De la traci, daci si romani la romanici si romani


De la traci, daci si romani la romanici si romani

Prima varsta a fierului (inceputul sec. XII - sec. VII i. Hr.) este epoca in care se produc largi sinteze culturale, din care se vor cristaliza elementele de baza ale civilizatiei dacice. Acum vor exista, spre deosebire de epocile anterioare, doar doua mari complexe culturale, si anume unul nordic, ce are specifica ceramica ornamentata cu caneluri si altul sudic, cu ceramica ornamentata prin imprimare.


Tinuturile Transilvaniei estice se inscriu in aria nordica a civilizatiei Hallstatt-ului tracic si sunt deosebit de bogate in descoperirile de acest tip. Numeroase sunt asezarile deschise (Racu, Mihaileni, Santimbru, Sancraieni, Cozmeni, Ciucani, Carta, Cetatuia, Casinu Nou, Bancu, Delnita, Porumbenii Mari, Borosneu Mic, Covasna, Cernat, Peteni, Reci, Sfantu Gheorghe, Zabala etc.), dar nu lipsesc nici cele fortificate, uneori de mari dimensiuni, situate pe inaltimi si avand rol militar si strategic, oferind loc de refugiu populatiei din asezarile deschise din apropiere. Se remarca in acest sens fortificatiile de la Cernat, Bodoc (HaC), Porumbenii Mari (HaAB), Satu Mare (BD- HaA) si Tusnad (HaA-B).

Constructiile defensive din prima varsta a fierului, desi se bazeaza pe elementele de fortificare cunoscute si-n epocile anterioare, respectiv sant, val de pamant si palisada, se disting prin extraordinara imbinare organica si consecventa a acestora. Cercetarile arheologice efectuate la Porumbenii Mari, Satu Mare, Tusnad-Bai, Sancraieni, Reci etc., au scos la lumina numeroase complexe (locuinte, ateliere, gropi de provizii) si un bogat material, constand din vase de ceramica, unelte agricole si mestesugaresti, piese de podoaba si de vestimentatie, arme etc.

Ocupatiile de baza ale populatiei erau cele traditionale - cultivarea pamantului si pastoritul, dar si cele care tineau de exploatarea sarii, cuprului si fierului. In acest sens, descoperireaunui atelier de fierarie in asezarea de la Cernat-Varful Ascutit" este foarte edificatoare, mai ales ca este printre putinele de acest fel in Hallstatt-ul romanesc, marcand inceputurile metalurgiei fierului in tinuturile Carpatilor Rasariteni.

Demne de remarcat sunt si descoperirile ce ne vorbesc de exploatarea cuprului si, in special, de metalurgia bronzului. Mestesugul respectiv isi are inceputurile in epocile anterioare, dar apogeul si perfectiunea o atinge in prima varsta a fierului. Analiza cuprului a dovedit exploatarea timpurie a minereului respectiv la Balan, jud. Harghita. Amintim astfel depozitele de bronzuri de la Bancu, Delnita, Sancraieni, Corund, Targu Secuiesc, Turia, Zagon, la care se adauga numeroasele descoperiri de piese izolate. Prin caracteristicile inventarului lor, depozitele sunt un exemplu de interferenta culturala, ele prezentand legaturi atat cu depozitele din centrul Transilvaniei, cat si cu cele aflate la est si sud de Carpati. Impresionante sunt si cele doua depozite cu piese de aur descoperite la Tufalau si Talisoara, semn ca in zona existau aristocrati, poate conducatori de uniuni de triburi, care isi puteau permite sa le detina.

In aceste tinuturi sunt atestate si descoperiri izolate de factura scitica (sec V-IV i. Hr.) precum cele de la Cristuru Secuiesc, Sancraieni, Borosneu Mare, Oituz, Reci, Sfantu Gheorghe etc. Una dintre cele mai relevante piese este o aplica de bronz ornamentata in stil animalier descoperita la Sancraieni.

Descoperirile arheologice de la Inlaceni, Cristuru Secuiesc, Simonesti, Biborteni si Brates, releva si patrunderea in zona a elementelor celtice (sec. IV i. Hr.). Astfel, in 1902, la Timafalva (inglobat azi in orasul Cristuru Secuiesc), a fost descoperit un mormant celtic, continand mai multe vase de lut, piese de bronz si fier, printre care si un cutit de fier cu maner de bronz imitand un cap de cal. Spre sfarsitul primei varste a fierului se cristalizeaza elementele de baza ale civilizatiei geto- dacice. In spatiul locuit de acestia se constata unele decalaje cronologice, datorate dezvoltarii diferentiate ale comunitatilor locale, dar cu siguranta constituirea definitiva a etnosului geto-dacic a avut loc cu catva timp inaintea primei atestari documentare a getilor (expeditia lui Darius, 514 i. Hr.).

