Aita Medie

• « Inapoi
• Inainte »

Satul Aita Medie apartine comunei Aita Mare, fiind situat intre raul Olt si paraul Aita, pe versantul vestic al muntilor Baraoltului. In partea de nord-vest se invecineaza cu bazinul Barsei.

Vestigii arheologice. Pe teritoriul satului, in urma descoperirilor arheologice, s-au aflat resturile unei asezari din epoca bronzului si din epoca dacica. Pe locul acestei asezari s-au gasit fragmente de vase lucrate cu mana si la roata, din sec. I i. Hr. - I d. Hr., o greutate de lut ars, fusaiole, o unealta fragmentara din corn de cerb, boabe de grau etc. De la locul "Varful Curat" se cunoaste un topor de piatra apartinand culturii Cotofeni. Intre "Paraul Cetatii" si "Pastravaria", pe varful "Dealului Cetatii" exista urmele unui val de pamant dintr-o epoca nedeterminata.

Prima atestare documentara: 1459, Kewzepaijtha.

Denumiri istorice romanesti: 1787, Kozajtou; 1850, Kozaitou; 1854, Aitoniu de Mizloc.

In epoca era cunoscuta sub denumirea latina "Media Janna". In 1872, Benkö Jozsef spunea ca "acum numai romanii o mai denumesc astfel".

In lustra din 1614, in Aita Medie sunt amintiti: Valentin Romanul, originar din Muntenia, (Olah Balint - hauauselféoldj fy) - drabant, care locuieste pe pamantul drabantilor, Moire Miklos, Mark Demeter, drabant din vechime (reghi), Mark Istuan - drabant.

In conscriptia din 1699, sunt consemnati urmatorii capi de familie romani din Aita Medie: Csinoasa Miklos, Molduvai Miklos, Csinos Andras, Santa Raduly, Todor Janos, Hetfalusi Janos si Keresztes, Sztancsul Istvan, Istvan Molnar, Pitaruly Istvan, Olah Lukacs, Mihaly, Raduly, Balas. Asadar un morar si un pitar. In conscriptia urbariala din 1820 sunt mentionati urmatorii iobagi cu nume romanesti: Bokor Szebeni, Joannes Dobra, Ioannes Vantsa jun., Joannes Szebeni med., Joannes Szebeni vel Gergely, Stephanus Vantsa, Nicolaus Pozna, Georgius Vantsa, Georgius Urika, Vántsa István joszága, Georgius Szetsete, Michael Pozna, Bokor Dobra, Ladislaus Flora, Simeon Vantsa, Michael Vantsa, Georgius Vantsa, Sofia Bora.

Austriacul Ignaz Lenk von Treuenfeld mentiona, in dictionarul sau geografic, aparut la Viena in 1839, ca localitatea Aita Medie este locuita de secui graniceri, de secui si de romani. Dupa traditie, pe locul actualei biserici din Aita Medie, au mai existat inca doua asemenea lacasuri: unul vechi, de lemn, acoperit cu sindrila si altul, care a existat pana in anul 1902.

In inventarul parohiei, din 20 mai 1868, figureaza urmatoarele: "Biserica cu ingropatorea ei, de 28 stanjini; Casa parochiala cu curtea si gredina de pomi, 18 stanj; Un rand de vesminte preotiesti din materie de cartonu; Un rand de vase de prestol si sertfelnicu dinpreuna cu Sfantul Antimisu si trei sfesnice de arama, potiru si c.l. Sfintele icone la olalta 13, si doao prepore, o cadelnitie de arama, o candila si un policandru; 10 daraburi de carti, precum Evangelia, Liturgieru, o Cadianie [Cazanie vechie], un Chiriacodromionu, un Ohtoihu bogatu, Triodu, Mineu, Pentecostariu si un Apostolu, Molitvelnicu; 2 clopote, o toaca de fieru si o caldarusie pentru botezi". Inventarul este semnat de Alesandru Maerusianu paroh, de Mihai Oancea, epitrop, si de Ioan Pozna, jurat.

Biserica de lemn a fost acoperita cu tigla in 1820, "prin comuna bisericeasca". Scoala confesionala din lemn avea acoperis de scanduri din 1836; casa parohiala, din lemn, avea acoperis de scanduri din 1810.

