Lemnia


Lemnia

Centru de comuna, satul Lemnia este situat pe cursul inferior al paraului Lemnia, ce se varsa in Raul Negru pe o larga terasa, chiar in deschiderea vaii acestuia, pe DN 11, la 17 km de Targu Secuiesc si la 3 km vest de Bretcu, la sud de varful Alexandru cel Mare (1639 m - cel mai inalt varf al muntilor Nemira).

Comunitatea este formata azi din satele Lemnia de Sus sau Venetia, sat asezat in valea paraului Venetia (afluent al Raului Negru) si Lemnia de Jos. Vestigii arheologice. In punctul "Opt pamanturi", cu ocazia unor cercetari de teren efectuate pe cursul superior al Raului Negru, in toamna anului 1988, a fost identificata o asezare din epoca bronzului tarziu apartinand culturii Noua. Intre paraiele "Lemnia Mica" si "Lemnia Mare", pe varful dealului "Lazul cetatii", s-au identificat vase apartinand culturii dacice. In albia paraului ce curge prin sat s-a gasit in 1965 un tezaur de monede: trei piese apartin emisiunilor Dyrrhachium si Apollonia.

Prima atestare documentara: 1332, sacerdos de Lehmen.

Denumiri istorice romanesti: 1733, Lemnie; 1854, Lemniu.

Denumirea Lemnia, in forma primei atestari documentare, nu este de origine maghiara (Lemeny), ci de origine romaneasca (Lemne). Lemnia de Sus se mai numeste si Venetia. Cel mai vechi mormant din cimitirul de langa biserica cetate romano-catolica cu hramul "Sfantul Mihail" este din 1514, al lui Petru Mihalcea (Mihalcsa Peter), originar dintr-o familie domnitoare din Tara Romaneasca. Potrivit unui document datand din 1510, nobilul Mihalcsa Peter a venit din Bucuresti in Lemnia la inceputul secolului al XV-lea. A fost fiul unui voievod roman si era de religie ortodoxa. In Lemnia a trecut la religia romano-catolica, iar in anul 1512 a luat-o de sotie pe Csomortanyi Ilona, cu care a avut patru fii: Mozes, Janos, Istvan si Peter; Mozes a plecat inapoi la Bucuresti. In lustra din 1614 sunt conscrisi in Lemnia urmatorii capi de familie romani: Luka Miklos - libertin., Kachiulat Dan olah fi - iobag, care nu slujeste nimanui, Zakarias Janos si Zakarias .omas - iobagi, Olah Ztanczul - jeler. In 1619, un locuitor din Lemnia, pe nume Popa, probabil chiar preot roman, a fost innobilat. Conscriptia romanilor din 1699 inregistreaza in Lemnia urmatorii capi de familie: Sorban Istvan, Sorban Laszlo, Olah Juan, Molduvai Janos, Moysz Olar, Mathe Istvan, Molduvai Janos, Tudoras Demeter, Bentul si Juan. Cum mentioneaza conscriptia, unul dintre romani cunostea mestesugul olaritului.

In 1720 este pomenit un alt mester, Ruczula Janos (tabacar). Intr-un document din surse romanesti din 1747, intitulat "problema romanilor", in Lemnia este pomenit Hella Janos - gociman, Mathe Mihaly si Tuti Mihaly - juzi ai parohienilor, si: patru familii Timar, cate doua familii Styany si Molnar, Szora, Baczuly, Stanczul, Varga, Bordas, Molduvany, Buta, Bakanyal, Fraczilla, Eremias, Hoszu, Szots, Vaszi (tigan), Dragany, Komsa, Romany, Pasztor, Illes, Moram, Balint, Olah - pastor in partea de jos a satului, Szots (Nistor). La 9 decembrie 1784, Potso József - functionar de plasa din Lemnia - raporteaza comitelui suprem ca Gheorghe, Sorban Nicolae si Stefan Juan, iobagii lui Benkö János, Apor Istvan si Donáth György, in imprejurarile rascoalei au afirmat ca: "Daca ar aduce Dumnezeu aici pe hotii de pradatori, si ei s-ar aseza intre acestia, si impreuna ar prada pe nobili". Din conscriptia urbariala din 1820 rezulta ca judele satului Lemnia era Borsa Bokor, iar intre jurati se afla si Stánszul János. In dictionarul geografic al lui Ignaz Lenk von Treuenfeld, de la 1839, localitatea Lemnia este mentionata drept "sat locuit de graniceri secui si romani".

Sabin Opreanu identifica drept nume romanesti din Lemnia urmatoarele familii: Marei, Baksa, Buksa, Todor, Lupan, Boiza. Localitatea se afla in sfera de atractie a municipiului Targu Secuiesc, avand legaturi traditionale, prin Bretcu, cu asezarile vecine din Moldova.

Statistica demografica dezvaluie dramatismul unei puternice comunitati romanesti care a fost crunt lovita in anii de tragica amintire din Primul razboi mondial si din perioada Dictatului de la Viena (1940-1944), nemaiputandu-si reveni in anii care au urmat.

In anul 1733, exista in Lemnia biserica ortodoxa, preotul Dragomir pastorind 24 de familii de ortodocsi romani. In 1762, erau in Lemnia 2 preoti greco-catolici si 53 de familii de credinciosi. Un document din 1795 spune ca popa Bucur se muta la Valea Crisului si in locul lui a venit popa Alexandru.

