Micfalau


Micfalau

Centru al comunei Malnas, satul Micfalau este situat in partea stanga a Oltului, la poalele Murgului Mare, pe paraul Grebenis, la o altitudine de 740 m, in partea nordica a judetului Covasna, pe soseaua nationala Sfantu Gheorghe- Baile Tusnad.

Vestigii arheologice. Pe teritoriul satului se semnaleaza ceramica decorata cu impunsaturi succesive, apartinand culturii Schneckenberg.

Prima atestare documentara: 1760, Glajarie (anul primelor matricole de stare civila); 1818, Micuifalu.

Alte denumiri istorice romanesti: 1850, Miko Uifaleu [Micouifalau]; 1854, Mico-Uifalau.

Cand s-a infiintat fabrica de sticla, satul Glajarie era complet romanesc - cu 24 de familii, fara preot si fara biserica (conform statisticii de la 1760-1762). Fabrica a beneficiat pe parcursul anilor si de contributia unor specialisti italieni, germani, cehi si maghiari care s-au stabilit in localitate.

Prima atestare documentara, conform dictionarului lui Coriolan Suciu, este anul 1850, dar localitatea este atestata asadar cu numele vechi de Glajarie, fapt dovedit si de unele consemnari de pe cartile de cult si din matricolele bisericesti. Astfel, pe un Mineu al lunii ianuarie scrie: "Anul 1818, fiindca, lasandu faragamiia (varmeghia?), am vandutu un Mineaiu cu 50 de zloti, nevand lipsa la eclejiia Micuifalu cea rumaneasca, eclejiia fiind lipsita de o carte ca aceasta, si am dat bani in luna lui S[e]temvre 19".

Alte consemnari sunt facute pe Octoihul din Targoviste, tiparit la 1712 si pe Octoihul de Sibiu tiparit in 1852 ("Aceasta sfanta carte este a besaricii neunite grajarii... sa fie pomeniti robii lui Dumnezeu: Ion, Maria, parintii Vasilie, Bucura, Radu, Maria... prin sarguirea mea, dascalu Ilie -
carte pastrata prin grija parintelui Gheorghe Streza). Pe un Penticostariu din secolul al XVIII-lea este mentionat "preotul unit Gheorghe Stroie" in 1842, iar pe un Antologhion din 1766, Bucuresti, este inregistrata urmatoarea insemnare: "Scris-am eu, popa Niculaie din ceh Gligarie; pe un Octoih din 1712, din cartile bisaricii Micouifalaului, 29 noiembrie 1839, Nicolae Cleja, protopopul locului".

Din prima comunitate de romani, de circa 10-20 familii, se cunosc urmatoarele nume: Safta, Negrea, Neagu, Andronic, Ursu, Lupu, Varga, Suciu, Simion etc.

In timp, numele romanilor au fost maghiarizate: Gavrila in Gabor, Neagu in Nyaguly, Craciun in Karacsony, Safta in Szafta, Negrea in Fekete, Suciu in Szocs etc. Sunt frecvente numele de familie: Streza, Deiac, Ursu, Misca, Stefan, Pop, Terza si prenumele Ioan, Dorde, Niculai, Aurel, Maria, Eliana si Irina.

In dictionarul geografic al lui Ignaz Lenk von Treuenfeld de la 1839, localitatea Micfalau este mentionata ca sat locuit de maghiari, secui si romani, avand o biserica ortodoxa.

In anul revolutionar 1848, romanii din Micfalau, "acest cuib al daco-romanismului", in prima etapa si-au varuit biserica pentru a insela "ostile kossuthiste", apoi "a luptat sub stindardul lui Kossuth Lajos" si "a facut cauza comuna cu maghiarii". Cu toate acestea, situatia lor nu s-a imbunatatit. Ani de zile s-au judecat cu contele Mikes Benedict, pentru a obtine dreptul de folosire asupra pasunilor, fanetelor si padurilor.

In 1884, o delegatie din Micfalau si Bixad a mers in audienta la Curtea din Viena, pentru sustinerea cauzei lor. Membrii familiei Mikes au incurajat trecerile confesionale, inclusiv prin avantaje financiare. Cei trecuti de la ortodocsi la catolici, in acest mod, prin coruptie, erau numiti de localnici "maghiari de 10 coroane". Situatia a fost insa si reciproca. Din "Telegraful Roman", aflam ca, in 1895, datorita taxelor mari percepute de preotul romano-catolic din localitate, "foarte multi secui, adusi in pragul saraciei, trec la biserica ortodoxa, care are taxe mult mai mici". Evident, trebuie sa fi fost vorba de "maghiarii de 10 coroane".