Inventarul "Sfintei Biserici greco-orientale din comuna bisericeasca Kozep Aita din protopopiatul Haghigului", din anul 1872, cuprindea: Biserica "de lemn acoperita cu tigla" cu hramul "Inaltarea Domnului", construita in 1820; scoala confesionala "din lemn acoperita cu scanduri", zidita in anul 1826, casa parohiala construita in 1810, doua clopote turnate in anii 1859 si 1864, vesminte, obiecte de cult, carti bisericesti si scolare, doua "fundatiuni", una bisericeasca si una scolara. Preot paroh era Alexandru Ciuncan, iar consiliul parohial era format din: Mihai Vancea, epitrop, Teodor Vancea, Georgie Cozma, Ioan Szebeni, David Bokor, Mihaiu Gergely. In 1903, cele 40 de familii romanesti din Aita Medie, desi maghiarizate, spuneau cu mandrie ca sunt romani si se tin de "legea" romaneasca (ortodoxia); acestia, cu un an inainte, isi ridicasera o biserica sfintita la Craciunul anului 1902, cu hramul " Sfantul Gheorghe".

Locasul aflat la poalele unui deal acoperit cu brazi, este din barne tencuite, fiind acoperit cu tigla, iar turla acoperita cu tabla galvanizata. Tampla este impodobita cu icoane si perdele de brocart. Initial biserica a avut hramul " Sfintei Treimi". Dupa terminarea lucrarilor de reparatie (intrerupte de primul razboi mondial), biserica va primi, la resfintirea ei de catre Mitropolitul Nicolae Balan, hramul " Sfantul Gheorghe", "spre mangaiere si intarire a dreptei credinte".

Abia in 1953 s-au terminat reparatiile pentru vindecarea ranilor lasate in urma celui de-al doilea razboi mondial. Intr-un document care consemneaza evenimentul se spune: "Edificatu-s-a aceasta biserica in anul Domnului 1902, de catre credinciosii mai jos notati, prin munca si stradania lor." Sunt enumerati cei 28 de ctitori, dintre care doar doi (Sibianu Teodor si Ioan Gergely) mai erau in viata. "Vecinica lor pome nire a celor buni crestini care dorm somnul de veci in jurul bisericutei, de ei si prin ei ridicata, la umbra sfintelor cruci, pana la obsteasca lor inviere. Duhul lor culcat din morminte va striga voua astazi, cei ramasi in viata (…), pastrati-va credinta asa cum noi ne-am pastrat-o si munciti pentru bisericuta voastra, jertfiti pentru intretinerea ei, asa cum noi ne-am dat pentru ea totul. Acel care nu jertfeste pentru bisericuta noastra nu este vrednic a se numi urmasul nostru, ci un ratacit, si pedeapsa isi va lua de la Tatal cel ceresc - 23 aprilie 1953, preot Ioan Bunus, epitrop Mihai Vancea, cantaret Alexandru Bucur".

Un gest emotionant de solidaritate s-a petrecut in 1938, cand Scoala de ofiteri din Oradea a luat sub patronajul ei scoala din Aita Medie, ridicand o troita (distrusa apoi de urgia anului 1940) si donand un clopot bisericii. In toamna anului 1940, drama preotului Ioan Bunus, a bisericii si a credinciosilor este similara cu cea a multor biserici ale judetului (preotul este izgonit din sat, iar credinciosii obligati sa treaca la cultele reformate). La 1 septembrie 1940, "poarta parintelui era batuta cu bate de membrii garzii nationale maghiare, strigand cuvintele: "iesi afara popa valah, sa te spanzuram de limba de stalpul de telefon (sa) nu mai inveti tu pe aici pe valahi valaheste"". In noaptea de 4 septembrie 1940, 12 sateni maghiari au venit la casa parohiala cu carute, pentru a-l expulza pe preot, spunand: "Nu putem tolera popa valah sau valahi printre noi"". Apoi au incarcat carele cu lucrurile familiei preotului si, sub amenintari si insulte, l-au obligat sa paraseasca satul.

In anul 1947, parohia ortodoxa romana din Aita Medie avea in propietate 17,9 ha de teren. Dupa marturiile batranilor satului, rezulta ca si casa parohiala are o vechime de peste 150 ani. A fost acoperita initial cu sindrila si, din 1876, cu tigla. In patrimoniul bisericii se afla vechi icoane si carti de cult din secolele XVIII-XIX, dintre care: Apostolii Petru si Pavel, Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Invatator, Sf. Gheorghe, Cina cea de taina, care provin din altarul bisericii din Mogosesti (?). Acestea au fost donate bisericii din Aita Medie in anul 1954. In inventarul bisericii figureaza si o icoana din anul 1889, donata in 1934 de dr. Ioan Lupu (Invierea lui Hristos).