In Lemnia, in 1801 era preot greco-catolic Popa Nicolae Boer, pe care episcopul Bob, in 1807, l-a numit la Ghelinta, in locul lui numindu-l preot pe Popa Boer Stoica, "inspectorul Harom Secului". Episcopul Bob a scris si la "Craibirau Demien Istvan", ca "sa stea de oameni", pentru ca feciorul protopopului Nicolae sa intre in Lemnia. Raspunzand, la "insistenta Lemnaenilor", Episcopul Bob decide hotarat ca "daca nu vine Visoli la dansi, nice poate ramanea Boer Pop Miklos" in continuare preot la ei si in 1807. In primavara anului 1848, Episcopia greco-unita de la Blaj a facut apel catre pr. Ioan Stoicoviciu din Lemnia pentru a participa la Adunarea nationala de la Blaj din 3/15 Mai 1848. Biserica greco-catolica, acoperita cu sindrila, cu hramul "Cuvioasa Parascheva" a fost cladita din lemn, in anul 1856, in locul celei vechi, mentionata in 1733. Aceasta biserica a disparut intr-o noapte, dupa o furtuna, in 1956. Era ridicata pentru locuitorii din ambele sate (fiind amplasata la capatul de nord al satului Lemnia de Jos), pe un teren de 15 ari (biserica si cimitirul). Dimensiunile bisericii erau: lungimea 8 m, iar latimea 5 m. Tot ce a ramas din acest sfant lacas este o lespede la fosta intrare si o parte din talpa din partea dreapta. In jur sunt 13 morminte, 7 cu cruci de piatra si 6 cu cruci de lemn.

Sematismul greco-catolic din 1865 consemneaza existenta a 227 de credinciosi in Lemnia si cele 5 filii. O Evanghelie (tiparita la Bucuresti in 1895) "procurata de Grigoriu Bicariu, preot greco-catolic in Lemnia", arata ca la Lemnia exista o puternica obste romaneasca.

Obiectele din biserica nu s-au pastrat, dar ele au existat, fiind inventariate in 1926, si anume: sfesnice, cadelnite, potir, disc, cruce de mana, lance, acoperaminte, 6 sfesnice de lemn, 4 icoane pe iconostas, 4 icoane pe lemn si 2 pe panza, 12 banci, clopot de 10 kg, clopot de 45 kg, procurat in anul 1925 de la familia Buzdughina din Sibiu. Acest inventar a fost gasit in podul bisericii din Poian si se afla in arhivele parohiei Targu Secuiesc. Parohia avea si multe terenuri arabile, fanete si padure, inventariate la 3 decembrie 1930 (actul este semnat de preotul paroh Miron Radu si cantaret Nicolae Boldea). Sirul preotilor cunoscuti ai bisericii din Lemnia: Ioan Staicovici (1720) (pe un Octoih din Ojdula scrie ca e cumparat de la fiul popii din Lemnia si Bretcu, Ioan Staicovici), Popa Dragomir (amintit in 1733); acestuia i-a urmat Mihail (1799),

care a fost si "protopopul districtului"; Nicolae Boer (1801- 1807); Ioan Stoicovici (1835-1860); Ioan Solnai si Alexandru Francu (1860-1862), ambii din Poian; Anton Janos, David Tamas, Ioan Alesandru, Eugen Ariesanu (1926) din Poian; Ioan Gherman (1929), care era si invatator in Lemnia de Sus; Miron Radu (1930), Alexandru Francu (1932). In sematismul din 1937, parohia Lemnia apare cu 247 de credinciosi, fiind vacanta.

La Arhivele Nationale din Sfantu Gheorghe se pastreaza registrele parohiale de stare civila ale parohiei greco-catolice din Lemnia, dintre anii 1835-1886.

In aceste registre, la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, sunt consemnate familile de credinciosi romani: Bokor, Andor, Oprea, Todor, Toth, Palcu, Bogdan, Roman, Dudu, Pasco, Stefan s.a. Cele mai frecvente prenume romanesti sunt: Ioan, Stefan, Georgie, Neculai, Vasile, Iosif, Susana, Carolina, Maria, Veronica s.a.

La fel ca si alti secui din zona, de-a lungul timpului foarte multi localnici au mentinut stanse legaturi cu romanii de peste Carpati, lucrand ani de zile in orasele din "Regat" iar cu banii obtinuti ei isi construiau case frumoase in satul natal. In localitate exista o strada numita Bucuresti, formata din asemenea case. In anul 1871 in localitate existau 21 de elevi romani, iar in 1876, 27 (inclusiv din filii). In lipsa invatatorului roman grecocatolic, elevii invatau la scoala de stat in limba maghiara.

In perioada interbelica a functionat in Lemnia scoala mixta cu sectie in limba romana. In 1937 si apoi in 1959, in Poian si Lemnia sunt culese cinci variante maghiare ale Mioritei, in urma cercetarilor intreprinse de Institutul de Folclor din Cluj. Anul 1940 si cei care au urmat au insemnat sfarsitul unei puternice comunitati romanesti care, in conditiile istorice cunoscute, si-a pierdut identitatea, contribuind la sporirea numerica a populatiei maghiare. Intr-un raport statistic din anul 1951, Lemnia figureaza cu 87 de familii, fiind filie la Ghelinta (preot era Ioan Botei). Astazi credinciosii romani din Lemnia apartin parohiei Bretcu.

Carti Ortodoxe

Cuprins