Tinuturile Carpatilor Rasariteni se inscriu in randul zonelor cel mai intens locuite de daci. Cercetarile arheologice efectuate de-a lungul anilor au dus la descoperirea a numeroase asezari deschise (cca. 200) raspandite, la fel ca cele anterioare, pe terasele inalte ale apelor din depresiunile intramontane si din dealurile subcarpatice. Amintim, spre exemplificare, cele de la Ineu, Racu, Tomesti, Delnita, Mihaileni, Miercurea Ciuc, Jigodin, Sancraieni, Santimbru, Sansimion, Odorheiu Secuiesc, Porumbenii Mari, Filias, Eliseni, Aita Mare, Baraolt, Capeni, Herculian, Bodoc, Borosneu Mare, Dobolii de Sus, Doboseni, Brates, Catalina, Martineni, Cernat, Chichis, Anghelus, Ghidfalau, Bixad, Moacsa, Hilib, Sfantu Gheorghe, Surcea, Turia, Targu Secuiesc etc. In apropierea lor, dar cu precadere in punctele strategice si cu protectie naturala, au fost ridicate cetati (peste 34) de aparare si supraveghere a tuturor cailor de acces, de comunicatie si comert in si dinspre Transilvania, spre si dinspre Moldova si Muntenia.

Fara indoiala, aceste cetati aparau realizarile si potentialul economic al zonei - minereurile de fier, cupru si sare precum si exploatarea si prelucrarea acestora - dar in acelasi timp se incadrau in sistemul bine inchegat de fortificatii dacice care barau accesul spre capitala Daciei, Sarmizegetusa. Urmarind amplasarea geografica a cetatilor, se poate constata dispunerea acestora in zona zacamintelor de sare de la Praid - Sanpaul (Soimusu Mare, Sacel, Porumbenii Mari, Odorheiu Secuiesc, Zetea, Badeni), a zacamintelor de cupru de la Balan (Sandominic) si fier din Depresiunea Ciuc si Baraolt (Racu I, II, Ciceu, Mihaileni, Leliceni, Jigodin I, II, si III, Biborteni). La acestea se adauga cele situate de-a lungul drumurilor comerciale, precum cetatile de la Valea Seaca sau Covasna, ultima fiind una din cele mai impozante si uluitoare din arealul dacic. Dimensiunea zidurilor si modul ingenios de amplasare dovedesc ample cunostinte de arhitectura si strategie militara. Acest sistem de fortificatii demonstreaza atat o buna organizare politica si militara a zonei cat si o dezvoltare economica fara precedent. Construirea, intretinerea si apararea unui numar atat de mare de cetati necesita un efort economic si social impresionant.

Cercetarile arheologice efectuate in asezari si cetati au scos la lumina numeroase locuinte, ateliere metalurgice, cuptoare de olar si menajere, gropi de provizii si rituale, complexe de cult etc. Dezvoltarea si potentialul economic al asezarilor, ocupatiile si mestesugurile practicate de locuitori, relatiile comerciale intretinute cu diferite tinuturi, mai mult sau mai putin indepartate, rezulta din bogatul inventar al complexelor de locuire. Astfel locuintele care predomina si care in mod firesc "poarta amprenta mestesugurilor, dar si pe aceea a posibilitatilor economice", sunt cele de suprafata sau usor adancite.

Nu lipsesc nici locuintele de tip bordei, insa numarul lor este mult mai mic si se intalnesc cu precadere in asezarile mai timpurii, dar si in cele mai tarzii, coexistand cu celelalte doua tipuri. Ca mod de constructie, nu se constata diferente foarte mari de la un tip la altul. Astfel structura lor (inclusiv a unora de suprafata) este din stalpi infipti in pamant, cu peretii din pari sau barne orizontale, placati cu nuiele si lipitura.