In timpul primului razboi mondial, la 24 august 1916, trupele romane au intrat si in Micfalau. Ofiterii Bota si Grigorie din regimentul 10 Putna au fost oaspetii parintelui Augustin Cosma, care i-a primit cu "bucurie si multumire nedescriptibile. Insa bucuria, dupa 5 septembrie, s-au schimbatu in frica si intristare, caci armata romana au inceputu a se retrage spre granita veche a Romaniei".

La scurt timp, in octombrie 1916, comuna Micfalau a fost reocupata de trupele maghiare, care au transformat biserica romaneasca in grajd pentru cai. Preotul Augustin Cosma a fost arestat. La 10 februarie 1917, a fost inchis patru luni la Brasov, unde i s-a fixat domiciliu fortat, nevoit sa stea aici pana la inceputul anului 1919. Dupa arestarea sa, cei peste o mie de credinciosi ortodocsi romani din Micfalau si 750 din filia Bixad au fost obligati sa treaca la confesiunea romanocatolica.

Dezvoltarea localitatii a fost influentata de existenta carierelor de piatra din imprejurimi. Locuitorii comunei graviteaza spre municipiul Sfantu Gheorghe si orasele Baraolt si Baile Tusnad.

Statistica demografica pune in evidenta dimensiunile procesului de deznationalizare a uneia din cele mai mari comunitati romanesti din zona, proces complex si de durata care s-a desfasurat atat pe cale naturala cat si prin rabufnirile violente din 1848, 1867, 1916, 1940 si 1944. Despre viata bisericeasca ortodoxa din Glajarie ne vorbesc documentele ecleziastice in matricolele bisericesti si Cronica parohiei Micfalau intocmita de preotul Augustin Cosma.

Conform traditiei, satul avea o biserica de lemn pe valea Paraului Mare. In 1859, romanii darama vechea biserica si construiesc, tot acolo, alta, de caramida, terminata in 1882 (in aceasta perioada slujbele s-au tinut tot in bisericuta de pe valea Paraului Mare). Cimitirul si curtea vechii bisericute ortodoxe de lemn exista si azi, fiind proprietatea familiei Ursu (pe valea Paraului Mare).

In 1826 se ridica o noua biserica din lemn de stejar, pe locul actualei biserici, construita de Hoghi Cidro George (1794- 1866), "preceptorul da dare la casa regelui din Miercurea- Ciuc”, fiind pictata in ulei atat in interior cat si exterior.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, viata bisericii si parohiei din Micfalau a fost inviorata de desfasurarea unor sinoade ale Protopopiatului Trei Scaune, in localitate.

Actuala biserica, cu hramul "Sfantul Nicolae", construita intre anii 1878-1901, din piatra si caramida, are forma dreptunghiulara, fiind fara abside, cu altarul despartit prin catapeteasma de lemn, cu un turn peste nartex, unde sunt doua clopote. Altarul este semicilindric, ferestrele sunt ogive, iar prestolul este din caramida. Nu se cunosc mesterii si planul de zidire.

Absida altarului este de forma octogonala; intre pronaos si naos este un zid de piatra de 1 m inaltime; podeaua este din ciment acoperit cu covoare. Podul pentru cor si stranile de pe margini sunt din lemn de brad; tavanul e drept, pictat doar cu stele aurii pe un fond albastru; peretii laterali nu sunt pictati, decat cu cateva cruci zugravite. Iconostasul e de brad, avand doua randuri de icoane; deasupra e scena Rastignirii; pe usile diaconesti sunt pictati Sfantul Petru si Sfantul Pavel, iar pe usile imparatesti Buna Vestire. Sfanta Masa e din piatra si caramida; biserica e acoperita cu tigla, iar turnul cu tabla zincata, vopsita cu bronz alb. Clopotele, unul (de 105 kg) a fost primit gratuit de la Banca Nationala Romana, iar celalalt cumparat prin colecta de credinciosi. Cimitirul este in jurul bisericii. Exista un pomelnic al ctitorilor principali: Tache Stanescu din Brasov si Alexandru Pop.