Si aceasta parohie s-a bucurat de sprijinul P.S. Ioan Selejan, care a asigurat fondurile necesare efectuarii reparatilor si a picturii.Dupa terminarea lucrarilor de reparatie si pictura, s-a reactualizat pisania: "Cu vrerea Tatalui, ajutorul Fiului si indrumarea Sf. Duh, s-a consruit acest sfant lacas cu hramul Sf. Gheorghe in anul 1901 pe fosta temelie a vechii biserici construita in 1820. In anul 1902 s-au terminat lucrarile de constructie si a fost sfintita pe 6 aprilie 1902. Prin sarguinta P.S. Ioan Selejan si ajutorul epitropului Victor Simion, sustinut de piosii enoriasi s-a reparat si consolidat aceasta biserica in anul 1999. Tot in acest an, a fost executata pictura in tehnica tempera de catre pictorul Petru Schipor din Suceava iar resfintirea a avut loc pe data de 3 octombrie 1999, in timpul pastoratiei preotului Antonie Mihailescu".

Slujba de sfintire a lucrarilor de pictura executate de Petru Schipor, s-a savarsit in ziua de 17 octombrie 1999. La Sfanta Liturghie, oficiata de P.S. Ioan impreuna cu un sobor de preoti din parohiile invecinate, au participat multi credinciosi din Aita Medie, Aita Mare, Baraolt etc

In seria preotilor slujitori se inscriu: pr. Alexandru Cichi (1902), Ioan Bunus (1920-1935), Ioan Comsa (1936-1940). Dupa 1944, la altarul bisericii au slujit preotii din Aita Mare: Ioan Bunus, Aurel Nitu, Ioan Lupu, Aurel Gagu, Ioan Hateganu din Cluj. Intre anii 1986-1988, credinciosii parohiei l-au avut ca preot pe Ioan Naghiu. In anul 1987, prin efortul comunitatii s-a cumparat o casa parohiala. In perioada 1988-1992, credinciosii romani din Aita Medie l-au avut ca preot pe Ioan Tamas, originar din comuna Barsana-Maramures. Venit dintr-o zona cu mare incarcatura de spiritualitate romaneasca, si dupa o perioada in care a cunoscut nume de referinta in cultura romana, preotul Ioan Tamas prin vrednicia sa a revigorat viata bisericeasca din parohie. In buna traditie romaneasca el s-a implicat benefic in viata comunitatii, in solutionarea unor probleme culturale, sociale, civice si economice locale. In acesti ani, preotul Tamas a administrat si parohiile Aita Mare, Aita Seaca si Valea Zalanului, fiind alaturi de credinciosii romani, in zilele de maxima intoleranta ce au urmat evenimentelor din Decembrie 1989. Dupa plecarea pr. Ioan Tamas la Valcele, parohia Aita Medie este din nou administrata de preotii din Aita Mare: Daniel Zelinca, Alin Marius Mihailescu si Ioan Roman. Epitropi: Victor Bucsa. Adalbert Barsan, Mihai Vancea, Lazar Borda, Alexandru Bucsa, Victor Simion (ales si membru in Adunarea Eparhiala a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei).

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Aita Medie a functionat o scoala confesionala ortodoxa. In anul 1893, se aproba de catre oficialii maghiari vinderea "casei de scoala, deoarece elevii ortodocsi cerceteaza scoala comunala" (in limba maghiara). In 1919, s-a infiintat scoala de stat cu predare in limba romana, care a functionat si functioneaza si in prezent, cu exceptia anilor 1940-1945. In Aita Medie, timp de secole, s-a practicat olaritul. Aceasta activitate a disparut si, din pacate, nici un etnograf nu a incercat sa reconstituie istoria si arta acestui centru de ceramica

Dupa 1990, mica obste a credinciosilor ortodocsi, desi in mare parte vorbitoare a limbii maghiare, se dovedeste la fel de statornica in credinta ca si inaintasii, prin efortul recuperarii
patrimoniului bisericii, a mentinerii invatamantului in limba romana si a traditiilor romanesti. In anul 1993, credinciosii din sat, pastoriti de pr. Ioan Tamas, au ridicat o troita. Dupa sfintirea troitei, la caminul cultural a avut loc o manifestare cultural-artistica, organizata de Liga Cultural-Crestina "Andrei Saguna", cu participarea ansamblului folcloric Ciobanasul din Intorsura Buzaului.

Printre personalitatile care s-au nascut in Aita Medie se numara si Benko Jozsef, istoric. Tot in Aita Medie s-a nascut Gyenge Imre, sculptor, la 30 septembrie 1933. Participa la expozitii colective la Bucuresti, Turda, Brasov etc. Este autorul unui bust al voievodului Mihai Viteazul (1968). Un vrednic fiu al satului este si Petru Simon, specialist in zootehnie, director al unor mari complexe zootehnice, coordonator de programe ale Uniunii Europene.

• « Inapoi
• Inainte »