Acoperisul in doua sau patru ape era probabil din trestie sau rogoz, plante ce se dezvolta din plin pe malurile si in mlastinile din apropierea apelor. Unele locuinte de suprafata au fost construite pe un fundament de piatra si talpa de lemn, dar acestea sunt mai rare si se

gasesc, in special, in zonele in care structura stancoasa a terenului nu a permis adancirea sau infigerea stalpilor in pamant (in general in cetati si asezari fortificate). Spatiul locuibil, in general de 12-18 m2, era suficient de incapator pentru o familie de 4-6 membri. In interior au fost amenajate vetre de foc sau cuptoare, cu rol de incalzire si de preparare a hranei pe timp de iarna. Ocupatiile populatiei se diferentiaza, oarecum, pe zone, in functie de posibilitatile economice concrete. Astfel, putem spune ca in Depresiunile Ciuc, Baraolt si Targu Secuiesc, o parte a locuitorilor s-au ocupat, cu precadere, de exploatarea si topirea minereurilor de fier si cupru dovada fiind descoperirile de la Madaras, Carta, Tomesti, Mihaileni, Casinu Nou, Sansimion, Cetatuia, Doboseni, Herculian, Padureni etc. In unele din aceste localitati au functionat, pe langa cuptoarele de redus minereul de fier, ateliere de prelucrare a acestuia si de confectionare a uneltelor si armelor. Asemenea ateliere au fost descoperite in cetatea Jigodin I, in asezarea de la Porumbenii Mari si in cea de la Meresti. Nu excludem posibilitatea ca fierul sa fi fost comercializat si in lingouri, de prelucrarea lui ocupandu-se cei care il cumparau. In zonele bogate in sare precum cele de la Praid, Sovata, Sanpaul si Martinis, o parte din populatie se ocupa cu exploatarea acesteia. Desi confirmata arheologic doar prin descoperirile monetare (care demonstreaza comercializarea ei), sarea a fost cu siguranta un mijloc important de beneficiu pentru locuitorii din prejma. In epoca romana, exploatarile din aceste localitati continua, ele fiind dovedite si arheologic. Asa, spre exemplu, la Sanpaul, unde este atestat si un castru roman, in locul numit "Fantana Sarata" a fost descoperit un altar votiv semnificativ in acest sens.

O alta ocupatie a unora din localnici pare sa fi fost si cea a exploatarii si prelucrarii tufului de andezit piroxenic (tuf vulcanic) existent in Carpatii Orientali (de la est de Racos pana in Muntii Gurghiului). Cunoscutele rasnite (formate din cele doua pietre suprapuse, meta si catillus), raspandite pe intreg teritoriul Daciei, isi au locul de confectionare in aceste tinuturi. Desi nedocumentata arheologic, credem ca foarte posibila exploatarea minereului de cinabru de la Santimbru, element rar in Transilvania, dar extrem de important in prelucrarea aurului.

Nu lipseste din mestesugurile practicate in zona nici cel al olaritului, documentat prin cuptoarele de la Santimbru si Cetatuia (jud. Harghita). Posibil insa ca acest mestesug sa se fi practicat si in alte localitati, dupa cum o dovedesc numeroasele uneltele folosite la modelarea vaselor lucrate cu mana, precum si cantitatile insemnate de vase descoperite. Cu toata implicarea unei parti a populatiei in ocupatiile amintite, care aduceau de altfel venituri importante in urma comercializarii produselor, de baza au ramas tot cele traditionale agricultura si cresterea animalelor. Practicata pe scara redusa, datorita conditiilor geo-climatice, agricultura asigura, credem, doar o parte din cerealele si legumele necesare vietii, o alta parte fiind obtinuta prin schimburile comerciale. Indeletnicirile agricole sunt dovedite de uneltele sau accesoriile descoperite, precum brazdarele de fier, seceri, inele de coasa, cute, rasnite etc. La acestea se adauga gropile pentru pastrarea proviziilor, prezente in mai toate asezarile cercetate.

Avand in vedere peisajul geografic, comunitatile din zona aveau mai degraba un caracter pastoral. Studiul efectuat pe materialul osos de la Meresti a adus date importante in acest domeniu. S-a constatat printre altele ponderea mare pe care o aveau animalele domestice (87,55%) in economia asezarii in comparatie cu cele de vanat (12,45%). In acest sens, s-a observat ca cele mai numeroase au fost bovinele urmate de suine si de ovine. Taurinele, crescute pentru carne, subproduse dar si pentru diferite munci agricole sau transporturi, au ocupat, in general, un loc primordial in mai toate asezarile dacice. Porcinele furnizau doar carne si grasimi, ceea ce face ca numarul exemplarelor sacrificate sa fie mare. La acestea se adauga ovicaprinele folosite, de asemenea, mai mult pentru subproduse (lapte, lana), decat pentru necesarul de carne, situatie constatata, de altfel, si in alte asezari dacice. In ceea ce priveste caii, se poate spune ca acestia nu au fost folositi in alimentatie decat ocazional, ei fiind destinati calariei, transporturilor, muncilor agricole etc.