Pe un Octoih tiparit la Targoviste in 1712, aflat in 1936 la biserica ortodoxa din Micfalau, Nicolae Iorga a descifrat urmatoarea notita: "Eu, Gheorghe Cantacuzino, fiul raposatului Sarban Voda, am dat acesta sfanta carte bisericii den sat de la Buducu (Bodoc) sa-i fie de pomana sfintei biserici".

Daca biserica veche a fost pictata in interior si exterior (in timpul revolutiei de la 1848 a fost varuita pe dinafara), si biserica actuala este pictata in interior iar in exterior este pictata icoana hramului, Sfantul Nicolae. A fost sfintita la 22 iulie 1901. Constructia noii biserici a durat peste 20 de ani. In 1878, preotul Augustin Cosma multumea, in Telegraful Roman, pentru ajutorul primit din partea brasovenilor la construirea noii biserici. In acelasi organ de presa bisericesc al Ardealului aparea, in 1901, un nou act de multumire pentru binefacatorii bisericii. In randul acestora se aflau: comitetul bisericii "Sfantul Nicolae" din Brasov, Tache Ionescu, Dimitrie Moroianu din Bucuresti, Diamandi Manole, Dumitru Eremias, Dimitrie Lenciovici, Alecu Orghidan si Tache Stanescu din Brasov. Din materialul demolat de la vechea biserica s-a construit casa parohiala, fata in fata cu noua biserica, peste drum. In Micfalau a fost si o casa cantorala din lemn, demolata in 1961, cand s-a construit pe acolo soseaua asfaltata.

Printre piesele de valoare istorico-documentara ale bisericii se afla si urmatoarele carti de cult: Molitvelnic, 1835; Triodul, 1891; Apostol, 1899, Liturghier, 1902; Apostol, 1917. Registre parohiale se pastreaza de la 1866, icoanele de pe tampla sunt de la 1882 (pictate de zugravul Barbu), iar o icoana de la biserica veche este de la 1804.

La 29 aprilie/12 mai 1922, a slujit la Micfalau Mitropolitul Nicolae Balan, aflat intr-o vizita pastorala in mai multe parohii ortodoxe din zona. Localitatea Bixad a fost mult timp filie la parohia Micfalau.

In sirul preotilor slujitori cunoscuti ai altarului din Micfalau se inscriu: Nicolae Pop (1793-1826) - primul preot stabil - era, conform traditiei orale, din comitatul Fagarasului, fiind un ofiter fugar (asa si-a luat numele de Pop, schimband pe cel de Streza, lucru demonstrat si de urmatorul preot, fiul sau); Gheorghe Streza jr. (1826-1870); Georgiu Popovici (1870- 1872). Urmatorul preot este Augustin Cosma (1873-1926), originar din Rohia (jud. Maramures), si a ales aceasta parohie in semn de recunostinta pentru Andrei Saguna, ce l-a sustinut din propriile fonduri 5 ani la studii: 3 ani de pedagogie si 2 de teologie). In timpul pastoririi sale s-a terminat biserica de zid si casa parohiala (1882). In 1923, pr. Cosma a primit brau rosu si in acelasi an a creat Fundatia "Augustin Cosma" (cu un fond la inceput de 10.000 lei), care acorda in fiecare an: 4 premii de cate 1.000 lei pentru familiile ortodoxe din sat care vor introduce limba romana in conversatie; 1 premiu de 400 lei pentru un tanar care va studia si va imbratisa preotia sau pedagogia; 1 premiu de 200 lei pentru invatatorii care vor face cor cu copiii de la scoala. Este autorul unei cronici parohiale, ramasa in manuscris. Pentru meritele sale, a primit decoratia "Coroana Romaniei cu grad de cavaler". A murit in 1926 (la 78 de ani, dupa 53 de ani de preotie). A urmat Stefan Ciutac (1927-1930), originar din Zagon (jud. Covasna). Acesta s-a nascut la 8 aprilie 1880; a absolvit 4 ani de pedagogie si teologie reformata la Cluj. A fost preot reformat 13 ani, apoi a trecut la ortodoxie cu sotia si cele doua fiice ale sale, fiind hirotonit la 10 aprilie 1927 de mitropolitul Nicolae Balan si instalat la Micfalau la 29 mai 1927. La instalare au fost prezente oficialitati, in frunte cu generalul Todirescu, muzica militara si sute de oameni. A slujit un sobor din 7 preoti, in frunte cu protopopul Aurel Nistor. In 1930, Stefan Ciutac a fost transferat la Cernatu de Jos, de unde mai revine la Micfalau din 1950 pana in 1952. Dumitru Trifan din Bixad a administrat parohia Micfalau in perioada 1930-1932 si dupa razboi. Virgil Dancu a slujit intre 1932-1940. Acesta a urmat Academia teologica greco-catolica la Oradea si a fost hirotonit la 6 octombrie 1932 de Episcopul Vasile Stan. In timpul slujirii sale a construit Caminul cultural "Augustin Cosma";
a infiintat un cor mixt, participind la un concurs organizat de Radio-Romania, unde a castigat pentru prestatie suma de 100.000 lei.

