiei Ortodoxe din Sibiu. In perioada 1906-1908, cat a lucrat la Sibiu, a colaborat la Telegraful roman si la celelalte publicatii romanesti din Ardeal. In anul 1908 a fost hirotonit ca slujitor pentru o comunitate romaneasca din Banatul sarbesc.

Dumitru Coltofean. Nascut la 1 septembrie 1885 in Bretcu, a studiat la Liceul "Andrei Saguna" din Brasov, apoi la Institutul Teologic "Andreian" din Sibiu si la Facultatea de Drept si stiinte Politice a Universitatii din Budapesta (1907-1910), beneficiar al unei burse a Fundatiei Gojdu, doctor in Stiinte Juridice. A indeplinit functia de consilier referent al sectiei economice a Consiliului arhiepiscopesc ortodox-roman din Sibiu. A decedat la 23 martie 1947.

Khell István (7 aprilie 1889, Bretcu - 30 aprilie 1972, Odorheiu Secuiesc) - traducator, istoric literar, studii medii la Targu Secuiesc, apoi la Universitatea Cluj si Graz (Austria). Traduce in maghiara din Ion Alexandru Bratescu- Voinesti, Heider, Heine, precum si in romaneste, pentru Convorbiri literare, de la Iasi, Impresiile lui Clement Mikes despre Principatele Romane, cuprinse in Scrisorile turcesti (1939).

Gheorghe Gociman, nascut in 17 noiembrie 1897, fiul comerciantului Gheorghe Gociman din Bretcu, era in 1918-1919 student al Facultatii de Drept si Stiinte Juridice a Universitatii din Cluj.

Alexandru Sandor, nascut in 5 octombrie 1900, in Bretcu, absolvent al Gimnaziului de stat din Gherla, student la facultatea de Medicina din Cluj in 1919.

Elena Daniello, medic, descendenta din familiile Puscariu si Damian, sotia dr. Leon Daniello (1898-1970), fost membru corespondent al Academiei Romane. Personalitate complexa, Elena Daniello a gasit ragazul necesar pentru a-si valorifica sensibilitatea artistica in pictura. Icoanele pictate de ea, inspirate din operele iconarilor ardeleni care i-au insotit existenta, au fost expuse intr-o expozitie la Muzeul Spiritualitatii Romanesti, in 23 aprilie 1997, in semn de omagiu adus
concetatenilor de pe meleagurile natale.

Aurel Gociman - Oituz, nascut in Bretcu, profesor universitar la Academia de Inalte Studii Comerciale din Cluj- Napoca. Autor a numeroase lucrari, studii si articole pe teme privind economia forestiera, cooperatia, transportul, dar si istoria romanilor din "secuime".

Vasile Bejan, profesor universitar doctor, la Universitatea "Transilvania" din Brasov, presedinte al Fundatiei "Eremia Grigorescu".

Monahii Atanasie si Chiril Pavaluca (1877-1955). In 1900, tanarul Ioan a intrat in nevointa calugareasca la Manastirea Neamt, impreuna cu fratele sau Constantin. Dupa un an de zile s-au calugarit, Ioan a primit numele de Atanasie si Constantin a primit numele de Chiril. Parintele Atanasie s-a nevoit pascand oile Manastirii Neamt toata viata sa. Fratele sau, Chiril, a primit darul preotiei si s-a dus la Muntele Athos, unde bine s-a nevoit in deplina sihastrie 30 de ani.
Apoi s-a savarsit cu pace in mijlocul ucenicilor sai. In toamna anului 1955 s-a mutat din viata aceasta si monahul Atanasie Pavaluca si a fost inmormantat in cimitirul manastirii.

Gheorghe Tarlungeanu, invatator, autorul volumului de memorii intitulat Corpul voluntarilor romani din Rusia, in manuscris; epitrop al bisericii, membru al Adunarii Eparhiale (1994- 1998); vicepresedinte al Fundatiei "Eremia Grigorescu".

Ioan Fenechiu (1892-?), teolog si jurist, avocat in Targu Seciuesc pana in 1940, cand se refugiaza, lucrand ca notar public in Buzias, Alba-Iulia si Cluj-Napoca.

Gheorghe Puscariu, doctor in economie, fost director al CEC.

Aron Puscariu, doctor in economie, fost director al Directiei Generale CFR.

Nicolae Pavaluca, licentiat in drept si economie, expert in relatii financiare externe al Bancii Nationale a Romaniei.

Ioan Bercu, preot, descendent din familia preotilor Damian, autorul unei monografii a localitatii Bretcu si a unei apreciate lucrari de licenta in teologie cu tema Viata bisericeasca a romanilor din depresiunea Bretcului sau a Targului Secuiesc.

Printre intelectualii, intreprinzatorii si gospodarii bretcani care si-au adus contributia la prosperitatea comunitatii se inscriu si: Aurel si Elena Tarlungeanu, Constantin Coltofeanu, Gheorghe Tarlungeanu, Marcel Izbasoiu, Ioan si Nicolae Boros, Maria si Valeriu Gontea, Maria, Alexe, Aneta si Virgil Bejan, Ana Bulat, Maria si Gheorghe Taierau, Maria Hagiu, Maria Rafiroiu, Elena Harpa, Antonia Oltei, Aurelia Precup, Elena Konya s.a. 

Carti Ortodoxe

Cuprins