Daca, la ocupatiile amintite, adaugam cele obisnuite oricarei comunitati (torsul, tesutul, prelucrarea pieilor etc.), putem spune ca avem o imagine de ansamblu asupra indeletnicirilor zilnice ale locuitorilor acestor tinuturi. Imaginea generala a vietii economice trebuie insa completata cu latura ei comerciala, bine individualizata prin materialele descoperite. Precizam ca aceste materiale sunt edificatoare, uneori, atat pentru pozitia economica si sociala a celor ce le utilizau, cat si pentru o mai buna incadrare cronologica a diferitelor statiuni dacice.

Comertul a ocupat, se pare, un loc important in viata economica a locuitorilor din estul Transilvaniei. El a adus, pe langa produsele ca atare, influente civilizatorii, a antrenat locuitorii in circuitul de valori materiale si spirituale ale vremii, a dus la aparitia de drumuri si centre comerciale si, firesc, a persoanelor calificate in acest sens. Produsele locale destinate comertului se pot deduce din ocupatiile si mestesugurile practicate: fier, bronz(?), sare, unelte de piatra (rasnite, cute), animale, piei, blanuri, miere etc. Acestea erau trimise atat spre tinuturile dacice cat si spre cele grecoromane, de unde veneau in schimb: cereale, vinuri, uleiuri sau piese de imbracaminte, obiecte de podoaba si lux, monede etc.

Pe baza materialelor descoperite, putem spune ca relatiile comerciale cele mai intense le-au avut cu tinuturile dacice extracarpatice, prin intermediul carora au cunoscut, de cele mai multe ori, produsele grecesti si romane. Relatiile directe cu orasele grecesti ale Pontului Euxin sau cu teritoriile romane sunt mai putin documentate. Astfel, dintre piesele ceramice de import pot fi amintite vasele grecesti si romane descoperite la Cernat-"Pamantul lui Robert", Sfantu Gheorghe-"Bedehaza", Meresti, Covasna, Jigodin etc. Daca piesele originale sunt mult mai putin numeroase, in schimb abunda imitatiile realizate in centre specializate, locale (?), dar mai ales zonale, posibil la Brad (jud. Neamt) sau Racatau (jud. Bacau), cunoscute ca centre de desfacerea a produselor de import, sau Poiana, in care sunt atestate cuptoare de olari.

Dintre tipurile de vase imitate, dupa cele grecesti sau romane, amintim bolul delian (fragmentar) descoperit la Poian (sec. I i. Hr.), kantharos-urile descoperite la Meresti, Jigodin si Covasna si oalele cu buza trasa spre interior (Meresti, Covasna, Jigodin), in general, cu analogii in statiunile dacice moldovene. La acestea ar fi de adaugat vasele autohtone cu semne de tip tamga (Cernat, Meresti, Sansimion etc.) venite, tot pe calea comertului, din aceleasi zone est carpatice (cu origini in mediul sarmatic).

Piesele de uz personal, de vestimentatie, de podoaba, armele si piesele de harnasament, indica aceleasi origini sau influente greco-romane, la care se adauga si cateva mai timpurii, celtice sau bastarnice. In cele mai multe cazuri, ele sunt productii autohtone, imitate dupa prototipurile mai sus amintite. Atelierele in care se executau erau, de asemenea, locale sau raspandite in diferite alte statiuni dacice. Modul in care au ajuns in zona este acelasi, adica pe calea relatiilor comerciale directe sau prin intermediul statiunilor moldovene. Astfel pieptenii de os se intalnesc atat la tracii sudici cat si in mediul celto-germanic, piesa descoperita la Sansimion fiind probabil un produs autohton de influenta celtica (sec. I i. Hr.- I d. Hr.). Margele isi au originea in mediul celtic (sec. III i. Hr.), dar din sec. II i. Hr. se raspandesc si in cel dacic, unde sunt, de altfel, cunoscute ateliere de sticlarie. Cerceii cu ornamente zoomorfe (a doua jumatate a sec. I d. Hr. si inceputul sec. II d. Hr.) au fost, probabil, produsi in centrele de pe valea Siretului, dupa prototipuri elenistice. Fibulele sunt, in general, de provenienta sau influenta romana, o bunaparte fiind confectionate in atelierele autohtone de la est de Carpati. Altele (fibule cu "coada de paun", fibule cu balama), mai rar intalnite in zonele Daciei, au ajuns prin intermediul comerciantilor, din tinuturile vestice sau central europene.

Printre piesele de provenienta romana pot fi enumerate si cataramele, aplicile si tintele pentru centuri si cuirase. Mai mult sau mai putin influentate de prototipuri straine au fost confectionate in atelierele est carpatice si piese de podoaba autohtone, precum cerceii cu butoni conici, pandantivele (din bara profilata, toporas, caldarusa) si bratarile.