In 1940 preotul Virgil Dancu a fost izgonit iar biserica transformata in depozit de munitii. Cu exceptia a zece familii, in frunte cu romanul Arpad Ursu, care au rezistat presiunilor administratiei maghiare, toti ceilalti (peste o mie de credinciosi) au fost trecuti la biserica romano-catolica din Micfalau. Pentru a fi salvate, cartile vechi bisericesti au fost ascunse intr-un pod al bisericii, unde au fost gasite cu ocazia unor lucrari de reparatii, fapt deosebit de relevant pentru destinul spiritualitatii romanesti in vremuri vitrege.

Dupa prima anuntare a cedarii teritoriului, la sfarsitul lunii august 1940, "Invatatorul Visan a fost petrecut pana la gara intr-o ploaie de pietre si bolovani; notarul amenintat ca va fi spanzurat (...), primarul amenintat cu linsarea, in timp ce pe strada vocifereau tinerii (secui) intr-o baie de betie cu tricolorul maghiar in piept si strigau: unde este popa cel valah sa vedem sange".

Preotul Dancu mentiona faptul ca inca inainte de sosirea trupelor maghiare a fost amenintat cu impuscarea. La 14 octombrie 1940, el scria urmatoarele Mitropolitului Nicolae Balan: "In vara acestui an (1944), biserica a fost intrebuintata ca depozit de munitii si alte materiale militare. Interiorul bisericii a devenit locul de odihna al soldatilor si premilitarilor maghiari, care au transformat sf. lacas in sala de mancare si dormitor (...)". Arata apoi ca: "Imi este imposibil sa pot trai aici izolat de lumea noastra spirituala si nationala, din 285 de familii am ramas cu treizeci de ortodocsi".

In 1945, revine pentru scurt timp in parohie. Urmeaza apoi Aurel Reu (1948-1950), Dionisie Petrisor (1953-1955); Gherghe Dincu (1955-1959); Emanoil Dobrescu (1959-1965). In timpul pastoririi pr. Dobrescu a fost reparata biserica si casa parohiala. A construit un gard nou la cimitir si o magazie noua de lemne pentru casa parohiala. Este urmat de Constantin Gane (1966-1971), care a urmat Seminarul Teologic la Cluj (1955- 1957), Facultatea de Teologie la Sibiu si a fost hirotonit la 31 mai 1966 de episcopul Emilian Antal. S-a mutat apoi la Tusnad-Bai, de unde a condus lucrarile de rezidire, refacere si infrumusetare la bisericile din imprejurimi: Tusnad-Bai, Sancraieni, Sfantu Gheorghe, Ojdula. Urmatorul preot a fost Ioan Cucu (1971-1976), nascut la Apoldu de Jos (jud. Sibiu), la 22 ianuarie 1944. A urmat o scoala de subingineri la Bucuresti, Facultatea de Teologie la Sibiu si a fost hirotonit la 7 martie 1971 de Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului. In anii 1973-1974, pr. Ioan Cucu si satenii au reusit sa pastreze sectia romana a scolii de aici. A facut reparatii la biserica si casa parohiala. In martie 1976 s-a transferat la Baraolt. I-a urmat preotii: Nicolae Goja (1976-1986); Iov Mosut (1986-1990); Dorin Gheorghe Ciobanu (1995-2000); Gheorghe Vasile Pop (2000 si in prezent).