Tezaurele de podoabe descoperite la Cehetel ( sfarsitul sec. II si prima jumatate a sec. I i. Hr.), Ghelinta (sec. I i. Hr. - inceputul sec. I d. Hr.), Padureni (sec. I i. Hr. - I d. Hr.) si Peteni (sec. I d. Hr.) completeaza imaginea asupra potentialului economic si social al zonei. Formate din colane, lanturi, bratari si fibule, ele au fost confectionate, foarte posibil, de mesteri ambulanti, greci sau romani, in ateliere locale, la cererea utilizatorilor. Aceasta presupunere este sustinuta de structura tezaurelor ca atare, unitara ca mod de realizare si expresie artistica, dar diversa ca origini si prototipuri prin piesele componente. Astfel, bratarile cu capetele distantate simple sau ornamentate (Sancraieni, Cehetel), sunt considerate ca fiind de origine autohtona, iar bratarile spiralice cu capetele simple sau ornamentate prin stantare (Cehetel, Ghelinta, Peteni), chiar daca isi gasesc analogii morfologice si stilistice in mediul scordisc, se presupune ca au fost lucrate in ateliere locale, unul din acestea putand fi in sud-estul Transilvaniei.

Lanturile din zale isi au originea mediteraneana, dar sunt produse in ateliere autohtone. Fibulele cu noduri isi au prototipurile in lumea celtica, iar cele de schema Latčne D, in lumea celto- germanica si romana. Falera de la Surcea reprezentand cavalerul trac este, de asemenea, rezultatul unei simbioze culturale traco-daco-celtice. Compozitia este specifica mediului traco-dacic, dar coiful calaretului aminteste de cel celtic descoperit la Ciumesti. Acest amestec de influente si prototipuri a dus in ansamblu la realizarea unor excelente produse autohtone. Situatia este asemanatoare si in cazul vaselor din tezaurele de la Sancraieni si Surcea. Piesele de baza ale acestora (boluri, pocale, baze de pocale) au fata de prototipurile greco-romane atat diferente cat si asemanari, iar instrumentele de atelier ce intra in componenta tezaurului de la Surcea nu au facut decat sa intareasca ideea confectionarii lor pe plan local.

Descoperirile monetare din estul Transilvaniei sunt, de asemenea, strans legate de evolutia si dezvoltarea socialeconomica a zonei. Raspandirea lor ne indica diferitele stadii ale dezvoltarii asezarilor incepand cu secolul II i. Hr., antrenarea lor in schimburile de marfuri si, nu in ultimul rand, aparitia si ruta drumurilor comerciale care strabateau aceste tinuturi. Merita sa subliniem faptul ca in aceste tinuturi au fost descoperite peste 27 de tezaure monetare (autohtone, grecesti si romane), insumand mii de piese de argint si de aur, prezenta lor dovedind extraordinarul potential economic al zonei si totodata interesul deosebit al negustorilor grecoromani sau autohtoni pentru produsele locale.

Ca pretutindeni in mediul dacic, si aici activitatile curente au fost completate de cele de natura spirituala concretizate in complexe si manifestari rituale si magice. Credintele religioase s-au manifestat si in arta, cu deosebire in cea a argintului, reprezentarile zoo- si antropomorfe fiind aproape intotdeauna legate de acestea. De altfel, chiar Strabon ne spune ca la neamul getilor "ravna pentru cele divine a fost un lucru de capetenie". Acest fapt, conform aceluiasi autor, se datora in general femeilor "caci ele imping pe barbati la o prea mare slavire a zeilor, la serbari in cinstea lor si la acte de adoratie". Marile ceremonii religioase se desfasurau in preajma sanctuarelor dedicate divinitatilor. Probabil, pentru locuitorii obisnuiti, practicile respective se tineau in locuri sacre, fapt ce ar explica lipsa constructiilor monumentale, a sanctuarelor, in tinuturile studiate.

Civilizatia dacica, ajunsa la apogeu in vremea lui Decebal, a fost brutal intrerupta prin cucerirea teritoriilor de catre romani. Dupa cum este cunoscut, estul si sud-estul Transilvaniei a fost cucerit pe parcursul celui de-al doilea razboi (105-106 d. Hr.), moment in care este semnalata si distrugerea fortificatiilor. Victoria romana a insemnat asadar sfarsitul istoriei unui popor, dar si inceputul altuia nou, practic inceputul istoriei poporului care avea sa se zamisleasca din amestecul invinsilor cu invingatorii.

Carti Ortodoxe

Cuprins