Dupa infiintarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei, parohia ortodoxa Micfalau a fost incredintata unui tanar preot, biserica si casa parohiala a fost reparata cu sprijinul financiar al Prea Sfintitului Episcop Ioan Selejan, existand speranta conservarii patrimoniului bisericesc si revigorarii vietii spirituale a romanilor de aici. Vladica Ioan a cercetat de mai multe ori parohia, savarsind Sfanta Liturghie pentru putinii si statornicii credinciosi, de multe ori cantand la strana pentru acestia. Duminica, 9 decembrie 2001, Prea Sfintia Sa a savarsit Sf. Liturghie in biserica din Micfalau, cu prilejul marcarii a 100 de ani de la inaltarea actualei biserici, rostind cuvant de invatatura pentru credinciosii din sat si din imprejurimi, care au umplut pana la refuz sfanta biserica.

La Arhivele Nationale de la Sfantu Gheorghe se pastreaza registrele parohiale de stare civila ale parohiei ortodoxe din Micfalau. Scoala confesionala functiona de la mijlocul secolului al
XIX-lea, la inceput in limba romana (invatatori fiind Gheorghe Boer, iar apoi preotii: Nicolae Pop si David Streja), apoi in limba maghiara si romana. Deoarece credinciosii nu puteau sa-si intretina scoala confesionala, autoritatile au construit o scoala de stat cu predare in limba maghiara.

La 20 ianuarie 1889, protopopul D. Coltofeanu arata ca in Micfalau nu mai e din 1870 o scoala ortodoxa, oamenii sunt foarte saraci; catolicii au infiintat o scoala comunala, devenita apoi scoala de stat. Intr-un raport din 1892, preotul Augustin Cosma arata ca "desi copiii de religia noastra formeaza majoritatea, si anume 86, din care 48 copii si 38 copile, ei invata la scoala comunala de stat cu limba de predare maghiara". Peste un an, din totalul de 120 tineri de varsta scolara, 92 au urmat cursurile de catehizare sustinute de catre preotul ortodox.

In perioada interbelica, scoala de stat cu predare in limba romana din Micfalau functiona in doua cladiri proprii. Avea 7 invatatori, un maistru instructor, iar gradinita doua educatoare. Avea si ateliere de practica pentru baieti si fete, iar elevii erau organizati intr-o cooperativa scolara. In comuna pulsa o intensa viata culturala si nationala. In anul 1937, in Micfalau a fost organizata o colonie de vara pentru elevii Liceului din Giurgiu.

Un militant pe taram national a fost invatatorul Alexandru Visan, la initiativa caruia au fost infiintate: Reuniunea Femeilor Ortodoxe, Banca Populara, Cooperativa Scolara. Alexandru
Visan a colaborat si la gazeta La Noi in judetul Trei Scaune.

Ioan Stoenac, invatator, nascut in 1907 la Craiova, a fost directorul scolii din localitate, redactor sef al revistei Era noua (1933-1940), publicatie lunara editata de Asociatia Invatatorilor din Trei Scaune. Intre anii 1937-1940 a fost inspector general scolar al judetului. In 1938 a publicat volumul de versuri Epave. La 26 martie 1933, Cercul cultural invatatoresc a prezentat in Micfalau trei piese interpretate de elvi: Ciresica, Cina cea de taina si Urmarile betiei. Intre localitatile vizitate de Nicolae Iorga in 1936 s-a numarat si Micfalaul, unde a fost primit de notarul comunei, Gheorghe Radu, si de alte oficialitati locale. Pentru meritele sale pe taram profesional, Gheorghe Radu a fost decorat in acelasi an cu crucea "Serviciul credincios".

La 30 octombrie 1938 s-a pus piatra de fundatie a Caminului cultural "Pr. Augustin Cosma". Frumoasa viata culturala a comunitatii romanesti din Micfalau a fost brutal intrerupta de evenimentele ce au urmat Dictatului de la Viena. Invatatorul Alexandru Visan (cel care in perioada interbelica a intocmit o monografie a satului, azi pierduta), venit sa-si reia postul, a fost obligat sa paraseasca satul intrucat scoala maghiara avea toate posturile ocupate de invatatorii maghiari. Cu toate stradaniile preotilor si a invatatorilor din ultimii 50 de ani, viata ortodoxa si romaneasca din localitate nu a putut fi readusa la situatia de dinainte de 1940. Dupa indelungi demersuri, in 1972 s-a reusit reinfiintarea unei clase cu predare in limba romana. Din nefericire, la scurt timp aceasta a fost desfiintata.

Carti Ortodoxe

Cuprins